Decizia nr. 2156/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 29 decembrie 2017, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 Euro reprezentând daune morale și a sumei de 50.000 RON reprezentând daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 854 din 14 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vâlcea – secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea invocată prin întâmpinare. Pe fondul cauzei, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D. și E.. A luat act că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nu a solicitat cheltuieli de judecată. Totodată, a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata către pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, reprezentând onorariul de avocat. Împotriva sentinței civile nr. 854 din 14 iunie 2019 au formulat apel reclamanții B., A., C., D. și E., criticând sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin încheierea din 8 martie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția I civilă, s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător F. formulată de petiționarul Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar. Prin decizia nr. 3514 din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 854 din 14 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2017, intimați fiind pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. A fost schimbată în tot sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea. Pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților suma de 3.000 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale și echivalentul în RON la data plății a sumei de 250.000 euro (câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant) reprezentând contravaloarea daunelor morale. Au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în sumă de 8.180 RON. Prin încheierea din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 3514 din 28 septembrie 2021, în sensul că se trece în mod corect cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 7.180 RON, în loc de 8.180 RON, cum eronat a fost scris.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 8 martie 2021 și a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea au declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 10 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția de primire din data de 11 ianuarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Recursul a fost comunicat intimaților, care nu au depus întâmpinare. Prin raportul întocmit în cauză de magistratul-asistent, s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unor hotărâri supuse acestei căi de atac, scutit de la plata taxei judiciare de timbru, urmând a aprecia completul asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea de admitere în principiu din 7 iunie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii din 8 martie 2021 și a deciziei nr. 3514 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, fixându-se termen de judecată la data de 8 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat următoarele susțineri: Încheierea este nelegală, deoarece în cauză erau întrunite condițiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și art. 47 C. proc. civ. pentru recuzarea domnului judecător F.. Așa cum rezultă din înregistrarea ședinței de judecată din 22.02.2021, domnul judecător F., din oficiu, a întrebat reprezentantul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea dacă terenul pe care câinii au omorât victima este domeniu public. Prin această întrebare, domnul judecător a statuat deja asupra unei chestiuni litigioase, cea privind existența atacului câinilor asupra victimei, exprimându-se asupra acestui fapt ca asupra unuia deja stabilit. Nu există nicio dispoziție legală care să atribuie și municipiilor calitatea de proprietar al câinilor fără stăpân, alături de consiliile locale, iar instanța de apel nici nu a indicat vreun temei legal care să atribuie Municipiului calitatea de proprietar sau paza juridică a câinilor fără stăpân. Din cuprinsul motivării deciziei recurate rezultă că instanța de apel a considerat că, prin respingerea excepției calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea de către prima instanța s-a rezolvat și problema de fond a răspunderii civile delictuale a acestui pârât, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. Instanța de apel a stabilit situația de fapt nu pe baza probelor, ci pe baza afirmațiilor cuprinse în rechizitoriu, decizia recurată fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea. Susținerile simple dintr-un rechizitoriu penal, privind explicația deplasării victimei în locul unde a fost găsită, fără nicio probă administrată în acest sens și împotriva probelor invocate de pârâți, neanalizate în vreun fel de instanța de apel, nu pot avea valoare probatorie în cauza civilă. Prin reținerea de către instanța de apel a mențiunilor din rechizitoriul din dosarul penal ca probe în dosarul civil s-au încălcat dispozițiile art. 1365 C. civ. și art. 28 alin. (1) C. proc. pen., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) și principiul nemijlocirii (art. 16 C. proc. civ.). Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale la situația de fapt, stabilind că mama reclamanților a fost atacată de câini fără stăpân într-un loc public. Victima a fost găsită pe un teren agricol, situat la o distanță de 800 m de strada x teren agricol nu este loc public, el fiind proprietate privată. Argumentul instanței de apel încalcă dispozițiile legale speciale din O.U.G. nr. 155/2001 și O.U.G. nr. 55/2002, deoarece câinele fără stăpân este definit de legea specială prin raportare la locul unde se află, nu prin existența sau inexistența unui stăpân. Instanța de apel a încălcat principiul egalității părților în fața instanței civile, a încălcat dispozițiile de drept material privind paza juridică a câinilor și nu a motivat hotărârea în ce privește înlăturarea totală a depozițiilor de martori audiați la cererea pârâților de instanța de fond. Instanța de apel a înlăturat toate apărările