ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe la 17 februarie 2006 sub nr. 6367/3/2006,

reclamanta SC S.A. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A.E. SA, SC R.T.I. SRL

și C.N.L.R. SA, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța să

se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.E. SA

și SC R.T.I. SRL și autentificat sub nr. 3661 din 18 octombrie 2004 la Societatea Civilă M. – Birou Notarial, cu sediul în București, contract ce are ca obiect

imobilul spațiu comercial în suprafață de 119,49 m.p., împreună cu suprafața indiviză de teren de 37,72 m.p., situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea, cu număr cadastral 74/6; să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

SC R.T.I. SRL și C.N.L.R. SA, autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004 la

B.N.P. G.P., contract ce are ca obiect același imobil; să fie obligată pârâta

SC A.E. SA să-i vândă imobilul spațiu comercial în suprafață de 119,49 m.p., împreună cu suprafața indiviză de teren de 37,72 m.p., situat la parterul imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4 județul Tulcea, cu număr de cadastral 74/6, la

prețul de 936.134.454 lei Rol, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 4 septembrie 2000 a încheiat cu SC F.S.E. SA București, contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr.

1445 din aceeași dată, pentru o perioadă de 6 ani de la data încheierii,

respectiv până la data de 3 septembrie 2006.

Printre bunurile

aduse în asociere de SC F.S.E. SA se află și spațiul situat la parterul

imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea.

Potrivit Actului

constitutiv, SC F.S.E. SA era societate cu capital majoritar de stat, Fondul

Proprietății de Stat participând la constituirea capitalului cu o cotă de

50,5770 % deținând un număr de 90.289 acțiuni din totalul de 178.518 acțiuni.

Reclamanta arată că a

solicitat SC F.S.E. SA, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr.

133/1999, prin adresa nr. 22 din 30 martie 2001, acordul pentru cumpărarea

spațiului. Prin scrisorile nr. 115 din 17 octombrie 2003 și 126 din 29 iunie

2004 reclamanta a făcut cunoscută și pârâtei SC A.E. SA intenția de cumpărare a

spațiului.

La data de 8 ianuarie

2003 pârâta SC A.E. SA a preluat, pe calea fuziunii prin absorbție a SC F.S.E.

SA, toate drepturile și obligațiile acesteia decurgând din contractul încheiat.

Preluarea drepturilor

și obligațiilor din contractul de asociere a fost consemnată și recunoscută de

părți prin art. 2 din actul adițional nr. 45 din 20 ianuarie 2003 la contractul

de asociere nr. 1445 din 4 septembrie 2000.

Pârâta SC A.E. SA a

preluat, prin actul adițional la contractul de asociere în participațiune, și

această obligație legală, care însă a fost încălcată prin vânzarea spațiului

către pârâta SC R.T.I. SRL.

Reclamanta susține

că, prin încălcarea dreptului său de preemțiune, pârâta SC A.E. SA a încheiat

cu pârâta SC R.T.I. SRL la data de 18 octombrie 2004, contractul de

vânzare-cumpărare a spațiului comercial situat la parterul imobilului din

Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea, contract autentificat sub nr. 3661

din 18 octombrie 2004 la Societatea Civilă M. – Biroul Notarial, cu sediul în

București.

Societatea

cumpărătoare-pârâta SC R.T.I. SRL a avut cunoștință de existența contractului

de asociere, având în vedere că acesta urmează să înceteze la data de 20

septembrie 2006.

Se mai arată că la

numai două săptămâni de la încheierea acestui contract, pârâta SC R.T.I. SRL a

vândut, la rândul său, imobilul în discuție către pârâta C.N.L.R. SA la prețul

de 90.000 Euro fără TVA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

678 din 2 noiembrie 2004.

Consecința juridică a

nesocotirii dreptului său de preferință la cumpărare, drept opozabil erga omnes,

este nulitatea (relativă) a contractului de vânzare dintre SC A.E. SA și SC R.T.I.

SRL. Efectele nulității acestui contract sunt: desființarea actului atacat și

desființarea actului subsecvent.

Ca urmare, anularea

contractului de vânzare-cumpărare dintre SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL are drept

consecință juridică reintrarea retroactivă a imobilului vândut în patrimoniul

vânzătoarei.

