ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 5095/2005 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta SC P.E. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A.E. SA, SC R.T.G.I. SRL

și C.N.L.R. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4

octombrie 2004 la SC M. – Birou Notarial a contractului încheiat între SC R.T.G.I.

SRL și C.N.L.R. SA, ce are ca obiect același imobil și să fie obligată pârâta

SC A.E. SA să-i vândă spațiul comercial în suprafață de 174,74 m

2

, împreună cu suprafața indiviză de teren de 60,33 m

2

situat în Alexandria, Str. Carpați, județul Teleorman cu privire la care s-au

încheiat contractele, la prețul de 498.319.328 Rol fără TVA.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că a încheiat cu SC F.S.E. SA București, la 7 aprilie

2000 contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr. 731, pentru o

perioadă de 6 ani, respectiv până la data de 7 aprilie 2006.

Printre bunurile

aduse în asociere de SC F.S.E. SA se află și, spațiul din litigiu.

Această societate

fiind cu capital majoritar de stat, F.P.S. a participat la constituirea

capitalului cu o cotă de 50,5770 %, spațiul în litigiu fiind adus ca aport.

Reclamanta a susținut

că, i-a solicitat asociatei să-i vândă spațiul în baza Legii nr. 133/1999 la 2

decembrie 2002.

La data de 8 ianuarie

2003, pârâta SC A.E. SA a preluat pe calea fuziunii prin absorbție a SC F.S.E. SA,

toate drepturile și obligațiile acesteia derivând din contractul de asociere în

participațiune nr. 731 din 7 aprilie 2004.

Cererea de cumpărare

a fost ulterior adresată și acestei pârâte, pentru că preluase obligația de

înstrăinare a spațiului.

Reclamanta a mai

arătat, că pârâta ignorând dreptul său de preemțiune, intervenit pe art. 12 lit.

c) din Legea nr. 133/1999, a încheiat cu pârâta SC R.T.G.I. SRL la data de 4

octombrie 2004, contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial în

litigiu, deși, cumpărătoarea a avut cunoștință de existența contractului de

asociere.

Pârâta SC R.T.G.I. SRL

a vândut, la rândul său, imobilul către pârâta C.N.L.R. SA.

Reclamanta, a

precizat că nesocotirea dreptului său de preferință, la cumpărarea spațiului

locativ conduce la nulitatea contractelor încheiate.

Pârâtele au depus

întâmpinări solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ridicând

excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și a inadmisibilității

acesteia.

Prin sentința

comercială nr. 5600 pronunțată în data de 23 iunie 2006, în dosarul nr. 34842/3/2005,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția prescripției

și a inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată și pe fond a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată.

Din considerentele

sentinței, rezultă că instanța a apreciat că de fapt nu se poate reține ca

excepției apărarea de fond formulată, ce viza respingerea acțiunii.

Referitor la excepția

prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că termenul de 90 de zile

prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 133/1999, nu reprezintă un termen

de prescripție, intervalul de timp respectiv nefiind reglementat ca un termen

în care trebuiau exercitat dreptul la acțiune.

Pe fond cu privire la

cererea de anulare a primului contract s-a reținut că prevederile legale

menționate de reclamantă și anume art. 12 lit. c) din Legea nr. 133/1999 au în

vedere dreptul de preemțiune al asociaților cu capital majoritar de stat,

asupra activelor disponibile, aflate în imediata vecinătate a propriilor active,

ale societăților respective iar în speță această din urmă condiție nu este

îndeplinită, ca și condiția privind capitalul social care, la data primei

vânzări era majoritar privat atât în cazul SC F.S.E. SA, cât și în cazul SC A.E.

SA.

Pe de altă parte nu

s-a făcut dovada de către reclamantă nici a faptului că spațiul comercial ar fi

fost un activ disponibil sau că ar fi îndeplinite prevederile art. 13 din Legea

nr. 133/1999, în perioada în care SC F.S.E. SA avea capital majoritar de stat.

În ceea ce privește

cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, reclamanta a invocat nulitatea

absolută pentru cauză ilicită și imorală.

La momentul

înstrăinării reclamanta nu avea un drept de preemțiune la cumpărarea activului,

astfel că nu se poate prezuma că pârâtele ar fi urmărit să o prejudicieze.

Reclamanta a susținut

că dreptul de preemțiune la cumpărarea activului rezultă din contractul de

asociere.

Or, SC F.S.E. SA a

adus în asociere ca aport, folosința activului, conform art. 2, 3 lit. a) și b)

și art. 5 din contractul de asociere, iar investițiile făcute de reclamantă în

spațiul respectiv nu îi conferă acesteia un drept de preemțiune ci cel mult un

drept de retenție, cu îndeplinirea condițiilor legale.

În termen legal,

împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând, schimbarea în tot a

acesteia, în sensul admiterii acțiunii susținând următoarele critici:

- Tribunalul nu a

stăruit în aflarea adevărului, ca urmare a reținerii greșite a stării de fapt.

- Tribunalul a

interpretat greșit contractul de asociere, denaturând nejustificat voința

părților din care rezultă că prin contractul de asociere s-a urmărit

transmiterea definitivă a activului.

- Vânzarea cu

preferință se impunea în raport de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 133/1999.

