ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1716/2022

Ședința publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, la data de 16 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata prejudiciului în sumă de 558.899 RON, ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite în îndeplinirea funcției de ordonator principal de credite, sumă care să fie actualizată și la care să se calculeze dobânda legală până când va fi achitată.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.

Prin încheierea de ședință din 03 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului pentru repartizare aleatorie unui complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 10 aprilie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale a completului CMAS 10 din cadrul secției civile a Tribunalului Vâlcea; a scos cauza de pe rol; a înaintat dosarul completului inițial învestit, P7, din cadrul aceleiași secții; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a înaintat cauza Curții de Apel Pitești în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința civilă nr. 48 din 22 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Pitești, secția civilă a stabilit competența funcțională de soluționare a cauzei, în favoarea completului P7, inițial învestit.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 78 din 27 ianuarie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A.; a obligat reclamanta la plata sumei de 5.250 RON, cheltuieli de judecată către pârât.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel:

Prin decizia civilă nr. 2195 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Călimănești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 78 din 27 ianuarie 2020, pronunțate de Tribunalul Vâlcea; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 558.899 RON, la care se adaugă dobânda legală de la 30 mai 2013 și până la data plății efective; a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârât și a menținut, în rest, sentința.

I.4. Hotărârea pronunțată în recurs:

Prin decizia nr. 1120 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 2195 din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

II. Cale de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâtul A. a declarat contestație în anulare.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 07 iulie 2022, sub nr. x/2106, fiind repartizată computerizat aleatoriu, completului nr. 2.

II.1. Motivele contestației în anulare:

La data de 06 iulie 2022, prin poștă, contestatorul A. a depus cererea, prin care a arătat că formulează contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, urmând ca motivarea căii de atac să o depună după comunicarea hotărârii atacate.

La data de 12 august 2022, prin poștă, în termen legal, partea a depus motivele contestației în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, cu consecința casării deciziei civile nr. 2195 din 13 mai 2021, pronunțate de către Curtea de Apel Pitești, în același dosar, și respingerii apelului formulat de către Unitatea Administrativ Teritoriala Orașul Călimănești, ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea demersului judiciar, a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs relativ la greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 din C. civ. de la 1864, care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la existența faptei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În acest sens, a precizat că instanța a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la nerespectarea normelor financiar-contabile incidente unor operațiuni aferente atribuțiilor exercitate de ordonatorul principal de credite, adică lipsa vizei controlului financiar preventiv și a formalității "bun de plată" pe facturilor emise de societatea cu care a contractat, fără a analiza motivul de casare ce viza lipsa faptei ilicite, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce a condus la soluționarea formală, greșită, a recursului declarat în cauză.

După cum a susținut în fața instanței de recurs, neplata la termen a sumelor datorate în baza celor trei contracte nu a a avut drept cauză nerespectarea celor patru faze ale execuției bugetare reglementate de Ordinul M.F. nr. 1792/2002, anume angajarea cheltuielilor, lichidarea cheltuielilor, ordonanțarea lor și plata acestora, ci inexistența resurselor financiare, ca urmare a nevirării la termen a sumelor provenite din alte surse.

Astfel, a arătat că suma de 400.000 de RON a fost primită prin Hotărârea nr. 87 din 29 iunie 2009 a Consiliului Județean Vâlcea, fiind previzionată a fi achitată prin bugetul din 2008, fapt ce a condus la efectuarea cu întârziere a plății către S.C. B. S.A., la data de 17 decembrie 2009, prin ordinul de plată nr. 1908.

A precizat că plățile au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Călimănești din data de 14 februarie 2008 privind bugetul propriu al Orașului Călimănești și a listei obiectivelor de investiții, precum și a bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial sau total din venituri și subvenții pe anul 2008, la capitolul 84.02 - Transporturi și telecomunicații, fiind prevăzute cheltuieli în valoare de 5.660.000 RON.

Or, cheltuielile angajate cu cele trei contracte încheiate cu societatea B. S.A., în valoare de 4.775.402,19 RON, au fost aprobate în baza acestei hotărâri, toată documentația având viza de control financiar preventiv, printre sursele de finanțare prevăzute pentru lucrările efectuate prin societatea menționată numărându-se inclusiv sumele primite de la Consiliul Județean Vâlcea cu titlu de echilibrare a bugetelor locale.

A afirmat că legalitatea încheierii celor trei contracte cu această societate, inclusiv respectarea ori nerespectarea celor patru faze ale execuției bugetare reglementate de OMF 1792/2002, nu au legătură cu obiectul cauzei reprezentat de plata penalităților de întârziere, fiind străine de natura pricinii, apărare ce nu a fost analizată de către instanța de recurs și care se coroborează cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, redând din conținutul obiectivului nr. 7 din raportul de expertiză contabilă, cel al răspunsului la obiecțiunea nr. 1 la raport ale cărui considerente au fost reținute în motivarea hotărârii instanței de fond, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În consecință, cauza determinantă a întârzierii la plata o reprezintă nefinanțarea la timp din partea Consiliului Județean Vâlcea, prin echilibrarea bugetelor, aspect ce nu a fost cercetat de instanța de recurs pentru a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana contestatorului, plata penalităților de întârziere nedatorându-se nici faptei mele ilicite și nici culpei sale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și art. 453 C. proc. civ.

