ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 60 din 10 ianuarie 2012,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.T.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (ANAF - DGSC) și Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili (ANAF - DGAMC) și a anulat Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010

emisă de ANAF - DGSC.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență că în perioada 04 iunie - 11 decembrie

2009, la societatea reclamantă a fost efectuată o inspecție fiscală parțială

având ca obiect: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor de TVA cu

sumă negativă aferente lunilor decembrie 2005, ianuarie - octombrie 2006, mai -

august, octombrie, noiembrie 2007, ianuarie, iunie - august 2008 și

soluționarea cu control anticipat a deconturilor cu sumă negativă cu opțiune de

rambursare aferente lunilor septembrie - decembrie 2008, ianuarie - mai 2009,

controlul fiind finalizat cu încheierea Raportului de inspecție fiscală nr.

29588 din 29 decembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr.

334 din 29 decembrie 2009, prin care s-au stabilit TVA suplimentar de plată în

sumă de 17.595.787 RON, majorări de întârziere în sumă de 10.691.592 RON

aferente acesteia, a fost aprobată la rambursare TVA în sumă de 73.865.748 RON

și a fost respinsă la rambursare TVA în sumă de 4.805.662 RON.

Reclamanta a formulat

contestație împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție

fiscală, contestație care nu a fost soluționată în termen legal, fiind

soluționată ulterior prin Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 prin care s-a

dispus suspendarea procedurii administrative până la soluționarea Dosarului penal

nr. 106/P/2009 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - DNA.

Curtea de apel a

apreciat că nu poate fi reținută critica reclamantei referitoare la

nelegalitatea deciziei pentru emiterea acesteia după expirarea termenului de 45

de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. NR. 92/2003, întrucât termenul

invocat de reclamantă este un termen de recomandare și nu un termen imperativ,

a cărui nerespectare nu afectează valabilitatea actului de procedură.

De asemenea, au fost

respinse ca nefondate și susținerile potrivit cărora după sesizarea instanței

cu soluționarea acțiunii, ANAF nu mai putea să emită o decizie de soluționare a

contestației, avându-se în vedere dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. NR.

92/2003 care în stabilesc că deciziile emise în soluționarea contestaților pot

fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile

legii.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de nelegalitate a deciziei, constând în neîndeplinirea

condițiilor prev. de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. NR. 92/2003 pentru a

se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale

administrativă, judecătorul fondului a constatat că acesta este întemeiat,

întrucât potrivit acestor dispoziții, organul de soluționare competent poate

suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura

administrativă.

Astfel s-a constatat

că în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General a transmis Parchetului de

pe lângă Judecătoria sectorului 1 București sesizarea penală întocmită pentru

societatea reclamantă, iar organul fiscal care a efectuat inspecția fiscală

parțială la societatea reclamantă finalizată cu încheierea Raportului de

inspecție fiscală nr. 29588 din 29 decembrie 2009 și a Deciziei de impunere nr.

334 din 29 decembrie 2009, nu a sesizat organele penale cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, ci a comunicat actul de control

organului penal, în completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr.

106/P/2009 care a fost înregistrat la data de 13 mai 2009, anterior începerii

inspecției fiscale la 04 iunie 2009.

Prin urmare, nu sunt

incidente în speță dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

92/2003, atâta vreme cât dosarul penal se afla pe rolul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA la data începerii inspecției fiscale

la societatea reclamantă.

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

În motivarea cererii

de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

92/2003.

În opinia recurentei

sunt îndeplinite în cauză atât condiția ca organul fiscal să fi formulat o

sesizare penală cât și aceea ca infracțiunile pentru care s-a formulat

sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să

fie dată în procedura administrativă.

Astfel, organul de

inspecție fiscală a sesizat DNA prin Adresa nr. 802132 din 29 mai 2009 și Nota

nr. 802654 din 27 aprilie 2009 cu privire la existența unor infracțiuni de

evaziune fiscală prin tranzacții fictive cu cereale în ceea ce privește un grup

de 4 societăți din care face parte și societatea reclamantă, sesizări care fac

obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 106/P/2009. Prin Adresa nr. 876/C din

4 iunie 2009 DNA a comunicat organelor fiscale că în dosarul penal se

efectuează acte premergătoare față de reprezentanții celor 4 societăți. Or, a

considera că organul fiscal avea obligația să formuleze o nouă plângere penală,

când organele competente erau deja învestite ar echivala cu o interpretare

abuzivă a legii.

În acest sens s-a

arătat că Înalta Curte s-a pronunțat în spețe similare în sensul că în

condițiile în care sesizarea penală s-a realizat anterior finalizării

inspecției fiscale, condiția prevăzută de art. 214 din O.G. nr. 92/2003 este

îndeplinită.

Practic, prin

raportul de inspecție fiscală organul fiscal nu a făcut altceva decât să

confirme ceea ce inițial s-a constatat și să probeze toate aspectele pentru

care s-a făcut sesizarea inițială.

În privința celei

de-a doua condiții s-a menționat că TVA în cuantum de 33.093.041 RON a fost

stabilit de organele fiscale pentru tranzacțiile fictive cu cereale realizate

de reclamantă, deci pentru aceleași aspecte pentru care sunt sesizate organele

de cercetare penală.

