ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 06.07.2020, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-reprezentată de Sucursala Regională Căi Ferate Craiova a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj-Serviciul de Inspecție Economico -Financiară, Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Ministerul Transporturilor, solicitând:

- admiterea contestației si anularea Deciziei 58/P/23.12.2019;

- anularea parțială a Dispoziției Obligatorii nr. x/14.08.2019, respectiv a măsurilor nr. 1, 4, 5.1, 7, 8, 9.1;

- anularea parțială a Raportului de inspecție economico - financiara înregistrat sub nr. x/14.08.2019

- restituirea sumei de 17.158,56 RON și accesorii aferente în cuantum de 6.414 RON, achitate în baza Dispoziției nr. x/14.08.2019

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că, Inspecția economico - financiară a desfășurat, la sediul SRCF Craiova din municipiul Craiova, in perioadele 21.11.2016-21.02.2017, 06.02.2018-28.03.2018, 07.05.2018-25.05.2018, 27.08.2018-31.10.2018 (21.11.2016-29.11.2016), 05.12.2016-21.12.2016, 07.01.2017-21.02.2017, 21.02.2018-29.03.2018, 07.05.2018-25.05.2018, 27.08.2018-31.10.2018 o inspecției economico-financiară.

Obiectivele acestei inspecții au fost următoarele:

- respectarea prevederilor legale în atribuirea, încheierea și derularea contractelor, pentru perioada 2011-2015, inclusiv derularea contractelor încheiate de Companie,

- controlul ulterior asupra modului de fundamentare, solicitare de către C.N.C.F. "C.F.R." S.A., acordare și justificare a sumelor alocate de la bugetul general consolidat al statului, în perioada 2011-2015.

În urma finalizării inspecției economico- financiare a fost întocmit Raportul de inspecție economico - financiară nr. CRR-AIF 1751/14.08.2019. În baza constatărilor reținute în Raportul sus indicat au fost dispuse, prin Dispoziția Obligatorie nr. x/14.08.2019, zece masuri de îndeplinit în sarcina operatorului economic.

CNCF "CFR" SA-SRCF Craiova a formulat plângerea prealabilă nr. x/7181/20.09.2019, împotriva Raportului de inspecție economico - FINANCIARA nr. CRR-AIF 1751/14.08.2019 și a Dispoziției obligatorii nr. x/14.08.2019, prin care au fost contestate masurile nr. 1, 4, 5.1, 7, 8, 9.1, plângere înregistrată la DGRFP Craiova sub nr. x/20.09.2019, ulterior înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x/28.10.2019 și la Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x/29.09.2019.

Prin Decizia nr. 58/P/23.12.2019, privind soluționarea plângerii prealabile nr. 162/7181/20.09.2019, emisa de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile si a contestațiilor, s-a decis:

Art. 1. Respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii prealabile nr. 162/7181/20.09.2019 formulate de Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate CFR Craiova împotriva măsurilor nr. 1, nr. 4, nr. 5 pct. l, nr. 7, nr. 8 și nr. 9 pct. 1 din Dispoziția obligatorie nr. x/14.08.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Art. 2. Respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii prealabile nr. 162/7181/20.09.2019 formulate de Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate CFR Craiova împotriva Raportului de inspecție economico - financiară nr. CRR-AIF1751/14.08.2019 emis de Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Craiova.

2.1. Prin sentința civilă nr. 164/10.09.2020, Curtea de Apel Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea unei astfel de hotărâri, Curtea de Apel Craiova a reținut că cererea de chemare în judecată este formulată de reclamantă la data de 14.05.2019, ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 212/2018, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea 554/2004, în forma aferentă modificărilor operate la nivelul anului 2018.

Curtea a apreciat că, față de împrejurarea potrivit căreia acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este formulată de o persoană juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de contencios administrativ competentă material de la sediul reclamantei, din perspectiva alin. (4) al art. 10 din Legea 554/2004, fiind irelevant faptul că Sucursala Regională CF Craiova are sediul în circumscripția teritorială a altei instanțe.

