ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" – S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta să se dispună anularea încheierii nr. III/37/17.09.2021 a Curții de Conturi și anularea Deciziei nr. III/5/12.07.2021 a Departamentului III al Curții de Conturi a României exclusiv în privința măsurii de la pct. II.9 din Decizia nr. III/5/2021.

Prin sentința civilă nr. 656 din 28 martie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători", în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că în speță, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 și nr. w/2018 în sensul că măsurile dispuse de recurentă au fost contrare prevederilor art. 65, 78 și 80 Codul muncii.

A reținut instanța de fond ca nefiind relevante soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, deoarece un act administrativ poate fi deopotrivă legal în privința unora dintre măsuri, dispuse în legătură cu unii dintre destinatari și, totodată, să conțină prevederi nelegale în legătura cu alți destinatari.

În cazul celor cinci litigii mai sus menționate, îndeplinirea condițiilor art. 65 din Codul muncii, deși s-a făcut unitar de către instanțele de judecată, divergența de opinii a decurs, în realitate, din modul în care aceste instanțe s-au raportat la definirea cauzei reale și serioase a concedierii.

Contrar reținerilor instanței de fond și ale intimatei-pârâte, în sensul că cele 3 posturi ocupate de A., B. și C. ar fi fost desființate formal, în realitate, atribuțiile celor trei persoane au fost preluate de către conducerea altor direcții și servicii, cu o salarizare inferioară.

Or, atât timp cât legea permite angajatorului să concedieze un salariat în baza art. 65 din Codul Muncii și să împartă/redistribuie atribuțiile salariatului concediat unor salariați existenți, nefiind obligat să înlăture aceste atribuții, în opinia recurentei, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor prevederi legale.

Mai mult, în condițiile în care existau opinii contradictorii ale instanțelor de judecata, nu se poate reține că măsura modificării structurii organizatorice dispusă prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 20/27.04.2018 a fost luată arbitrar și cu încălcarea dispozițiilor art. 65, 78 si 80 din Codul muncii.

Pe această cale, critică reținerea instanței de fond care își însușește considerentul intimatei-pârâte în sensul că Decizia Consiliul de Administrație nr. 20/27.04.2018 ar fi reprezentat o decizie de revocare din funcție a reclamanților din dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 și nr. w/2018.

În cauză s-au depus înscrisuri în dovedire din care rezultă, pe de o parte, faptul că funcțiile (director general adjunct operațional, director resurse umane și șef serviciu) celor trei salariați nu sunt funcții de director cărora Consiliul de Administrație să le fi delegat atribuții de conducere a societății în conformitate cu prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, măsura modificării structurii organizatorice a CFR Calatori central s-a luat în temeiul art. 26 alin. (1) pct. (ii) lit. i) din Actul Constitutiv al CFR Calatori.

În ceea ce privește existența prejudiciului și menținerea măsurii II.9 lit. a), critică hotărârea ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 213 C. civ. coroborat cu art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, coroborate cu prevederile art. 1270, 1350, 1531, 1533,1548 din C. civ.

Raportat la dispozițiile art. 213 C. civ. coroborat cu art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, redat și de către Comisie, obligațiile contractuale ale membrilor organelor de administrare sunt de diligentă (de mijloace) și nu de rezultat.

În speță, față de dispozițiile art. 213 C. civ. coroborat cu art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurenta susține că va fi în imposibilitatea demonstrării vinovăției membrilor consiliului de administrație.

Mai mult, apanajul atragerii răspunderii organelor de administrare ale societății, raportat la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990, aparține adunării generale a acționarilor.

Recurenta mai critică și soluția de menținere a măsurii II.9 lit. b) din Decizia contestata, arătând că, deși instanța de fond a constatat că intimata-pârâtă nu a analizat criticile reclamantei în considerentele încheierii nr. 37/17.09.2021, le respinge ca nefondate, nefiind de natură a conduce la anularea actelor contestate.

Or, reprezentanților intimatei-pârâte li s-a pus la dispoziție cu adresa nr. OJ2/a/l.437/16.03.2021, situația dosarelor având ca obiect drepturi patrimoniale judecate definitiv în perioada 2018 - 2019, în care, la pozițiile nr. 26 - 28 se identifică și cele 3 dosare ale salariaților concediați în urma Deciziei Consiliului de Administrație nr. 20/27.04.2018.

În absența oricăror alte litigii decât cele comunicate intimatei-pârâte cu adresa nr. OJ2/a/1.437/16.03.2021, rezulta fără echivoc faptul că măsura dispusă la pct. II.9 lit. b) din Decizie a rămas fără obiect, fiind dusă la îndeplinire de însăși echipa de control.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Un prim argument al recurentei-reclamante este acela că instanța de fond în mod nelegal a reținut că, în speță, operează autoritatea de lucru judecat cu privire la dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 și nr. w/2018, în sensul că măsurile dispuse de recurentă au fost contrare prevederilor art. 65, 78 și 80 Codul muncii.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei, reținând în acord cu instanța de fond legalitatea abaterii contestate, având în vedere că cele trei decizii de concediere (Decizia nr. 1/5604/02.07.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale domnului A. cu SNTFC "CFR Călători" – S.A., Decizia nr. 1/5600/02.07.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale doamnei B. cu SNTFC "CFR Călători" - S.A. și Decizia nr. 1/4398/27.04.2018 prin care au încetat raporturile de muncă ale doamnei C. cu SNTFC "CFR Călători") au fost anulate definitiv de instanțele de judecată, acestea constatând că desființarea posturilor și concedierea celor trei angajați s-a realizat în baza unei decizii de reorganizare care nu respectă dispozițiile art. 65 Codul muncii, neavând o cauză reală și obiectivă.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești pronunțate în respectivele dosare, în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. (Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. (Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă).

