ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta SC A.T.I.

SRL a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea actelor administrative asimilate, reprezentate de lipsa răspunsului pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la cererea de dobânzi formulată de reclamantă și înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010; lipsa răspunsului pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la contestația fiscală înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010 împotriva nesoluționării în termen a cererii de dobânzi înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010.

Reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului la dobânzi în cuantum de 8.084.933,43 RON, datorate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 124 C. proc. fisc, pentru rambursarea cu întârziere a TVA în cuantum de 34.609.571 RON solicitate prin Deconturile de TVA aferente lunilor decembrie 2008 - mai 2009 și restituite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin Notele de Restituire nr. f, nr. a, nr. b, nr. c, nr. d și nr. e/2010; obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili să emită actul administrativ de acordare a dobânzilor în cuantum de 8.084.933,43 RON, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, precum și restituirea efectivă a dobânzilor.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în baza art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004, la emiterea actului administrativ menționat și la restituirea dobânzilor datorate, într-un termen de executare de 10 zile, sub sancțiunea unei penalități de întârziere, datorate reclamantei de 0,05% aplicată la suma datorată, pe fiecare zi de întârziere care depășește termenul de executare; precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 4026 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC A.T.I.

SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul că a fost obligată pârâta să soluționeze cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 și sub nr. 1015791/2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a solicitat, prin deconturile de sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aferente lunilor septembrie - decembrie 2008 și ianuarie - mai 2009, înregistrate la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. WEB/2008, WEB/2008, WEB/2008, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009 și WEB/2009, rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON.

Totodată, odată cu depunerea deconturilor de TVA, reclamanta a depus la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și cereri de compensare, prin care a solicitat compensarea între o parte din sumele solicitate la rambursare cu datoriile societății la bugetul de stat și la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale. Curtea a reținut că față de neefectuarea de către organele fiscale a operațiunii administrative de rambursare efectivă a TVA, la data de 03 iulie 2009, reclamanta a formulat o primă contestație fiscală (înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 989.826/2009) împotriva nesoluționării în termenul legal de 45 de zile a deconturilor de TVA aferente perioadei septembrie 2008 - ianuarie 2009, solicitând soluționarea acestora și comunicarea Deciziilor de rambursare, precum și efectuarea compensării parțiale și restituirea efectivă a diferențelor de sume rezultate.

La aceeași dată, reclamanta a depus și cerere pentru acordarea dobânzilor datorate de organele fiscale pentru întârzierea nejustificată în soluționarea deconturilor de TVA respective și nerambursarea efectivă a sumelor datorate (cerere înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 989.827/2009), nesoluționată până în prezent.

Instanța a reținut că în perioada 05 iunie 2009 - 29 decembrie 2009, la sediul social al A.T.I., a fost efectuată inspecția fiscală de către o echipă de inspectori din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, inspecție ce a avut ca obiective: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor aferente perioadei decembrie 2005 - august 2008 și soluționarea cu control anticipat a deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare aferente lunilor septembrie 2008 - mai 2009. Inspecția fiscală s-a finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009 și emiterea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina societății TVA suplimentar de plată, aferentă perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008 (perioada cu control ulterior), în cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, și a fost admisă la rambursare TVA în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de 4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009 (perioada cu control anticipat).

În baza Deciziei de Impunere, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c și nr. d/2010, în valoare totală de 39.256.177 RON, precum și Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr. e și nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON, documente comunicate reclamantei la data de 19 februarie 2010, prin adresa Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1045813/2010.

Față de soluționarea deconturilor de TVA de către autoritățile fiscale cu depășirea foarte mare a termenului legal de soluționare, reclamanta a înregistrat la organele fiscale cererea de dobânzi din 29 martie 2010, prin care s-a solicitat plata sumei de 8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a fiecărui decont de TVA aferent lunilor decembrie 2008 - mai 2009 și până la data rambursării efective a sumei de 34.609.571 RON, reprezentând TVA admis la rambursare, conform Notelor de Restituire. Instanța de fond a reținut că cererea de dobânzi din 29 martie 2010 nu a fost soluționată de organele fiscale în termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc, motiv pentru care reclamanta a depus, în baza art. 205 alin. (2) C. proc. fisc, contestație fiscală împotriva nesoluționării în termen legal a cererii, contestație ce a fost înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010 și care trebuia soluționată, conform art. 209 alin. (3) C. proc. fisc., de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Instanța a reținut că reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităților administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile speciale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Curtea a constatat că pârâta nu a soluționat cererea reclamantului în termenul prevăzut de lege, termen care nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispozițiilor legale, iar nu a autorității pârâte care are obligația soluționării unor astfel de solicitări, iar prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de dobânzi din 29 martie 201 autoritatea administrativă a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, considerent pentru care instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 și sub nr. 1015791/2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Instanța a reținut că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea actelor administrative care îmbracă forma refuzului nejustificat sub forma tăcerii administrației. 3. Recursurile declarate de SC A.T.I.SRL și Agenția Națională de Administrare Fiscală. 3.1 Recurenta-reclamantă și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și 304 1 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea recursului SC A.T.I. SRL a arătat în esență că instanța de fond a apreciat, în mod nelegal, că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu acordă posibilitatea instanței să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ, încălcând în acest mod prevederile art. 1, alin. (1), art. 18, alin. (1), art. 8, alin. (1), art. 11, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/200 și dispozițiile art. 52, alin. (2) din Constituție precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și pe cea comunitară.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-reclamantă a făcut ample referiri la doctrina și jurisprudența în materie punctând următoarele aspecte: - Legea nr. 554/2004 prin art. 2 alin. (2) asimilează actelor administrative tipice și nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, adică în cazul de față nesoluționarea cererii de dobânzi și a contestației administrative în termenul legal de 45 de zile, iar nesoluționarea în termenul legal a contestației administrative, îi dă dreptul să introducă acțiune de contencios fiscal pentru a obține verificarea pe fond a cauzei. - Contenciosul fiscal român este un contencios de plină jurisdicție care permite instanței judecătorești să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a soluționat în termenul legal contestația administrativă.

