Decizia nr. 3030/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată . Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta SC „A” SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ambele din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat, în principal: (i) anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă sub nr. F-MC 60 din 30 ianuarie 2013 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește suma de 16.665.382 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile, (ii) anularea în parte a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, emisă sub nr. 65528 din 30 ianuarie 2013 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește pct. 6.1., (iii) anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr. F-MC 20 din 30 ianuarie 2013 la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește suma de 16.665.382 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile, (iv) exonerarea „A” S.R.L. de obligația de plată a sumei de 16.665.382 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile, iar în subsidiar , obligarea pârâtelor la soluționarea contestației depusă de „A” S.R.L. la data de 12 februarie 2013 sub numărul 960427. La data de 20.11.2013 reclamanta a depus cerere precizatoare a acțiunii prin care a arătat că solicită următoarele: (i) anularea în parte a “Deciziei nr. 294/30.09.2013 privind soluționarea contestației depusă de S.C. „A” S.R.L. din Afumați - Ilfov, înregistrată la Direcția Generală de soluționare a contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 906310/26.02.2013”, emisă de către pârâta Direcția Generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, și anume în ceea ce privește pct. 2 din dispozitiv prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.442.578 lei și TVA - 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile, (ii) obligarea pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală să soluționeze pe fond contestația depusă de „A” S.R.L. la data de 12 februarie 2013, sub numărul 960427, cu privire la suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.442.578 lei și TVA - 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile, (iii) anularea în parte a „Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală", emisă sub nr. F-MC 60 din 30 ianuarie 2013 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește suma de 16.665.382 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile, (iv) anularea în parte a „Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală", emisă sub nr. 65528 din 30 ianuarie 2013 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește pct. 6.1., (v) anularea în parte a „Raportului de inspecție fiscală", înregistrat sub nr. F- MC 20 din 30 ianuarie 2013 la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și anume în ceea ce privește suma de 16.665.382 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile, (vi) exonerarea „A” S.R.L. de obligația de plată a sumei de totale de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit - 7.487.316 lei și TVA - 9.178.066 lei, la care se adaugă accesoriile. În cuprinsul cererii precizatoare, reclamanta a arătat că la data de 11 septembrie 2013 pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală i-a comunicat "Decizia nr. 294/30.09.2013, privind soluționarea contestației depusă de S.C. „A” S.R.L. din Afumați - Ilfov, înregistrată la Direcția Generală de soluționare a contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală sub nr. 906310/26.02.2013. După comunicarea Deciziei privind soluționarea contestației reclamanta a arătat că se impune precizarea acțiunii în sensul că solicită anularea în parte și a acestui act administrativ fiscal și renunță la capătul de cerere subsidiar.

Hotărârea instanței de fond . Prin sentința civilă nr. 1949 din 18.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității capetelor nr. 3-6 din cererea precizată a reclamantei și drept urmare acestea au fost respinse, ca inadmisibile. Totodată au fost admise capetele nr. 1 și 2 din cererea precizată a reclamantei SC „A” SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF și DGAMC, din cadrul ANAF, dispunându-se după cum urmează: anularea, în parte, a Deciziei de soluționare contestație nr. 294 din 30.09.2013 emisă de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, în ceea ce privește pct.2 din dispozitiv prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit – 7.442.578 lei și TVA – 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile obligarea pârâtei Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF la soluționarea pe fond a contestației depusă de reclamanta SC „A” SRL la data de 12.02.2013 sub numărul 960427, cu privire la suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit – 7.442.578 lei și TVA – 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 1949 din 18.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut de către recurenta pârâtă că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește pct.2 din Decizia nr.294/30.09.2013, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației intimatei pentru suma totală de 29.356.895 lei. Astfel cum a arătat recurenta și în fața primei instanței, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. În perioada verificată, intimata a efectuat tranzacții cu furnizori declarați inactivi, calculând astfel impozit pe profit suplimentar de plată în cuantum de 4.308.996 lei și accesorii aferente în cuantum de 3.348.938 lei, TVA aferentă documentelor de achiziții care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ în sumă de 5.485.868 lei și accesorii aferente în sumă de 4.266.036 lei. Raportat la prevederile art. 214 alin.1 lit.a) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, recurenta a susținut că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că între stabilirea obligațiilor fiscale de plată contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite nu există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependență există și constă în faptul că, în cauză, se pune problema stabilirii realității și legalității achizițiilor efectuate de intimată de la furnizori, având în vedere că societățile furnizoare nu au putut fi verificate întrucât, fie nu au funcționat la sediul declarat, fie au fost declarate inactive, iar o parte dintre acestea nu au depus declarații informative privind taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite și taxe, precum și stabilirea realității înregistrării în contabilitate și a deductibilității cheltuielilor și a TVA. S-a mai arătat ca din corespondența purtată de ANAF cu instituțiile abilitate a rezultat că, în dosarul nr.252/P/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală față de reprezentanții intimatei care se află în faza premergătoare începerii urmăririi penale. Ca urmare, recurenta ANAF a indicat nu se poate pronunța asupra fondului contestației administrative până la soluționarea definitivă a laturii penale, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si în fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii societății reclamante.