ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a -II-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.01.2018, reclamantul Telecomunicații CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017, înregistrata la sediul reclamantei sub nr. x din data de 27.12.2017, emisă de Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în totalitate a Hotărârii nr. 589/18.10.2017 și suspendarea executării acesteia, pană la soluționarea definitiva a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1538 din 13 martie 2018, Tribunalul București, secția a -II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 5375 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a respins acțiunea privind pe reclamantul Telecomunicații CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fără a se pronunța pe fond și a respins cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania, ca rămasă fără obiect.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 5375 din 14 decembrie pronunțate de Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Telecomunicații CFR S.A. a declarat recurs solicitând admiterea în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului arată că a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017 a Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării, motivând ca probele administrate pentru soluționarea petiției nu au întrunit condițiile de admisibilitate, iar hotărârea este motivata lacunar.

Prin Hotărârea nr. 589/18.10.2017, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, a admis petiția si a amendat Societatea Telecomunicații CFR S.A., cu suma de 20.000 RON, în temeiul art. 26 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, așa cum reiese din considerentele Hotărârii nr. 589/18.10.2017, singurele probe administrate au fost niște declarații pe proprie răspundere date de semnatarii petiției, Consiliul pentru Combaterea Discriminării nesolicitând niciun alt document pentru soluționarea imparțială a petiției.

Mai mult decât atât, a arătat că prin eventuala depunere a situațiilor cu salariile angajaților societății, ar fi încălcat dispozițiile Codului Muncii, salariul având caracter confidențial, iar singurele autorități competente care pot dispune ridicarea confidențialității salariului sunt instanțele de judecată și organele de cercetare penală, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării neavând aceasta calitate.

Recurenta a explicat de asemenea, că la nivelul societății se aplică un contract colectiv de muncă, care reglementează drepturile salariale ale angajaților, contract care respecta prevederile legislative în ceea ce privește raporturile de muncă.

De asemenea, Legea dialogului social impune ca, condițiile negociate să se aplice tuturor angajaților societății, indiferent dacă aceștia fac parte sau nu din sindicatul reprezentativ, astfel încât a demonstrat că petiționarii nu sunt discriminați.

Pe cale de consecință, a considerat că CNCD nu putea soluționa petiția în baza unor simple afirmații, convingerea sa fiind imperios să se bazeze și pe probele administrate în cauză. Declarațiile date de semnatarii petiției, nu întrunesc condițiile de admisibilitate ale probelor respectiv, legalitate, verosimilitate, pertinență, concludență.

Pentru aceste considerente, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017, prin care a arătat că nu există discriminare în cadrul Societății "Telecomunicații CFR" S.A., acest fapt fiind cu atât mai evident cu cât petentul nu a probat-o prin niciun document, tocmai din acest considerent.

Hotărârea nr. 589/18.10.2017, conține motivări lacunare, fără dezvoltarea unei logici care pornind de la situația de fapt, să se aplice întocmai normele de drept conform principiului da mihi factum, dabo tibi ius.

Hotărârea nu trebuie să fie altceva decât o reflexie a legii și a aplicării ei la un caz concret. Sunt excluse interpretările, atitudinea subiectivă față de cauză sau părțile sale, precum și orice alte elemente străine de un act de judecată imparțial și obiectiv.

Pentru ca discriminarea să fie reală și dovedită, trebuie să existe un document, spre exemplu un ordin sau dispoziție al organului de conducere al societății prin care să se aplice un tratament discriminatoriu față de unii salariați, în caz contrar, simple declarații ale reclamanților neputând ține locul unor probe relevante.

Prin hotărârea civilă nr. 5375/2018, instanța de fond a respins contestația în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. " În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., se referă la situația în care raportul juridic dedus judecății impune extinderea, în sensul că litigiul nu se poate derula numai față de anumite părți, din raportul de drept substanțial, însă în cazul de față, prin contestație, recurenta a sesizat inechitatea cu care a fost soluționată petiția.

Consideră ca petiționarul și-a exercitat un drept la momentul adresării petiției către Consiliul National al Combaterii Discriminării, însă CNCD avea obligația unei atitudini imparțiale și de asemenea, avea obligația de a soluționa petiția în baza unor probe pertinente.

Recurenta a mai arătat că hotărârea atacată nu întrunește condițiile minime de legalitate, fiind pusă în situația de a formula prezenta cale de atac împotriva unor considerente și unei motivări în fapt și în drept inexistente.

În acest sens, atrage atenția cu privire la lipsa motivării, întrucât instanța de fond avea obligația, conform art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., de a expune pe larg motivele de fapt și de drept pentru care a considerat că prezenta cauză nu se poate judeca în lipsa petiționarului.

