ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1776/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 octombrie 2006, reclamanta SC A.E. SA cu sediul în București a solicitat obligarea pârâtei SC S.A. SRL cu sediul în Tulcea să îi predea spațiul comercial situat în Tulcea str. Babadag, cu plata de daune cominatorii în echivalent a 100 euro pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la a zecea zi de la data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată. La 14 decembrie 2006 reclamanta a formulat cerere în temeiul art. 57 C. proc. civ. și a chemat în judecată și alte persoane, respectiv SC R.T.I. SRL și C.N.L.R. cu sediul în București. Aceasta din urmă a formulat cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat obligarea pârâtei SC S.A.

SRL Tulcea să-i predea spațiul din litigiu, care este proprietatea sa dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC R.T.I. SRL și pe care îl ocupă fără titlu. Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 260 din 15 februarie 2007, a respins, ca nefondate, acțiunea principală și cererea intervenientei SC R.T.I. SRL; a admis cererea de intervenție formulată de C.N.L.R. SA și a obligat pârâta SC S.A. SRL să-i predea imobilul situat în Tulcea str. Babadag, județ Tulcea. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 200 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut în considerentele hotărârii că cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.N.L.R. SA este întemeiată pe dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu dobândit la 2 noiembrie 2004 de la pârâta SC R.T.I. SRL prin contractul autentificat sub nr. 678/2004, în care părțile au stipulat că transmiterea folosinței imobilului va avea loc cel târziu la 10 septembrie 2006. Nu a fost avută în vedere apărarea pârâtei SC S.A. SRL privind existența contractului de asociere dintre aceasta și fosta F.S.E., deoarece acesta a fost încheiat pe perioada 4 septembrie 2000 – 3 septembrie 2006 și nu a fost prelungit cu acordul părților. Împotriva acestei decizii pârâta SC S.A. SRL cu sediul în Tulcea a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de intervenție formulată de C.N.L.R. SA, cu cheltuieli de judecată. Recurenta a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât cererea formulată de intervenienta C.N.L.R. SA are „ca obiect o obligație de a face” (predarea imobilului) și este o acțiune personală întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ., dar considerentele deciziei se referă la o acțiune reală, respectiv calitatea de proprietar a intervenientei. Critica recurentei nu este fondată. Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 366 din 18 octombrie 2004, SC A.E.

SA a vândut către SC R.T.I. SRL București dreptul de proprietate asupra spațiului comercial situat în Tulcea str. Babadag, iar aceasta la rândul său l-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 678 din 2 noiembrie 2004 către C.N.L.R. SA. Așa fiind, în mod corect instanțele au respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.E. SA prin care a solicitat intervenientei SC R.T.I. SRL București predarea acestui spațiu. Cererea de intervenție în interes propriu formulată în temeiul dispozițiilor art. 50 C. proc. civ., de C.N.L.R. SA este justificată de dreptul pe care aceasta îl are asupra spațiului comercial ce formează obiectul cererii de chemare în judecată dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004 și ca o consecință a acesteia este obligarea recurentei-pârâte la predarea spațiului.

A susținut recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că cele două contracte de vânzare-cumpărare pe care s-a întemeiat cererea de intervenție au fost interpretate greșit de instanța de apel, ca fiind acte din care rezultă pentru intervenientă dreptul de a cere predarea spațiului, deoarece nu a fost parte împreună cu intervenienta în aceste acte și nu și-au asumat obligații reciproce. Nici această critică nu este fondată. Din cuprinsul cererii de intervenție în interes propriu a C.N.L.R. SA rezultă că în justificarea dreptului său de proprietate asupra spațiului din litigiu, aceasta a invocat pe lângă contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC R.T.I. SRL și contractul de asociere nr. 1445 din 4 septembrie 2001 încheiat de reclamantă cu pârâta-recurentă SC T.A.

SRL și care în raport de prevederile art. 4, a expirat la data de 3 septembrie 2006, deci aceasta ocupă spațiul fără a deține un titlu legal. În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că decizia nu cuprinde nici un temei de drept în baza căruia să fie obligată la predarea spațiului. Că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ., deoarece între recurentă și intervenientă nu s-a încheiat nicio convenție care să dea naștere la o obligație de predare a imobilului și la dreptul corelativ al intervenientei. S-a invocat că decizia încalcă dispozițiile art. 1313 C. civ., care prevăd că obligația de predare a lucrului vândut aparține vânzătorului, respectiv SC R.T.I.

SRL. Față de dispozițiile art. 254 C. com., de împrejurarea că prin contractul de asociere nu s-a stipulat nici o clauză prin care la încetarea asocierii bunurile aduse să fie restituite în natură, recurenta a precizat că acest contract reprezintă titlul legal în baza căruia deține spațiul, fiind fără relevanță că durata a expirat la 3 septembrie 2006. Nici aceste critici nu sunt întemeiate. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu aparține intervenientei C.N.L.R. SA pe de o parte în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 678 din 2 noiembrie 2004, iar pe de altă parte a stabilit că față de dispozițiile art. 4 din contractul de asociere încheiat de fosta F.S.E.

SA și recurenta-pârâtă dreptul acesteia asupra spațiului din litigiu a încetat la data de 3 septembrie 2000. Așa fiind, nu se poate primi argumentul invocat de recurentă că în speță s-au încălcat dispozițiile art. 1313 C. civ., conform căruia obligația de predare a lucrului vândut aparține numai vânzătorului. Susținerea recurentei că în raport de dispozițiile art. 254 C. com., deține spațiul în baza contractului de asociere în participațiune, deoarece părțile nu au convenit ca lucrurile aduse în asociere să li se restituie în natură, va fi înlăturată pentru următoarele considerente: Pe de o parte, potrivit art. 254 alin. (1) C. com., contractul de asociere în participațiune nu conferă un drept de proprietate asupra lucrurilor aduse în asociație, chiar dacă nu s-a făcut o mențiune cu privire la restituirea lor.

Pe de altă parte la capitolul intitulat „drepturi” din contractul de asociere încheiat între F.S.E. SA și recurenta-pârâtă s-a menționat că aceasta din urmă are numai dreptul de a folosi spațiul din litigiu, care potrivit art. 4 din convenția părților a încetat la data de 3 septembrie 2006 (data expirării contractului) și care nu a fost prelungit prin acordul părților. Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.A. SRL TULCEA împotriva deciziei civile nr. 200/ COM din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.