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, reclamanta intimată „A” SRL a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală, arătând, pe de o parte, că întrucât instanța de fond a respins capetele de cerere nr. 3-6 din acțiunea sa precizată, ca inadmisibile, susținerile recurentei pe aceste aspecte nu au relevanță pentru soluționarea recursului, iar pe de altă parte că, sentința atacată este temeinic motivată și dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform prevederilor art. 493 Cod procedură civilă. Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2015, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) Cod procedură civilă, s-a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 18.05.2016, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, față de probatoriul administrat si de prevederile legale aplicabile din materia supusa analizei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond, după cum rezultă și din expunerea rezumativă de la punctele 1-2 din prezenta decizie, a analizat în fond și a admis acțiunea precizată a reclamantei intimate în parte, respectiv numai în ceea ce privește solicitarea de anulare, în parte, a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 294 din 30.09.2013, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, în ceea ce privește pct.2 din dispozitivul acesteia, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit – 7.442.578 lei și TVA – 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile, obligând aceeași autoritate pârâtă să soluționeze pe fond contestația depusă de reclamanta SC „A” SRL la data de 12.02.2013 sub numărul 960427, cu privire la suma totală de 29.356.895 lei. Reevaluând probatoriul administrat în cauză în contextul propriului demers de analiză a criticilor recurentei pârâte, înfățișate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond, printr-o motivare cuprinzătoare și convingătoare, în mod corect a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin (1) lit. a din Codul de Procedură Fiscală, apreciind astfel ca fiind nelegală decizia organului fiscal de suspendare a soluționării contestației administrative a reclamantei intimate, pentru suma totală de 29.356. 895 lei. În acord cu cele reținute de către prima instanță dar și cu apărările intimatei reclamante, instanța de recurs constată că adresele invocate în cererea de recurs de către recurenta pârâta nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate și nici de a antrena casarea acesteia. Corespondența invocată de către recurenta pârâtă și prin cererea de recurs, atestă, fără dubiu, astfel cum bine a reținut și prima instanță, că nu organele fiscale care au efectuat activitatea de control au sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, ci Direcția de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliției Române, a fost cea care a solicitat relații cu privire la inspecția fiscală. Totodată, dosarele penale la care se face referire în corespondența invocata de recurentă privește alte societăți, dintre care unele au avut calitatea de furnizor al societății reclamante. În ceea ce privește adresa numărul 252/P/10.09.2013, apreciată ca fiind deosebit de relevantă, se retine din conținutul acesteia că, urmare a solicitării adresate de recurenta pârâtă, DNA a comunicat că în dosarul numărul 252/P/2013, urmare a declinării dosarului numărul 390/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, se efectuează activități specifice actelor premergătoare urmăririi penale, fiind dispusă și efectuarea de constatări tehnico-științifice, cauza privindu-i pe furnizori ai reclamantei intimate. Așadar, raportat la probatoriul existent la dosar, instanța de recurs apreciază că, în mod corect a reținut judecătorul fondului neîndeplinirea condițiilor prevăzute prin art. 214 alin (1) lit.a) din Codul de Procedură Fiscală, potrivit cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indicilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Înalta Curte reține așadar că sunt neîntemeiate criticile recurente pârâte întrucât, în sensul normei legale sus citate, pe lângă faptul că nu organele fiscale de control au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a rezultat totodată, că în dosarul penal aflat pe rolul DNA se efectuează numai activități specifice fazei actelor premergătoare urmăririi penale, fără a rezulta cu acuratețe obiectul cauzei penale și nici persoana sau persoanele care au calitatea de suspect, nefiind emisă o soluție de începere a urmăririi penale din care s-ar fi putut deduce indiciile săvârșirii unei infracțiuni. Instanța de recurs apreciază, în acord cu concluziile instanței de fond, că există temeiuri ce îndreptățesc concluzia conform căreia autoritatea recurentă și-a exercitat abuziv dreptul de a proceda la suspendarea soluționării contestației administrative, deoarece din datele existente nu rezultă indiciile privitoare la săvârșirea unei infracțiuni și nici că presupusa activitate infracțională desfășurată de societățile comerciale care au avut rolul de furnizori pentru societatea recurentă ar avea înrâurire hotărâtoare asupra deciziei de soluționare a contestației. Astfel și în ceea ce privește condiția referitoare la existența raportului de dependență între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală și soluționarea contestației administrative, Înalta Curte reține că nu s-a demonstrat în cauză existența acelei strânse legături, necesare, care sa justifice suspendarea soluționării contestației administrative, simplele susțineri ale recurentei pârâte referitoare la activitatea furnizorilor reclamantei intimate nefiind suficiente. Drept urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că faptele pentru care se efectuează acte premergătoare au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, o atare înrâurire hotărâtoare nefiind dovedită, ci doar afirmată. În acest sens, se impune a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut că ipoteza „de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situație de excepție , aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrative”, or în cauză, pentru argumentele deja înfățișate, premisele unei atare situațiuni nu au fost demonstrate și nici susținute probator. (Decizia nr.56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013. În același sens, a se vedea și Decizia nr.189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, și Decizia nr.63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006) Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul art.496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, republicata va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.