ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC A.E. SA cu sediul în București,

a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL cu sediul în Brăila, solicitând

obligarea acesteia la predarea spațiului comercial situat în Brăila, la plata

daunelor cominatorii în cuantum de 100 euro echivalent în lei pe fiecare zi de

întârziere și la cheltuieli de judecată.

Prin cererea de

intervenție în interes propriu, CN L.R. SA a solicitat pârâtei predarea

spațiului comercial, pe care-l deține fără nici un titlu.

Tribunalul Brăila,

prin sentința nr. 250/F/Com din 22 mai 2007, a respins acțiunea reclamantei, a

admis cererea de intervenție și a obligat pe pârâtă să predea intervenientei

spațiul comercial.

Instanța de fond a

reținut, în esență, că între reclamantă și pârâtă a existat un contract de

asociere cu termen 28 august 2006, prin care prima punea la dispoziția celei

de-a doua spațiul comercial însă proprietatea acestuia era a intervenientei și

a fost dobândită prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 2004 de

B.N.P., G.P. După expirarea termenului asocierii, pârâta nu a eliberat spațiul

ocupat.

Curtea de Apel

Galați, prin Decizia comercială nr. 95 din 18 octombrie 2007, a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

Instanța a reținut că

nu se justifica suspendarea judecății cauzei pentru existența unui alt litigiu

având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare sau a

unei sesizări a organelor de urmărire penală; cererea de intervenție are un

caracter mixt urmărind atât valorificarea unui drept real cât și a unui drept

de creanță, fiind suficientă stabilirea unui interes al intervenientului.

Respectând principiul disponibilității instanța a fost ținută de obiectul și

cauza cererii nu și de temeiul de drept invocat.

În privința dreptului

asupra spațiului instanța de apel a reținut că prin contractul de asociere în

participațiune a fost pusă la dispoziția pârâtei numai folosința spațiului.

Împotriva deciziei

astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, caracterizând

acțiunea intervenientei cu o natură mixtă, deși cererea de intervenție avea ca

obiect obligația de a face care este o acțiune personală, dreptul de

proprietate invocat de intervenientă conferă temeiul unei acțiuni reale. Astfel

cererea de intervenție este întemeiată pe convenție iar hotărârea atacată

cuprinde motive specifice unei acțiuni reale.

Mai susține recurenta

că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății întemeindu-și

hotărârea pe contractul de vânzare-cumpărare și pe cel de asociere fără a fi

părți împreună și fără a-și asuma obligații reciproce. Instanța a interpretat

greșit că proprietarul poate promova împotriva deținătorului orice acțiune de

natură să-i aducă bunul în posesie dar și contractul de asociere statuând

greșit că aportul a fost numai folosința spațiului comercial.

Consideră recurenta

că decizia atacată e lipsită de temei în sensul că nu se arată temeiul legal

care justifică obligația de a preda spațiul; încalcă prevederile art. 969 și

970 C. civ. întrucât nu s-au născut drepturi și obligații corelative între

intervenientă și pârâtă; încalcă prevederile art. 1313 C. civ. privind

obligație de predare a bunului vândut în sarcina vânzătorului și nu a pârâtei.

În contractul de

asociere nu s-a stipulat nici o clauză de restituire în natură a lucrurilor așa

încât este lipsit de relevanță faptul că asocierea a încetat la 31 august 2006.

Instanța trebuia să aibă în vedere natura obligațiilor născute din contractul

de asociere și să le interpreteze în sensul în care se potrivesc cel mai bine

cu natura acestuia.

O ultimă critică a

deciziei atacate o constituie încălcarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1

și 2 C. proc. civ., instanța nesocotind că existența dreptului de proprietate

al intervenientei era esențială în dezlegarea cererii de intervenție, iar

existența unei plângeri penale la care urmărirea penală a început era de natură

să determine suspendarea pricinii.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin cererea de

intervenție în interes propriu, intervenienta intimată a solicitat recurentei

pârâte predarea spațiului comercial deținut de aceasta fără titlu.

În argumentarea

interesului acțiunii sale, intervenienta a evocat dreptul său de proprietate

obținut prin actul de vânzare cumpărare din anul 2004.

Astfel obiectul

acțiunii intervenientei este acela de a face, susținut de interesul acesteia

rezultat din calitatea de proprietar al bunului.

Greșit recurenta

consideră acțiunea întemeiată pe convenția părților. Ea este întemeiată pe un

raport delictual generat de pârâta recurentă, care, după încetarea efectelor

contractului de asociere a refuzat restituirea bunului pus la dispoziția

asociației.

În același mod

tratează recurenta și raportul juridic născut între părți. Contractele

încheiate nasc drepturi și obligații între părți pe durata existenței acestora,

iar în afara raporturilor contractuale actele și faptele persoanelor definesc

alte obligații.

Astfel voinței

părților de a întemeia o asociere s-a alăturat aceeași voință de a înceta

aceste raporturi la expirarea termenului stipulat; iar prevederile art. 254 C.

com. au în vedere numai dreptul de creanță al participanților asupra lucrurilor

aduse în asociere, cât timp această entitate juridică există.

Într-o exprimare

sintetică art. 3 din contract stabilește obligația proprietarului spațiului de

a-l pune la dispoziția asociației; iar instanța de apel, judicios a interpretat

această expresie ca reprezentând dreptul de folosință al spațiului comercial.

De altfel

imposibilitatea lichidării unei asociații în participațiune conduce la

concluzia respectării statutului inițial al bunurilor, chiar dacă în timpul

ființării acesteia participanții nu au nici un drept de proprietate asupra

lucrurilor aduse.

O altă interpretare a

dispozițiilor legale ar conduce la rezultate inechitabile, împotriva

principiilor fundamentale, străine scopului pentru care dreptul a fost edictat.

În aceeași măsură invocarea

încălcării prevederilor art. 969 și 970 C. civ. nu este pertinentă. Nu

contractele încheiate de părți întemeiază obligația de predare a spațiului

comercial, cu faptul reținerii acestuia în folosință fără nici un titlu.

Dispozițiile art. 1313

C. civ. ar putea fi considerate numai în raportul dintre vânzător și cumpărător

și nu poate face obiectul analizei motivelor de nelegalitate al deciziei

atacate.

Confuzia pe care

recurenta încearcă să o inducă este relativă la dreptul exclusiv de creanță pe

care asociații îl au asupra bunurilor aduse în asociere, pe timpul asocierii,

fără a distinge momentul încetării acesteia, când asociația nu mai există. Este

de remarcat însă specificul asociației în participațiune, care neavând o ființă

juridică proprie nu are sediu social dar nici patrimoniu. De aceea la încetarea

asociației, pentru că participanții nu au nici un drept de proprietate asupra

bunurilor puse în asociație, trebuie respectat statutul inițial al acestora.

Cât privește greșita

aplicare a prevederilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel a

confirmat interpretarea normei procesuale dispozitive considerând suspendarea

judecății pricinii nejustificată.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei comerciale nr. 95 din

19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL Brăila împotriva Deciziei comerciale

nr. 95 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2008.