Pârâta C.N.L.R. SA nu

poate invoca buna-credință deoarece avea obligația minimei diligențe de a

verifica motivul pentru care nu i se transmite, odată cu dreptul de proprietate

și folosința asupra bunului cumpărat.

Potrivit art. 254 C.

com., participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse

în asociațiune chiar dacă au fost procurate de dânșii.

Al doilea contract de

vânzare-cumpărare este lovit de nulitate și ca urmare a cauzei sale ilicite și

imorale, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 948, pct. 4 C. civ.

Reclamanta susține că

părțile din acest al doilea contract, întocmit la două săptămâni după primul,

au urmărit doar prejudicierea sa, în sensul dobândirii proprietății în baza

dreptului de preferință, cauză care este ilicită deoarece încalcă principiul

legalității, cât și imorală deoarece s-a urmărit prejudicierea acesteia. Cauza

ilicită și imorală urmează a fi analizată și sub următoarele aspecte: al

intervalului de timp în care au fost încheiate cele două contracte; al prețului

în raport de valoarea reală de circulație a unui asemenea spațiu comercial și

în raport de diferența foarte mare între prețurile din cele două contracte; al

calității persoanelor care au reprezentat părțile la întocmirea actelor.

În drept au fost

invocate prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999, art. 948 pct. 4, 966, 968 C.

civ., art. 254 C. com.

Prin întâmpinarea

depusă la termenul din 24 martie 2006, pârâta C.N.L.R. SA a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menționând că la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2

noiembrie 2004, au fost îndeplinite de către C.N.L.R. SA toate diligențele și

demersurile specifice care incumba cumpărătorului în cadrul actelor translative

de proprietate, fiind prezentate de către societatea vânzătoare SC R.T.I. SRL

atât extrasul de carte funciară nr. 4720 din 1 noiembrie 2004 emis de

Judecătoria Tulcea – Biroul de Carte Funciară din care rezultă că până la acea

dată, imobilul respectiv nu a fost grevat de nici o sarcină sau servitute cât

și declarația reprezentantului legal al acestei societăți potrivit căreia

asupra acestui imobil nu exista nici un litigiu cu privire la dreptul său de

proprietate constând în acțiuni posesorii sau alte cereri formulate în temeiul

dispozițiilor legale în vigoare, nici un drept de creanță ce ar aparține unei

persoane fizice sau juridice.

Pârâta arată că, în

speță, operează prezumția de bună-credință a C.N.L.R. SA, în conformitate cu

dispozițiile art. 1898 alin. (2) C. civ.

Se mai arată de către

pârâtă că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de reclamantă

pentru fundamentarea „dreptului de preferință”, respectiv art. 12 alin. (1) lit.

a) și d) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați

pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, cu

modificările și completările ulterioare, abrogată de Legea nr. 346/2004 privind

stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Pârâta arată că

obligația prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr.

133/1999 cu modificările și completările ulterioare, și reluată ulterior în

cuprinsul Legii nr. 346/2004, este prevăzută exclusiv în sarcina „societăților

comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și a

regiilor autonome” motiv pentru care nu are aplicabilitate în speța dedusă

judecății, atât SC F.S.E. SA (parte în contractul de asociere nr. 1445/4

septembrie 2000) cât și pârâta SC A.E. SA (persoană juridică care a fuzionat

prin absorbție cu aceasta) nefăcând parte din această categorie de entități

juridice, ambele având capital majoritar privat.

Situația prezentată

era incidentă și momentul la care reclamanta pretinde că ar fi notificat

pârâtei SC A.E. SA intenția sa de cumpărare a spațiului (adresele reclamantei

la care se face referire la cererea introductivă), pârâta în cauză având capital

majoritar privat motiv pentru care nu i se pot opune obligații legale prevăzute

în sarcina societăților comerciale/companiilor naționale cu capital majoritar

de stat și regiilor autonome [(conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999)].

Obligațiile prevăzute de lege în sarcina SC F.S.E. SA (cum ar fi fost cele din

Legea nr. 133/1999) nu au fost preluate de pârâta SC A.E. SA (societate cu

capital majoritar privat).

