ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5642/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Societatea Națională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar Brașov, B., C., D., E.,

F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., anularea Hotărârii nr. 703 din 6 decembrie 2017 emise de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5439 din 18 decembrie 2018, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Naționale de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar Brașov și excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată ca nefondate.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut, contrar celor reținute de prima instanță, faptul că sentința nr. 1643/2013 pronunțată de Tribunalul Mureș are autoritate de lucru judecat, inclusiv în ceea ce privește considerentele, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că prima instanță nu a analizat înscrisurile depuse la dosar, pentru a se edifica asupra persoanelor aflate în situația acestuia și care nu au fost sancționate disciplinar, afirmând că deși toți colegii săi fuseseră cercetați disciplinar pentru aceeași abatere disciplinară, acesta a fost singurul sancționat.

Recurentul a subliniat necesitatea analizei înscrisurilor prezentate de către societatea pârâtă și a susținerilor acesteia din raportul de control și raportul de remediere, cu referire și la tabelul analizat cu ocazia controlului, apreciind că atât deciziile depuse la dosarul aflat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care respectivii salariați au fost sancționați cu avertisment scris pentru nesemnarea actului nr. 1403/C/2012 (deși în raportul de control se susținuse că nu au săvârșit nicio abatere), cât și raportul de remediere au fost emise pro causa și doar după ce acesta a sesizat Consiliul, în caz contrar angajatorul le-ar fi depus la dosarul Tribunalului Mureș și nu ar fi susținut că doar reclamantul a fost sancționat.

În concluzie, a apreciat că este incident acest motiv de casare întrucât prima instanță nu a analizat actele la care a făcut trimitere și nu i-a încuviințat cererea de probe privind tabelul nominal integral cu salariații care au luat la cunoștință de Actul nr. 1403/C/15.06.2012 și dovada înregistrării în Revisal a deciziilor de sancționare ale celorlalți colegi menționați în raportul de control.

3.2. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, a arătat că s-a apreciat în mod greșit faptul că acesta nu a fost supus unei fapte de discriminare, invocând art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care nu enumeră limitativ criteriile de discriminare, de vreme ce se referă la orice alt criteriu.

A susținut că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. d) și e) din Codul muncii și faptul că societatea intimată nu a oferit nicio explicație în ceea ce privește sancționarea disciplinară singulară a acestuia, în condițiile în care alți colegi aflați în aceeași situație nu au fost sancționați, motivul fiind acela, în opinia părții, că s-a adresat instanței de judecată de fiecare dată când i-au fost încălcate drepturile.

Așa fiind, a apreciat că a fost tratat discriminatoriu comparativ cu colegii săi, care, deși au săvârșit aceeași faptă considerată abatere disciplinară de către angajator, nu au fost sancționați, Consiliul neavând în vedere decât art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nu și celelalte prevederi invocate, respectiv art. 2 alin. (4) și art. 7 lit. e) din O.G. nr. 137 din 2000.

În ceea ce privește participarea persoanelor fizice reclamate la săvârșirea faptei de discriminare împotriva sa, a precizat că acestea sunt persoanele care au întocmit raportul de control, raportul de cercetare, au semnat decizia de sancționare sau au contribuit în alt mod în raport cu atribuțiile și funcțiile deținute, astfel cum rezultă din conținutul cererii de recurs.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 703 din 6 decembrie 2017 emise de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de apel a respins excepțiile invocate și acțiunea formulată de reclamant, ca nefondate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susținut, în esență, că prima instanță nu a analizat argumentele sale, actele depuse la dosar și nu i-a încuviințat cererea de probatorii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, încuviințând acele probe considerate utile și concludente, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, a prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu referire la autoritatea de lucru judecat față de sentința Tribunalului Mureș invocată, dar și a H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în opinia părții, a fost tratat în mod discriminatoriu comparativ cu colegii săi, de către societatea intimată, întrucât s-a adresat instanței de judecată de fiecare dată când i-au fost încălcate drepturile.

Prin Hotărârea nr. 703/6.12.2017, contestată în cauză, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele sesizate de către reclamant nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare și lipsește criteriul de discriminare.

Contrar susținerilor recurentului, se constată că, în cauză, nu s-a dovedit existența criteriului de discriminare invocat, cum corect a sesizat și judecătorul fondului.

Astfel, hotărârile judecătorești depuse la dosar, în prima fază procesuală, în susținerea discriminării reclamate, din care rezultă că recurentul-reclamant s-a mai adresat instanței de judecată pentru a sesiza încălcarea drepturilor de către angajator, sunt ulterioare aplicării sancțiunii disciplinare prin Decizia nr. 500/899/2012, care a format obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Mureș (6790/102/2012), așa încât nu pot constitui motiv al discriminării, în plus, prin acestea s-a reținut o incorectă individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, nu inexistența abaterilor disciplinare imputate părții.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se poate reține criteriul convingerilor ca mobil care ar fi stat la baza unui tratament diferit aplicat recurentului în raport cu ceilalți colegi ai săi aflați în situație similară și nu s-a dovedit că acesta ar fi fost supus unui astfel de tratament față de alte persoane aflate în aceeași situație și nici că deciziile de sancționare și raportul de remediere au fost emise pro causa.

De altfel, așa cum s-a reținut, au fost sancționate cu avertisment scris și alte persoane care nu au semnat tabelul în discuție de luare la cunoștință, fiind, așadar, sancționate pentru aceeași faptă, așa cum a fost recurentul-reclamant. Împrejurarea că prin sentința Tribunalului Mureș s-a reținut că mai mulți angajați nu au semnat inițial respectivul tabel, însă acesta a fost semnat ulterior iar respectivii angajați nu au fost sancționați asemenea reclamantului nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, care are ca obiect existența unei fapte de discriminare, în timp ce tribunalul a fost învestit cu legalitatea aplicării sancțiunii avertismentului scris prin raportare la prevederile legale de dreptul muncii

Or, situația în care s-au aflat alți angajați, în sensul că au semnat tabelul nominal ulterior, deși nu îl semnaseră la data controlului, asumându-și sub semnătură altă dată decât cea reală, nu poate constitui faptă de discriminare față de reclamant, nerezultând că a fost în discuție o eventuală intenție a părții de a semna respectivul tabel și ar fi fost refuzat.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut că fapta reproșată pârâților nu întrunește elementele constitutive prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 pentru a fi considerată discriminare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 5439 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.