ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.07.2018, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. anularea Hotărârii nr. 172/09.05.2018, emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale in cuantum de 2000 RON si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 100/2021 din 19 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal veche respins acțiunea privind pe reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 100/2021 din 19 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici: Sentința pronunțata de către instanța nu a avut în vedere toate susținerile recurentei, pronunțând o soluție netemeinica și nelegală prin reținerea unei stări de fapt și de drept eronate. Recurenta-reclamanta apreciază că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei de discriminare imputate, în sensul că nu puteau fi reținute în speță, nici existența unui tratament diferențiat, nici existența unui criteriu de discriminare. Curtea în mod greșit a respins aceste critici, reținând că în mod corect Colegiul Director al C.N.C.D. a constatat atât existența tratamentulului diferențiat aplicat petentului A., constând în neadaptarea condițiilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, cât și existența criteriului de discriminare, respectiv cel de dizabilitate. Totodată, în mod greșit instanța a reținut că recurenta-reclamanta nu a fost în măsură a proba că exista vreun scop legitim în ceea ce privește neadaptarea condițiilor de muncă ale petentului la dizabilitățile acestuia. Recurenta apreciază că adresa nr. x/19.05.2020 emisă de ITM Dolj, nu este de natura sa probeze existent unui tratament discriminatoriu ci doar constata existent unor condiții de munca. De altfel, instanța retine că i s-au aplicat aceleași condiții de muncă numitului A. ca și celorlalți salariați, aspect ce probează neexistenta tratamentului discriminatoriu fata de acesta. Cu toate acestea instanta în mod greșit a dispus respingerea acțiunii. În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat pe cale de excepție respingerea recursului ca tardiv formulat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului investit cu soluționarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 12 martie 2024. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât A., astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele: Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În speță, instanța de recurs constată că sentința civilă nr. 100/2021 din 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București - veche secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată la data de 27.01.2023, iar împotriva acesteia s-a formulat recurs la data de 13.02.2023 . Având în vedere data la care s-a comunicat hotărârea recurată și data la care s-a declarat recurs, rezultă că reclamanta a depus cererea de recurs în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerente pentru care excepția tardivității invocată de intimatul-pârât nu este întemeiată și urmează a fi respinsă ca atare. Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat și îl va admite în consecință, pentru considerentele ce succed: Înalta Curte, în urma analizei argumentelor prezentate prin cererea de recurs reține că acesta se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii. În considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond se limitează la a prezenta o serie de argumente care se întemeiază exclusiv pe concluziile reținute în cuprinsul Hotărârii CNCND nr. 172/09.05.2018. În ceea ce privește argumentele instanței de fond în motivarea sentinței recurate, Înalta Curte constată că prima instanță nu a efectuat o analiză completă, a cauzei, aceasta neprezentând argumente temeinice care să confirme faptele de discriminare săvârșite la adresa intimatului-pârât A. și în ce constă efectiv tratamentul diferențiat la care acesta a fost supus din partea reclamantei. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța fondului s-a mărginit să aprecieze că în mod corect Colegiul Director al C.N.C.D. a constatat atât existența tratamentulului diferențiat aplicat petentului A., constând în neadaptarea condițiilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, cât și existența criteriului de discriminare, respective cel de dizabilitate, fără a arăta, în concret, care au fost acele situații în care s-ar fi impus adaptarea condițiilor de muncă în mod corespunzător dizabilităților de care suferă persoana ce a formulat sesizarea adresată CNCD. În aceste condiții, hotărârea recurată apare ca fiind nemotivată și se impune efectuarea unei noi analize din partea instanței de fond a tuturor argumentelor prezentate de părți în urma căreia să se stabilească care sunt efectiv faptele de discriminare săvârșite de către recurenta-reclamantă și în ce constă efectiv tratamentul diferențiat arătat de aceasta față de intimatul-pârât A.. Instanța de recurs subliniază că în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. În aceste condiții, în lipsa efectuării unei analize motivate pe fondul contestației formulate împotriva Hotărârii CNCND nr. 172/09.05.2018, remediul unei astfel de situații presupune trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de recurs neavând posibilitatea procedurală legală în această fază procesuală de a analiza cauza sub acest aspect, principiul dublului grad de jurisdicție prevăzut de lege reprezentând o condiție imperativă de asigurare a legalității acestui demers judiciar. Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.