SC A.E. SA, urmare a

încheierii cu reclamanta a Actului adițional nr. 45 din 20 ianuarie 2003 la

contractul de asociere în participațiune nr. 1445 din 4 septembrie 2000, a preluat toate obligațiile care-i incumbau SC F.S.E. SA potrivit contractului nr. 1445 din 4

septembrie 2000 (deci de natură convențională), iar nu și pe cele care îi

reveneau acestei societăți prin lege, ca urmare a structurii acționariatului

sau (deci de natură legală), ținând cont și de faptul prezenței unei novații

prin schimbare de creditor, care are ca efect principal chiar stingerea vechii

obligații și înlocuirea ei cu una nouă.

Pârâta SC R.T.I. SRL

a formulat întâmpinare la 18 aprilie 2006 prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, pe fond solicitând respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea

excepției lipsei calității procesuale active, pârâta a arătat că nulitatea

relativă poate fi invocată numai de către părțile actului juridic, reclamanta

fiind un terț față de contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se

solicită.

Pe fond, arată că în

speță nu sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr.

133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și

dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dispoziții invocate de către reclamantă

în susținerea „dreptului de preferință”. Obligațiile prevăzute de dispozițiile

legale arătate sunt stabilite exclusiv în sarcina „societăților comerciale și

companiilor naționale cu capital majoritar de stat, precum și a regiilor

autonome”. Aceste obligații subzistă numai pe perioada cât este îndeplinită

condiția capitalului majoritar de stat. Se arată că, în speță, condiția impusă

de lege, capital majoritar de stat, nu este îndeplinită. La momentul preluării

SC F.S.E. SA de către pârâta SC A.E. SA. Ca urmare a realizării fuziunii prin

absorbție (ianuarie 2003), SC F.S.E. SA era societate cu capital privat, astfel

că SC A.E. SA nu putea să preia decât drepturile și obligațiile existente la

momentul fuziunii. Or, la acea dată SC F.S.E. nu-i mai erau aplicabile

dispozițiile Legii nr. 133/1999, fiind o societate cu capital privat.

SC R.T.I. SRL a

îndeplinit toate diligențele care incumba cumpărătorului în cadrul actelor

translative de proprietate.

Se arată că la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3661/2004 au fost prezentate

de către pârâta SC A.E. SA atât extrasul de carte funciară nr. 2447/2004 emis

de Judecătoria Tulcea – Biroul de Carte Funciară, din care rezulta faptul că,

până la acea dată, imobilul respectiv nu a fost grevat de nici o sarcină sau

servitute, cât și declarația reprezentantului legal al acestei societăți.

În speță, operează

prezumția de bună-credință a SC R.T.I. SRL, în conformitate cu dispozițiile art.

1898 C. civ. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

3661/2004, precum și din întreaga documentație înaintată de reprezentanții

societății vânzătoare, prevăzută de lege și solicitată de notarul public

(extras de carte funciară care atestă faptul că imobilul nu are sarcini sa

servituți, certificat fiscal, încheiere de intabulare a dreptului de

proprietate al SC A.E. SA, istoricul acestuia) rezultă că SC R.T.I. SRL este

dobânditor de bună-credință cu titlul oneros al imobilului în cauză.

Susține pârâta că în

ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678/2004 al B.N.P.

G.P., încheiat între SC R.T.I. SRL și C.N.L.R. SA, îndeplinește toate

condițiile esențiale pentru validitatea actelor translative de proprietate.

Pârâta SC A.E. SA a

formulat întâmpinare la 21 martie 2006, prin care a solicitat respingerea

primului capăt de cerere ca fiind introdus de o persoană fără calitate

procesuală și ca o consecință, respingerea celorlalte două capete de cerere ca

neîntemeiate, susținând că reclamanta este un terț față de contractul de vânzare-cumpărare

atacat.

Pe fond a învederat

faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) și

d) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru

înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dispoziții

invocate de către reclamantă în susținerea „dreptului legal de preemțiune”.

Aceasta susține că obligațiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate

sunt stabilite exclusiv în sarcina societăților comerciale și companiilor naționale

cu capital majoritar de stat, precum și a regiilor autonome, obligații ce

subzistă doar pe perioada în care este îndeplinită condiția capitalului

majoritar de stat. Astfel, pârâta învederează că în cauza de față, această

condiție impusă de lege nu este îndeplinită deoarece SC F.S.E. SA a devenit

societate cu capital majoritar de stat începând cu data de 5 ianuarie 2001,

dată la care au încetat obligațiile prevăzute de Legea nr. 133/1999. Întrucât

în ianuarie 2003, SC F.S.E. SA era societate cu capital privat, SC A.E. SA nu

putea preia decât drepturile și obligațiile existente la momentul fuziunii. Or,

la această dată, SC F.S.E. SA nu-i mai erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 133/1999,

aceasta fiind o societate cu capital privat.

