ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4100/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la 28.03.2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea încheierii nr. III/17 din 10.03.2014 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva masurilor de la pct. II.4, II.5 și II.6 stabilite prin Decizia nr. III/4 din 13.01.2014 a Departamentului III din cadrul Curții de Conturi, inclusiv anularea acestor măsuri.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3305 din data de 03.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României; a fost anulată în parte încheierea nr. III/17 din 10.03.2014 și în parte Decizia nr. III/4 din 13 ianuarie 2014 emise de pârâta Curtea de Conturi, respectiv în ceea ce privește măsura II.6 și a fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. și pârâta Curtea de Conturi a României au formulat recursuri, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

2.1. Recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în întregime a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. II.4, II.5 și II.6 din Decizia nr. III/4 din 13 ianuarie 2014, menținută prin încheierea nr. III/17 din 10 martie 2014, formulată de C.F.R. Călători.

2.1.1. În motivarea cererii de recurs, care privește măsura de la pct. II.6, s-au arătat următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material - cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond a reținut în mod eronat nelegalitatea măsurii de la pct. II.6 din Decizia nr. III/4 din 13 ianuarie 2014, întrucât nu a analizat ansamblul normelor juridice care fundamentează abaterea pentru care s-a dispus această măsură, ci s-a limitat să constate aplicarea unui principiu de drept privat, respectiv cel al libertății de voință a părților, fără a lua în considerare faptul că se află în sfera unor raporturi de drept financiar, în care trebuie să primeze supremația interesului public.

a) Deși în motivarea actului administrativ contestat, auditorii publici externi au constatat încălcarea dispozițiilor din mai multe acte normative (art. 1549 din C. civ. de la 1864, art. 2151 alin. (1) din noul C. civ., art. 21 alin. (1) și art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., art. 106 alin. (2) din Ordinul MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene), instanța de judecată a îndepărtat aceste susțineri fără niciun fel de motivare. Astfel, speța dedusă judecății a fost soluționată doar prin raportare la dispozițiile C. civ., sens în care întreaga motivare se întemeiază pe o analiză sumară a prevederilor acestuia referitoare la contractul de comodat, fiind ignorate toate celelalte acte normative aplicabile, încălcate de entitatea verificată.

b) Mai mult, având în vedere că potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 584/1998 privind înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, capitalul social inițial este subscris și integral vărsat de statul roman, în calitate de acționar unic, care își exercită drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor, rezultă că este eronată aprecierea instanței de fond cu privire la aplicarea în mod absolut a principiului libertății contractuale care este specifică dreptului civil și raporturilor dintre particulari, iar nu raporturilor dintre structuri ale administrației publice.

Conform normelor citate mai-sus, acționarul unic al entității controlate este statul român, iar entitatea, la rândul ei, nu este o simplă persoană juridică de drept privat, ci este o "întreprindere publică" (în sensul O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice), deci un organ al administrației publice, în sens larg, însărcinat cu prestarea unui serviciu public. În acest sens, chiar Statutul CFR Călători S.A., aprobat prin H.G. nr. 584/1998, cu modificările și completările ulterioare, precizează la art. 6 că aceasta desfășoară "activități de interes public național, social, și pentru satisfacerea nevoilor de apărare a țării".

În aceste condiții, dincolo de normele generale de drept privat referitoare la comodat, trebuiau respectate în primul rând principiile bunei gestiuni financiare a resurselor statului, respectiv principiile economicității, eficienței și eficacității în activitățile întreprinse.

Deși instanța a reținut în motivarea sentinței recurate prevederile art. 5 din C. civ. de la 1864 și pe cele ale art. 11 din noul C. civ., cu același conținut, a omis faptul că prin încheierea acestor contracte (prin care intimatul-reclamant se obligă să suporte toate cheltuielile generate de utilizarea, întreținerea și repararea autoturismelor acordate Ministerului Transporturilor, prin contractele de comodat, precum și decontarea contravalorii carburanților consumați de acestea) sunt încălcate tocmai normele de ordine publică ce vizează economicitatea, eficiența și eficacitatea în utilizarea resurselor financiare alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, astfel cum se prevede la art. 28 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

c) În ceea ce privește cheltuielile făcute pentru folosirea lucrului dat în comodat, chiar din art. 2151 al noului C. civ., respectiv art. 1549 al C. civ. de la 1864, rezultă că ele trebuie suportate de către comodatar. Doar în mod excepțional, în anumite condiții riguros precizate, se poate deroga de la această regulă, astfel încât comodantul să suporte astfel de cheltuieli.

Or, situația din speță nu se încadrează în prevederile art. 2151 alin. (2) din noul C. civ., întrucât nu este vorba despre rambursarea de către comodant a "lucrărilor necesare" ce nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, din moment ce au fost decontate de reclamantă inclusiv cheltuielile cu carburanții folosiți de Ministerul Transporturilor; chiar în conformitate cu dispozițiile art. 2151 din noul C. civ., astfel de cheltuieli erau cât se poate previzibile încă de la momentul încheierii contractului și nici nu se încadrau în sfera "lucrărilor necesare" în legătură cu bunurile date în folosință, deci trebuiau obligatoriu suportate de Ministerul Transporturilor.

Rațiunile pentru care instanța de fond apreciază că normele ce vizează suportarea cheltuielilor de comodatar sunt supletive și că o companie națională a cărui acționar unic este statul român (adică o "întreprindere publică", parte a sistemului administrației publice) poate încheia discreționar contracte de comodat, ba chiar poate suporta toate cheltuielile cocontractantului, indiferent că se referă la Ministerul Transporturilor, precum în speța de față, sau chiar la o persoană de drept privat, nu au justificare legală.

