ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București reclamanta SC A.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâții Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea actelor administrative

asimilate, reprezentate de lipsa răspunsului pârâtei Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili la cererea de dobânzi formulată de reclamantă și înregistrată la

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010;

lipsa răspunsului pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor la contestația fiscală înregistrată la

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010

împotriva nesoluționării în termen a cererii de dobânzi înregistrată la

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 984532/2010.

Reclamanta a

solicitat recunoașterea dreptului la dobânzi în cuantum de 8.084.933,43 RON,

datorate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în

temeiul art. 124 C. proc. fisc, pentru rambursarea cu întârziere a TVA în

cuantum de 34.609.571 RON solicitate prin Deconturile de TVA aferente lunilor

decembrie 2008 - mai 2009 și restituite de Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili prin Notele de Restituire nr. f, nr. a, nr. b, nr. c, nr.

d și nr. e/2010; obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor

Contribuabili să emită actul administrativ de acordare a dobânzilor în cuantum

de 8.084.933,43 RON, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite

contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea

termenului legal, precum și restituirea efectivă a dobânzilor.

De asemenea,

reclamanta a solicitat obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor

Contribuabili, în baza art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004, la

emiterea actului administrativ menționat și la restituirea dobânzilor datorate,

într-un termen de executare de 10 zile, sub sancțiunea unei penalități de

întârziere, datorate reclamantei de 0,05% aplicată la suma datorată, pe fiecare

zi de întârziere care depășește termenul de executare; precum și obligarea

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

de Apel

Prin Sentința nr.

4026 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte cererea

formulată de reclamanta SC A.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor, în sensul că a fost obligată pârâta să

soluționeze cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 și sub nr.

1015791/2010 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii

respingând ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a solicitat, prin

deconturile de sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aferente lunilor

septembrie - decembrie 2008 și ianuarie - mai 2009, înregistrate la Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. WEB/2008, WEB/2008,

WEB/2008, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009, WEB/2009 și WEB/2009,

rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON.

Totodată, odată cu

depunerea deconturilor de TVA, reclamanta a depus la Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili și cereri de compensare, prin care a

solicitat compensarea între o parte din sumele solicitate la rambursare cu

datoriile societății la bugetul de stat și la bugetele asigurărilor sociale și

fondurilor speciale.

Curtea a reținut că

față de neefectuarea de către organele fiscale a operațiunii administrative de

rambursare efectivă a TVA, la data de 03 iulie 2009, reclamanta a formulat o

primă contestație fiscală (înregistrată la Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili sub nr. 989.826/2009) împotriva nesoluționării în

termenul legal de 45 de zile a deconturilor de TVA aferente perioadei

septembrie 2008 - ianuarie 2009, solicitând soluționarea acestora și comunicarea

Deciziilor de rambursare, precum și efectuarea compensării parțiale și

restituirea efectivă a diferențelor de sume rezultate.

La aceeași dată,

reclamanta a depus și cerere pentru acordarea dobânzilor datorate de organele

fiscale pentru întârzierea nejustificată în soluționarea deconturilor de TVA

respective și nerambursarea efectivă a sumelor datorate (cerere înregistrată la

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr.

989.827/2009), nesoluționată până în prezent.

Instanța a reținut că

în perioada 05 iunie 2009 - 29 decembrie 2009, la sediul social al A.T.I., a

fost efectuată inspecția fiscală de către o echipă de inspectori din cadrul

Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, inspecție ce a avut

ca obiective: verificarea TVA cu control ulterior a deconturilor aferente

perioadei decembrie 2005 - august 2008 și soluționarea cu control anticipat a

deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare aferente lunilor

septembrie 2008 - mai 2009.

Inspecția fiscală s-a

finalizat prin întocmirea Raportului de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009

și emiterea Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, prin care organele

fiscale au stabilit în sarcina societății TVA suplimentar de plată, aferentă

perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008 (perioada cu control ulterior), în

cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită

suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, și a fost admisă la rambursare TVA

în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de

4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009 (perioada cu

control anticipat).

În baza Deciziei de

Impunere, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis

Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c și nr. d/2010, în valoare totală de

39.256.177 RON, precum și Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr.

e și nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON, documente comunicate

reclamantei la data de 19 februarie 2010, prin adresa Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1045813/2010.

Față de soluționarea

deconturilor de TVA de către autoritățile fiscale cu depășirea foarte mare a

termenului legal de soluționare, reclamanta a înregistrat la organele fiscale

cererea de dobânzi din 29 martie 2010, prin care s-a solicitat plata sumei de

8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de la data expirării termenului

legal de soluționare a fiecărui decont de TVA aferent lunilor decembrie 2008 -

mai 2009 și până la data rambursării efective a sumei de 34.609.571 RON,

reprezentând TVA admis la rambursare, conform Notelor de Restituire.

Instanța de fond a

reținut că cererea de dobânzi din 29 martie 2010 nu a fost soluționată de

organele fiscale în termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 70 alin. (1)

C. proc. fisc, motiv pentru care reclamanta a depus, în baza art. 205 alin. (2)

C. proc. fisc, contestație fiscală împotriva nesoluționării în termen legal a

cererii, contestație ce a fost înregistrată la Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili sub nr. 1015791/2010 și care trebuia soluționată,

conform art. 209 alin. (3) C. proc. fisc., de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Instanța a reținut că

reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul

nejustificat al autorităților administrative pârâte de a elibera actul

administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile speciale aplicabile în

materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Curtea a constatat că

pârâta nu a soluționat cererea reclamantului în termenul prevăzut de lege,

termen care nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu

caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispozițiilor legale, iar nu a

autorității pârâte care are obligația soluționării unor astfel de solicitări,

iar prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de dobânzi din 29

martie 201 autoritatea administrativă a încălcat dreptul la respectarea

bunurilor reclamantei.

Dreptul la

soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil trebuie să fie

prezent nu numai în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă,

întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile

autorităților administrative, considerent pentru care instanța de fond a

respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze

cererea reclamantei înregistrată sub nr. 984532/2010 și sub nr. 1015791/2010 în

termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Instanța a reținut că

este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea actelor

administrative care îmbracă forma refuzului nejustificat sub forma tăcerii

administrației.

declarate de SC A.T.I.SRL și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. și 304

1

C. proc. civ., solicitând casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea

recursului SC A.T.I. SRL a arătat în esență că instanța de fond a apreciat, în

mod nelegal, că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu acordă

posibilitatea instanței să decidă asupra fondului raportului juridic de drept

administrativ, încălcând în acest mod prevederile art. 1, alin. (1), art. 18,

alin. (1), art. 8, alin. (1), art. 11, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/200

și dispozițiile art. 52, alin. (2) din Constituție precum și jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și pe cea

comunitară.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta-reclamantă a făcut ample referiri la doctrina și

jurisprudența în materie punctând următoarele aspecte:

- Legea nr. 554/2004

prin art. 2 alin. (2) asimilează actelor administrative tipice și

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, adică în cazul de față

nesoluționarea cererii de dobânzi și a contestației administrative în termenul

legal de 45 de zile, iar nesoluționarea în termenul legal a contestației

administrative, îi dă dreptul să introducă acțiune de contencios fiscal pentru

a obține verificarea pe fond a cauzei.

- Contenciosul fiscal

român este un contencios de plină jurisdicție care permite instanței

judecătorești să analizeze fondul cauzei atunci când organul administrativ nu a

soluționat în termenul legal contestația administrativă.

- Instanța de fond a

nesocotit jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții

Constituționale și pe cea comunitară, când a apreciat că nu are posibilitatea

să decidă asupra fondului raportului juridic de drept administrativ.

- Hotărârea instanței

de fond este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel,

instanța de fond reține că nu are dreptul legal să decidă asupra fondului

raportului juridic de drept administrativ, ignorând în acest fel dispozițiile

art. 6. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe care ea însăși le

citează în cuprinsul motivării.

- Instanța de fond a

nesocotit prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

deoarece nu a stabilit executarea obligațiilor instituite în sarcina organelor

fiscale sub sancțiunea penalităților prevăzute de art. 18, alin. (5) din Legea

nr. 554/2004 și sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24, alin. (2),

raportat la art. 18, alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond

a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor pârâte la plata

cheltuielilor de judecată, fără a motiva în niciun fel această soluție - motiv

de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 7, teza I C. proc. civ.

Referitor la plata

cheltuielilor de judecată solicitate la fondul cauzei, recurenta-reclamantă

invocă și prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivând că hotărârea

recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 274 și art. 275 C. proc. civ. care consacră dreptul părții

care a câștigat procesul de a obține cheltuielile de judecată.

3.2 Recurenta-pârâtă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat sentința în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea excepției autorității

de lucru judecat cât și soluția de obligare a instituției la soluționarea

cererii reclamantei într-un anumit termen.

În esență,

recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de fond de respingere a acestei

excepții este nelegală, întrucât, în opinia Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față are

același obiect, aceeași cauză și este între aceleași părți cu cererea ce a

făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, soluționat în primă instanță de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința civilă nr. 57 din 11 ianuarie 2011.

Recurenta-pârâtă

critică soluția de obligare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la

soluționarea cererii de dobânzi într-un anumit termen, apreciind că în mod

greșit instanța de fond nu a avut în vedere că termenul de 45 de zile de

soluționare a cererii unui contribuabil, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. este un termen de recomandare, și nu imperativ și că instanța nu a avut

în vedere și dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.

pârâților.

Recurenta-reclamantă

a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală arătând în esență că, soluția de

respingere a excepției autorității de lucru judecat este legală deoarece între

acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010 și acțiunea de față nu

există identitate de obiect și cauză, în plus, acțiunea din Dosarul nr.

3440/2/2010 a fost soluționată pe o excepție, și nu pe fond.

În privința motivelor

de recurs ce vizează soluția de fond a instanței apreciază că sunt neîntemeiate

și că instanța de fond în mod corect a reținut atitudinea culpabilă a organelor

fiscale nu numai în întârzierea în soluționarea deconturilor de TVA, aspect

care atrage obligația acestora de a plăti dobânzile solicitate, ci și în

neemiterea unui răspuns la cererea de dobânzi, depusă potrivit procedurii de

restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a

dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu

depășirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți.

administrative fiscale derulate în cauză.

Reclamanta a

solicitat prin deconturile de sume negative de TVA cu opțiune de rambursare

aferente lunilor septembrie - decembrie 2008 și respectiv ianuarie - mai 2009,

rambursarea TVA în cuantum total de 78.671.410 RON fiind depuse și cereri de

compensare, prin care a solicitat compensarea în parte cu sumele datorate la

bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Inspecția fiscală

efectuată în urma acestor solicitări s-a finalizat prin întocmirea Raportului

de Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009 și emiterea Deciziei de Impunere din

29 decembrie 2009, prin care organele fiscale au stabilit în sarcina societății

TVA suplimentar de plată, aferent perioadei 01 decembrie 2005 - 31 august 2008,

în cuantum de 17.595.787 RON, majorări de întârziere aferente TVA stabilită

suplimentar, în cuantum de 10.691.592 RON, și a fost admisă la rambursare TVA

în cuantum de 73.865.748 RON, fiind respinsă la rambursare TVA în cuantum de

4.805.662 RON, aferentă perioadei septembrie 2008 - mai 2009.

În baza Deciziei de

Impunere, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis

Notele de Compensare nr. a, nr. b, nr. c și nr. d/2010, în valoare totală de

39.256.177 RON, precum și Notele de Restituire nr. a, nr. b, nr. c, nr. d, nr.

e și nr. f/2010, în valoare totală de 34.609.571 RON.

Apreciind că

documentele de TVA au fost soluționate cu depășirea termenului legal reclamanta

a înregistrat la organul fiscal cererea de dobânzi din 29 martie 2010 prin care

a solicitat plata sumei de 8.084.933,43 RON, cu titlu de dobânzi calculate de

la data expirării termenului legal de soluționare a fiecărui decont de TVA

aferent lunilor decembrie 2008 - mai 2009 și până la data rambursării efective

a sumei de 34.609.571 RON, reprezentând TVA admis la rambursare.

Ulterior prin

contestația administrativă înregistrată la 22 iunie 2010, formulată în temeiul

art. 205 alin. (2) C. proc. fisc. recurenta-reclamantă a solicitat autorității

fiscale competente „să oblige Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili să emită actul administrativ prin care să se acorde dobânzi în

cuantum de 8.048.933,43 RON în baza art. 124 C. proc. fisc.”.

Contestația

administrativ fiscală a fost îndreptată, așadar, împotriva refuzului

autorității fiscale de a soluționa cererea de restituire în termenul legal.

În cuprinsul său

contestatorul a formulat și unele referiri cu privire la Raportul de Inspecție

Fiscală din 29 decembrie 2009 și Decizia de impunere din 29 decembrie 2009

menționată anterior.

Atât decizia de

impunere cât și raportul de inspecție fiscală au fost contestate distinct în

Dosarul nr. 3440/2/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București, soluționat

prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În acest dosar

contribuabilul a solicitat anularea actului administrativ asimilat, reprezentat

de lipsa răspunsului Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor la contestația formulată împotriva

actelor administrativ-fiscale mai sus menționate și a precizat că nu înțelege

să conteste Decizia nr. 311 din 28 octombrie 2010 emisa de Direcția Generala de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere

nr. 334 din 29 decembrie 2009.

fapt și de drept relevante corespunzătoare motivelor de recurs.

2.1 Cu privire la

respingerea ca nefondată a excepției autorității de lucru judecat prin

Încheierea de ședință din data de 30 mai 2011, criticile sunt nefondate,

concluzie ce reiese din analizarea celor două acțiuni prezentate mai sus, ce au

obiect și cauze diferite.

Astfel obiectul

primei acțiuni, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3440/2/2010, este anularea

Deciziei de Impunere din 29 decembrie 2009, emisă ca urmare a Raportului de

Inspecție Fiscală din 29 decembrie 2009, în sensul exonerării de la plata

obligațiilor suplimentare stabilite în sarcina recurentei de organele fiscale

prin aceste acte administrativ-fiscale, respectiv a TVA suplimentar de plată de

17.595.787 RON și a majorărilor de întârziere în cuantum de 10.691.592 RON,

precum și rambursarea TVA în cuantum de 4.805.662 RON, respinsă prin aceste

acte iar obiectul prezentei cauzei vizează lipsa răspunsului Agenției Naționale

de Administrare Fiscală - Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor la

Contestația Fiscală din 22 iunie 2010 împotriva nesoluționării în termen a

cererii de dobânzi mai sus-menționate, pentru rambursarea cu întârziere a TVA

în cuantum de 34.609.571 RON, aferent perioadei decembrie 2008 - mai 2009,

restituit cu întârziere prin Notele de Restituire din 20 ianuarie 2010.

Cauza este diferită,

în prima cerere este vizat dreptul la deducerea TVA și încălcarea de către

organele fiscale, în emiterea actelor administrativ-fiscale contestate, a

anumitor prevederi ale legislației fiscale în ce privește deductibilitatea TVA,

iar în cea de a doua acțiune dreptul la dobânzi fiscale pentru rambursarea cu

întârziere a TVA, drept prevăzut de art. 124 C. proc. fisc. și Cap. II din

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de

acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau

rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.

Așa cum a menționat

și recurenta-reclamantă prima acțiune a fost soluționată pe excepția

inadmisibilității acțiunii raportat la faptul că procedura administrativă nu a

fost finalizată, motiv pentru care nu este posibilă analizarea fondului cauzei

de către instanța de judecată.

Pentru aceste

considerente se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat, așa

cum în mod corect a procedat prima instanță.

2.2 Cu privire la

modul de soluționare a cererii deduse judecății.

Recurenta-reclamantă

a depus la organul fiscal competent cererea de dobânzi din 29 martie 2010, care

nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.,

motiv pentru care a depus la 22 iunie 2010 contestație fiscală în baza art. 205

alin. (2) C. proc. fisc.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta a contestat actul administrativ atipic constând în

refuzul nejustificat al autorităților administrative pârâte de a elibera actul

administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile speciale aplicabile în

materie, acela de 45 de zile de la data înregistrării cererii acțiune

înregistrată pe rolul Curții de Apel la 01 septembrie 2010.

Titlul IX (art. 205 -

218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de

contestare a actelor administrative-fiscale tipice sau asimilate, inclusiv

nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului

administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza

finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în

temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ,

potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Acest cadru normativ

special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile

administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin

celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate insistent în

recursul recurentei-reclamante.

Este adevărat că

interpretarea prevederilor din legislația națională într-un mod care să

concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, reglementat în art. 6

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor

administrative și judiciare - face ca posibilitatea instanței de contencios

administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture

complet și efectiv consecințele vătămătoare ale conduitei administrative

nelegale sau ale pasivității administrației, să nu fie exclusă de plano, în

toate situațiile în care autoritatea fiscală nu a soluționat contestația

administrativă, indiferent de circumstanțele particulare ale cauzei, sens în

care au fost pronunțate și unele soluții jurisprudențiale invocate de

recurentă.

Dar pentru a se putea

ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere

argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică și-a

exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce

reglementează procedura administrativă.

Termenul rezonabil,

ca garanție a unui proces echitabil, nu este o noțiune abstractă, ci se analizează

de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea

părților, miza litigiului.

Or, având în vedere

izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt și de drept ale

acesteia, complexitatea și tehnicitatea verificărilor necesare, în speță nu

există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului

juridic-fiscal de către instanță, în lipsa unei decizii de soluționare a

contestației administrative.

De aceea, instanța de

control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, în

sensul că, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată,

instanța de judecată nu poate păși la analiza fondului cauzei și la stabilirea

existenței sau a inexistenței dreptului la plata dobânzilor și la întinderea

acestora în condițiile în care calculul dobânzilor se realizează de organul

fiscal competent potrivit pct. 3, 6 și 7 Cap. 2 Anexa nr. 1 din O.M.F.P. nr.

1899/2004.

Mai mult raportat la

momentul sesizării instanței, nu se poate reține că a trecut un termen care ar

putea fi apreciat ca un abuz evident pentru a se intra în analiza fondului

cererii, fără a fi parcursă procedura administrativă reglementată de C. proc.

fisc.

În raport de aceste

considerente, în mod corect, instanța de fond a admis în parte acțiunea prin

obligarea autorității pârâte să soluționeze cererea reclamantei respingând ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere vizând anularea actelor administrative

și cererea de plata cheltuielilor de judecată.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, neexistând motive de reformare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

formulate de SC A.T.I. SRL și Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva Sentinței nr. 4026 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AS