ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5095/2005 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P.E. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A.E. SA, SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004 la SC M. – Birou Notarial a contractului încheiat între SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA, ce are ca obiect același imobil și să fie obligată pârâta SC A.E. SA să-i vândă spațiul comercial în suprafață de 174,74 m 2 , împreună cu suprafața indiviză de teren de 60,33 m 2 situat în Alexandria, Str. Carpați, județul Teleorman cu privire la care s-au încheiat contractele, la prețul de 498.319.328 Rol fără TVA.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că a încheiat cu SC F.S.E. SA București, la 7 aprilie 2000 contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr. 731, pentru o perioadă de 6 ani, respectiv până la data de 7 aprilie 2006. Printre bunurile aduse în asociere de SC F.S.E. SA se află și, spațiul din litigiu. Această societate fiind cu capital majoritar de stat, F.P.S. a participat la constituirea capitalului cu o cotă de 50,5770 %, spațiul în litigiu fiind adus ca aport. Reclamanta a susținut că, i-a solicitat asociatei să-i vândă spațiul în baza Legii nr. 133/1999 la 2 decembrie 2002. La data de 8 ianuarie 2003, pârâta SC A.E. SA a preluat pe calea fuziunii prin absorbție a SC F.S.E.

SA, toate drepturile și obligațiile acesteia derivând din contractul de asociere în participațiune nr. 731 din 7 aprilie 2004. Cererea de cumpărare a fost ulterior adresată și acestei pârâte, pentru că preluase obligația de înstrăinare a spațiului. Reclamanta a mai arătat, că pârâta ignorând dreptul său de preemțiune, intervenit pe art. 12 lit. c) din Legea nr. 133/1999, a încheiat cu pârâta SC R.T.G.I. SRL la data de 4 octombrie 2004, contractul de vânzare-cumpărare a spațiului comercial în litigiu, deși, cumpărătoarea a avut cunoștință de existența contractului de asociere. Pârâta SC R.T.G.I. SRL a vândut, la rândul său, imobilul către pârâta C.N.L.R. SA. Reclamanta, a precizat că nesocotirea dreptului său de preferință, la cumpărarea spațiului locativ conduce la nulitatea contractelor încheiate.

Pârâtele au depus întâmpinări solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ridicând excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și a inadmisibilității acesteia. Prin sentința comercială nr. 5600 pronunțată în data de 23 iunie 2006, în dosarul nr. 34842/3/2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția prescripției și a inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată și pe fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Din considerentele sentinței, rezultă că instanța a apreciat că de fapt nu se poate reține ca excepției apărarea de fond formulată, ce viza respingerea acțiunii. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 133/1999, nu reprezintă un termen de prescripție, intervalul de timp respectiv nefiind reglementat ca un termen în care trebuiau exercitat dreptul la acțiune.

Pe fond cu privire la cererea de anulare a primului contract s-a reținut că prevederile legale menționate de reclamantă și anume art. 12 lit. c) din Legea nr. 133/1999 au în vedere dreptul de preemțiune al asociaților cu capital majoritar de stat, asupra activelor disponibile, aflate în imediata vecinătate a propriilor active, ale societăților respective iar în speță această din urmă condiție nu este îndeplinită, ca și condiția privind capitalul social care, la data primei vânzări era majoritar privat atât în cazul SC F.S.E. SA, cât și în cazul SC A.E. SA. Pe de altă parte nu s-a făcut dovada de către reclamantă nici a faptului că spațiul comercial ar fi fost un activ disponibil sau că ar fi îndeplinite prevederile art. 13 din Legea nr. 133/1999, în perioada în care SC F.S.E.

SA avea capital majoritar de stat. În ceea ce privește cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, reclamanta a invocat nulitatea absolută pentru cauză ilicită și imorală. La momentul înstrăinării reclamanta nu avea un drept de preemțiune la cumpărarea activului, astfel că nu se poate prezuma că pârâtele ar fi urmărit să o prejudicieze. Reclamanta a susținut că dreptul de preemțiune la cumpărarea activului rezultă din contractul de asociere. Or, SC F.S.E. SA a adus în asociere ca aport, folosința activului, conform art. 2, 3 lit. a) și b) și art. 5 din contractul de asociere, iar investițiile făcute de reclamantă în spațiul respectiv nu îi conferă acesteia un drept de preemțiune ci cel mult un drept de retenție, cu îndeplinirea condițiilor legale.

