ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat următoarele:

- suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. III/2/13.01.2014;

- anularea în parte a constatărilor și a măsurilor dispuse prin Încheierea nr. III/16/10.03.2014.

Pe calea prezentului demers judiciar reclamanta a contestat o parte din măsurile prin Decizia nr. III/2/2014.

La termenul de judecată din 23.06.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin Sentința civilă nr. 935 din 21 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 935 din 21 martie 2016 a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Solicită casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și pe fond admiterea contestației formulate, anularea în parte a contestațiilor și măsurilor dispuse prin încheierea nr. III/16/10.03.2014 emisă de Departamentul III al Curții de Conturi a României.

Arată recurenta că hotărârea este insuficient motivată [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.], simpla expunere a unor argumente fără o analiză temeinică a probatoriului administrat, în condițiile în care în cauză a fost efectuată o expertiză judiciară contabilă, echivalează cu o nemotivare a soluției pronunțate sau cel puțin cu o motivare insuficientă și superficială.

Deși raportul de expertiză a fost validat de instanță concluziile asupra obiectivelor nr. 1, 2, 3 ale expertizei au rămas nevalorificate în planul hotărârii pronunțate, instanța făcând vorbire exclusiv de răspunsul la obiectivul nr. 4.

Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]: Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal aflat în vigoare în perioada de referință, atunci când a reținut că, din punct de vedere al tratamentului fiscal cheltuielile cu întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor nu pot fi considerate ca deductibile la calculul profitului impozabil, fapt ce determină caracterul nedeductibil al TVA aferentă, deoarece aceasta nu ar constitui o activitate generatoare de venituri pentru companie.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.10.2016 intimata Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Sentinței nr. 935/21.03.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

În baza Raportului de control nr. x/13.12.2013 întocmit în urma unei acțiuni de verificare "Controlul modului de realizare a veniturilor din activitatea de gestionare a infrastructurii feroviare și a patrimoniului auxiliar feroviar" efectuată de intimata Curtea de Conturi la instituția reclamantă a fost emisă Decizia nr. III/2/13.01.2014 prin care s-au constatat nereguli și au fost dispuse măsuri în sarcina reclamantei.

Contestația formulată împotriva deciziei a fost respinsă prin Încheierea nr. III/16/10.03.2014 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, aceasta din urmă constituind obiectul prezentei acțiuni.

Curtea de apel soluționând acțiunea a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că actele contestate sunt legal și temeinic întocmite, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește abaterea reținută la pct. 4 Decizia III/2/13.01.2014, "Efectuarea de cheltuieli nelegale pentru întreținerea și repararea unor bunuri predate gratuit altor persoane juridice", echipa de control a constatat că în perioada 2011 - 2012 compania a pus la dispoziția altor persoane juridice, în mod gratuit, autoturisme, asigurând din resurse proprii cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente acestora.

În acest scop au fost încheiate contracte de comodat, în baza Hotărârilor Consiliului de Administrație nr. 6/18.03.2011 și nr. 9/26.06.2012; prin care s-au prevăzut clauze în sensul transferării către proprietar - comodant a obligației privind suportarea cheltuielilor aferente exploatării în condiții normale a utilajelor predate gratuit.

În mod judicios prima instanță a reținut că abaterea a fost corect stabilită, dat fiind faptul că sunt în sarcina comodatarului cheltuielile cu întreținerea și repararea bunurilor predate în folosință cu titlu gratuit, neexistând niciun temei legal în baza căruia acestea să fie suportate de instituția reclamantă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1564 din C. civ. "Comodatarul este dator să îngrijească, ca un bun proprietar de conservarea lucrului împrumutat și nu poate să se servească decât la trebuința determinată prin natura lui sau prin convenție, sub pedeapsa de a plăti daune interese", iar potrivit dispozițiilor art. 2151 C. civ. "Comodatarul suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul".

Este evident astfel că nu există temei legal pentru a transfera obligația suportării cheltuielilor de întreținere pentru bunurile predate gratuit, în sarcina comodantului, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 1574 C. civ., întrucât caracterul imprevizibil al acestor cheltuieli, invocat de societatea recurentă nu se regăsește în cazul cheltuielilor necesare folosirii în condiții normale, și nici în cel al cheltuielilor cu repararea defecțiunilor apărute ca urmare a folosirii normale a bunurilor predate în folosință gratuită.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 933/25.05.2016 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot încheierea nr. 21/26.01.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a, în sensul că a admis cererea reclamantei și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind modificarea actului constitutiv al CNCF CFR SA ca urmare a fuziunii prin absorbția societăților A. SA și B. CFR SA, conform Hotărârii AGA CNCF CFR SA nr. 55/20.10.2015, dispunând radierea societăților absorbite.

Susține recurenta-reclamantă că în contextul acestei fuziuni nu se mai justifică reținerile intimatei Curtea de Conturi a României referitoare la cheltuielile nelegale pe care CNCF CFR SA le-ar fi făcut pentru întreținerea și repararea utilajelor predate gratuit către filiale.

Susținerea reclamantei nu poate fi reținută de instanța de control judiciar având în vedere că fuziunea a fost înregistrată în registrul comerțului în cursul anului 2016, iar raportul de control nr. x/13.12.2013 vizează perioada 2011 - 2012.

Pct. 5.3 din Decizia nr. III/2/13.01.2014 - "Acceptarea unor creșteri de preț în afara prevederilor contractuale".

Conform art. 4 din documentația de atribuire pentru achiziția serviciului "Salubrizare stații de cale ferată și spații în clădiri cu specific feroviar de pe raza SRCF Iași - lot V", concretizat în acordul cadru nr. 643/17.08.2011 cu SC C. SRL, cu o durată de 15 luni, prelungită prin contracte subsecvente s-a prevăzut că valoarea contractelor subsecvente se va determina pe baza tarifelor ofertate de promitentul prestator.

Totodată, la art. 7 s-a prevăzut posibilitatea ajustării prețului în cadrul unui contract subsecvent numai în condițiile prevăzute de H.G. nr. 925/2006 - art. 97 alin. (2) lit. a).

Majorarea prețului contractului subsecvent nr. 2 prin act adițional s-a efectuat cu încălcarea clauzelor contractuale, întrucât nu au fost depuse documentele prevăzute de art. 17.3 și 17.4 din contractul subsecvent nr. 2, anume nota de fundamentare și nota de negociere privind ajustarea prețului. Această ajustare a fost acceptată doar în baza unei solicitări a prestatorului înregistrată la SRCF Iași, cu nr. 43/05.02.2012, în condițiile în care contractele subsecvente nr. 3, 4 și 5 la acordul cadru nr. 643/17.08.2011 au fost încheiate direct la o valoare majorată față de valoarea prevăzută în acordul cadru, fără a exista o solicitare în acest sens din partea prestatorului și, de asemenea, fără întocmirea unei note de fundamentare și a unei note de negociere.

Așadar, având în vedere că acordul cadru în ceea ce privește clauza ce vizează prețul nu a fost modificat și nu au fost întocmite documente justificative pentru ajustarea prețului (nota de fundamentare și nota de negociere) contractele subsecvente 3, 4 și 5 la acordul cadru nr. 643/17.08.2011 înregistrate la RUIC cu nr. 130/27.02.2012, nr. 539/18.05.2012 și nr. 852/20.08.2012 au fost încheiate fără temei legal, la o valoare majorată față de cea prevăzută în contractul cadru, cu consecința efectuării de plăți suplimentare nedatorate în sumă estimată de 10.202,86 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 2.448,71 RON.

Intimata-pârâtă nu a contestat dreptul reclamantei de a ajusta tarifele în contextul modificărilor legislative conform art. 7, art. 17 din același acord cadru și al dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, ci îi impută acesteia inexistența unei note de fundamentare, a unei note de negociere privind ajustarea prețului și a unui act adițional la acordul cadru pentru modificarea clauzei privitoare la preț.

Pct. 6.5 din Decizia nr. III/2/13.01.2014 referitor la abaterea constând în "Acceptarea unor creșteri de preț în sumă de 6.331,76 RON în afara prevederilor contractuale din acordul cadru de prestări servicii «Supraveghere și deservire castele de apă» nr. 598/22.07.2011 și cheltuielile majorate și acceptate la plată nejustificat cu suma de 30.031,94 RON pentru contractele subsecvente Acordului cadru".

Recurenta-reclamantă contestă aceste constatări, inclusiv măsura dispusă la pct. 13, invocând în apărare obligațiile contractuale și dispozițiile Codului Muncii.

Potrivit ofertei financiare a D. SA, baza de calcul/salariat a pornit de la un salariu minim pe economie.

De asemenea, potrivit art. 4.1 din acordul cadru de prestări servicii «Supravegherea și deservirea castelelor de apă nr. 598/22.07.2011» - "tariful prestațiilor ofertate de promitentul prestator este de 185.434,22 RON/24 luni. Pe baza acestui tarif se va determina valoarea contractului subsecvent", iar potrivit prevederilor art. 7.1 "prețul se ajustează în cadrul unui contract subsecvent numai în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 - art. 97 alin. (2) lit. a)".

Cu toate acestea SC D. SA a solicitat majorarea valorii contractului subsecvent nr. 3 până la finalizarea acordului cadru, cu suma de 0,56 RON/oră (reprezentând o creștere de 4,44%), majorare ce a fost aprobată de recurenta-reclamantă.

Astfel, au fost încheiate contractele subsecvente acordului cadru nr. 598/22.07.2011, 1 - 8 direct la valoarea ajustată fără să se încheie în prealabil un act adițional la acordul cadru, împrejurare care contravine prevederilor art. 4.2 din acordul-cadru nr. 598/22.07.2011.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 97 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care prevăd posibilitatea ajustării prețului pe parcursul îndeplinirii contractului, atunci când au avut loc modificări legislative al căror efect se reflectă în creșterea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului, întrucât potrivit ofertei, SC D. SA baza de calcul/salariul nu a pornit de la salariul minim, ci de la un salariu de 1.241 RON/salariat.

De altfel, recurenta-reclamantă nu contestă această împrejurare ci doar se apără în sensul că sumele în cauză au fost plătite în mod justificat în concordanță cu normele legale și cu prevederile contractului și astfel nu există un prejudiciu.

Pct. 7 din Decizia nr. III/2/13.01.2014 privește abaterea constând în "acordarea unui avans în sumă de 220.129.280 RON din fonduri alocate CN CFR SA de la bugetul de stat către asocierea E. SA - H. SA - SC F. SRL, fără temei legal și fără viză de control financiar preventiv pe documentul de ordonanțare de plată a sumei.

În fapt, la data de 9 mai 2013 CN CFR SA în calitate de autoritate contractantă a finalizat procedura de achiziție publică și a încheiat contractul nr. x/09.05.2013 în valoare de 137.440 RON, în baza raportului procedurii nr. 18/4/177/15.03.2013, cu încălcarea dispozițiilor art. 206 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 2217/23.05.2013 Curtea de Apel București a admis plângerea formulată împotriva Deciziei CNSC nr. 1321/C2/1146/17.04.2013 și a dispus anularea Deciziei nr. 18/4/82/15.03.2013, anularea raportului procedurii și obligarea CN CFR SA să evalueze oferta depusă de E. SA - H. SA - SC F. SRL cu respectarea Deciziei CNSC 464/C4/5130/17.12.2012 și a Deciziei civile nr. 346/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

Deși, prin această soluție definitivă a Curții de apel a fost anulat raportul procedurii și nu mai subzistă temeiul legal al încheierii contractului nr. x/09.05.2013, recurenta-reclamantă a efectuat plata sumei de 220.129.280 RON la data de 16.07.2013, cu OP nr. x, fără a avea viza pentru controlul financiar preventiv propriu.

La data de 27.09.2013, prin Sentința nr. 4521/27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea apelului a fost admisă acțiunea formulată de asocierea G. și a dispus anularea contractului de achiziție publică nr. 44/09.05.2013.

Din totalul sumei achitată anticipat a fost recuperată suma de 174.922,067 RON cu OP nr. x/24.10.2013, iar pentru restul sumei a fost semnat un "Acord cu privire la returnarea avansului", însă până la data controlului, recurenta-reclamantă nu a efectuat demersuri pentru a încasa suma integrală.

În aceste condiții nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante, care afirmă că plata avansului pentru începerea lucrărilor era obligatorie și a fost efectuată în spiritul legii și al principiului eficienței utilizării fondurilor nerambursabile, în scopul executării integrale a contractului până la finalul anului 2015, întrucât plata avansului a fost realizată ulterior pronunțării Deciziei nr. 2217/23.05.2013 prin care Curtea de apel a dispus anularea raportului procedurii și obligarea CN CFR SA să reevalueze ofertele cu respectarea Deciziei CNSC nr. 4641/C4/5130/17.12.2012 și a Deciziei civile nr. 346/28.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București. În consecință, concluziile autorității pârâte cu privire la existența acestei abateri sunt corecte așa cum judicios a reținut și judecătorul fondului, sentința recurată îndeplinind exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât expune în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Pentru considerentele expuse, reținând că actele administrative atacate sunt legale, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A împotriva Sentinței nr. 935 din 21 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV