Decizia nr. 1120/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 16.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata prejudiciului în sumă de 558.899 RON produsă UAT Orașul Călimănești ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite în îndeplinirea funcției de ordonator principal de credite, sumă care să fie actualizată și la care să se calculeze dobânda legală până când va fi achitată. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri. Prin încheierea din 3 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului pentru repartizare aleatorie unui complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale. Prin încheierea din 10 aprilie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale a completului CMAS 10 din cadrul secției civile a Tribunalului Vâlcea, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul completului inițial învestit, P7, din cadrul aceleiași secții. Prin sentința civilă nr. 48 din 22 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești, secția civilă a stabilit competența funcțională de soluționare a cauzei, în favoarea completului inițial învestit.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 78 din 27 ianuarie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A.; a obligat reclamanta la plata sumei de 5.250 RON, cheltuieli de judecată către pârât.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 2195 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 78 din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 558.899 RON, la care se adaugă dobânda legală de la 30 mai 2013 și până la data plății efective; a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârât și a menținut, în rest, sentința.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 2195 din 13 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința respingerii apelului, ca nefondat, iar, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: Hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 C. civ. de la 1864 (art. 1349 Noul C. civ.) privind răspunderea civilă delictuală. Susține că nu există legătură de cauzalitate între cele două fapte care îi sunt imputate (neverificarea existenței vizei de control financiar preventiv pe cele trei contracte de execuție lucrări și faptul că facturile executantului nu poartă mențiunea "bun de plată") și prejudiciul produs, constând în penalități de întârziere stabilite pentru neachitarea la scadență a prețului lucrărilor executate, întrucât niciuna dintre fapte nu a determinat, direct sau indirect, întârzierea plății la scadență a lucrărilor executate și, implicit, perceperea de penalități de întârziere de către executantul lucrărilor. Arată că respectivele cheltuieli, angajate prin cele trei contracte de execuție, nu sunt nebugetate, având în vedere că au o valoare mai mică decât cea a cheltuielilor aprobate prin Hotărârea nr. 6 a Consiliului Local al orașului Călimănești la capitolul de buget respectiv. Arată că nicio probă administrată în cauză nu a condus la concluzia că eventuala lipsă a mențiunii "bun de plată" are legătură de cauzalitate cu prejudiciul. Susține că lipsa acestei mențiuni pe facturile executantului, anterior plății, nu a determinat executarea unor lucrări necorespunzătoare și nu constituie motivul neplății la termen a prețului lucrărilor. Afirmă că fapta ilicită și vinovăția ar fi trebuit analizate în raport de motivul lipsei fondurilor financiare pentru plata la scadență a prețului lucrărilor executate și susține că nu îi poate fi angajată răspunderea nici sub forma celei mai ușoare culpe, în condițiile în care, prin modul în care și-a desfășurat activitatea, nu a produs vreun prejudiciu reclamantei. Cu referire la conținutul raportului de expertiză efectuată în dosar, arată că motivul achitării cu întârziere a facturilor este reprezentat de lipsa resurselor de finanțare, respectiv realizarea acestora cu întârziere, în principal a sumelor primite pentru echilibrarea bugetelor locale, iar existența vizei privind controlul financiar preventiv pe Raportul compartimentului de specialitate din cadrul Consiliului Local al Orașului Călimănești certifică atât realitatea sumelor prognozate ca venituri și cheltuieli, cât și legalitatea existenței resurselor bugetare în faza de angajare a acestora. Susține că instanța de apel se raportează, exclusiv și în mod nelegal la lista de investiții pe anul 2008 aferentă hotărârii de aprobare a bugetului atunci când apreciază că nu a existat viza de control financiar preventiv, fără a face referire și a analiza Raportul compartimentului de specialitate din cadrul Consiliului Local al Orașului Călimănești, ce a stat la baza adoptării hotărârii de aprobare a bugetului UAT Orașul Călimănești. În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocă existența unor motive contradictorii și străine de natura cauzei. Învederează că în considerentele hotărârii se reține că recurentul nu a făcut nicio probă din care să rezulte că aprobarea bugetului conținea contractele cu societatea B.. Apreciază că aceste considerente sunt în contradicție cu ceea ce instanța a reținut ulterior, când a menționat: "chiar dacă lucrările respective au fost previzionate valoric încă de la adoptarea bugetului pe anul 2008, cu încadrarea din punct de vedere teoretic a contravalorii acestor lucrări în suma totală aprobată". Cu referire la probele administrate în cauză, respectiv interogatoriu și expertiză, arată că sub aspect valoric, dar și raportat la capitolul bugetar corespunzător acestor categorii de lucrări, contractele nu depășeau valoric sumele aprobate prin bugetul cu această destinație pentru anul 2008. Învederează că aceste contracte au fost încheiate ulterior, în urma unor proceduri de achiziție publică, care nu a fost criticată, astfel încât nu se cunoștea constructorul la data adoptării bugetului unității administrativ locale. Apreciază că este străin de natura cauzei motivul reținut prin hotărâre, conform căruia recurentul nu a verificat dacă lucrările au fost executate corespunzător și la termen, verificare pe care, conform dispozițiilor legale în materie, o putea face personal sau prin delegarea unei persoane. În acest sens, arată că acest motiv nu are legătură cu faptele imputate de reclamantă întrucât nu se regăsește situația unor lucrări executate necorespunzător sau care nu au la bază documente justificative și nu are legătură nici cu prejudiciul creat având în vedere că penalitățile au fost stabilite pentru neplata la termen a lucrărilor executate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin Primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 2195 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin Primar, a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a achiesat la concluziile exprimate în cuprinsul acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Sub un prim aspect întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică greșita reținere de către instanța de apel a unei legături de cauzalitate între cele două fapte ce îi sunt imputate și prejudiciul constând din penalitățile pentru plata cu întârziere a facturilor de către reclamantă. Critica este nefondată. Astfel, corect s-a reținut de către instanța de apel că, prin nerespectarea normelor de disciplină financiară, au fost generate în sarcina reclamantei obligații scadente, într-un moment în care nu avea în buget sumele necesare pentru achitarea contractului. În acest sens, instanța de apel a reținut că fapta ilicită săvârșită de pârât constă în primul rând în aceea că a semnat cele trei contracte cu societatea B., fără ca acestea să poarte viza controlului financiar preventiv, care are semnificația atestării că în bugetul public sunt alocate fonduri suficiente pentru susținerea cheltuielilor reprezentând plata pentru executarea contractelor, cu eliminarea riscului de a se angaja cheltuieli publice pentru care nu există fonduri alocate, având drept consecință tocmai plata unor astfel de penalități de întârziere, fiind astfel încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1792/2002. Potrivit instanței de apel, chiar dacă lucrările respective au fost previzionate valoric încă de la adoptarea bugetului pe anul 2008, cu încadrarea, din punct de vedere teoretic, a contravalorii acestor lucrări, în suma totală aprobată, iar valoarea totală a celor trei contracte este mai mică decât valoarea cheltuielilor aprobate prin Hotărârea nr. 6 a Consiliului Local al orașului Călimănești, pârâtul, în calitatea sa de primar-ordonator de credite, nu poate invoca necunoașterea și încălcarea normelor legale ce impuneau viza controlului financiar preventiv, căci această viză are, conform legii, tocmai rolul de a verifica și certifica că există surse de finanțare. Este corect raționamentul instanței de apel întrucât incapacitatea de plată s-ar fi putut evita dacă, anterior încheierii contractelor, sumele de bani previzionate existau în realitate și puteau fi alocate acestei plăți. Deși nu s-a contestat că, în bugetul inițial, pentru care s-a acordat viza de control financiar preventiv, a fost alocată, în total, pe capitole de cheltuieli curente sau investiții la capitolul "Transporturi", o sumă mai mare decât valoarea acestor contracte, aceasta nu a avut ca destinație nominală finanțarea lor. În condițiile în care au existat și alte cheltuieli similare efectuate în aceeași perioadă, viza de control financiar menită a verifica situația particulară a acestor contracte ar fi validat realitatea existenței unei sume destinate acestora, cu identificarea exactă a provenienței ei, în condițiile în care s-a dovedit, ulterior, că o plată parțială, și nu integrală, a contractului s-a făcut din împrumutul bancar obținut de unitatea administrativ teritorială pentru finanțarea de investiții, iar alta a avut ca sursă de proveniență sumele pentru echilibrarea bugetului, avansate cu întârziere de Consiliul Județean. Acesta este motivul pentru care corect s-a apreciat că există o legătură de cauzalitate între nerespectarea acestor dispoziții legale și executarea cu întârziere a obligației contractuale de plată. S-a reținut în sarcina pârâtului de către instanța de apel și faptul că, în aceeași calitate de ordonator de credite, nu a aplicat viza "bun de plată" pe niciuna dintre facturile emise de societatea cu care a contractat, nu a verificat dacă lucrările au fost efectuate corespunzător și la termen, verificare pe care, conform dispozițiilor legale în materie, o putea face personal sau prin delegarea unei alte persoane, care să efectueze aceste operațiuni, conform pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 intitulat "Lichidarea cheltuielilor". S-a constatat că, potrivit normelor invocate, prin acordarea semnăturii și mențiunii "bun de plată" pe factură, se confirmă și că documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice, pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față de terții creditori. Pârâtul contestă acest raționament judiciar, considerând că nicio probă administrată în cauză nu a condus la concluzia că eventuala lipsă a mențiunii "bun de plată" are legătură de cauzalitate cu prejudiciul. Arată că lipsa acestei mențiuni pe facturile executantului, anterior plății, nu a validat executarea unor lucrări necorespunzătoare și nu constituie motivul neplății la termen a prețului lucrărilor. Susținerea nu poate fi reținută întrucât încălcarea dispoziției de a da "bun de plată" pe facturile emise în executarea contractului, constituie etapa de execuție bugetară a lichidării cheltuielilor, prealabilă ordonanțării de plată, reglementată, nu doar în scopul necesității de a atesta că serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor și că toate pozițiile din factură au fost verificate, ci și, astfel cum a statuat și instanța de apel, potrivit pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1792/2002 al Ministrului Finanțelor, pentru a confirma condițiile de exigibilitate a obligației, pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, care trebuie să cuprindă și date cu privire la termenele de plată a obligației, în condițiile în care, documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor, stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice, pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față de terții creditori. Nerespectarea acestei proceduri, ce a deteminat și încălcarea normelor reglementate pentru faza următoare de execuție bugetară, de ordonanțare a cheltuielilor, a dus, de asemenea, la amânarea plăților. Or, toate aceste aspecte, astfel cum s-a reținut în decizia atacată, au fost constatate prin procesul-verbal și raportul de audit financiar, întocmite de Curtea de Conturi a României la data de 27 iunie 2014, care a concluzionat că prejudiciul în sumă de 558.899 RON s-a datorat derulării defectuoase în perioada 2008-2011 a contractelor încheiate cu B.. Prin urmare, nu se poate reține lipsa legăturii de cauzalitate între faptele imputate pârâtului și prejudiciul patrimonial al reclamantei. Mai invocă recurentul lipsa caracterului ilicit al faptei sale, considerând că fapta ilicită și vinovăția ar fi trebuit analizate în raport de motivul lipsei fondurilor financiare pentru plata la scadență a prețului lucrărilor executate, împrejurare ce nu îi este imputabilă, și susține că nu îi poate fi angajată răspunderea nici sub forma celei mai ușoare culpe, în condițiile în care, prin modul în care și-a desfășurat activitatea, nu a produs vreun prejudiciu reclamantei. Consideră că existența vizei privind controlul financiar preventiv pe Raportul compartimentului de specialitate din cadrul Consiliului Local al Orașului Călimănești ce a stat la baza adoptării hotărârii de aprobare a bugetului UAT Orașul Călimănești certifică atât realitatea sumelor prognozate ca venituri și cheltuieli, cât și legalitatea existenței resurselor bugetare în faza de angajare a acestora. Aserțiunea, parțial adevărată în privința existenței unei vize de control financiar preventiv la momentul aprobării bugetului, nu poate constitui un argument pentru înlăturarea caracterului ilicit al faptei, întrucât viza CFI la care se referă pârâtul este prealabilă adoptării hotărârii Consiliului local care a stabilit bugetul existent și previzionat, ce a permis elaborarea unei proiecții privind fluxul de numerar, însă, astfel cum s-a arătat anterior, la momentul la care au fost încheiate contractele, pârâtul trebuia să se asigure, prin solicitarea vizei de control financiar preventiv pentru aceste contracte, că mai dispune de sume de bani necesare executării acestora, în condițiile în care, deși fuseseră aprobate cheltuielile curente și de investiții în valoare mai mare, nu rezulta în mod cert și neechivoc, alocarea lor exclusivă pentru aceste contracte și nu și pentru alte investiții. Controlul financiar preventiv este menit a verifica, anterior inițierii raportului contractual care presupune un angajament patrimonial al instituției publice, îndeplinirea condițiilor de legalitate și