De asemenea, pârâta

arată că în contractul nr. 1445 din 4 septembrie 2000, nu se prevede vreun

drept de preferință, considerând că și sub acest aspect, acțiunea reclamantei

este neîntemeiată. Totodată, se susține că existența contractului mai sus

menționat intitulat de părți „contract de asociere”, nu îngrădea dreptul de

dispoziție al proprietarului SC A.E. SA, raporturile dintre părți consfințite

de acest contract fiind raporturi de locațiune și nu de asociere în

participațiune, având în vedere că în virtutea dispozițiilor art. 977 C. civ.,

interpretarea contractelor se face după voința reală a părților și nu după

sensul literal al termenilor. Pârâta învederează că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3661/2004 de B.N.R. M. București,

încheiat între SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL, sunt îndeplinite toate condițiile

esențiale pentru validarea actelor translative de proprietate.

De asemenea, pârâta

susține că solicitarea reclamantei de obligare a SC A.E. SA la vânzarea

spațiului în discuție către aceasta este neîntemeiată, întrucât nu există nici

o normă legală care să justifice o astfel ce cerere.

Totodată, pârâta

arată că în măsura în care se apreciază incidente dispozițiile Legii nr. 133/1999,

cererea este prescrisă față de dispozițiile art. 12 alin. (2) din aceeași lege.

La termenul de

judecată din 19 mai 2006, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția de

netimbrare, excepția lipsei calității procesuale active, dispunând unirea

excepției prescripției cu fondul cauzei și calificând argumentele expuse în susținerea

excepției inadmisibilității de către pârâta SC A.E. SA ca o apărare de fond.

Tribunalul a

încuviințat părților proba cu înscrisuri, pentru reclamantă proba cu

interogatoriul pârâtelor, iar pentru pârâtele C.N.L.R. SA și SC A.E. SA, proba

cu interogatoriul reclamantei, probe ce au fost administrate în cauză. La

termenul din 3 noiembrie 2006, tribunalul a respins ca inutilă proba cu martori

solicitată de reclamantă.

La data de 11

septembrie 2006, reclamanta a depus o precizare la dosar prin care a arătat că

obligația pârâtei SC A.E. SA de a vinde spațiul comercial în discuție s-a

născut în baza unei convenții intervenite între părți, invocându-se convenția

ca izvor al obligației și nu legea. Convenția de acordare a dreptului de

preferință nu a îmbrăcat forma scrisă, s-a încheiat inițial între reclamantă și

SC F.S.E. SA, ulterior obligația fiind asumată explicit de către pârâta SC A.E.

SA. Arată reclamanta că, în cadrul discuțiile avute înainte de încheierea

contractelor de asociere în participațiune s-a convenit cu toți reprezentanții

din țară că spațiile vor fi vândute pe calea procedurilor prevăzute de legile

care facilitau accesul întreprinderilor mici și mijlocii la cumpărarea

activelor capital majoritar de stat. În executarea convenției au fost încheiate

contracte de asociere în participațiune pentru crearea posibilității încadrării

în ipotezele prevăzute de lege. Fiind asociați în contractele de asociere în

participațiune, s-a născut, în baza Legii nr. 133/1999, un drept de preferință

la cumpărarea spațiilor, drept de preferință care avea natură legală. Ulterior,

după pierderea capitalului majoritar de stat, dreptul de preferință a căpătat

natură convențională prin obligația pe care SC F.S.E. SA și-a asumat-o de a

vinde spațiul cu acordarea dreptului de preferință la cumpărare, la preț egal.

Această obligație a fost asumată de societate după dobândirea capitalului

majoritar privat, convenția neîmbrăcând forma scrisă, fiind însă însușită de SC

A.E. SA.

Prin întâmpinarea

depusă la 13 octombrie 2006, pârâta C.N.L.R. SA a invocat tardivitatea

formulării cererii precizatoare, susținând că aceasta tinde la modificarea

cererii introductive prin schimbarea cauzei acesteia.

Analizând probele

administrate în cauză, Tribunalul, prin sentința civilă nr. 9491 din 3

noiembrie 2006, a respins excepția prescripției acțiunii, ca neîntemeiată, și a

obligat reclamanta la plata sumei de 500 Ron, reprezentând cheltuieli de

judecată în favoarea pârâtei SC A.E. SA pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 133/1999 societățile comerciale și companiile naționale cu

capital majoritar de stat, precum și regiile autonome sunt obligate ca, în

termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de către persoanele

interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare prev. la alin. (1), lit.

a) – d), sau să asigure accesul prioritar la încheierea, concesionarea sau

leasingul activelor disponibile, în condițiile alin. (1) lit. c).

În opinia instanței,

termenul de 90 de zile nu reprezintă un termen de prescripție, astfel cum

rezultă din interpretarea textului menționat, întrucât acesta nu a fost

reglementat ca un interval de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul

la acțiune. Pe de altă parte, acest termen se referă la obligații ale persoanelor

juridice enumerate de textul de lege: societăți comerciale și companii

naționale cu capital majoritar de stat, regii autonome.

În speță, dreptul

material la acțiune s-a născut la data de 18 octombrie 2004 când s-a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare între pârâtele SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL,

reclamanta invocând existența în patrimoniul său a unui drept de preferință

născut în temeiul Legii nr. 133/1999 și al contractului de asociere.

Or, de la data

menționată și până la introducerea acțiunii (17 februarie 2006) a trecut o

perioadă mai mică de 3 ani, nefiind îndeplinit termenul de prescripție prevăzut

de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză. Examinând

materialul probator administrat în cauză, pe fond, tribunalul găsește neîntemeiată

acțiunea promovată de reclamantă, pentru următoarele considerente:

La data de 4

septembrie 2000 între reclamanta SC S.A. SRL și SC F.S.E. SA a fost încheiat

contractul de asociere înregistrat sub nr. 1445 din 4 septembrie 2000 în

vederea desfășurării următoarele activități: achiziționarea, depozitarea și

comercializarea de bunuri alimentare și nealimentare indigene și din import,

prestări servicii și alte activități, cu respectarea obiectului de activitate

propriu prezent în statutul fiecărei societăți, prin spațiul situat la parterul

imobilului din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea. SC F.S.E. SA s-a

obligat să pună la dispoziția asociație spațiul situat la parterul imobilului

din Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea [(art. 3 lit. a)], reclamanta

dobândind un drept de folosință [(art. 3 lit. b). Drepturi)].

În conformitate cu

dispozițiile art. 4, convenția s-a încheiat pe o durată de 6 ani, până la data

de 3 septembrie 2006, cu posibilitatea prelungirii prin acordul scris al

părților.

Potrivit art. 5 din

contract, reclamanta SC S.A. SRL s-a obligat să achite lunar către SC F.S.E. SA

„pentru folosirea în asociere a spațiului” un procent de 5 % din venituri lunar

realizat în spațiul adus ca aport, dar nu mai puțin de 250 dolari S.U.A. fără

TVA.

Tribunalul consideră

că acest contract nu poate primi calificarea juridică a unui contract de

locațiune, clauzele negociate de părți și inserate în conținutul convenției

fiind specifice unui contract de asociere în participațiune. Părțile au stabilit

drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, participarea la beneficii și

implicit la pierderi, făcându-se referire în mod expres la dispozițiile art. 251

– art. 256 C. com. (care reglementează asocierea în participațiune). Pentru

acest motiv, tribunalul apreciază neîntemeiate susținerile pârâtei SC A.E. SA

cu privire la calificarea contractului încheiat de reclamanta SC F.S.E. SA.

La data de 20

ianuarie 2003 a fost întocmit actul adițional nr. 45 la contractul de asociere,

prin care părțile au convenit ca începând cu data menționată SC A.E. SA să

preia de la SC F.S.E. SA toate drepturile și obligațiile ce s-au născut în

patrimoniul acestuia potrivit contractului nr. 1445 din 4 septembrie 2000, pe

calea novației prin schimbare de creditor.

Conform înscrisurilor

depuse la dosar la data de 16 ianuarie 2003, prin încheierea judecătorului

delegat, s-a dispus radierea SC F.S.E. SA, ca urmare a fuziunii prin absorbție

de către SC A.E. SA.

La data de 18

octombrie 2004, SC A.E. SA a transmis, ca urmare a încheierii contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3661 la B.N.R. S.C.M., dreptul de

proprietate asupra spațiului comercial situat la parterul imobilului din

Tulcea, Str. Babadag, bl. 4, județul Tulcea către SC R.T.I. SRL.

Ulterior, prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004 pârâta SC R.T.I.

SRL a vândut spațiul menționat, către pârâta C.N.L.R. SA.

Reclamanta a invocat

nulitatea absolută a primului contract de vânzare-cumpărare susținând

încălcarea dreptului său de preferință la cumpărarea spațiului, drept stabilit

prin dispozițiile art. 12 lit. a) și d) din Legea nr. 133/1999.

Potrivit acestor

dispoziții legale „Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele

disponibile ale societăților comerciale și companiile naționale cu capital

majoritar de stat, precum și ale regiilor autonome, în următoarele condiții:

a) activele

disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului

de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de

asociere în participațiune, încheiate cu societățile comerciale și companiile

naționale cu capital majoritar de stat, precum și cu regiile autonome, la data

intrării în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deținătorului,

la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea

investițiilor efectuate în activ de către chiriaș;…

b) întreprinderile

mici și mijlocii au prioritate la cumpărarea activelor disponibile ale

societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar de stat,

precum și ale regiilor autonome. În situația în care mai mulți solicitanți,

cumpărarea se va face prin licitație publică, pornindu-se de la prețul stabilit

prin raportul de evaluare. În situația în care sunt mai mulți solicitanți,

cumpărarea se va face prin licitație publică, pornindu-se de la prețul stabilit

prin raportul de evaluare. În această situație, prin grila de punctaj se acordă

unei întreprinderi mici și mijlocii un număr de puncte echivalent cu 30 % din

numărul de puncte acordat pentru cel mai mare preț oferit”.

În legătură cu art. 12

lit. a) și d) din Legea nr. 133/1999 pe care le invocă reclamanta în sprijinul

acțiunii sale, se observă că acestea au în vedere obligații prevăzute în

sarcina societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar

de stat, precum și a regiilor autonome.

Or, astfel cum

rezultă din înscrisurile depuse în probațiune, la momentul formulării cererii

de cumpărare a spațiului (adrese nr. 22 din 30 martie 2001, nr. 115 din 17

octombrie 2003 și nr. 126 din 29 iunie 2004) de către SC S.A. SRL, cât și la

momentul vânzării imobilului de către SC A.E. SA, atât SC F.S.E. SA, cât și SC A.E.

SA, erau societăți cu capital majoritar privat, astfel încât în speță, nu este

incidentă Legea nr. 133/1999, reclamanta neavând un drept de preemțiune la

cumpărarea imobilului.

Pe de altă parte, în

speță, reclamanta nu a făcut dovada că imobilul menționat făcea parte din

categoria imobilelor disponibile, sau faptul că fuseseră îndeplinite

formalitățile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 133/1999, pentru perioada când

SC F.S.E. SA, avea capital majoritar de stat.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a apreciat că nu poate interveni nulitatea relativă a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL.

În consecință, nu se poate reține nici nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat de SC R.T.I. SRL cu C.N.L.R. SA.

S-a învederat de

către reclamantă, cu privire la ultimul contract menționat, nulitatea absolută

pentru cauză ilicită și imorală. Susținerile acesteia sunt neîntemeiate

întrucât așa cum s-a arătat, la momentul înstrăinării imobilului, reclamanta nu

avea un drept de preemțiune la cumpărarea activului, astfel încât nu se poate

prezuma că pârâtele ar fi urmărit prejudicierea sa.

Reclamanta a

învederat faptul că potrivit dispozițiilor art. 254 C. com., participanții nu

au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune chiar

dacă au fost procurate de dânșii, apreciind că simpla existență a contractului

de asociere era suficientă pentru ca cea de-a doua cumpărătoare să cunoască

nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului.

Tribunalul a apreciat

neîntemeiate susținerile reclamantei întrucât prin contractul de asociere în

participațiune, SC F.S.E. SA a constituit folosința spațiului ca aport în

cadrul asociației. Această interpretare rezultă din dispozițiile art. 2 și 3

lit. a) (obligații) art. 3 lit. b) (drepturi), care stabilesc dreptul SC S.A. SRL

de a folosi spațiul, dispozițiile art. 5 din contract, prin care se stipulează

obligația reclamantei de a plăti un procent din venitul lunar pentru „folosirea

în asociere a spațiului”. Această interpretare rezultă și din conținutul

adreselor înaintate de SC S.A. SRL către SC F.S.E. SA și ulterior către SC A.E.

SA, prin care se solicită vânzarea spațiului respectiv.

Așa fiind, tribunalul

a apreciat, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea contractului

de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL și

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC R.T.I.

SRL cu C.N.L.R. SA.

Întrucât, astfel cum

s-a arătat anterior, în patrimoniul reclamantei nu există un drept de

preemțiune cu privire la cumpărarea imobilului, pe cale de consecință a respins

și capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC A.E. SA să vândă spațiul

comercial menționat.

Pentru aceste

considerente, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

În ceea ce privește

existența unei convenții nescrise cu privire la vânzarea spațiilor, încheiată

cu SC F.S.E. SA tribunalul a observat că acțiunea reclamantei este întemeiată

pe existența unui drept de preferință legal sau născut în baza contractului de

asociere, iar reclamanta nu și-a completat în mod corespunzător acțiunea în

conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., până la prima zi de

înfățișare.

În baza art. 274 C.

proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 500 Ron, reprezentând

cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.E. SA, reținând culpa

procesuală a reclamantei și faptul dovedirii efectuării cheltuielilor de

judecată prin plata onorariului de avocat, conform chitanței depuse la dosarul

cauzei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea sentinței și

admiterea acțiunii.

În motivare se invocă

faptul că în legătură cu precizarea acțiunii depusă la 11 septembrie 2006, în

mod nelegal, s-a apreciat ca tardivă, raportat la art. 132 C. proc. civ.

Precizarea nu se

încadra nici în „completarea” și nici în „modificarea cererii”, care nu erau

aplicabile. Nici nu a existat prima zi de înfățișare, fiind constant lipsă de

procedură, instanța din oficiu trebuia să completeze cadrul procesual conform art.

129 alin. (4) C. proc. civ., neavând nici rol activ conform art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Din nici o clauză a

contractului, nu rezultă că aportul adus de SC F.S.E. SA, ar consta în

folosința spațiului.

S-a apreciat că în

mod nelegal s-a respins proba testimonială care urmărea probarea convenției cu

SC F.S.E. SA și apoi, cu SC A.E. SA.

Dreptul de preferință

la cumpărarea spațiului în discuție a fost inițial un drept legal prevăzut de art.

12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 133/1999.

Or reclamanta, în

vederea vânzării cu preferință a spațiului comercial în discuție, și-a

îndeplinit obligația de a cumpăra obiectele de inventar, mijloacele fixe și

piesele de schimb aflate în gestiunea spațiului.

Așa se face că după

fuziunea prin absorbție a SC F.S.E. SA, SC A.E. SA a recunoscut, la rândul său,

dreptul de preferință la cumpărarea spațiului, obligându-se la recunoașterea

unui drept de preferință la cumpărare, la preț egal.

Apelul a fost legal

timbrat cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.

Intimata SC A.E. SA

și C.N.L.R. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca

neîntemeiat.

Analizând

netemeinicia și legalitatea deciziei, Curtea, prin decizia comercială nr. 218

din 2 mai 2007, a respins apelul, ca nefundat, reținând următoarele:

Astfel cum a reținut

și în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 123/2000, în cauza de față

nu puteau fi aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) și d) Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea

întreprinderilor mici și mijlocii, dispoziții invocate de reclamanta apelantă

pentru a justifica încălcarea dreptului său legal de preemțiune ori a dreptului

de preferință.

Obligațiile prevăzute

în dispozițiile legale menționate erau stabilite de legiuitor exclusiv în

sarcina societăților comerciale și companiilor naționale cu capital majoritar

de stat, precum și a regiilor autonome, numai pe perioada îndeplinirii

condiției de existență a capitalului majoritar de stat.

Or, o asemenea

condiție nu era îndeplinită în cauză, întrucât, SC F.S.E. SA și-a încetat

existența ca urmare a fuziunii prin absorbție la data de 5 ianuarie 2001 de

către intimata SC A.E.A SA, neputând fi incidente dispozițiile Legii nr. 133/1999.

În ce privește

existența unei înțelegeri convenționale care i-ar fi conferit reclamantei

apelante un drept de preferință în vânzarea-cumpărarea spațiului comercial în

speță, se constată că din probele administrate nu se poate reține existența

unui asemenea drept.