Ca atare, invocând prevederile art. 1 din H.G. nr. 581/1998, privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" S.A., prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române și reținând că reclamanta este societate comercială pe acțiuni, ce își are sediul în București, Bd. x, Curtea de Apel Craiova a considerat ca aparține, în mod exclusiv, Curții de Apel București competența teritorială de soluționare a cauzei de față.

2.2. Prin sentința civilă nr. 76 din data de 27.01.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competență, motiv pentru care a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să se pronunțe asupra unui astfel de conflict.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a reținut, în susținerea unei astfel de soluții, că sucursala nu este un reprezentant, în sensul dispozițiilor alin. (4) al art. 10 din Legea 554/2004. De asemenea, raportat la faptul că Sucursala Regională CF Craiova are sediul în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova a arătat că, în raport de aspectul conform căruia acțiunea ce face obiectul cauzei este formulată de o persoană juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de contencios administrativ competentă material de la sediul reclamantei, ce are sediul în Craiova, Bulevardul x, județ Dolj, sens in care, invocând dispozițiile alin. (3) al art. 10 din Legea 554/2004, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, Curții de Apel Craiova.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în prezența unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat un astfel de conflict negativ de competență îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluționarea căreia reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA- Sucursala Regională Căi Ferate Craiova, a învestit instanța de judecată, plasează acțiunea în sfera de aplicare a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În prezenta cauză, aspectele care au generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "sediu" al reclamantului, în sensul procedural reglementat de prevederile alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 544/2004, precum și statutul pe care o sucursală îl are, în raport de persoana juridică de drept privat titulară a cererii de chemare în judecată.

Dintr-o primă perspectivă, având în vedere că Legea nr. 212/2018, de modificare și completare a Legii nr. 554/2004, nu definește noțiunea de "sediu" folosită într-o astfel de reglementare, sensul acesteia urmează a se stabili prin raportare sensul conferit unei astfel de noțiuni de către prevederile dreptului comun, respectiv Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, aplicabil și în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd expres completarea cu reglementarea menționată, în măsura în care aceasta nu este incompatibilă, sub acest aspect, cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime.

De asemenea, în raport de forma de organizare a reclamantei - societate pe acțiuni- vor fi avute în vedere și prevederile relevante din cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societățile, ce au natura juridică a unei norme speciale, derogatorie de la prevederile normei generale, reprezentată de C. civ.

Conform aspectelor reglementate în cuprinsul art. 227 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. De asemenea, prevederile alin. (2) al sus indicatului text normativ arată că: ˝În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător˝.

Din perspectiva prevederilor art. 8 lit. l) din Legea nr. 31/1990, incidente în raport de forma de organizare a reclamantei drept societate pe acțiuni, acestea statuează expres elementele ce se impun a fi cuprinse în actul constitutiv al unei astfel de persoane juridice de drept privat, respectiv:

˝Actul constitutiv al societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni va cuprinde:

l) sediile secundare - sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică - atunci când se înființează o dată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare;˝

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 227 din C. civ., cu cele ale art. 8 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține că noțiunea de ˝sediu˝, din perspectiva elementelor relevante soluționării conflictului de competentă intervenit în cauză, include atât pe cea de ˝sediu social˝ (sau principal), cât si pe cea de ˝sediu secundar˝.

Se impune a fi observat faptul că, inclusiv in planul normelor procedurale generale, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să reglementeze sediul principal al societății, drept criteriu exclusiv de determinare a competenței teritoriale, s-a referit la o astfel de caracteristică a sediului în chiar textul normei. Cu titlu de exemplu, pot fi menționate prevederile art. 119 din C. proc. civ., în cuprinsul cărora legiuitorul menționează expres sintagma "sediul principal". Or, în cuprinsul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, legiuitorul face trimitere exclusiv la noțiunea de ˝sediu˝ al reclamantului, fără a distinge între cel social/principal și cel secundar, sens in care norma trebuie interpretată de o manieră care să respecte principiului potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sa distingă).

De asemenea, relevanță prezintă, în cauza de față, atât din perspectiva prevederilor alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar și din cea a alin. (4) al aceluiași text normativ (ambele invocate de cele două instanțele în conflict, in justificarea pozițiilor adoptate) și dispozițiile art. 43 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora:

˝(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

(2) Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate cu societatea, ea se va înregistra în același registru al comerțului, însă distinct, ca înregistrare separată.