regularitate și, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare pentru cheltuieli prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public sau fondurile publice ale respectivei instituții. Susținerile recurentului în sensul că toate plățile au avut, ipotetic, acoperire bugetară, nu prezintă relevanță deoarece nu se impută acestuia lipsa fondurilor previzionate, ci împrejurarea că a contractat lucrări pentru care nu s-a asigurat că deținea sumele destinate plății lor. În consecință, contrar afirmațiilor recurentului, întârzierea la plată nu este datorată unor cauze imprevizibile, exoneratoare de răspundere, ci atitudinii ordonatorului de credit care nu s-a asigurat, la începutul derulării contractului, că are acces la veniturile necesare derulării contractului, pe de o parte, iar pe de altă parte că, la momentul introducerii în circuitul financiar intern prin aplicarea mențiunii "bun de plată" a facturilor care urmau a fi achitate, sunt îndeplinite toate condițiile de exigibilitate a obligației de plată pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale. Cum angajarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale, iar ordonanțarea de plată se poate dispune numai după ce au fost urmate celelalte etape ale execuției bugetare, încălcarea acestor dispoziții legale reprezintă o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, întrucât nimeni se poate prevala de necunoașterea legii pentru a fi exonerat de răspundere. În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul invocă o motivare contradictorie a instanței de apel în privința nerespectării procedurii financiare, întrucât, pe de o parte, s-ar fi reținut că nu a administrat nicio probă din care să rezulte că aprobarea bugetului conținea contractele cu societatea B. iar, pe de altă parte, că lucrările respective au fost previzionate valoric încă de la adoptarea bugetului pe anul 2008 și nu depășeau sumele aprobate prin bugetul cu această destinație pentru anul 2008, chiar dacă aceste contracte au fost încheiate ulterior, în urma unor proceduri de achiziție publică. În temeiul aceluiași motiv de recurs, invocă existența unui motiv străin de natura pricinii și anume acela că recurentul nu a verificat dacă lucrările au fost executate corespunzător și la termen, motiv ce nu are legătură cu faptele imputate de reclamantă, întrucât nu se regăsește în situația unor lucrări executate necorespunzător sau care nu au la bază documente justificative și nu are legătură nici cu prejudiciul creat, având în vedere că penalitățile au fost stabilite pentru neplata la termen a lucrărilor executate. Critica este nefondată. Dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției, când se utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. În speță, nu poate fi reținută niciuna dintre tezele invocate de recurent. Astfel, în ceea ce privește motivarea soluției, instanța de apel a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, dezvoltând un raționament judiciar în concordanță cu soluția pronunțată. În cauza dedusă judecății, nu se constată o motivare contradictorie a instanței sub aspectul preexistenței în bugetul alocat a sumelor destinate finanțării contractelor cu S.C. B., întrucât, în considerente, s-a făcut distincție între sumele alocate global pentru cheltuieli curente și investiții și cele destinate nominal contractelor respective. Astfel cum s-a arătat, chiar dacă lucrările respective au fost previzionate valoric încă de la adoptarea bugetului pe anul 2008, nu s-a administrat vreo dovadă în sensul că aprobarea bugetului conținea contractele cu societatea B.. Din această perspectivă, a fost analizată consecința pe care lipsa vizei de control financiar preventiv pe contract a avut-o asupra executării acestuia, neexistând garanția posibilității achitării, la termen, a obligațiilor contractuale. Nu se poate reține nici faptul că hotărârea este întemeiată pe un motiv străin de pricină, acela că s-a imputat pârâtului că nu a verificat dacă lucrările au fost executate corespunzător și la termen deși nu s-a pus problema unei executări necorespunzătoare a contractului, ci doar neplata la termen a lucrărilor executate. Astfel cum s-a afirmat anterior, finalitatea celor imputate pârâtului, referitor la lipsa mențiunii "bun de plată", nu se referă la o posibilă diminuare a valorii contractului prin neexecutarea corespunzătoare a lucrării de către partea cocontractantă, ci la nerespectarea normelor de disciplină financiară din etapa lichidării cheltuielilor referitoare la condițiile de exigibilitate a plății, care, coroborat cu încălcări ale dispozițiilor Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1792/2002, referitoare la celelalte etape ale execuției financiare, au dus la achitarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, consecința fiind prejudicierea patrimoniului reclamantei cu contravaloarea penalităților contractuale. Pentru aceste considerente, reținând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.