II.2. Apărările intimatei:

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Călimănești, prin primar, nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura de soluționare a contestației în anulare:

În prezenta cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 503 - art. 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - art. 200 și art. 201 alin. (1) și (5) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin rezoluția din 08 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând contestației în anulare, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestație în anulare este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestației în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greșeli săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalității deciziei din recurs.

Plecând de la aceste premise, față de cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că alături de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat și pe cel vizat de pct. 8 al aceluiași articol, în dezvoltarea căruia a prezentat mai multe critici relativ la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 din C. civ. de la 1864 (art. 1349 din noul C. civ.) privind răspunderea civilă delictuală sub aspectul inexistenței faptelor ilicite și a vinovăției, precum și a neîndeplinirii condiției legăturii de cauzalitate între cele două fapte imputate (neverificarea existenței vizei de control financiar preventive pe cele 3 contracte de execuție lucrări și lipsa mențiunii "bun de plată" de pe facturile executantului) și prejudiciu reprezentat de penalitățile de întârziere stabilite pentru neachitarea la scadență a prețului lucrărilor executate, privite ca elemente componente ale aceleiași răspunderi civile delictuale.

Prin contestația formulată, se reclamă o pretinsă omisiune de cercetare a argumentelor aduse în susținerea motivului de casare indicat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul în care instanța a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la nerespectarea normelor financiar-contabile incidente unor operațiuni aferente atribuțiilor exercitate de ordonantorul principal de credite, adică lipsa vizei controlului financiar preventiv și a formalității "bun de plată" pe facturilor emise de societatea cu care a contractat, deși circumstanțele factuale în forma prezentată de parte contrazic această concluzie, cauza determinantă a întârzierii la plată fiind nefinanțarea la timp din partea Consiliului Județean Vâlcea, prin echilibrarea bugetelor.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se observă că motivarea hotărârii judecătorești conține ample paragrafe destinate motivului de recurs invocat, prin care au fost analizate și dezlegate aspectele relevate pe baza situației de fapt, astfel cum a fost conturată de înscrisurile existente la dosar, instanța de recurs reținând întrunirea elementelor componente ale răspunderii civile delictuale prin aceea că întârzierea la plată a lucrărilor demarate în baza contractelor încheiate cu societatea B. S.A. s-a datorat, pe de o parte, atitudinii ordonatorului de credite (contestatorul), care nu s-a asigurat la începtul derulării contractului că are acces la veniturile necesare derulării contractului, iar, pe de altă parte, că la momentul introducerii în circuitul financiar intern prin aplicarea mențiunii "bun de plată" a facturilor care urmau a fi achitate, sunt îndeplinite condițiile de exigibilitate a obligației de plată pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, ce constituie etapa de execuție bugetară a lichidării cheltuielilor, prealabilă ordonanțării; nerespectarea normelor reglementate pentru faza următoare de execuție bugetară, de ordonanțare a cheltuielilor a determinat derularea defectuoasă a contractelor producând un prejudiciu patrimonial părții adverse.

Or, sub pretextul nelegalității deciziei atacate, prin motivele expuse, contestatorul a procedat de fapt la combaterea raționamentul juridic al instanței de recurs prin prezentarea propriile argumente și probe, care, de altfel, au fost expuse într-o altă formă și în cadrul criticilor deduse judecății căii de atac ce au primit dezlegare prin decizia atacată, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Înalta Curte notează, însă, că prezenta contestație în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situația reglementată la art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar nu pentru eventuala greșită apreciere a probelor sau aplicare a legii de către instanța de judecată, acestea din urmă reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu și în cadrul contestației în anulare, unde instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluției pronunțate.

În aceleași coordonate, ce excedează cadrului procesual al judecării contestației în anulare, se încadrează și susținerile potrivit cărora legalitatea încheierii celor 3 contracte încheiate cu B. S.A., adică respectarea ori nerespectarea celor 4 faze ale execuției bugetare reglementate de OMF 1792/2002, nu au legătură cu obiectul dosarului - plata penalităților de întârziere, fiind străine de natura pricinii, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză (raportul de expertiză contabilă) și la considerentele pentru care instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În realitate, formularea prezentei contestații este mai degrabă fondată nu pe o reală omisiune a instanței de analiză a motivului de recurs invocat, ci pe neînțelegerea/neacceptarea de către contestator a soluției de respingere a recursului pe considerentul că nerespectarea normelor de disciplină financiară a condus la executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de plată, chestiune ce ține de judecata căii de atac, iar nu de aspectele formale ale acesteia, așa cum reclamă condițiile speciale ale prezentei căi extraordinare de atac.

Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii rezidă și din considerentele deciziei nr. 572 din 15 mai 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 01 august 2008: "(…) legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice".

De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție. În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa.

Față de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și argumentat de contestator, în temeiul art. 508 alin. (3) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 octombrie 2022.