Conform prevederilor legale invocate, simpla enumerare a motivelor de fapt și de drept susținute de părți, fără a expune motivele pentru care susținerile au fost îndepărtate sau admise, este în fapt o nemotivare a hotărârii care atrage nulitatea virtuală și absolută, aspect prevăzut și în art. 131 alin. (2)-4) Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Hotărârea trebuie să cuprindă motivele care au dus la convingerea instanței de a face aplicarea art. 78 alin. (2) noul C. proc. civ. or, după cum se poate observa instanța nu a arătat motivele pentru care a considerat că cererea se poate judeca doar în prezența petiționarului. Simpla motivare lacunară, conform jurisprudenței, conduce la anularea hotărârii atacate, însă în aceasta cauză suntem în prezența unei totale lipse a motivării. Judecătorul motivează toată hotărârea într-un singur alineat (pagina 6 din hotărâre) în care arată că în lipsa introducerii în cauză a petiționarului există o soluție legislativă, respectiv respingerea cererii, motivare care în opinia recurentei este în mod cert insuficientă pentru asigurarea dreptului la apărare.

În ciuda existenței acestui articol, nu orice fel de contestație formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ atrage obligativitatea introducerii în cauza a petentului.

Recurenta arată că a contestat modul lacunar în care CNCD a administrat probele și a gestionat administrarea justiției în cauza dedusă de petiționar, a motivat temeinic motivele pentru care a solicitat judecarea doar cu CNCD, considerându-se lezată în drepturi având în vedere lipsa probelor cât și administrarea celor inadmisibile, element pe care l-a denunțat în fapt în fața instanței de judecată.

În concluzie, având în vederea lipsa motivării instanței de fond, se află în situația de a formula o apărare motivata insuficient, fapt care conduce la afectarea dreptului la apărare și îngrădirea accesului la justiție.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-intervenient Sindicatul Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania și intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de către reclamanta-recurentă împotriva hotărârii nr. 589/18.10.2017 emisă de către pârâtul-intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a dispus sancționarea recurentei cu suma de 20.000 RON în baza dispozițiilor art. 26 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată fără a se pronunța pe fond, a respins cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania, ca rămasă fără obiect, reținând în esență că deși reclamantei-recurentei i s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 raportate la dispozițiile art. 78 alin. (1) C. proc. civ., să precizeze dacă solicită introducerea în cauză în calitate de pârât a Sindicatului Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania, aceasta a arătat că nu formulează o astfel de cerere.

Prin aceeași hotărâre, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania în favoarea autorității publice pârâte la data de 13 martie 2018 a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

În dezacord cu opinia Curții de Apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată raportate la dispozițiile art. 78 din Noul C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond."

Conform dispozițiilor art. 78 din Noul C. proc. civ.:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.

(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanța va repune cauza pe rol, dispunând citarea părților.

(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului."

Se constată așadar că noul conținut al art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018 preia prevederea corespunzătoare din C. proc. civ., astfel încât legea conferă un drept de apreciere judecătorului cauzei numai în ceea ce privește posibilitatea judecării fără solicitarea terțului.

În cauză, prima instanță a pus în discuție părților necesitatea introducerii în proces a unei terțe persoane care formulase deja cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, astfel încât cadrul procesual putea fi întregit prin analizarea acestei cereri formulate de aceeași persoană în contradictoriu cu care judecătorul fondului a apreciat ca fiind necesară dezbaterea cererii de chemare în judecată.

În același timp, Înalta Curte constată că prima instanță a considerat că pârâtul (în favoarea căruia se formulase cerere de intervenție accesorie) nu și-a manifestat în mod expres și neechivoc voința de a solicita introducerea în cauză a persoanei care a formulat sesizarea în tot a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării astfel încât se impune aplicarea sancțiunii procesuale prevăzute de art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reiese modalitatea neechivocă în care pârâtul a învederat în fața instanței de fond refuzul său de a solicita introducerea în cauză a persoanei care a formulat sesizare în fața autorității publice întrucât aceasta deja introdusese o cerere de intervenție accesorie în favoarea sa.

În raport de cele anterior menționate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură care impun stabilirea cadrului procesual atât în raport de măsurile adoptate de către instanța de judecată, dar și de cererile principale, incidentale și accesorii formulate de către părți. În consecință, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care, cu ocazia rejudecării urmează a analiza cadrul procesual în contextul examinării admisibilității cererii de intervenție accesorie formulată de către Sindicatului Național al Lucrătorilor din Telecomunicații Feroviare TELCOM CF Romania, dar și ținând cont că emitentul actului administrativ contestat este o autoritate publică centrală care poate fi sesizată, în condițiile legii de către orice persoană interesată în domeniul actelor/faptelor juridice discriminatorii.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004, va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă Telecomunicații CFR S.A., cu consecința casării sentinței atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe care va rejudeca pricina ținând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Telecomunicații CFR S.A. împotriva sentinței civile nr. 5375 din 14 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.