pârâților privind paza juridică cu o singură frază: "Această prezumție este instituită chiar de lege, astfel că proba că acești câini se aflau sub paza juridică a altor persoane sau instituții și nu a organelor administrative locale revenea pârâților, care nu au făcut o astfel de dovadă". Nu se indică niciun motiv pentru care depozițiile martorilor audiați de prima instanță la cererea pârâților și care dovedeau că exista o persoană juridică de drept privat care creștea și adăpostea provizoriu câini au fost înlăturate, hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată, raportat la dispozițiile 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat limitele învestirii sale și a acordat și ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat angajarea răspunderii civile pentru fapta câinilor fără stăpân constând în uciderea mamei reclamanților. Nu s-a invocat de către reclamanți că faptă ilicită este devorarea cadavrului de câinii fără stăpân și nu s-au solicitat despăgubiri pentru această împrejurare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recursul a fost comunicat intimaților A., B., C., D. și E. la data de 20 ianuarie 2022. În termenul legal, la data de 19 februarie 2022, intimații au depus întâmpinare prin poștă electronică, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește încheierea de recuzare, au arătat că aceasta a fost pronunțată în mod legal, în virtutea rolului activ al judecătorului. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, arată că nu s-a promovat apel în acest sens de către recurent, nefiind posibil a se face critici în acest sens direct în recurs. Mai arată că în motivare, instanța s-a sprijinit pe probele administrate în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea și decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Printr-un prim motiv de recurs, care poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea susțin că încheierea din 8 martie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare a domnului judecător F., formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea – prin Primar, este nelegală, deoarece în cauză erau întrunite condițiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și art. 47 C. proc. civ. pentru recuzarea domnului judecător F.. Au susținut că judecătorul a cărui recuzare s-a solicitat s-ar fi antepronunțat cu prilejul unei întrebări adresate reprezentantul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, prin modul de formulare al întrebării dacă terenul pe care câinii au omorât victima este domeniu public, în sensul în care ar fi statuat asupra unei chestiuni litigioase, cea privind existența atacului câinilor asupra victimei. Procedând la verificarea motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte arată că acesta nu poate fi reținut. Conform dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca în situația în care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. În mod corect relevă completul care a soluționat cererea de recuzare că modalitatea în care magistratul a pus întrebări, fără a formula concluzii în ședința publică din data de 22 februarie 2021 nu se regăsește în vreuna din situațiile care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât pe fondul dezbaterilor s-au supus atenției împrejurările de fapt ale cauzei de față, fiind incidente astfel în cauză prevederile art. 14 alin. (4) și (5) C. proc. civ., nefiind afectează imparțialitatea magistratului. Înalta Curte arată că, prin întrebarea adresată recurentului, judecătorul a dorit lămurirea circumstanțelor cauzei, acționând în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, care prevede îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Din perspectiva argumentelor sus-menționate, instanța de recurs apreciază că nu se decelează niciuna dintre carențele evidențiate de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenții pârâți. Prin al doilea motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material privind răspunderea civilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea, menționând că s-au citat prevederile art. 1349 și 1375 C. civ., care reglementează răspunderea civilă a proprietarului sau a celui ce are paza juridică pentru fapta animalului, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 155/2011 și O.U.G. nr. 55/2002, care atribuie consiliilor locale mai multe obligații cu privire la câinii fără stăpân, iar nu unităților administrativ-teritoriale. Subliniază că nu există nicio dispoziție legală care să atribuie și municipiilor calitatea de proprietar al câinilor fără stăpân, alături de consiliile locale (care sunt proprietari potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 55/2001), și nici instanța de apel nu a indicat un astfel de temei. Mai critică faptul că instanța de apel a pus semn de egalitate între existența calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea în cauză și problema de fond a răspunderii civile delictuale, cu încălcarea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., omițând a analiza pe fond întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce-l privește pe acest recurent. Înalta Curte reține că, prin încheierea penală pronunțată la 15 martie 2017 în dosarul penal nr. x/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a conceptat și citat în calitate de părți responsabile civilmente Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit dispozițiilor art. 21 C. proc. pen.. Încheierea respectivă nu a fost atacată de cele două părți responsabile civilmente cu privire la calitatea acestora în cauza penală. Prin sentința penală nr. 390/20 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă prin nerecurare, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 135 din C. pen. și cu trimitere la art. 489 și următoarele din C. proc. pen., încetarea procesului penal privind pe inculpata Direcția Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu părțile civile C., E., A., B. și D., părțile responsabile civilmente fiind Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Respectiva