În termen legal, împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând, schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii susținând următoarele critici: - Tribunalul nu a stăruit în aflarea adevărului, ca urmare a reținerii greșite a stării de fapt. - Tribunalul a interpretat greșit contractul de asociere, denaturând nejustificat voința părților din care rezultă că prin contractul de asociere s-a urmărit transmiterea definitivă a activului. - Vânzarea cu preferință se impunea în raport de art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 133/1999. Intimatele pârâte, prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului. Analizând, criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 160 din 29 martie 2007, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, că în raport de probatoriul administrat, la fond s-a reținut corect starea de fapt. În raport de aceasta, confirmând motivarea instanței de fond s-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit intenția că prin contractul de asociere în participațiune, reclamanta apelantă și SC F.S.E. SA au hotărât transmiterea definitivă a activului. S-a apreciat că, în speță, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 133/1999 pentru vânzarea spațiului în litigiu și că ambele contracte a căror anulare s-a solicitat nu sunt afectate de nulitate, iar reclamanta nu justifică un temei legal, pentru a cere obligarea pârâtei intimate SC A.E.

SA să-i vândă spațiul în litigiu. Împotriva deciziei în termen legal, a introdus recurs, reclamanta invocând că aceasta este afectată de nelegalitățile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru următoarele considerente: - Decizia cuprinde motive contradictorii cu privire la dreptul de preferință convențional pe care trebuia să-l acorde pârâta SC A.E. SA. - Instanța, a schimbat înțelesul lămurit al contractului de asociere în participațiune cu privire la aducerea spațiului comercial ca aport în asocierea de către SC F.S.E. SA, a cărei continuatoare este intimata SC A.E.

SA, reținând greșit că s-a adus ca aport doar folosința acestuia deși din art. 3 din contract rezultă că aportul constă din aducerea în natură a bunului. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., art. 46 C. com. și art. 6 din C.E.D.O., în condițiile în care nu s-au administrat probe pentru a dovedi obligația asumată de către intimată, și s-au ignorat înscrisurile depuse. Criticile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prima critică vizează nemotivarea hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, în raport de temeiul invocat în susținerea acestuia, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Verificând susținerea recurentei, urmează a se reține că, aceasta nu poate fi reținută, deoarece devoluând cauza în apel, în raport de criticile formulate de reclamantă, prin considerentele deciziei atacate se explică în mod corespunzător soluția de respingere a apelului. Astfel, din acestea rezultă interpretarea dată de instanță contractului de asociere în participațiune încheiat sub nr. 731 din 7 aprilie 2000, cu privire la aportul social adus de SC F.S.E. SA, reținându-se că s-a adus ca aport doar folosința spațiului. Din motivarea deciziei, mai rezultă și argumentele pentru care nu s-a reținut nulitatea invocată și anume că reclamanta recurentă nu avea un drept de preemțiune când s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, cu privire la spațiul în litigiu.

Motivul de nelegalitate raportat la art. 304 pct. 8, așa cum este dezvoltat, vizează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Recurenta susține că din art. 3 din Contractul de asociere, rezultă clar că, SC F.S.E. SA a cărei continuatoare este intimata SC A.E. SA, a venit cu spațiul ca aport social și nu cu folosința acestuia, iar instanța dacă avea dubii asupra voinței părților trebuia să administreze probe testimoniale. Analizând în ansamblu drepturile și obligațiile asumate de părți, rezultă că instanța de apel a dat o interpretare corectă contractului, respectând voința părților în raport de art. 969 C. civ., reținând, că aportul a constat în folosința spațiului, situație ce rezultă din art. 3 „Obligații” lit. a) în care se arată expres că SC F.S.E.

SA „pune la dispoziția asociației spațiul” și nici nu se putea convenii altfel, de îndată ce această societate era întreprindere cu capital de stat. Practic, recurenta susține că s-a reținut o situație greșită de fapt ca urmare a neadministrării unor probe testimoniale și a neanalizării corespunzătoare a unor înscrisuri. Or, această critică, tinde spre repunerea în discuție a stării de fapt reținută de instanța de apel, spre reinterpretarea probelor, analiză ce nu poate fi realizată în recurs, în raport de caracterul acestei căi de atac, dat de prevederile art. 304 C. proc. civ. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează două ipoteze și anume: pronunțarea unei hotărâri din care nu se poate determina dacă legea a fost sau nu aplicată și pronunțarea unei hotărâri, în care textele legale aplicabile cauzei, au fost încălcate în litera și spiritul lor fie au fost aplicate greșit.

Invocând încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., art. 46 C. com. și art. 6 din C.E.D.O., recurenta reia în fapt critica privind stabilirea greșită a stării de fapt, ca urmare a lipsei rolului activ al instanței în aflarea adevărului, materializat în refuzul de a admite administrarea probei testimoniale pentru stabilirea naturii aportului adus de SC F.S.E. SA. Această critică, este una de netemeinicie și nu se poate analiza, în raport de motivul de nelegalitate invocat, și mai sus precizat. În ceea ce privește inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 133/1999 în mod corect s-a stabilit că recurenta reclamantă nu avea un drept de preemțiune la cumpărarea spațiului în litigiu, deoarece acest drept nu le-a fost conferit prin contract.

Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL Alexandria împotriva deciziei nr. 160 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 februarie 2008.