ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.A.T. Orașul Călimănești, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 965.935,67 RON, cu titlu de pretenții.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2017, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vâlcea și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției I Civile a aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1602 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanta U.A.T. Orașul Călimănești, pe care a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat apel Orașul Călimănești, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea cărora s-a făcut o descriere amplă a situației de fapt și au fost înserate textele legale incidente.

Prin decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, împotriva sentinței civile nr. 1602 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2016.

A fost obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În preambulul recursului se prezintă un scurt istoric al cauzei, în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată și considerentele reținute prin hotărârea pronunțată de instanța de fond și de apel.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate, recurenta-reclamantă susține că instanța indică în mod greșit dispozițiile aplicabile, ca fiind art. 253 alin. (1) Codul muncii, în realitate norma de drept material aplicabilă fiind art. 254 Codul muncii.

În cauza de față, răspunderea patrimonială ce se cere a fi angajată are în vedere prejudiciul produs de reclamantă prin fapta ilicită săvârșită de fostul primar, în timpul exercitării celui de al doilea mandat, constând în angajarea unui credit în mod nelegal și nejustificat, în numele unității administrativ teritoriale prin încălcarea atribuțiilor ce-i reveneau potrivit legii.

Recurenta face trimitere la considerentele deciziei în interesul legii nr. 16 din 26.09.2016, care a dezlegat problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză, respectiv faptul că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Se reproșează instanței de apel că nu a analizat obligațiile pârâtului în calitatea sa de primar și face o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind angajarea răspunderii. Or, norma de drept material incidentă cauzei, art. 254 din Codul muncii este clară sub acest aspect și prevede că răspunderea patrimonială operează pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Ambele condiții care privesc prejudiciul sunt întrunite în persoana pârâtului A., paguba constă în executarea silită a reclamantei pentru suma de 965.935,67 RON și este din vina și în legătură cu munca pârâtului.

În raport de aspectul în care s-a înregistrat acest prejudiciu, instanța de apel avea obligația să analizeze fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului prin prisma dispozițiilor legale indicate:

- art. 23 și 48 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, care privesc obligația angajării și utilizării creditelor bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate și răspunderea primarului, în calitate de ordonator de credite și răspunderea acestuia pentru angajarea unui credit fără să existe o hotărâre a consiliului local;

- art. 25 coroborat cu art. 62 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, potrivit cărora primarul are dreptul numai să propună autorității deliberative, contractarea oricărui tip de împrumut, cu arătarea motivelor care determină o atare necesitate;

Instanța de apel a încălcat astfel normele de drept material incidente acțiunii în răspunderea patrimonială a fostului primar pentru prejudiciul produs unității administrative-teritoriale din vina și în legătură cu munca sa, în perioada în care a exercitat această funcție și nici nu a analizat normele de drept pe care reclamanta le-a indicat în mod expres în conținutul apelului formulat:

- art. 12 din Legea nr. 273/2006, principiul specializării bugetare și art. 14 cu referire la reguli bugetare;

În absența unui contract și a unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe angajarea unei astfel de cheltuieli si să se aloce fonduri din care să se plătească, soluția este pronunțată fără analiza dispozițiilor legale speciale care reglementează materia finanțelor publice locale și care nu întrunește cerințele unei rigurozități care să se bazeze pe analiza faptelor și a temeiurilor de drept incidente cauzei.

Al doilea motiv de casare a fost argumentat cu referire la lipsa motivelor pe care se întemeiază recursul sau a motivelor străine de natura pricinii, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de apel avea obligația în considerarea dreptului la un proces echitabil de a examina în mod real toate aspectele invocate, oferind părților un răspuns cu privire la motive ce țin de esența litigiului desfășurat între părți.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare oricărei alte curți de apel, în interesul unei bune administrări a justiției, fiind evident modul de soluționare a acțiunii cu implicația factorilor de ordin politic.

În finalul recursului, recurenta face trimitere la probele administrate, respectiv declarația martorului B., întâmpinarea pârâtului A., răspunsurile sale la interogatoriu, care denotă suspiciunea reclamantei că această cauză nu va beneficia de o judecată dreaptă și imparțială.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea recursului și nulitatea acestuia.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, intimatul susține că hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, cauza de față fiind soluționată de un complet specializat în litigii de muncă.

În ceea ce privește excepția nulității, arată că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat la 22 martie 2021, părțile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității, invocată de intimat, prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta nu se mai impune a fi analizată, întrucât excepția inadmisibilității căii de atac se impune cu prioritate a fi soluționată.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă la 5 septembrie 2016.

Prin încheierea nr. 9 din 25 ianuarie 2017 Tribunalul Vâlcea a admis excepția de necompetență funcțională a secției a II-a Civile, reținând în considerente că natura litigiului derivă din executarea de către pârât a mandatului de primar al UAT Orașul Călimănești, precum și interpretarea legală dată de instanța supremă dispozițiilor aplicabile raporturilor dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, concluzionând că instanța căreia îi revine competența să soluționeze prezentul litigiu este cea specializată în soluționarea litigiilor de muncă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 266, art. 269 din Legea nr. 53/2003, art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține incidența în speță a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 2861/2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia civilă nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care a fost soluționată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Opinia raportorului este în sensul că recursul este inadmisibil, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI împotriva deciziei nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘUL CĂLIMĂNEȘTI împotriva deciziei nr. 2861/2020 din 19 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.