sentință penală nu a fost atacată de părțile responsabile civilmente, introduse în cauză prin încheierea sus-menționată. Potrivit dispozițiilor art. 86 C. proc. pen., persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente. Astfel, argumentele recurenților potrivit cărora instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material privind răspunderea civilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea prin prisma faptului că numai consiliile locale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân și ai câinilor care circulă liberi, fără însoțitor, în locuri publice, iar nu și unitățile administrativ-teritoriale, nu se verifică și urmează a fi înlăturate, atâta timp cât s-a reținut în cauza penală nr. 11700/288/2016 calitatea de părți responsabile civilmente a celor două entități, iar potrivit art. 86 C. proc. pen. sus-citat, acestora le incumbă obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infracțiune, chestiune necontestată de recurenți. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, care poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține că instanța de apel a stabilit situația de fapt nu pe baza probelor, ci pe baza afirmațiilor cuprinse în rechizitoriu, decizia recurată fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea. Subsumat acestui motiv de recurs, au arătat recurenții că instanța de apel le-a înlăturat apărarea potrivit căreia nu există nicio explicație pentru care victima a ajuns voluntar și în viață în locul în care a fost găsită, un teren agricol, situat într-o zonă care exclude deplasarea victimei spre casă sau spre rudele sale, în concret nu există nicio probă directă a cauzei decesului autoarei intimaților. Susțin recurenții că, în înlăturarea acestei apărări, instanța de apel a dat valoare simplelor susțineri din rechizitoriul penal, întemeindu-și decizia pe prezumții judiciare. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen., "Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile." Așa cum prevede textul de lege sus-menționat, contrar susținerilor recurenților, probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile, instanța de apel făcând în mod corect aplicabilitatea sa în cauză. În ceea ce privește criticile punctuale detaliate de recurenții pârâți privind modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanța de apel (interpretarea probatoriului raportat la locul unde a fost găsită victima, lipsa unei explicații privind deplasarea victimei în locul respectiv, inadvertențe privind declarația martorului C.), Înalta Curte urmează a le înlătura. Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurenții pârâți în motivele lor de recurs, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greșite în cauză, a dispozițiilor legale ale art. 1365 și art. 1375 C. civ., astfel cum doresc recurenții, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reținut definitiv, aspectele factuale menționate - contrare celor enunțate de recurenți - iar în recurs nu s-au administrat probe noi care să modifice această stare de fapt, astfel cum s-a ilustrat anterior, Înalta Curte nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, invocate de recurenți, la această situație de fapt. Așadar, grefat pe situația de fapt stabilită, Înalta Curte apreciază, din perspectiva criticilor formulate de recurenții pârâți, că în cauză, s-a realizat de către instanța de apel o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale invocate, motivele de recurs aferente, nefiind fondate. Înalta Curte constată de asemenea, că nu sunt fondate nici criticile relative omisiunii curții de apel de a analiza toate probele din dosar. Astfel, potrivit art. 264 C. proc. civ., "Aprecierea probelor - (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare". Înalta Curte constată că în cadrul deciziei sale, curtea de apel s-a grefat pe analiza probatoriului administrat în cauză, și anume pe depozițiile martorilor și pe expertizele administrate în cauză. Se observă că în cadrul deciziei recurate, decelând aspectele legate de răspunderea civilă delictuală a recurenților-pârâți, instanța de apel își întemeiază multe din aprecierile ale pe aspecte concrete din depozițiile martorilor, precum și pe concluziile expertizelor sus-menționate. Din perspectiva acestor argumente, nu se poate așadar, reproșa curții de apel, o încălcare a prevederilor art. 264 C. proc. civ. De asemenea, nu se poate reproșa instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., art. 6 C. proc. civ. și art. 16 C. proc. civ. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, însuși C. proc. pen. prevede posibilitatea ca probele administrate în cursul procesului penal să poată fi folosite în fața instanței civile. De asemenea, părțile au avut posibilitatea de a propune și administra în mod nemijlocit în fața instanței de judecată orice fel de probe, cu respectarea prevederilor legale. Recurenții nu precizează în concret de ce instanța de apel a încălcat prevederile art. 6 C. proc. civ., iar din analiza actelor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că părțile au beneficiat de un proces echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, care a dispus toate măsurile permise de lege și a asigurat desfășurarea cu celeritate a judecății. Prin cel de-al patrulea și al cincilea motiv de recurs, încadrabile în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., critică recurenții faptul că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale (O.U.G. nr. 155/2001 și O.U.G. nr. 55/2002) la situația de fapt, stabilind că mama reclamanților a fost atacată de câini fără stăpân într-un loc public, susținând că victima a fost găsită pe un teren agricol care nu este loc public, ci proprietate privată. De asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material privind paza juridică a câinilor și nu a motivat hotărârea în ce privește înlăturarea totală a depozițiilor de martori audiați la cererea recurenților pârâți de instanța de fond. Înalta Curte reține faptul că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe. Se constată că