Intimatele pârâte,

prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului.

Analizând, criticile

formulate, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia

comercială nr. 160 din 29 martie 2007, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut, că în raport de probatoriul administrat, la

fond s-a reținut corect starea de fapt.

În raport de aceasta,

confirmând motivarea instanței de fond s-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit

intenția că prin contractul de asociere în participațiune, reclamanta apelantă

și SC F.S.E. SA au hotărât transmiterea definitivă a activului.

S-a apreciat că, în

speță, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 133/1999

pentru vânzarea spațiului în litigiu și că ambele contracte a căror anulare s-a

solicitat nu sunt afectate de nulitate, iar reclamanta nu justifică un temei

legal, pentru a cere obligarea pârâtei intimate SC A.E. SA să-i vândă spațiul

în litigiu.

Împotriva deciziei în

termen legal, a introdus recurs, reclamanta invocând că aceasta este afectată

de nelegalitățile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fapt

pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru următoarele considerente:

- Decizia cuprinde

motive contradictorii cu privire la dreptul de preferință convențional pe care

trebuia să-l acorde pârâta SC A.E. SA.

- Instanța, a

schimbat înțelesul lămurit al contractului de asociere în participațiune cu

privire la aducerea spațiului comercial ca aport în asocierea de către SC F.S.E.

SA, a cărei continuatoare este intimata SC A.E. SA, reținând greșit că s-a adus

ca aport doar folosința acestuia deși din art. 3 din contract rezultă că

aportul constă din aducerea în natură a bunului.

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., art.

46 C. com. și art. 6 din C.E.D.O., în condițiile în care nu s-au administrat

probe pentru a dovedi obligația asumată de către intimată, și s-au ignorat

înscrisurile depuse.

Criticile sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Prima critică vizează

nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, în raport de

temeiul invocat în susținerea acestuia, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Verificând susținerea

recurentei, urmează a se reține că, aceasta nu poate fi reținută, deoarece devoluând

cauza în apel, în raport de criticile formulate de reclamantă, prin

considerentele deciziei atacate se explică în mod corespunzător soluția de

respingere a apelului.

Astfel, din acestea rezultă

interpretarea dată de instanță contractului de asociere în participațiune

încheiat sub nr. 731 din 7 aprilie 2000, cu privire la aportul social adus de

SC F.S.E. SA, reținându-se că s-a adus ca aport doar folosința spațiului.

Din motivarea

deciziei, mai rezultă și argumentele pentru care nu s-a reținut nulitatea

invocată și anume că reclamanta recurentă nu avea un drept de preemțiune când

s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, cu privire la spațiul în

litigiu.

Motivul de

nelegalitate raportat la art. 304 pct. 8, așa cum este dezvoltat, vizează

încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Recurenta susține că

din art. 3 din Contractul de asociere, rezultă clar că, SC F.S.E. SA a cărei

continuatoare este intimata SC A.E. SA, a venit cu spațiul ca aport social și

nu cu folosința acestuia, iar instanța dacă avea dubii asupra voinței părților

trebuia să administreze probe testimoniale.

Analizând în ansamblu

drepturile și obligațiile asumate de părți, rezultă că instanța de apel a dat o

interpretare corectă contractului, respectând voința părților în raport de art.

969 C. civ., reținând, că aportul a constat în folosința spațiului, situație ce

rezultă din art. 3 „Obligații” lit. a) în care se arată expres că SC F.S.E. SA

„pune la dispoziția asociației spațiul” și nici nu se putea convenii altfel, de

îndată ce această societate era întreprindere cu capital de stat.

Practic, recurenta

susține că s-a reținut o situație greșită de fapt ca urmare a neadministrării

unor probe testimoniale și a neanalizării corespunzătoare a unor înscrisuri.

Or, această critică,

tinde spre repunerea în discuție a stării de fapt reținută de instanța de apel,

spre reinterpretarea probelor, analiză ce nu poate fi realizată în recurs, în

raport de caracterul acestei căi de atac, dat de prevederile art. 304 C. proc.

civ.

Prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., vizează două ipoteze și anume: pronunțarea unei hotărâri din

care nu se poate determina dacă legea a fost sau nu aplicată și pronunțarea

unei hotărâri, în care textele legale aplicabile cauzei, au fost încălcate în

litera și spiritul lor fie au fost aplicate greșit.

Invocând încălcarea

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., art. 46 C. com. și art. 6 din C.E.D.O.,

recurenta reia în fapt critica privind stabilirea greșită a stării de fapt, ca

urmare a lipsei rolului activ al instanței în aflarea adevărului, materializat

în refuzul de a admite administrarea probei testimoniale pentru stabilirea

naturii aportului adus de SC F.S.E. SA.

Această critică, este

una de netemeinicie și nu se poate analiza, în raport de motivul de

nelegalitate invocat, și mai sus precizat.

În ceea ce privește

inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și d) din

Legea nr. 133/1999 în mod corect s-a stabilit că recurenta reclamantă nu avea

un drept de preemțiune la cumpărarea spațiului în litigiu, deoarece acest drept

nu le-a fost conferit prin contract.

Așa fiind, pentru

cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P.E. SRL Alexandria împotriva deciziei nr. 160 din 29

martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 februarie 2008.