(3) Celelalte sedii secundare - agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se menționează numai în cadrul înmatriculării societății în registrul comerțului de la sediul principal.

(4) Nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filială.˝

Într-un prim plan de analiză, Înalta Curte observă că din interpretarea logico-gramaticală a sus indicatului text de lege, întrucât acesta reglementează sucursala și celelalte sedii secundare, rezultă că natura juridică a sediului sucursalei este cea a unui sediu secundar al societății, utilizarea, în cuprinsul alin. (3) al art. 43 din Legea nr. 31/1990, a pronumelui demonstrativ ˝celelalte˝ reprezentând un argument determinant în sensul celor menționate anterior. În același plan se situează, de altfel și prevederile alin. (2) al art. 227 C. civ. citate anterior, ce indică expres faptul că sediul sucursalelor reprezintă un sediu secundar al persoanei juridice.

În acest context, Înalta Curte retine că, pornind de la raționamentul expus, noțiunea de ˝sediu˝ reglementată de prevederile alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 o include și pe cea de ˝sediu secundar˝.

Suplimentar celor menționate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reține, că în expunerea de motive aferentă adoptării Legii nr. 212/2018, unul dintre considerentele avute în vedere de către legiuitor, din perspectiva modificării prevederilor alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, a fost cel al asigurării unei corecte administrări a probelor, având în vedere legătura instanței cu sediile și domiciliile părților, dar și cel al reducerii cheltuielilor procedurale.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că prin intermediul cererii introductive de instanță, reclamanta solicită admiterea contestației și anularea Deciziei 58/P/23.12.2019, precum și anularea parțială a Dispoziției obligatorii nr. x/14.08.2019, respectiv a măsurilor nr. 1, 4, 5.1, 7, 8, 9.1, dar și anularea parțială a Raportului de inspecție economico - financiară înregistrat sub nr. x/14.08.2019 și restituirea sumei de 17.158,56 RON, dar și a accesoriilor aferente, în cuantum de 6.414 RON, toate achitate în baza dispoziției nr. x/14.08.2019.

Anterior menționatele măsuri nr. 1, 4, 5.1, 7, 8, 9.1 vizează, în esență, obligații stabilite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul de inspecție economico - financiară în sarcina Sucursalei Regionale CF Craiova, iar astfel de obligații privesc atât demersul de recuperare, de către aceasta, de la furnizorii săi sau de la persoanele responsabile, a sumelor menționate în actul administrativ fiscal, cât și pe cel de restituire a unor astfel de sume la bugetul de stat.

De asemenea, în chiar cuprinsul punctului nr. 1 al Dispoziției obligatorii nr. x/14.08.2019 este menționată Sucursala Regională Căi Ferate Craiova, drept operator economic supus inspecției economico-financiare, în timp ce în rubrica dedicată datei de identificare a contribuabilului constând în sediul social, este indicat sediul din Craiova, Bulevardul x, județ Dolj.

Din perspectiva anterior expuselor elemente de fapt, rezultă că actele administrative atacate în prezenta cauză vizează activitatea desfășurată de Sucursala Regionala CF Craiova, în sarcina acestei sucursale fiind emise măsurile obligatorii stabilite prin actele administrative a căror anulare reclamanta o solicită.

În acord și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (în acest sens Decizia nr. 275/2018) se reține că potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Înalta Curte reține că, prin dispozițiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, așa cum este cazul în speță.

În cazul unei interpretări contrarii, în sensul că, deși sucursala are capacitate procesuală de folosință și exercițiu, acțiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conținut dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. și ar fi încălcată însăși rațiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităților fără personalitate juridică.

Observând actele dosarului, din care rezultă că sediul reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR SA- Sucursala Regională Căi Ferate Craiova se află în Craiova, Bulevardul x, județ Dolj, respectiv în circumscripția Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acestei instanțe îi aparține competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA-prin sucursala regional CF Craiova și pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Ministerul Transporturilor în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2021.