- Instanța de fond a nesocotit jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și pe cea comunitară, când a apreciat că nu are posibilitatea să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ. - Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, instanța de fond reține că nu are dreptul legal să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ, ignorând în acest fel dispozițiile art. 6. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe care ea însăși le citează în cuprinsul motivării.

- Instanța de fond a nesocotit prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece nu a stabilit executarea obligațiilor instituite în sarcina organelor fiscale sub sancțiunea penalităților prevăzute de art. 18, alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24, alin. (2), raportat la art. 18, alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a motiva în niciun fel această soluție - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 7, teza I C. proc. civ. Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate la fondul cauzei, recurenta-reclamantă invocă și prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. motivând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 și art. 275 C. proc. civ. care consacră dreptul părții care a câștigat procesul de a obține cheltuielile de judecată. 3.2 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat cât și soluția de obligare a instituției la soluționarea cererii reclamantei într-un anumit termen.

În esență, recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții este nelegală, întrucât, în opinia Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față are același obiect, aceeași cauză și este între aceleași părți cu cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, soluționat în primă instanță de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 57 din 11 ianuarie 2011. Recurenta-pârâtă critică soluția de obligare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la soluționarea cererii de dobânzi într-un anumit termen, apreciind că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere că termenul de 45 de zile de soluționare a cererii unui contribuabil, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. este un termen de recomandare, și nu imperativ și că instanța nu a avut în vedere și dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. 4. Apărarea pârâților. Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală arătând în esență că, soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat este legală deoarece între acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010 și acțiunea de față nu există identitate de obiect și cauză, în plus, acțiunea din Dosarul nr. 3440/2/2010 a fost soluționată pe o excepție, și nu pe fond.

În privința motivelor de recurs ce vizează soluția de fond a instanței apreciază că sunt neîntemeiate și că instanța de fond în mod corect a reținut atitudinea culpabilă a organelor fiscale nu numai în întârzierea în soluționarea deconturilor de TVA, aspect care atrage obligația acestora de a plăti dobânzile solicitate, ci și în neemiterea unui răspuns la cererea de dobânzi, depusă potrivit procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004. II. Considerentele Înaltei Curți. 1. Etapele procedurii administrative fiscale derulate în cauză.

Reclamanta a solicitat prin deconturile de sume negative de TVA cu opțiune de rambursare aferente lunilor septembrie - decembrie 2008 și respectiv ianuarie - mai 2009, rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON fiind depuse și cereri de compensare, prin care a solicitat compensarea în parte cu sumele datorate la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Inspecția fiscală efectuată în urma acestor solicitări s-a finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009 și emiterea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina societății TVA suplimentar de plată, aferent perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008, în cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, și a fost admisă la rambursare TVA în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de 4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009. În baza Deciziei de Impunere, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c și nr. d/2010, în valoare totală de 39.256.177 RON, precum și Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr. e și nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON.

Apreciind că documentele de TVA au fost soluționate cu depășirea termenului legal reclamanta a înregistrat la organul fiscal cererea de dobânzi din 29 martie 2010 prin care a solicitat plata sumei de 8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de la data expirării termenului legal de soluționare a fiecărui decont de TVA aferent lunilor decembrie 2008 - mai 2009 și până la data rambursării efective a sumei de 34.609.571 RON, reprezentând TVA admis la rambursare. Ulterior prin contestația administrativă înregistrată la 22 iunie 2010, formulată în temeiul art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. recurenta-reclamantă a solicitat autorității fiscale competente „să oblige Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită actul administrativ prin care să se acorde dobânzi în cuantum de 8.048.933,43 RON în baza art. 124 C. proc.

fisc.”. Contestația administrativ fiscală a fost îndreptată, așadar, împotriva refuzului autorității fiscale de a soluționa cererea de restituire în termenul legal. În cuprinsul său contestatorul a formulat și unele referiri cu privire la Raportul de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009 și Decizia de impunere din 29 decembrie 2009 menționată anterior. Atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală au fost contestate distinct în Dosarul nr. 3440/2/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București, soluționat prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În acest dosar contribuabilul a solicitat anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la contestația formulată împotriva actelor administrativ-fiscale mai sus menționate și a precizat că nu înțelege să conteste Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisa de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 334 din 29 decembrie 2009. 2. Argumentele de fapt și de drept relevante corespunzătoare motivelor de recurs. 2.1 Cu privire la respingerea ca nefondată a excepției autorității de lucru judecat prin Încheierea de ședință din data de 30 mai 2011, criticile sunt nefondate, concluzie ce reiese din analizarea celor două acțiuni prezentate mai sus, ce au obiect și cauze diferite.

Astfel obiectul primei acțiuni, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, este anularea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, emisă ca urmare a Raportului de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009, în sensul exonerării de la plata obligațiilor suplimentare stabilite în sarcina recurentei de organele fiscale prin aceste acte administrativ-fiscale, respectiv a TVA suplimentar de plată de 17.595.787 RON și a majorărilor de întârziere în cuantum de 10.691.592 RON, precum și rambursarea TVA în cuantum de 4.805.662 RON, respinsă prin aceste acte iar obiectul prezentei cauzei vizează lipsa răspunsului Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor la Contestația Fiscală din 22 iunie 2010 împotriva nesoluționării în termen a cererii de dobânzi mai sus-menționate, pentru rambursarea cu întârziere a TVA în cuantum de 34.609.571 RON, aferent perioadei decembrie 2008 - mai 2009, restituit cu întârziere prin Notele de Restituire din 20 ianuarie 2010. Cauza este diferită, în prima cerere este vizat dreptul la deducerea TVA și încălcarea de către organele fiscale, în emiterea actelor administrativ-fiscale contestate, a anumitor prevederi ale legislației fiscale în ce privește deductibilitatea TVA, iar în cea de a doua acțiune dreptul la dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA, drept prevăzut de art. 124 C. proc.

fisc. și Cap. II din Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004. Așa cum a menționat și recurenta-reclamantă prima acțiune a fost soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii raportat la faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, motiv pentru care nu este posibilă analizarea fondului cauzei de către instanța de judecată. Pentru aceste considerente se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat, așa cum în mod corect a procedat prima instanță. 2.2 Cu privire la modul de soluționare a cererii deduse judecății.

Recurenta-reclamantă a depus la organul fiscal competent cererea de dobânzi din 29 martie 2010, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., motiv pentru care a depus la 22 iunie 2010 contestație fiscală în baza art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. Instanța de fond a reținut că reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităților administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile speciale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel la 01 septembrie 2010. Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc.

reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative-fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate insistent în recursul recurentei-reclamante.

Este adevărat că interpretarea prevederilor din legislația națională într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, reglementat în art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare - face ca posibilitatea instanței de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet și efectiv consecințele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivității administrației, să nu fie exclusă de plano, în toate situațiile în care autoritatea fiscală nu a soluționat contestația administrativă, indiferent de circumstanțele particulare ale cauzei, sens în care au fost pronunțate și unele soluții jurisprudențiale invocate de recurentă.

Dar pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică și-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă. Termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, nu este o noțiune abstractă, ci se analizează de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părților, miza litigiului. Or, având în vedere izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt și de drept ale acesteia, complexitatea și tehnicitatea verificărilor necesare, în speță nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de către instanță, în lipsa unei decizii de soluționare a contestației administrative.

De aceea, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, în sensul că, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată, instanța de judecată nu poate păși la analiza fondului cauzei și la stabilirea existenței sau a inexistenței dreptului la plata dobânzilor și la întinderea acestora în condițiile în care calculul dobânzilor se realizează de organul fiscal competent potrivit pct. 3, 6 și 7 Cap. 2 Anexa nr. 1 din O.M.F.P. nr. 1899/2004. Mai mult raportat la momentul sesizării instanței, nu se poate reține că a trecut un termen care ar putea fi apreciat ca un abuz evident pentru a se intra în analiza fondului cererii, fără a fi parcursă procedura administrativă reglementată de C. proc.

fisc. În raport de aceste considerente, în mod corect, instanța de fond a admis în parte acțiunea prin obligarea autorității pârâte să soluționeze cererea reclamantei respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere vizând anularea actelor administrative și cererea de plata cheltuielilor de judecată. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de SC A.T.I. SRL și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 4026 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS