ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2025

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin contestația înregistrată la data de 20 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a solicitat anularea hotărârii nr. 172/09.05.2018, emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2000 RON si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 100 din 19 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal veche a respins acțiunea privind pe reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și A., ca neîntemeiată.

1.3. Prin decizia nr. 1393 din 12 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității recursului, a admis recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-Sucursala Regională CF Craiova împotriva sentinței civile nr. 100/2021 din 19 martie 2021 a Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 august 2024, sub nr. x/2018**.

Prin sentința civilă nr. 1610 din 09 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. și a anulat hotărârea nr. 172/09.05.2018 a Colegiului Director al CNCD.

Împotriva sentinței civile nr. 1610 din 09 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Craiova a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 din C. proc. civ. "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: ... d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat . . . . . . . . . .(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), ..., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, ...".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, ...", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același Cod "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât se limitează la a susține, în preambulul recursului, că sentința atacată este dată cu greșita aplicare a art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. b) și g) din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la art. 5 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, iar în continuare reiterează o serie de aspecte de fapt ale cauzei și, parțial, conținutul întâmpinării depuse în fond, fără a prezenta motive de nelegalitate specifice căii de atac a recursului.

Deși, în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul susține că în mod eronat instanța de fond ar fi avut/nu ar fi avut în vedere anumite aspecte ale speței, totuși aceste afirmații nu sunt însoțite de o contraargumentație adecvată, care să se circumscrie vreunuia dintre motivele de nelegalitate/casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Recurentul-pârât tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și situației de fapt deduse judecății, incompatibile cu calea de atac extraordinară a recursului.

Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, ceea ce presupune obligația titularului căii de atac de a expune motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac, iar aceste motive trebuie să se raporteze efectiv la considerentele și soluția din sentința recurată.

Or, recurentul-pârât a invocat, generic și nemotivat, pretinsa interpretare și/sau aplicare greșită a normelor de drept material incidente cauzei, ulterior limitându-se la prezentarea unor aspecte de fapt și vizând probatoriul administrat în cauză, împrejurare care nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită cerința motivării recursului.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici efective cu privire la sentința recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare și va constata nul recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Constată nul recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 1610 din 09 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.