Înalta Curte susține argumentația primei instanțe, în sensul că în raport de prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. (Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora), hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2018 (sentința civilă nr. 1233/05.03.2019 a Tribunalului București, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, prin decizia civilă nr. 3665/10.09.2019 a Curții de Apel București, privind acțiunea reclamantului A.), nr. t/2018 (sentința civilă nr. 3115/30.05.2019 a Tribunalului București, menținută prin decizia nr. 1867/30.06.2020 a Curții de Apel București privind acțiunea reclamantei B.) și nr. w/2018 (Decizia civilă nr. 5980/18.12.2019 a Curții de Apel București prin care a fost schimbată în tot sentința civilă nr. 7958/31.01.2018 a Tribunalului București și anulată decizia de concediere nr. 1/4398/27.04.2018 în privința numita C.) este opozabilă față de SNTFC CFR Călători S.A., chestiunea litigioasă a nelegalității restructurării posturilor celor 3 salariați și concedierii acestora deja tranșată de către instanțele de judecată putând să fie opusă recurentei care nu va putea să contrazică aceste aspecte, fiind ținută de autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri.

De asemenea, este corectă și observația primei instanțe, în sensul că nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că în privința altor doi salariați, care au contestat deciziile de concediere, s-a reținut legalitatea restructurării posturilor, câtă vreme abaterea constatată de intimata-pârâtă nu privește restructurarea posturilor celor 2 salariați.

Întrucât instanțele de judecată au stabilit deja prin hotărâri definitive că dispozițiile din Codul Muncii au fost încălcate, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâta Curtea de Conturi nu avea posibilitatea de a realiza o nouă evaluare a situației de fapt și a prevederilor legale incidente, dezlegările instanțelor anterior menționate opunându-se cu autoritate de lucru judecat.

De asemenea, analizând hotărârile instanțelor de judecată referitoare la anularea deciziilor de concediere, respectiv a deciziilor nr. 1/5604/02.07.2018, 1/5600/02.07.2018 și nr. 1/4398/27.04.2018, intimata - pârâtă corect a reținut că desființarea posturilor deținute de reclamanți, respectiv A., B. și C., a fost formală și, pe cale de consecință, plata despăgubirilor egale cu salariile/diferențele de salarii indexate, majorate și reactualizate de la data concedierii și până la data reintegrării efective, precum și a plăților reprezentând daune morale și a cheltuielilor de judecată, reprezintă un prejudiciu în bugetul entității, prejudiciu care se ridică la suma de 696.754 RON.

Corect a reținut judecătorul fondului că, la momentul efectuării controlului, abaterea și stabilirea prejudiciului nu au avut în vedere reorganizarea realizată în ansamblul său, ci exclusiv acele măsuri de reducere ale celor 3 posturi, care au fost definitiv anulate de instanțele de judecată.

Împărtășind raționamentul instanței de fond, Înalta Curte reține că susținerea recurentei – reclamante referitoare la realizarea unei economii în buget este nejustificată, având în vedere că aceasta a fost obligată prin hotărâri judecătorești la plata de daune morale și materiale, precum și la plata de cheltuieli de judecată, iar cei 3 salariați nu au prestat în contrapartidă o muncă în folosul societății.

Și în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 213 C. civ. coroborat cu art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, coroborate cu prevederile art. 1270, 1350, 1531, 1533,1548 din C. civ., în mod judicios prima instanță a reținut că măsura dispusă la pct. 9 lit. b) din Decizia nr. III/5/2021 a fost dispusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 - art. 33, precum și ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 – art. 174, singura competentă în cuantificarea prejudiciului final fiind entitatea verificată, care trebuie să procedeze la propria analiză interne în scopul determinării cuantumului acestui prejudiciu și al identificării persoanelor responsabile.

Privitor la rămânerea fără obiect a măsurii dispuse la pct. 9 lit. a) din Decizie, se reține că evaluarea prejudiciului de către intimata Curtea de Conturi prin raportare la cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărâri definitive nu reprezintă o ducere la îndeplinire a măsurii dispuse în sarcina recurentei – reclamante.

De asemenea, chiar dacă scopul controlului efectuat de intimată constă în a identifica cauzarea unui prejudiciu și stabilirea de măsuri în sensul reparării acestuia, totuși modalitatea concretă de recuperare a prejudiciului urmează a fi determinată de reclamantă, în calitate de entitate verificată, aceasta fiind obligată să identifice în concret și persoanele responsabile de producerea acestui prejudiciu.

Astfel, în raport de considerentele de fapt și de drept reținute anterior, Înalta Curte va respinge și criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. împotriva sentinței civile nr. 656 din 28 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.