Prin instituirea unui regim juridic aparte pentru gestiunea finanțelor publice, legiuitorul a avut în vedere să afirme supremația interesului public, astfel încât se impune ca normele de drept civil să fie aplicate în subsidiar față de normele și principiile dreptului financiar public sau ale dreptului administrativ.

În special, trebuia avut în vedere principiul cheltuirii eficiente a resurselor statului, care a fost ignorat total de către instanța de fond. Spre deosebire de contractele încheiate între particulari, unde raporturile dintre părți sunt reglementate exclusiv de normele dreptului privat, entitatea verificată, în speța de față, satisface un interes general și prestează un serviciu public, utilizând resurse materiale și financiare ale statului, astfel încât în activitatea sa nu pot fi aplicate tale quale normele C. civ.

Prin modul cum s-au derulat contractele, respectiv suportarea tuturor cheltuielilor de către intimata-reclamantă, apreciem că a fost grav afectat interesul general, deoarece o societate de stat a fost lipsită de fonduri bănești care au fost alocate unui alt interes decât cel pentru care s-a constituit. Practic, o parte din fondurile sale au fost transferate în acest mod Ministerului Transporturilor, fără a exista un act normativ care să permită acest lucru.

d) În egală măsură, s-a nesocotit, în acest fel, și obiectul specific de activitate al intimatei-reclamante, în sfera căruia nu intrau și asemenea operațiuni de "comodat", ale căror speze le-ar suporta tot comodatarul.

Astfel, prin H.G. nr. 584/1998, cu modificările și completările ulterioare, s-a aprobat Statutul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R Călători SA" care, la art. 6 detaliază, în mod exhaustiv, obiectul de activitate al acestei entități. Din simpla lectură a dispozițiilor acestui articol, rezultă că intimata-reclamantă nu avea dreptul de a încheia convenții civile prejudiciabile pentru bugetul de stat, de genul celor constatate de auditorii Curții de Conturi, scopul ei fiind de a desfășura "activități de interes public național, social, și pentru satisfacerea nevoilor de apărare a țării".

Nicăieri în cadrul acestui articol sau în cuprinsul Statutului nu apare posibilitatea încheierii unor contracte de comodat în favoarea unor terțe persoane, ale căror speze să fie suportate integral de CFR Călători S.A. De altfel, o astfel de posibilitate ar fi echivalat cu legitimarea unor cheltuieli nelegale din patrimoniului unei entități publice, fapt care nu poate fi acceptat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

2.1.2. Întâmpinarea

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

a) Recurenta a arătat ca instanța de fond a îndepărtat susținerile acesteia privitoare la încălcarea mai multor acte normative, respectiv art. 1549 C. civ. de la 1864, art. 2151 alin. (1) C. civ., art. 21 alin. (1) și art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 106 alin. (2) din Ordinul MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut în mod clar că măsura este lipsită de temei legal, deoarece Curtea de Conturi s-a întemeiat pe o premisa greșita și anume pretinsa nerespectare a dispozițiilor legale, cu indicarea motivelor de drept prin care înlătură apărările Curții de Conturi.

În mod corect prima instanța a admis contestația pentru acest capăt, deoarece contractelor de comodat li se aplica principiul de drept al libertății de a contracta conform căruia părțile sunt libere sa încheie contracte și sa determine conținutul acestora, in limitele impuse de lege, de ordinea publica și de bunele moravuri. Comodatul este un contract prin care comodantul remite spre folosința temporara bunul comodatarului, cu obligația pentru comodatar de a-l restitui in natura, in individualitatea sa. Împrumutul de folosința (comodatul) face parte din categoria contractelor reale pentru încheierea acestuia fiind necesara atât realizarea acordului de voința, cat și predarea lucrului care formează obiectul contractului.

Conform C. civ. in vigoare, cat și C. civ. in vigoare anterior lunii octombrie 2011, efectele pe care le naște acest contract sunt imperative și supletive. Cele imperative de la care părțile nu pot deroga și care țin de esența contractului de comodat sunt obligația de conservarea bunului (art. 1564 vechiul C. civ., respectiv 2148 alin. (1) C. civ.), obligația de folosire a bunului conform destinației (art. 1564 vechiul C. civ., respectiv 2148 alin. (2) din C. civ.), respectiv restituirea bunului de către comodatar la scadența (art. 1569 din vechiul C. civ., respectiv art. 2155 din C. civ.).

În ceea ce privește suportarea cheltuielilor de folosința a lucrului, este o obligație reglementata de C. civ. in sarcina comodatarului, dar normele care o reglementează au un caracter supletiv, astfel încât, părțile, prin acordul acestora, pot deroga de la aceasta și pot stabili conform acordului de voința distribuirea acestor cheltuieli. Astfel, prin acordul de voința, părțile au derogat de la dispozițiile C. civ. care reglementează suportarea cheltuielilor de folosința a lucrului in sarcina comodatarului, aceasta derogare necontravenind dispozițiilor legale in vigoare.

Invocarea organelor de control a dispozițiilor din Codul fiscal, precum și a pct. 106 alin. (2) din Ordinul MFP nr. 3.055/2009 nu este de natura sa schimbe caracterul licit al acordului de voința al părților asupra modului in care se suporta cheltuielile cu folosința bunului. Nici Codul fiscal și nici C. civ. nu interzic părților sa deroge de la regula privind suportarea cheltuielilor de folosința a bunului in materia comodatului și nu instituie vreo interdicție expresa in acest sens, astfel încât instituirea obligației de suportare a cheltuielilor de folosința a bunului de către C.F.R. Calatori S.A. nu reprezintă, in aprecierea sa, o clauza care sa depășească limitele impuse de lege, de ordinea publica și de bunele moravuri.

