ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 60 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (ANAF - DGSC) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (ANAF - DGAMC) și a anulat Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că în perioada 04 iunie - 11 decembrie 2009, la societatea reclamantă a fost efectuată o inspecție fiscală parțială având ca obiect: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor de TVA cu sumă negativă aferente lunilor decembrie 2005, ianuarie - octombrie 2006, mai - august, octombrie, noiembrie 2007, ianuarie, iunie - august 2008 și soluționarea cu control anticipat a deconturilor cu sumă negativă cu opțiune de rambursare aferente lunilor septembrie - decembrie 2008, ianuarie - mai 2009, controlul fiind finalizat cu încheierea Raportului de inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009, prin care s-au stabilit TVA suplimentar de plată în sumă de 17.595.787 RON, majorări de întârziere în sumă de 10.691.592 RON aferente acesteia, a fost aprobată la rambursare TVA în sumă de 73.865.748 RON și a fost respinsă la rambursare TVA în sumă de 4.805.662 RON.

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, contestație care nu a fost soluționată în termen legal, fiind soluționată ulterior prin Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 prin care s-a dispus suspendarea procedurii administrative până la soluționarea Dosarului penal nr. 106/P/2009 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA. Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută critica reclamantei referitoare la nelegalitatea deciziei pentru emiterea acesteia după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. NR. 92/2003, întrucât termenul invocat de reclamantă este un termen de recomandare și nu un termen imperativ, a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea actului de procedură.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate și susținerile potrivit cărora după sesizarea instanței cu soluționarea acțiunii, ANAF nu mai putea să emită o decizie de soluționare a contestației, avându-se în vedere dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. NR. 92/2003 care în stabilesc că deciziile emise în soluționarea contestaților pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate a deciziei, constând în neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

NR. 92/2003 pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, judecătorul fondului a constatat că acesta este întemeiat, întrucât potrivit acestor dispoziții, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel s-a constatat că în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București sesizarea penală întocmită pentru societatea reclamantă, iar organul fiscal care a efectuat inspecția fiscală parțială la societatea reclamantă finalizată cu încheierea Raportului de inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 și a Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009, nu a sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, ci a comunicat actul de control organului penal, în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009 care a fost înregistrat la data de 13 mai 2009, anterior începerii inspecției fiscale la 04 iunie 2009. Prin urmare, nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, atâta vreme cât dosarul penal se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA la data începerii inspecției fiscale la societatea reclamantă. Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003. În opinia recurentei sunt îndeplinite în cauză atât condiția ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât și aceea ca infracțiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, organul de inspecție fiscală a sesizat DNA prin Adresa nr. 802132 din 29 mai 2009 și Nota nr. 802654 din 27 aprilie 2009 cu privire la existența unor infracțiuni de evaziune fiscală prin tranzacții fictive cu cereale în ceea ce privește un grup de 4 societăți din care face parte și societatea reclamantă, sesizări care fac obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 106/P/2009. Prin Adresa nr. 876/C din 4 iunie 2009 DNA a comunicat organelor fiscale că în dosarul penal se efectuează acte premergătoare față de reprezentanții celor 4 societăți. Or, a considera că organul fiscal avea obligația să formuleze o nouă plângere penală, când organele competente erau deja învestite ar echivala cu o interpretare abuzivă a legii.

În acest sens s-a arătat că Înalta Curte s-a pronunțat în spețe similare în sensul că în condițiile în care sesizarea penală s-a realizat anterior finalizării inspecției fiscale, condiția prevăzută de art. 214 din O.G. nr. 92/2003 este îndeplinită. Practic, prin raportul de inspecție fiscală organul fiscal nu a făcut altceva decât să confirme ceea ce inițial s-a constatat și să probeze toate aspectele pentru care s-a făcut sesizarea inițială. În privința celei de-a doua condiții s-a menționat că TVA în cuantum de 33.093.041 RON a fost stabilit de organele fiscale pentru tranzacțiile fictive cu cereale realizate de reclamantă, deci pentru aceleași aspecte pentru care sunt sesizate organele de cercetare penală.

Este dovedită în acest fel strânsa legătură între constatarea infracțiunilor și soluționarea contestației administrative, în cauză fiind pusă în discuție realitatea operațiunilor desfășurate de reclamantă. Pentru cele arătate s-a apreciat că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. Intimata SC A.C.T.I. SRL a răspuns prin întâmpinare motivului de recurs invocat de recurentă, subliniind că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că sunt îndeplinite cerințele art. 214 C. proc. fisc. în condițiile în care sesizarea penală, anterioară demarării inspecției (6 martie 2009), a fost făcută de Garda Financiară care a solicitat și organelor de inspecție fiscală din cadrul Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să efectueze o inspecție fiscală asupra reclamantei.

Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr. 311/2010 se arată că Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009 au fost înaintate în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009, ca probe. S-a mai arătat că Decizia nr. 311/2010, prin care s-a suspendat procedura administrativă (de soluționare a contestației), după ce termenul acestei proceduri a expirat de mai bine de 8 luni și după ce a început procedura judiciară de anulare a actelor administrativ fiscale, a fost corect anulată de către Curtea de Apel București, fiind tardiv emisă și în consecință lipsită de efecte juridice.

Totodată, intimata a precizat că în privința sa s-a pronunțat o soluție tot cu privire la o suspendare a soluționării contestației dispusă nelegal de către ANAF și tot cu privire la Dosarul nr. 106/P/2009, prin Decizia nr. 3546/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal admițând recursul promovat de SC A.C.T.I. SRL, casând Sentința nr. 6257/2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pe cale de consecință s-a anulat Decizia nr. 321 din 4 noiembrie 2010 emisă de ANAF care a fost obligată să soluționeze contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 93/2010. Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a probelor administrate și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC A.C.T.I.

SRL a vizat anularea Deciziei nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

privind Codul de procedură fiscală s-a suspendat soluționarea cauzei referitoare la suma totală de 33.093.041 RON reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente, mai exact s-a suspendat soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de organele de inspecție fiscală ale DGAMC în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009. În motivarea acestei decizii s-a precizat că hotărâtoare în emiterea unei decizii de soluționare a contestației sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuată în ce o privește de contestatoare, existând suspiciuni de evaziune fiscală prin tranzacții fictive cu cereale, în condițiile în care organele de control ale Gărzii Financiare - Comisariatul General în urma unor verificări efectuate la SC A.C.T.I.

SRL și la o parte din furnizorii acesteia au transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București Sesizarea penală nr. 600681 din 6 martie 2009 și pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost înregistrat Dosarul penal nr. 106/P/2009 din data de 13 mai 2009 în care se efectuează acte premergătoare față de reprezentanții a 4 societăți printre care și reclamanta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005 (Adresa nr. 876/C din 4 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ). Cu Adresa nr. 1056943 din 4 octombrie 2010 ANAF - DGAMC a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în completarea cercetărilor derulate în Dosarul nr. 106/P/2009, Raportul de inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009. Înalta Curte constată că interpretarea dată de Curtea de Apel București dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. este corectă și legală și că, în acest context, soluția ce face obiectul controlului judiciar este temeinică și legală. Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ.: "Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; […]". În speță, din probatoriul administrat rezultă fără dubiu că sesizarea penală a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București de către Garda Financiară - Comisariatul General, că Dosarul penal nr. 106/P/2009 a fost înregistrat anterior declanșării inspecției fiscale la societatea reclamantă, că indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă nu au fost sesizate de organul de control, așa cum stipulează clar textul legal precitat.

Această concluzie este întărită și de Adresa nr. 1056943 din 4 octombrie 2010 prin care ANAF - DGAMC a transmis actul de control contestat de reclamantă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009. Cele menționate susțin concluzia instanței de fond că organul fiscal competent cu soluționarea contestației administrative a aplicat greșit dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., în acest fel devenind incidente dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în baza cărora s-a dispus anularea Deciziei nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care s-a suspendat procedura administrativă de soluționare a contestației formulate de SC A.C.T.I.

SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de ANAF - DGAMC. Având în vedere cele expuse, dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, precum și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 60 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 5.930,71 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013. Procesat de GGC - LM