ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC A.E. SA cu sediul în București, a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL cu sediul în Brăila, solicitând obligarea acesteia la predarea spațiului comercial situat în Brăila, la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 euro echivalent în lei pe fiecare zi de întârziere și la cheltuieli de judecată. Prin cererea de intervenție în interes propriu, CN L.R. SA a solicitat pârâtei predarea spațiului comercial, pe care-l deține fără nici un titlu. Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 250/F/Com din 22 mai 2007, a respins acțiunea reclamantei, a admis cererea de intervenție și a obligat pe pârâtă să predea intervenientei spațiul comercial.

Instanța de fond a reținut, în esență, că între reclamantă și pârâtă a existat un contract de asociere cu termen 28 august 2006, prin care prima punea la dispoziția celei de-a doua spațiul comercial însă proprietatea acestuia era a intervenientei și a fost dobândită prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 2004 de B.N.P., G.P. După expirarea termenului asocierii, pârâta nu a eliberat spațiul ocupat. Curtea de Apel Galați, prin Decizia comercială nr. 95 din 18 octombrie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei. Instanța a reținut că nu se justifica suspendarea judecății cauzei pentru existența unui alt litigiu având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare sau a unei sesizări a organelor de urmărire penală; cererea de intervenție are un caracter mixt urmărind atât valorificarea unui drept real cât și a unui drept de creanță, fiind suficientă stabilirea unui interes al intervenientului.

Respectând principiul disponibilității instanța a fost ținută de obiectul și cauza cererii nu și de temeiul de drept invocat. În privința dreptului asupra spațiului instanța de apel a reținut că prin contractul de asociere în participațiune a fost pusă la dispoziția pârâtei numai folosința spațiului. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, caracterizând acțiunea intervenientei cu o natură mixtă, deși cererea de intervenție avea ca obiect obligația de a face care este o acțiune personală, dreptul de proprietate invocat de intervenientă conferă temeiul unei acțiuni reale.

Astfel cererea de intervenție este întemeiată pe convenție iar hotărârea atacată cuprinde motive specifice unei acțiuni reale. Mai susține recurenta că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății întemeindu-și hotărârea pe contractul de vânzare-cumpărare și pe cel de asociere fără a fi părți împreună și fără a-și asuma obligații reciproce. Instanța a interpretat greșit că proprietarul poate promova împotriva deținătorului orice acțiune de natură să-i aducă bunul în posesie dar și contractul de asociere statuând greșit că aportul a fost numai folosința spațiului comercial. Consideră recurenta că decizia atacată e lipsită de temei în sensul că nu se arată temeiul legal care justifică obligația de a preda spațiul; încalcă prevederile art. 969 și 970 C. civ.

întrucât nu s-au născut drepturi și obligații corelative între intervenientă și pârâtă; încalcă prevederile art. 1313 C. civ. privind obligație de predare a bunului vândut în sarcina vânzătorului și nu a pârâtei. În contractul de asociere nu s-a stipulat nici o clauză de restituire în natură a lucrurilor așa încât este lipsit de relevanță faptul că asocierea a încetat la 31 august 2006. Instanța trebuia să aibă în vedere natura obligațiilor născute din contractul de asociere și să le interpreteze în sensul în care se potrivesc cel mai bine cu natura acestuia. O ultimă critică a deciziei atacate o constituie încălcarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., instanța nesocotind că existența dreptului de proprietate al intervenientei era esențială în dezlegarea cererii de intervenție, iar existența unei plângeri penale la care urmărirea penală a început era de natură să determine suspendarea pricinii.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta intimată a solicitat recurentei pârâte predarea spațiului comercial deținut de aceasta fără titlu. În argumentarea interesului acțiunii sale, intervenienta a evocat dreptul său de proprietate obținut prin actul de vânzare cumpărare din anul 2004. Astfel obiectul acțiunii intervenientei este acela de a face, susținut de interesul acesteia rezultat din calitatea de proprietar al bunului. Greșit recurenta consideră acțiunea întemeiată pe convenția părților. Ea este întemeiată pe un raport delictual generat de pârâta recurentă, care, după încetarea efectelor contractului de asociere a refuzat restituirea bunului pus la dispoziția asociației.

În același mod tratează recurenta și raportul juridic născut între părți. Contractele încheiate nasc drepturi și obligații între părți pe durata existenței acestora, iar în afara raporturilor contractuale actele și faptele persoanelor definesc alte obligații. Astfel voinței părților de a întemeia o asociere s-a alăturat aceeași voință de a înceta aceste raporturi la expirarea termenului stipulat; iar prevederile art. 254 C. com. au în vedere numai dreptul de creanță al participanților asupra lucrurilor aduse în asociere, cât timp această entitate juridică există. Într-o exprimare sintetică art. 3 din contract stabilește obligația proprietarului spațiului de a-l pune la dispoziția asociației; iar instanța de apel, judicios a interpretat această expresie ca reprezentând dreptul de folosință al spațiului comercial.

De altfel imposibilitatea lichidării unei asociații în participațiune conduce la concluzia respectării statutului inițial al bunurilor, chiar dacă în timpul ființării acesteia participanții nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor aduse. O altă interpretare a dispozițiilor legale ar conduce la rezultate inechitabile, împotriva principiilor fundamentale, străine scopului pentru care dreptul a fost edictat. În aceeași măsură invocarea încălcării prevederilor art. 969 și 970 C. civ. nu este pertinentă. Nu contractele încheiate de părți întemeiază obligația de predare a spațiului comercial, cu faptul reținerii acestuia în folosință fără nici un titlu. Dispozițiile art. 1313 C. civ. ar putea fi considerate numai în raportul dintre vânzător și cumpărător și nu poate face obiectul analizei motivelor de nelegalitate al deciziei atacate.

Confuzia pe care recurenta încearcă să o inducă este relativă la dreptul exclusiv de creanță pe care asociații îl au asupra bunurilor aduse în asociere, pe timpul asocierii, fără a distinge momentul încetării acesteia, când asociația nu mai există. Este de remarcat însă specificul asociației în participațiune, care neavând o ființă juridică proprie nu are sediu social dar nici patrimoniu. De aceea la încetarea asociației, pentru că participanții nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociație, trebuie respectat statutul inițial al acestora. Cât privește greșita aplicare a prevederilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel a confirmat interpretarea normei procesuale dispozitive considerând suspendarea judecății pricinii nejustificată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei comerciale nr. 95 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL Brăila împotriva Deciziei comerciale nr. 95 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.