În ceea ce privește aspectul fiscal in sensul daca aceste tipuri de cheltuieli sunt deductibile sau nu pentru determinarea impozitului pe profit nu este de natura sa afecteze valabilitatea clauzelor contractuale, asa cum au fost convenite de către părți.

De asemenea, partea care a beneficiat de autoturisme este chiar acționarul subscrisei și acestea au fost date in scopul desfășurării de acțiuni comune, urmarindu-se in mod deosebit reducerea cheltuielilor de exploatare și eficientizarea folosirii fondurilor bănești pentru cele 2 entități.

Contractele de comodat s-au încheiat in baza Hotărârii Consiliului de Administrație al CFR Calatori nr. 1 din 13.01.2012, iar hotărârea membrilor Consiliului de Administrație s-a luat in baza mandatului nr. 1424/GD/20.01.2012, aprobat chiar de către Ministrul Transporturilor.

b) Recurenta a arătat ca instanța de fond a ignorat faptul că sunt încălcate tocmai normele de ordine publica, apreciind că trebuiau respectate in primul rând principiile unei bune gestiuni financiare.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că aceasta critica nu este motivata; recurenta avea obligația sa dovedească prin probe, nerespectarea principiilor bunei gestiuni financiare și, pe cale de consecința, ineficienta și ineficacitatea activităților întreprinse. Simpla considerare a acestor aspecte nu poate echivala cu motivarea, in sens juridic, a recursului.

c) Aspectele prezentate la litera lit. c) din cadrul motivelor de recurs nu reprezintă critici aduse sentinței Civile, ci simple considerații ale recurentei. În esență, recurenta speculează aceleași considerente ca și la lit. b) din recursul propriu, apreciind că numai in mod excepțional se poate deroga de la anumite reguli.

Motivația încheierii contractelor s-a fundamentat pe necesitatea desfășurării de acțiuni comune, urmarindu-se in mod deosebit reducerea cheltuielilor de exploatare și eficientizarea folosirii fondurilor bănești pentru cele 2 entități. Contractele de comodat au respectat Hotărârea Consiliului de Administrație, aceasta stipulând ca in funcție de situațiile care impun ca toate cheltuielile de exploatare, carburant, revizii, reparații, asigurări, etc. sa le suporte CFR Calatori, niciun caz comodatarului. Reglementările imperative de la care părțile nu pot deroga și care țin de esența contractului de comodat sunt obligația de conservarea bunului (art. 1564 vechiul C. civ., respectiv 2148 alin. (1) C. civ.), obligația de folosire a bunului conform destinației (art. 1564 vechiul C. civ., respectiv 2148 alin. (2) din C. civ.), respectiv restituirea bunului de către comodatar la scadenta (art. 1569 din vechiul C. civ., respectiv art. 2155 din C. civ.), nicidecum suportarea cheltuielilor de întreținere.

Nici Codul fiscal și nici C. civ. nu interzic părților sa deroge de la regula privind suportarea cheltuielilor de folosința a bunului in materia comodatului și nu instituie vreo interdicție expresa in acest sens, astfel încât instituirea obligației de suportare a cheltuielilor de folosința a bunului de către C.F.R. Calatori S.A. nu reprezintă, in aprecierea intimatei, o clauza care sa depășească limitele impuse de lege, de ordinea publica și de bunele moravuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

În temeiul art. 223 Noul C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

2.1.3. Răspunsul la întâmpinare

Deși i-a fost comunicată întâmpinarea în termenul legal, recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

2.2. Recursul formulat de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A.

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, în principla, trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește cererea de anulare a măsurilor dispuse la pct. II.4 și II.5; în subsidiar, casare cu reținere și după rejudecare, admiterea cererii de anulare și cu privire la aceste două măsuri.

2.2.1. În ceea ce privește măsura nr. II.4 din Decizia nr. III/I din 13.01.2014

Deși instanța de fond a retinut in considerente faptul ca in caietul de sarcini existau prevăzute clauze tehnice care permiteau atât transmisia hidraulica reversibila de tip T420r, cat și pe cea de tip DIWA Rail, cu toate acestea in mod eronat a concluzionat faptul ca părțile au convenit prin actul adițional nr. 5 din 27.12.2011 livrarea tuturor automotoarelor cu transmisia de tip DIWA Rail, prevăzând ca termen final data de 30 martie 2012, in caz de nerespectare a termenului din 28.12.2011.

Recurenta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 1266 alin. (1) C. civ., potrivit cărorac ontractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor și nu a avut în vedere alin. (2) al aceluiași articol in conformitate cu care, la stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Așadar, instanța de fond nu a ținut seama de faptul ca scopul contractului a constat in achiziționarea de către recurentă de automotoare diesel adaptate pentru circulația pe căile ferate romane utilizate in trafic de mediu și scurt parcurs, pe care furnizorul S.C. A. s-a obligat potrivit art. 3.1 din contractul de furnizare nr. 85/2011 sa le furnizeze in conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini nr. 1417/2010.

Cerința tehnică exclusiva referitoare la sistemul de transmisie pe care furnizorul trebuia s-o îndeplinească a fost prevăzuta la pct. 7.2.10 din Caietul de sarcini nr. x/2010, respectiv: "Automotoarele se echipează cu transmisie de putere care va acționa osiile motoare și va asigura performantele de viteza și accelerație ale automotorului".

Nici negocierile purtate intre părți nu au fost avute in vedere de instanța de fond, acestea rezultând din însăși documentația aferentă procedurii de licitație.

În cadrul procedurii de achiziție publica desfășurată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, etapele negocierii și elementele asupra cărora comporta negocierea, sub aspectul împlinirii acordului de voința, se identifică prin corespondenta dintre cerințele caietului de sarcini și propunerea tehnică.

În speța, cerința cuprinsa la pct. 7.2.10 din Caietul de sarcini nr. 1417/2010 potrivit căreia automotoarele se echipează cu transmisie de putere care va acționa osiile motoare și va asigura performantele de viteza și accelerație ale automotorului a fost formulata in concordanta cu prevederile art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Față de cerința tehnica mai susmenționata, in timpul desfășurării procedurii de licitație, ofertantului participant (furnizorul ulterior) i-au fost solicitate clarificări cu privire la tipul de transmisie, iar prin răspunsul formulat de către ofertant, acesta a precizat ca tipul transmisiei ofertată este DIWA sau T420r, ambele având caracteristici tehnice similare.

Raportat la prevederile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, standardul național este reglementat de Ordinul MT nr. 290/2000 privind admiterea tehnica a produselor destinate utilizării pe infrastructura, astfel ca respectarea cerințelor autorității contractante și a caietului de sarcini a fost asigurata prin prezentarea de către ofertant a Autorizației de furnizor feroviar, precum și a Certificatelor de omologare, documente eliberate de Autoritatea Feroviara Romana (AFER), instituție ce garantează, prin efectul legii, că produsele omologate îndeplinesc toate condițiile utilizării pe infrastructura feroviara publica din România.

Recurenta a susținut că prin contract nu s-a obligat să achiziționeze automotoare diesel cu transmisie de putere DIWA, ci automotoare diesel adaptate pentru circulația pe căile ferate romane utilizate in trafic de mediu și scurt parcurs, in condițiile caietului de sarcini.

Instanța de fond nu a avut in vedere împrejurarea potrivit căreia comportamentul părților ulterior încheierii contractului respectă atât dispozițiile art. 1266 C. civ. sub aspectul voinței concordante a părților, cat și prevederile art. 2 lit. c)-d) din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică și la asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante. Recurenta a invocat răspunsul ofertantului la clarificările solicitate cu privire la tipul de transmisie și prin care a precizat ca tipul transmisiei ofertată este DIWA sau T420r.

Așadar, in speța, ținând seama de prevederile art. 1266 alin. (1) C. civ. sub aspectul scopului contractului, negocierilor dintre părți și a comportamentului ulterior al acestora, este profund neîntemeiată reținerea instanței de fond potrivit căreia precizarea din actul adițional nr. 5, referitoare la prelungirea valabilității contractului (pana la data de 30.03.2012), cat și cea referitoare la faptul ca furnizorul se obliga sa pună la dispoziția achizitorului toate automotoarele contractate pana la data de 30 martie 2012 reechipate cu transmisia DIWA D884,5, elimina orice dubiu in legătura cu tipul/modelul sistemului de transmisie agreat și contractat de părți. În aceeași măsura, este neîntemeiat considerentul instanței de fond, potrivit căruia livrarea efectuată în data de 28 decembrie 2011 nu a reprezentat finalizarea/încheierea raporturilor contractuale dintre părți, prin îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate de acestea.

La fondul cauzei, a făcut dovada faptului ca automotoarele livrate la data de 28.12.2011, conform actului adițional nr. 4 la contractului de furnizare nr. x/2011, au fost însoțite de documentele menționate la pct. 10 din Caietul de sarcini x/2010, iar facturile emise de furnizor pentru plata aferenta acestora au fost insotite de documentele prevăzute în art. 13 alin. (2) din contract, astfel ca CFR Calatori nu a avut niciun motiv sa refuze la plata cele 3 automotoare.

Finalizarea unui contract se produce la data limita de valabilitate convenita de părți, in timp ce livrarea vehiculelor din reparație este stabilita prin graficul de livrare anexa la contract, termen care poate sa coincidă sau nu cu data de valabilitate a contractului. Prin urmare, exista o distincție evidenta intre acești termeni (livrare, condiții post livrare, finalizarea contractului, certificatul de garanție.

Mai mult, din moment ce, in perioada 01.01.2012 - 30.03.2012, automotoarele in discuție au fost introduse în exploatare înlocuind un număr de 4 locomotive LDE 2100 C. pen. și 10 vagoane de calatori și au condus la realizarea unei economii considerabile la consumul de combustibil, nu se poate susține neconformitatea acestora.

Curtea de Conturi a schimbat conjuncția "ci" cu "și" în cuprinsul actelor procedurale care trimiteau la conținutul Actului adițional nr. 5 la contract, schimbând în totalitate sensul acestuia și, implicit manifestarea de voința a părților. Astfel, se retine că "în cazul in care S.C. B. S.A. nu furnizează automotoarele cu transmisia DÎWA D 884.5 și cu transmisie T-420r, furnizorul se obliga sa pună la dispoziția achizitorului toate automotoarele contractate pana la data de 30 martie 2012 reechipate cu transmisie DIWA D 884,5."

Se constata astfel in mod indubitabil ca intimata însăși recunoaște că prevederile din Actul adițional nr. 5 din 27.12.2011 nu limitează variantele de echipare și se refera la oricare din cele doua variante de transmisii din oferta tehnică.

Așa cum a arătat, cele 3 automotoare, au corespuns cerințelor caietului de sarcini, motiv pentru care au și fost recepționate la data de 28.12.2011 și au fost puse in circulație, realizând serviciu in perioada 01.01.2012 - 30.03.2012. Oferta prestatorului de a înlocui transmisia cu o alta, pe cheltuiala proprie, reprezintă un fapt juridic extracontractual, la care acesta nu era obligat nici prin caietul de sarcini, nici prin contract. Sarcina autorității contractante consta în a decide dacă urma sa accepte acest potențial beneficiu, dând naștere unui raport juridic sau nu. În acceptarea acestui beneficiu, a apreciat că in cazul refolosirii componentelor de la un automotor la altul, o soluție tehnica unitară este mai eficientă și preferabilă unei soluții cu mai multe transmisii.

Această decizie, in fata căreia era autoritatea contractantă, se supune principiului libertății contractuale care, coroborat cu principiul cheltuirii eficiente a fondurilor publice, creează aparenta unei obligații generice a autorității contractante de a se comporta ca orice comerciant urmărind realizarea de profit la nivel maximal.

Mai mult, in redactarea actului adițional nr. 5, a luat in calcul și posibilitatea ca ofertantul sa nu poată furniza automotoarele exclusiv cu transmisie DIWA; prin urmare, reținerea instanței că acordul de voința s-a realizat numai când automotoarele erau echipate cu aceste transmisii este profund eronată, din moment ce nici in documentația aferenta procedurii, nici în caietul de sarcini și nici in contractul semnat, nu exista o astfel de impunere.

Totodată, aprecierea instanței de fond cu privire la beneficiile potențiale mai mari pe care le putea aduce o transmisie sau cealaltă, este eronată întrucât din punct de vedere al performantelor tehnice (viteza maxima, forța tracțiune la obada, putere, turație, etc) cele doua transmisii T420r și DIWA 884,5 fabricate de același producător -C., fac parte din aceeași gama de putere, cu performante similare in proporție de 99 %, lucru cunoscut de părțile contractante încă de la procedura de atribuire, fapt ce a determinat ca ambele soluții sa fie acceptate deopotrivă de beneficiar CFR CALATORI, cu ocazia propunerii tehnice. Astfel pentru a fi interschimbabile, cele doua transmisii trebuie sa respecte prevederile din Caietul de Sarcini și sa respecte condițiile impuse de beneficiar, nu sa fie identice, lucru demonstrat in activitatea de exploatare a acestora, prin utilizarea in paralel a vehiculelor echipate cu cele doua tipuri de transmisie in perioada ianuarie-martie 2012.

În această perioadă, cele 3 vehicule au realizat in exploatare 55141,7 tren km, economia realizata doar din reducerea consumului de combustibil a fost de 104356 kg, reprezentând aproximativ 54 % din consumurile cu LDE 2100 C. pen. Toate cheltuielile acestor operații au fost in sarcina părții care s-a obligat, acesta fiind facturat pentru cheltuielile cu transportul: factura x1 din 16.12.2013, factura x2 din 16.12.2013, factura x3 din 16.12.2013, precum și factura x4 din 20.12.2013 reprezentând cheltuieli de imobilizare.

Instanța de fond a confundat acordul de voința exprimat inițial și care s-a materializat prin încheierea contractului nr. x/2011 cu acordul de voința exprimat ulterior care s-a materializat prin încheierea actului adițional nr. 5 la contract.

Raportat la prevederile art. 1166 și 1178 C. civ., din moment ce părțile au aplicat procedura prevăzuta de O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice care s-a finalizat cu încheierea contractului nr. x/2011, rezultă fără echivoc realizarea acordului de voințe. Faptul că ulterior, prin actul adițional nr. 5/2011, părțile au ajuns la un alt acord de voințe, care prin natura sa conducea la o altă hotărâre, nu demonstrează ca părțile au și-au exprimat un singur acord de voințe, concluzie la care in mod eronat a ajuns instanța de fond.

Raportat la aspectele menționate și dovedite prin înscrisurile depuse la judecarea in fond a cauzei, se arată că reținerile instanței de fond sunt nefondate și contradictorii și sub acest aspect, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța retine că eventualele avantaje obținute de CFR Călători ... nu reprezintă o chestiune in legătura cu respectarea termenului de livrare sau care sa justifice omisiunea de percepere a penalităților. Aceasta concluzie se bazează pe reținerea anterior combătută, respectiv nerespectarea termenului de livrare.

În primul rând, se arată că ofertantul și-a respectat obligațiile contractuale, subscrisa neavând temei legal pentru a da eficienta clauzei penale. În al doilea rând, având in vedere rigorile legislației privind cheltuirea fondurilor publice, in încercarea de a preîntâmpina eventualele sancțiuni, ofertantul a și fost de acord sa plătească penalități de întârziere, acestea fiind aplicate conform clauzelor contractuale. În acest sens, exista atașate la dosarul cauzei actele nr. x din 09.05.2011 și nr. y din din 30.10.2011 și factura de penalități pentru intarziere la livrare din 08.11.2011, depuse la dosar.

Ținând seama de faptul ca intimata-parata recunoaște ca penalitățile de întârziere trebuie calculate pentru perioada de timp cuprinsa intre data acceptării la plata a celor 3 automotoare și data recepționarii lor, coroborat cu faptul ca în perioada 28.12.2011 - 11.02.2012 (data scadentei facturilor), recurenta nu a Înregistrat in evidenta contabila nicio penalitate calculată de prestator, se arată ca varianta de calcul a Curții de Conturi este fundamental eronata și se invocă o altă modalitate de calcul, din care reiese suma de 540.884 RON.

Revine părții beneficiare CFR Călători sa isi apere in mod corespunzător drepturile prin valorificarea clauzei contractuale referitoare la curgerea de penalități de intarziere pentru executarea in mod necorespunzător de către beneficiar a propriilor obligații contractuale, respectivele penalități găsindu-și fundamentul pe clauza art. 27 lit. a) din contractul de furnizare x/2011. În concluzie, in condițiile in care, prin absurd s-ar retine ca recurenta a înregistrat un prejudiciu, cuantumul prejudiciului este incert. Ca atare, se impune aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv trimiterea spre rejudecare, fiind necesara administrarea de noi probe.

Instanța a mai retinut că nu poate fi primită apărarea CFR în sensul ca respectiva clauza din Actul adițional nr. 5/2011 impunea o condiție post-livrare, cată vreme formularea textului nu confirma punctul de vedere al reclamantei.

Raportat la prevederile art. 1169 C. civ., daca părțile respectă condițiile legii, au dreptul de a încheia orice convenție, iar pe de altă parte instanța, daca nu constată încălcarea dispozițiilor legale, a ordinii publice sau bunelor moravuri, nu poate cenzura voința părților, fiind o acțiune ce excede puterii judecătorești.

Or, in situația in care, raportat la dispozițiile art. 1247 alin. (1) și (2) C. civ., instanța constatase nerespectarea dispozițiilor legale, avea obligația sa invoce nulitatea absolută a contractului și nu sa dea o interpretare proprie clauzelor contractuale, interpretare care nu este susținută de voința părților și nici in folosul vreuneia, ci a unui terț, respectiv Curtea de Conturi.

De altfel, este evident că limitându-se doar la interpretarea literara a textului menționat in actul adițional, ignorând fara niciun temei atât dispozițiile C. civ. referitoare la interpretarea contractelor cat și argumentul qui potest maius, potest et minus și nu in ultimul rând anulând voința părților contractante, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului, aspect care constituie motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel nici susținerea pârâtei în sensul că reclamanta a încălcat prevederile art. 14 din contractul de furnizare nr. x/2011 nu este fondată, întrucât recepția cantitativa și calitativa a automotoarelor a fost efectuata de către delegații Recepției CFR care-și desfășoară activitatea in mod conținu ca delegați împuterniciți ai SNTFC "CFR Calatori" S.A. în cadrul S.C. A. Recepția s-a desfășurat pe faze, flux și final la furnizor, in conformitate cu reglementările in vigoare, cu respectarea prevederilor Contractului de furnizare nr. x/2011 (inclusiv a anexelor sale Caiet de Sarcini 1417/2010, propunere tehnica). Ca dovada stau documentele care au însoțit facturile celor 3 automotoare ADH (1418, 1420, 1421) semnate de recepția CFR- proces-verbal de recepție, proces-verbal de predare-primire, precum și alte documente încheiate la recepția pe faze și pe flux.

În ceea ce privește faptul ca parata retine ca recurenta a încălcat prevederile art. 23 din contractul de furnizare nr. x/2011, automotoarele livrate conform Contractului de furnizare nr. 85/2011 au fost însoțite de documentele menționate la pct. 8.4 și 10. Recurenta susține livrarea la termen a automotoarelor care fac obiectul contractului.

Mai mult, din moment ce in perioada 01.01.2012 - 30.03.2012, automotoarele în discuție au fost introduse in exploatare înlocuind un număr de 4 locomotive LDE 2100 C. pen. și 10 vagoane de calatori și au condus la realizarea unei economii considerabile la consumul de combustibil, așa cum am arătat la judecarea in fond a cauzei, nu se poate susține neconformitatea acestora.

2.2.2. În ceea ce privește măsura nr. II.5 din Decizia nr. III/I din 13.01.2014

Problema de drept ce urmează a fi soluționată este legalitatea aplicării de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006.

Instanța de fond a înțeles eronat ca reperul "kit de montaj discuri de frâna" trebuie tratat separat ca fiind parte doar în cadrul reparației osiei libere, când de fapt obiectul contractului prevede necondiționat reparația unui set de osii care conține cele 3 tipuri de osii: pct. 1 osie montata motoare cu 1 disc de frână, pct. 2 - osie montata motoare cu 2 discuri de frâna și pct. 3,, osie montata libera".

În acest sens, se arată că un automotor Desiro are din punct de vedere constructiv 2 seturi de osii, 1 set fiind compus din: 1 osie montata motoare cu un disc de frâna; 1 osie montata motoare cu 2 discuri de frâna; 1 osie montata libera.

Având în vedere ca nu a prezentat cu maxima acuratețe informațiile cu privire la materialele necesare efectuării serviciului de reparare osii, enumerând generic pricipalele materiale necesare conform nomenclatorului de lucrări, recurenta a detaliat necesarul de materiale, astfel: 2 roti monobloc pentru osie motoare, pentru reparație osie montata motoare cu 1 disc de frâna; 2 roti monobloc pentru osie motoare, pentru reparație osie montata motoare cu 2 discuri de frâna; 2 roti monobloc pentru osie libera și 2 kituri de montaj disc frână, pentru reparație osie montata libera; fiecare kit conține: piatra culisei (8 buc), carcasa de tensionare (8 buc), arcul discului (64 buc), șurub cu corp alungit (8 buc), piulița de siguranța (8 buc), șaiba (8 buc)

Conform Raportului Procedurii nr. x din 26.04.2010, Anexa nr. 1, SNTFC CFR Calatori S.A. a achiziționat "serviciul de reparare osii", serviciu care necesita reparația unui set de osii format din: 1 osie motoare cu 1 disc de frâna, 1 osie motoare cu 2 discuri de frâna și 1 osie libera. Prețul acestui serviciu a fost estimat unitar pentru un set de osii, fiind fundamentat ca suma preturilor unitare estimate pentru reparația fiecărui tip de osie, defalcate pentru a putea estima prețul unitar cu acuratețe.

Chiar daca nomenclatoarele de lucrări au fost întocmite pentru fiecare tip de osie care compune un set, pentru asigurarea rulării in condiții de siguranța a circulației a automotoarelor x se impune repararea întregului set de osii. Elementele de uzura ale osiilor montate (roti monobloc și discuri de frâna) ce echipează automotorul înregistrează un grad de uzura uniform in cadrul procesului de exploatare, indiferent de poziția ocupata de osii in cadrul boghiurilor (osie montata motoare cu 1 disc de frâna, osie montata motoare cu 2 discuri de frâna, osie montata libera) întrucât parcurg același număr de km, sunt frânate concomitent și sunt supuse acelorași solicitări în exploatare, sarcinile fiind repartizate uniform pe fiecare osie.

La atingerea nivelului maxim admis de uzura prevăzut în Instrucțiile de Exploatare este necesară repararea tuturor osiilor montate ale automotorului x, astfel încât după repararea acestora automotorul sa poată fi introdus în exploatare cu aceeași parametri tehnici pentru toate osiile care sa permită circulația acestora în condiții de siguranța dar și de asigure, in același timp, o exploatare la maximum a parametrilor constructive (viteza maxima de circulație 120 km/h).

Condițiile tehnice impuse tuturor vehiculelor feroviare, pentru circulația in deplina siguranța, sunt prevăzute in regulamentele și instrucțiile in vigoare, specifice CFR, elaborate de către Autoritatea Feroviara Romana și aprobate de către Ministerul Transporturilor, cum ar fi: Regulamentul de Exploatare Tehnica Feroviara, nr. 002, Editura Feroviara, 2001; Instrucțiuni pentru activitatea personalului de locomotive in transportul feroviar, nr. 201, Editura Feroviara, 2007; Instrucția pentru repararea osiilor montate de la vehiculele feroviare nr. 931, Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, Departamentul Cailor Ferate, 1986.

În funcție de specificul fiecărui tip de material rulant este obligatorie și necesara respectarea prescripțiilor de lucru, întreținere și verificare elaborate de fabricant, în cazul de fata "Manualul de întreținere automotor SR 20 D - CFR" întocmit de către D.. Instrucțiile și manualele de întreținere și reparație impun ca și valori minime de reparație pentru elementele și subansamblele componente ale osiei montate valori superioare celor minime de exploatare pentru ca automotorul sa poată efectua serviciu, după efectuarea reparației, un timp/un număr de km in care sa fie acoperite cel puțin cheltuielile cu reparația acestuia.

Astfel, chiar în condițiile în care prin excepție de la regula, un subansamblu nu ar fi uzat integral (pana la minimul de exploatare) și daca in momentul introducerii in reparație a întregului set de osii, acesta nu ar fi reparat concomitent cu celelalte echipamente, nu ar îndeplini la finalul reparației condițiile minime admise pentru furnizarea osiei montate după reparație. Pentru asigurarea stabilității vehiculului in circulație, condiție de altfel esențială și obligatorie, regulamentele și instrucțiile pun in concordanta elementele echipamentului de rulare (osie, disc roata, atac osie, disc frâna), stabilind in ansamblu pentru tot automotorul x tolerante, cote, dimensiuni, intre subansamblurile identice

Concluzia care se desprinde este evidenta, in fapt înlocuirea secvențială a unor roti cu roti la diametrul nominal (roți noi), conduce obligatoriu la efectuarea unor lucrări suplimentare in cadrul procesului de reparative pentru reducerea artificiala și nu printr-o uzura normala in exploatare a diametrului roților nou montate de la diametrul nominal de 770 mm pana la o valoare care sa permită încadrarea in cote cu celelalte roti, care prin excepție de la regula, nu ar fi uzate integral. Chiar și îndeplinind aceste condiții de siguranța circulației, fără de care automotorul x nu poate fi admis pe infrastructura feroviara, orice diferențe intre diametrele roților osiilor montate, in funcție de valoarea acesteia, limitează vitezele de circulație, și ca atare limitează capacitatea de exploatare conferita de caracteristicile tehnico - constructive.

Recurenta a reiterat ideea ca setul de osii - osie montata motoare cu 1 disc de frâna, osie montata motoare cu 2 discuri de frâna, osie montata libera - funcționează ca un sistem, nu poate fi divizat in 3, repararea unui tip de osie nu poate fi realizata independent de repararea celorlalte doua tipuri de osie, de aceea serviciul a fost gândit și achiziționat ca un tot unitar care cuprinde repararea întregului set de osii. Astfel, "serviciul de reparare osii" a fost achiziționat pentru repararea unui set de osii, nu a fiecărui tip de osie în parte asa cum greșit a interpretat instanța; nu poate fi reparata numai osia motoare cu un disc de frâna și celelalte doua osii din set sa nu fie reparate. Acest lucru rezulta și din analiza cantităților de servicii realizate in baza contractelor subsecvente la Acordul cadru nr. 3/2010.

Se poate observa ca numărul osiilor reparate pe tip de osie (osie montata motoare cu 1 disc de frâna, osie montata motoare cu 2 discuri de frâna și osie montata libera) este egal in cazul fiecărui contract încheiat, de unde rezulta ca au fost introduse la reparație seturi complete de osii, asa cum de altfel a fost și adjudecat prețul serviciului, ca preț unitar pe set de osii reparate.

Cu privire la justificarea modului unitar de tratare a costurilor serviciului de reparare osii, se arată ca prețul unitar este fundamentat ca suma a costurilor (manopera, materiale, etc) necesare pentru prestarea unei unități de măsura reprezentată de un set de osii (1 osie motoare cu un disc de frâna, 1 osie motoare cu 2 discuri de frâna și 1 osie libera).

Ajustarea valorii contractului s-a efectuat in condițiile întrunirii cumulative a următoarelor cerințe: partea contractanta (SC E. S.A., in speța) a depus notificare privind ajustarea valorii contractului și și-a îndeplinit angajamentele contractuale; modalitatea (formula) de ajustare a valorii contractului a fost stabilita de către autoritatea contractanta (CFR Calatori) in acordul cadru încheiat, conform prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare; propunerea de ajustare a fost verificata de către CFR Calatori in primul rând ținând cont de clauzele contractuale, respectarea îndeplinirii pragului de 5% pentru indicele de inflație comunicat de Institutul National de Statistica precum și de actele doveditoare solicitate de la prestator (facturi).

De altfel, clauza de ajustare a fost prevăzuta ca o clauza contractuala, având in vedere ca Acordul Cadru nr. 3/2010 a fost încheiat pe o perioada de 2 ani, iar solicitarea S.C. E. S.A. privind ajustarea a fost prezentata in anul al doilea al acestuia, cu ocazia încheierii celui de-al patrulea contract subsecvent atunci când au apărut diferențe semnificative intre prețul adjudecat și cheltuielile înregistrate de către el pentru prestarea serviciului și au fost îndeplinite prevederile contractuale. Pentru primele 3 contracte subsecvente încheiate nu s-a impus aplicarea ajustării nefiind îndeplinite prevederile clauzelor contractuale.

Faptul ca prestatorul S.C. E. S.A. a solicitat prin notificarea nr. x din 18.05.2011 acceptul pentru majorarea prețului unitar (preț adjudecat de altfel pentru un set compus din cele 3 tipuri de osii), justificând, pe lângă îndeplinirea clauzelor contractuale doar cu exemple privind majorarea prețului pentru kitul de montaj discuri de frâna, gaz, și energie electrica, nu poate conduce la concluzia ca se justifica ajustarea prețului doar pentru serviciul de reparație osie montata libera, care nu poate fi reparata independent de osia montata motoare cu 1 disc de frâna și osia montata motoare cu 2 discuri de frâna.

Se mai arată ulterior au fost solicitate prestatorului S.C. E. S.A. documente justificative (facturi) și pentru roti monobloc pentru osie motoare și roti monobloc pentru osie libera, celelalte 2 piese de schimb necesare pentru efectuarea serviciului de reparare osii la automotoarele x.

Totodată, din Raportul Procedurii și Acordul Cadru încheiat intre părți, rezulta indubitabil ca reparația celor 3 tipuri de osie nu se realizează separat, iar SNTFC CFR Calatori a impus clauza contractuala care a avut in vedere aplicarea ajustării la prețul unitar adjudecat/set de osii pentru reparația simultana a celor 3 tipuri de osii, clauza care este clara fara echivoc. Pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul unitar a fost ajustat in situația in care pe piața au apărut condiții in urma cărora s-a constatat creșterea indicilor inflație a preturilor elementelor constitutive ale ofertei, al căror efect s-a reflectat in creșterea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul unitar.

Creșterea preturilor pentru elementele care compun prețul de achiziție a serviciului de reparare osii la automotoarele Desiro nu poate fi analizata separat, pentru ca SNTFC a achiziționat de la prestator acest serviciu pentru un set de osii, ca un tot unitar, neputând fi divizat din punct de vedere tehnic pe tipuri de osii reparate.

Totuși, centralizând elementele principale (piese de schimb, salarii, utilități) care au stat la baza fundamentării și care influențează prețul pentru serviciul de reparare a unui set de osii (osie montata motoare cu 1 disc de frâna, osie montata motoare cu 2 discuri de frâna și osie montata libera) rezulta o creștere medie a acestora de 9,75 %, iar procentul de ajustare acordat conform prevederilor contractuale fost de 5 %, in condițiile in care evoluția indicelui de inflație a înregistrat o creștere de 7,63 % in perioada analizata, cu motivația ca nu este prevăzut in documentație și in prevederile contractuale ca ajustarea se poate aplica doar pe o varianta de reparație a osiei, sau condiția ca toate elementele de cost care au stat la baza estimării prețului unitar sa înregistreze la data ajustării o creștere de 5% fata de data adjudecării.

Recurenta a mai precizat ca in fundamentarea prețului estimat pentru achiziția serviciului de reparare osii la automotoarele Dsiro SR 20 D, ponderea cheltuielilor cu gazul și energia electrica este un procent minim fata de ponderea cheltuielilor cu materialele, piesele de schimb și cu manopera necesare pentru efectuarea acestui serviciu. De altfel, in devizul estimat cheltuielile cu gazul și energia electrica nu au fost evidențiate distinct, fiind cuantificate in cheltuielile generale ale secției.

Față de cele prezentate pentru dezlegarea aspectelor de natura tehnico-economică se impune realizarea unei expertize prin care sa se determine daca ajustările au fost legal acordate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 200 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 411 alin. (2) Noul C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

2.2.3. Întâmpinarea

Recurenta-pârâtă nu a formulat întâmpinare, deși recursul i-a fost comunicat în termenul legal.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere față de raport, prin care a confirmat cele menționate în cuprinsul acestuia.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate; pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a acestora.

3.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

3.2.1. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României

Recursul formulat de recurenta-pârâtă privește măsura II.6 din Decizia nr. III/4 din 13 ianuarie 2014, menținută prin încheierea nr. III/17 din 10 martie 2014 și anulată de prima instanță.

3.2.1.1. Prin decizia nr. III/4 din 13 ianuarie 2014 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul III s-a dispus la pct. II.6 aplicarea următoarelor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia:

«a)stabilirea întinderii prejudiciului determinat de suportarea de către societate a cheltuielilor cu funcționarea, întreținerea și repararea autoturismelor predate gratuit către Ministerul Transporturilor, urmare acceptării clauzelor din contractele de comodat și recuperarea acestuia.

b) stabilirea consecințelor de ordin financiar - contabil și fiscal generate de majorarea nejustificată a cheltuielilor, determinarea influențelor generate asupra rezultatelor financiare ale societ