aserțiunile recurenților formulate în cadrul acestor critici implică aprecierea situației de fapt, instanța de recurs nefiind competentă însă, să reaprecieze situația de fapt. Toate aspectele menționate reprezintă elemente ale situației de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Or, instanța de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără posibilitatea de reevaluare a probelor administrate cauzei. Așa cum s-a relevat și cu prilejul analizei motivului anterior de recurs, instanța de recurs, în analiza motivelor de nelegalitate, nu poate proceda la o reapreciere a probelor, reținând o altă stare de fapt prin reinterpretarea acestora, motiv pentru care și aceste motive de recurs urmează a fi înlăturate, ca nefondate. În cadrul acestui motiv de recurs, care face referire la ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține că instanța de apel a încălcat principiul egalității părților în fața instanței civile, și anume a reținut ca probe simple afirmații din rechizitoriu și o parte din probele administrate în faza de urmărire penală, cu încălcarea principiului nemijlocirii și a principiului contradictorialității. Potrivit dispozițiilor art. 8 C. proc. civ., "în procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări". Or, în cauză, se observă că instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1357 C. civ. și a constatat, în contextul speței de față, că fapta ilicită a fost cercetată de organele de urmărire penală. Astfel, deși prin sentința penală nr. 390/20 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2016, definitivă prin nerecurare, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 135 C. pen. și cu trimitere la art. 489 și urm. C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata Direcția Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, situația de fapt a fost stabilită cu certitudine, potrivit probelor administrate în această etapă, poliția reținând circumstanțele în care s-a produs decesul mamei reclamanților. Soluția de încetare a procesului penal motivată de reorganizarea persoanei juridice nu are autoritate de lucru judecat în privința existenței faptei ilicite și a identificării persoanei care a săvârșit-o, în materie procesual penală justificând exclusiv blocarea posibilității exercitării acțiunii în penal împotriva făptuitorului. În cauză, au fost administrate probe atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății (supliment la raportul medico-legal de necropsie). Probele administrate de organele de urmărire penală în proximitatea săvârșirii faptelor au fost analizate în mod efectiv de către instanța de apel și, contrar susținerilor recurenților pârâți, probele administrate în dosarele penale pot fi analizate în mod nemijlocit de instanța civilă pentru o corectă stabilire a circumstanțelor în care a fost săvârșită fapta ilicită. Acest principiu este consacrat de dispozițiile art. 26 alin. (3) C. proc. pen. În realitate, recurenții exhibă nemulțumiri cu privire la modalitatea de interpretare a probatoriului în cauză, chestiune care, așa cum s-a expus și anterior, excede controlului de legalitate efectuat de instanța de recurs. Așadar, instanța de apel a respectat principiul egalității părților, părțile beneficiind de aceleași drepturi procesuale, nefiind identificate motive de nelegalitate. Prin cel de-al șaselea motiv de recurs, încadrabil în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține că instanța de apel a încălcat limitele investirii sale și a acordat și ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 C. proc. civ., prin prisma faptului că reclamanții au invocat ca faptă ilicită uciderea de către câinii fără stăpân a mamei lor, iar nu devorarea cadavrului de câinii fără stăpân, nefiind solicitate despăgubiri pentru această împrejurare. Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte reține că reclamanții au învestit instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (3) C. civ., dar și pe cele ale O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, în sensul că autoarea reclamanților a fost atacată de câini fără stăpân, pe un teren aparținând municipiului Râmnicu Vâlcea, accesibil publicului, rezultă că pârâtului – Consiliul local al municipiului Râmnicu Vâlcea, raportat la dispozițiile legii speciale enunțate anterior, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. Pe de altă parte, recurenții-pârâți, în solidar, au obligația de identificare, capturare și escortare a câinilor fără stăpân, neidentificați și neînregistrați conform art. 21 din O.U.G. nr. 55/2002, care circulă liber, fără însoțitor, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, în paza sa juridică (conform rechizitoriului câinii fără stăpân aflându-se la momentul incidentului într-un loc public din municipiul Râmnicu Vâlcea), reprezintă fapta ilicită reținută în sarcina pârâților, fiind așadar incidente dispozițiile art. 1349 și art. 1375 C. civ. în cadrul deciziei recurate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, s-a apreciat că evenimentul reclamat s-a datorat culpei Consiliului local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, care nu și-a îndeplinit obligațiile legale de gestionare a situației câinilor fără stăpân. Mai mult, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. În acest sens, instanța apreciază că, deși nu s-a acționat sub forma intenției, ca formă a vinovăției, pârâții trebuiau și puteau să prevadă că neluarea tuturor măsurilor necesare și rezonabile pentru prevenirea producerii unor agresiuni de către câinii fără stăpân este de natură a cauza un prejudiciu. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că nu s-au încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 C. proc. civ., instanța de apel pronunțându-se în limitere investirii sale. Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) din acest act normativ, va respinge, ca nefondat, recursul. Dând eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, obligă pe recurenții-pârâți Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-reclamanți D., B., A., E. și C..