Este dovedită în

acest fel strânsa legătură între constatarea infracțiunilor și soluționarea

contestației administrative, în cauză fiind pusă în discuție realitatea

operațiunilor desfășurate de reclamantă.

Pentru cele arătate

s-a apreciat că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în

sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Intimata SC A.C.T.I.

SRL a răspuns prin întâmpinare motivului de recurs invocat de recurentă,

subliniind că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că sunt

îndeplinite cerințele art. 214 C. proc. fisc. în condițiile în care sesizarea

penală, anterioară demarării inspecției (6 martie 2009), a fost făcută de Garda

Financiară care a solicitat și organelor de inspecție fiscală din cadrul

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să efectueze o

inspecție fiscală asupra reclamantei. Mai mult, în cuprinsul Deciziei nr.

311/2010 se arată că Raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii

Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009 au fost înaintate în

completarea cercetărilor derulate în Dosarul penal nr. 106/P/2009, ca probe.

S-a mai arătat că

Decizia nr. 311/2010, prin care s-a suspendat procedura administrativă (de

soluționare a contestației), după ce termenul acestei proceduri a expirat de

mai bine de 8 luni și după ce a început procedura judiciară de anulare a

actelor administrativ fiscale, a fost corect anulată de către Curtea de Apel

București, fiind tardiv emisă și în consecință lipsită de efecte juridice.

Totodată, intimata a

precizat că în privința sa s-a pronunțat o soluție tot cu privire la o

suspendare a soluționării contestației dispusă nelegal de către ANAF și tot cu

privire la Dosarul nr. 106/P/2009, prin Decizia nr. 3546/2013 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal admițând

recursul promovat de SC A.C.T.I. SRL, casând Sentința nr. 6257/2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pe cale de

consecință s-a anulat Decizia nr. 321 din 4 noiembrie 2010 emisă de ANAF care a

fost obligată să soluționeze contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 93/2010.

Examinând cauza prin

prisma obiectului ei, a probelor administrate și a normelor legale incidente,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru

cele ce vor fi punctate în continuare:

Acțiunea în

contencios fiscal formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL a vizat anularea

Deciziei nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care în

temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. privind Codul de procedură fiscală

s-a suspendat soluționarea cauzei referitoare la suma totală de 33.093.041 RON

reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente, mai exact s-a suspendat

soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de organele de inspecție

fiscală ale DGAMC în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 29588 din 29

decembrie 2009.

În motivarea acestei

decizii s-a precizat că hotărâtoare în emiterea unei decizii de soluționare a

contestației sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuată în ce o

privește de contestatoare, existând suspiciuni de evaziune fiscală prin

tranzacții fictive cu cereale, în condițiile în care organele de control ale

Gărzii Financiare - Comisariatul General în urma unor verificări efectuate la

SC A.C.T.I. SRL și la o parte din furnizorii acesteia au transmis Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București Sesizarea penală nr. 600681 din

6 martie 2009 și pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost înregistrat Dosarul penal nr.

106/P/2009 din data de 13 mai 2009 în care se efectuează acte premergătoare

față de reprezentanții a 4 societăți printre care și reclamanta sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005

(Adresa nr. 876/C din 4 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ).

Cu Adresa nr. 1056943

din 4 octombrie 2010 ANAF - DGAMC a transmis Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în completarea

cercetărilor derulate în Dosarul nr. 106/P/2009, Raportul de inspecție fiscală

nr. 29588 din 29 decembrie 2009 care a stat la baza emiterii Deciziei de

impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009.

Înalta Curte constată

că interpretarea dată de Curtea de Apel București dispozițiilor art. 214 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ. este corectă și legală și că, în acest context,

soluția ce face obiectul controlului judiciar este temeinică și legală.

Potrivit art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.:

"Suspendarea

procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

(1) Organul de

soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când:

a) organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură

administrativă; […]".

În speță, din

probatoriul administrat rezultă fără dubiu că sesizarea penală a fost înaintată

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București de către Garda

Financiară - Comisariatul General, că Dosarul penal nr. 106/P/2009 a fost

înregistrat anterior declanșării inspecției fiscale la societatea reclamantă,

că indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă nu

au fost sesizate de organul de control, așa cum stipulează clar textul legal

precitat. Această concluzie este întărită și de Adresa nr. 1056943 din 4

octombrie 2010 prin care ANAF - DGAMC a transmis actul de control contestat de

reclamantă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție în completarea cercetărilor derulate în Dosarul

penal nr. 106/P/2009.

Cele menționate

susțin concluzia instanței de fond că organul fiscal competent cu soluționarea

contestației administrative a aplicat greșit dispozițiile art. 214 alin. (1)

lit. a) C. proc. fisc., în acest fel devenind incidente dispozițiile art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în baza cărora s-a dispus anularea Deciziei

nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisă de ANAF - DGSC prin care s-a suspendat

procedura administrativă de soluționare a contestației formulate de SC A.C.T.I.

SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată nr. 334 din 29 decembrie 2009 emisă de ANAF - DGAMC.

Având în vedere cele

expuse, dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, precum și dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecată solicitate de

intimată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 60 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 5.930,71 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM