ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „CFR" - SA, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Control Financiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 101 din 21 septembrie 2010 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de CNCF CFR SA împotriva Procesului-verbal de control financiar 1/376 din 21 ianuarie 2010, anularea, în parte, a Procesului-verbal de control financiar 1/376 din 21 ianuarie 2010 pe aspectele contestate în plângerea prealabilă, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 564 din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., a solicitat anularea Deciziei nr. 101 din 21 septembrie 2010, a Procesului-verbal de control financiar nr. 1/376 din 21 octombrie 2010 întocmite de Direcția Generală de Control Financiar din cadrul ANAF. S-a reținut că ANAF - DGCF a efectuat un control financiar la compania reclamantă în perioada 1 octombrie 2009 - 20 ianuarie 2010 pentru verificarea modului de constituire și asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20777/2000 scadente la data de 23 ianuarie 2010 în sumă de 892.107 euro din care rata de capital 750 euro și dobânda aferentă 142.107 euro.

Procesul-verbal de control financiar a fost transmis reclamantei cu Adresa nr. 853092 din 20 ianuarie 2010, astfel încât nu se susține apărarea reclamantei în sensul că nu i-a fost comunicat actul administrativ atacat. Instanța de fond a mai constatat că reclamanta nu a făcut observații la proiectul procesului-verbal de control financiar, astfel cum rezultă din datele consemnate în actul administrativ fiscal contestat. În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 516/2001 privind ratificarea contractului de finanțare dintre România și BEI și compania reclamantă, pentru finanțarea proiectului de modernizare a căilor ferate „fondurile necesare în vederea împrumutului plății dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului se vor asigura din surse proprii de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA”.

Din actul de control rezultă că disponibilitățile din conturile bancare ale companiei erau în sumă de 946.779 RON la 20 ianuarie 2010 iar aceasta era obligată să o utilizeze pentru plata parțială a ratei scadente din data de 25 ianuarie 2010. În ce privește măsura nr. 3 dispusă de organul de control financiar prin Dispoziția de măsuri nr. 853098 din 22 ianuarie 2010 s-a constatat că reclamanta avea disponibilitățile necesare achitării ratei scadente la 25 ianuarie 2010, ori la data formulării cererii adresată MFP prin care se solicită sprijin în vederea achitării ratei scadente s-a constatat în mod corect de către organele de control financiar că reclamanta avea disponibilitățile necesare pentru achitarea în întregime a ratei scadente.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 516/2001, reclamanta avea obligația de a asigura din surse proprii fondurile necesare în vederea rambursării împrumutului, plății dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului. Astfel, în mod corect s-a dispus prin actele administrativ fiscale atacate ca reclamanta să-și respecte obligația de a achita cu prioritate rata scadentă conform dispozițiilor legale. În ce privește măsura nr. 4 din procesul-verbal de control, cum reclamanta este evident că la data controlului avea disponibil în cont suma de 946.779 RON, aceasta trebuia achitată cu prioritate în contul ratei scadente, neputând solicita sprijin la MFP decât pentru o eventuală diferență pe care nu ar fi avut-o disponibilă.

În acest sens sunt și dispozițiile pct. 6 pct. 8 din H.G. nr. 1470/2007 potrivit cărora în cazul în care nu se poate asigura plata totală sau parțială se poate solicita sprijinul MFP. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 , 304 pct. 9 și 305 C. proc. civ. Recurenta precizează că după pronunțarea Sentinței civile nr. 564 din 30 ianuarie 2012 Guvernul României a emis O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acțiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA, publicată în M. Of. nr. 230 din 5 aprilie 2012. Scopul controlului financiar a fost verificarea modului de constituire și asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și/sau a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20.777/2000.

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acțiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA, aceste sume ce au format obiectul acelui control financiar, au fost scutite la plata prin conversia acestor datorii în acțiuni, nemaifiind datorate. Cum acest înscris nu a putut fi administrat cu ocazia judecării cauzei la instanța de fond, deoarece a fost emis ulterior pronunțării hotărârii de către instanța de fond, și este esențial în soluționarea cauzei având efect direct în modificarea soluției, rezultă că sumele au fost stinse prin voința legiuitorului, astfel încât și hotărârea judecătorească trebuie să fie în acord cu voința legii. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Organul de control financiar a efectuat un control în perioada 1 octombrie 2009 - 20 ianuarie 2010, având ca scop „(..) verificarea modului de constituire și asigurare a surselor de rambursare a ratei de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și/sau a altor costuri aferente împrumutului BEI nr. 20.777/2000, scadente la dala de 25 ianuarie 2010, în suma de 892.107 euro, din care rata de capital 750.000 euro și dobânda 142.107 euro.

" Urmare acestui control s-a încheiat procesul-verbal de control, stabilindu-se în sarcina recurentei luarea a două măsuri, respectiv, suma disponibilă în cont la data de 20 ianuarie 2010 (946.779 RON) se va utiliza pentru plata parțială a ratei scadente în data de 25 ianuarie 2010 și informarea imediată a Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de Trezorerie și Datorie Publică și modificarea corespunzătoare a solicitării de sprijin pentru plata ratei cu termen în data de 25 ianuarie 2010. Ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 564 din 30 ianuarie 2012 a fost adoptată O.G. nr. 10 din 3 aprilie 2012 privind conversia în acțiuni a unor sume datorate statului de către CNCF CFR SA. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 10/2012: (..) (1) Se aprobă stingerea, prin conversie în acțiuni, a obligațiilor principale și accesoriilor aferente, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, cu excepția importului pe venitul din salarii și asimilate salariilor, individualitate în titluri de creanță, emise până la data de 29 februarie 2012, datorate de către Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - SA, denumită în continuare Compania, la această dată și neachitate la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (3). Deci, sumele ce au format obiectul acelui control financiar, au fost scutite la plată, prin conversia acestor datorii în acțiuni, nemaifiind datorate.

Înalta Curte constată că, la dosar, a fost depusă „nota” emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică privind operarea în evidențele contabile a scăderii obligațiilor principale și a accesoriilor cuvenite fondului de risc datorate și neachitate de către Compania Națională de Căi Ferate „CFR" - SA. Potrivit acestei note data stingerii obligațiilor din certificatul de atestare fiscală este data realizării conversiei în acțiuni, care s-a realizat prin Hotărârea nr. 8 din 11 martie 2013 a Adunării Generale a Acționarilor a CNCF „CFR” SA. Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluționarea prezentului recurs.

Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Or, în cauza de față recurenta-reclamantă nu mai justifică interes în soluționarea recursului, având în vedere că datoria a fost stinsă, conform O.G.

nr. 10/2012. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA împotriva Sentinței nr. 564 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2013. Procesat de GGC - LM