De altfel, în apel,

reclamanta nu și-a susținut cererea de probatorii, limitându-se la a formula

două cereri consecutive de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.

În această situație

nu pot fi reținute criticile apelantei reclamante în raport de validitatea

contractelor de vânzare-cumpărare a spațiului comercial în speță încheiate

între intimatele SC A.E. SA și SC R.T.I. SRL, precum și între aceasta din urmă

și intimata C.N.L.R. SA și nici existența vreunui temei legal pentru obligarea

intimatei pârâte SC A.E. SA la vânzarea acestui spațiu comercial către

reclamanta apelantă, acțiunea fiind în mod corect respinsă de prima instanță.

Împotriva acestei

decizii, a introdus recurs reclamanta fără a invoca în drept motivele de

nelegalitate, solicitând admiterea, modificarea în tot a deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond invocând că:

- Decizia cuprinde

motive contradictorii de îndată ce nu s-a analizat critica privind neanalizare

la fond a dreptului de preferință, convențional situație în care acțiunea

trebuia respinsă pe fond.

- Decizia cuprinde

motive străine de natura pricinii, deoarece instanța a reținut că din cuprinsul

adresei nr. 656 din 23 mai 2002 emisă de SC F.S.E. SA, rezultă că nu a existat

o convenție de vânzare-cumpărare, deoarece cererea recurentei de cumpărare a

spațiului nu a fost aprobată în ședința consiliului de administrație din 14 mai

2007.

Înscrisul analizat de

instanță este străin de natura pricinii, dat fiind că această cerere este

întemeiată pe dreptul de preferință și obligația corelativă asumată de pârâta

SC A.E. SA.

- Instanța de apel a

încălcat dreptul la apărare al reclamantei precum și dreptul la un proces echitabil,

prin respingerea cererii de amânare a judecății apelului, și prin

neadministrarea de probe testimoniale pentru aflarea adevărului.

- Prima critică se

subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din considerentele

deciziei rezultă că aceasta a fost motivată corespunzător dispozițiilor art. 261

C. proc. civ., instanța de recurs, putând realiza controlul judiciar în raport

de modul cum s-a răspuns la criticile formulate în apel.

Astfel, din

considerente rezultă interpretarea dată contractului invocat de reclamantă, în

raport de care s-a reținut că aportul social la constituit folosința spațiului

locativ.

Instanța a

concluzionat de ce în speță nu a existat o convenție privind dreptul de

preferință invocat, și de ce nu sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr.

133/1999.

Adresa nr. 566 din 23

mai 2002 la care face referire recurenta, este un înscris câștigat cauzei, din

care rezultă, așa cum justificat s-a reținut în apel, că SC F.S.E. SA nu a

încheiat o convenție prin care să precizeze un drept preeminent, pentru aceasta

în vederea cumpărării spațiului locativ.

Acest înscris a fost

analizat în raport și de conținutul contractului de asociere nr. 1445 din 27

septembrie 2000, contract din care rezultă clar drepturile și obligațiile

părților.

Din cuprinsul cererii

de apel, rezultă că, reclamanta a criticat sentințe pentru respingerea probei

testimoniale, nesolicitând așa cum susține că a cerut în calea de atac

prelungirea probatoriului.

Pentru termenul din 2

mai 2007 avocatul reclamantei a solicitat amânarea cauzei, cu motivarea că la

acea dată mai are de susținut o altă cauză la Tribunalul Vâlcea.

Analizând cererea în

raport de dispozițiile art. 156 C. proc. civ., Curtea a respins-o reținând că

la termenul anterior apelanta a mai beneficiat de o amânare a cauzei pentru o

lipsă de apărare.

Instanța de apel, a

făcut o corectă aplicare a acestui text, deoarece prin acesta s-a instituit o

facultate și nu o obligație, de a se acorda un termen pentru lipsă de apărare.

Or, apelantei i s-a

mai acordat un asemenea termen pentru lipsă de apărare, iar justificarea dată

pentru o nouă amânare a cauzei, este una ce se grefează pe intenția de

tergiversare a soluționării cauzei de către avocatul acesteia.

Așa fiind, pentru

cele de preced în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S.A. SRL Tulcea împotriva deciziei nr. 218 din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 februarie 2008.