ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 780/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 aprilie 2007

reclamanta U.A.T. Județul Brăila cheamă în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA -

Sucursala Brăila solicitând instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirilor

constând în lipsa de folosință a imobilului situat în Brăila, pentru perioada

octombrie 2004 până la eliberarea efectivă.

Prin sentința nr. 422/F

Com din 3 octombrie 2008 Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios

administrativ, admite acțiunea reclamantei și dispune ca pârâta să restituie

reclamantei suma de 883.855,02 lei cu titlu de despăgubiri, cu 13.030 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând că, deși dreptul locativ al

pârâtei întemeiat pe contractul de asociere în participațiune este în litigiu

încă din 2005, întrucât pârâta obține venituri din activitatea comercială

desfășurată în acel imobil, reclamanta nu poate accepta folosința gratuită a

acelui spațiu de către pârâtă, ea având dreptul la reparațiune pentru a-și

recupera pierderea suferită prin lipsa bunului din patrimoniul său, astfel că

temeiul juridic nu este cel precizat de reclamantă, art. 998-999 C. civ., ci

acela al îmbogățirii fără justă cauză, cuantumul prejudiciului fiind determinat

prin expertiza contabilă, administrată în cauză, reparația putând fi dată numai

pentru acoperirea pierderii suferite și nu și pentru viitor, până la eliberarea

spațiului.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin Decizia

nr. 12 A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, care reține, în acest sens, că excepțiile invocate de apelantă în

fața instanței de fond au fost corect și motivat respinse, ca și cererile de

sesizare a Curții Constituționale, că soluția dată de prima instanță este

temeinică și legală fiind pronunțată cu respectarea principiilor oralității,

contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța nefiind ținută de

temeiul juridic al cererii cu care este investită, ea având posibilitatea

legală să schimbe încadrarea juridică și să o rețină pe cea legală în raport cu

situația de fapt existentă în cauză, după administrarea corectă a probelor, în

speță judecătorul fondului caracterizând și calificând obiectul cauzei în

raport de conținutul său și nu după denumirea dată de parte, exercitându-și

astfel rolul activ conform art. 129 C. proc. civ., instanța reținând corect că,

întrucât nu există un raport juridic, iar apelanta a desfășurat activități

comerciale și a obținut venituri din folosința imobilului aparținând

reclamantei - persoană juridică de drept public, patrimoniul apelantei s-a

mărit în detrimentul patrimoniului intimatei reclamante.

Împotriva deciziei de

mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea

acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe. Ulterior, recurenta invocă un nou motiv de recurs, de

ordine publică, privind lipsa capacității sale de folosință, recurenta neavând

personalitate juridică, dar stând în proces în nume propriu, aspect raportat la

care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii apelului și schimbării sentinței apelate în sensul respingerii

acțiunii pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei.

În fundamentarea

recursului său recurenta critică instanța de apel pentru a fi confirmat soluția

instanței de fond care a procedat la recalificarea acțiunii introductive fără a

pune în discuția părților această recalificare de la răspunderea delictuală,

întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ., la îmbogățirea fără justă cauză,

încălcându-i astfel dreptul la apărare, în ultimă instanță, și încălcând și

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., nepronunțându-se nici asupra excepției inadmisibilității acțiunii

în îmbogățire fără justă cauză, invocată ca motiv de ordine publică în apel, și

nici asupra motivelor de apel vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1086

C. civ., neexaminând aspectul că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă a

faptului că ar fi obținut venituri din chirii dacă ar fi dispus de respectivul

spațiu în litigiu.

Recurenta reproșează

instanței de apel și încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea

cererii de administrare a unor probe concludente, precum proba cu expertiză

tehnică, menită să stabilească suprafața reală folosită de recurentă, sau cu o

nouă expertiză contabilă efectuată de un specialist adecvat.

Recurenta critică

instanța de control judiciar și pentru respingerea, cu o motivare neadecvată, a

excepției prematurității acțiunii, față de faptul că s-a făcut concilierea

prealabilă cu altă entitate decât instituția reclamantă.

Recurenta reproșează,

deasemenea, instanței de apel nemotivarea cu argumente proprii a confirmării

soluției primei instanțe de înlăturare a temeiului juridic al acțiunii

introductive, încălcând astfel și prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Recurenta critică

instanța de apel și pentru greșita interpretare a actului juridic dedus

judecății, apreciind eronat că ar fi încetat efectele contractului de asociere

dintre părți deși, potrivit actului adițional din 3 iunie 2004 acesta fusese

prelungit pentru încă 5 ani, respectiv până în 2009, cu avizul reclamantei

intimate, orice clauză contrară fiind interzisă prin art. 2 din menționatul act

adițional, aspect interpretat eronat de instanța de apel.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului recurentei

pârâte ca nefondat.

Examinând recursul

pârâtei împotriva deciziei instanței de apel prin prisma motivelor de

nelegalitate invocate de recurentă se constată că acesta este fondat.

Dacă motivul de

ordine publică invocat de recurentă, acela al lipsei capacității sale de

folosință nu este fondat față de faptul că sucursala dispune de conducător

propriu, cont bancar și poate încheia contracte - așa cum rezultă și din

Regulamentul de organizare și funcționare al SC B.T.T. SA, înscris nou depus în

recurs - fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., chiar

dacă, ulterior promovării acțiunii de față, Sucursala Brăila a fost desființată

prin hotărârea A.G.A. a SC B.T.T. SA nr. 28 din 10 septembrie 2009, cu menționarea

în Registrul Comerțului prin încheierea din 1 octombrie 2009, critica

referitoare la recalificarea temeiului acțiunii introductive de instanță de

către instanța de fond, fără a fi fost pusă în discuția părților această

recalificare, soluție eronat confirmată de instanța de apel, este însă întemeiată

și urmează a fi admisă.

Se reține, în acest

sens, că, deși reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea constant pe

dispozițiile art. 998 C. civ. (filele 6, 214 verso, 217 dosar de fond),

instanța de fond a considerat că acest temei nu este aplicabil în speță,

rațiune pentru care îl înlătură și apreciază că acțiunea trebuie întemeiată pe

dispozițiile legale ale îmbogățirii fără just temei, fără, însă, a pune în

discuția părților această recalificare, încălcând astfel atât principiul

disponibilității, cât și pe cel al contradictorialității, și, deși pârâta

recurentă a invocat această încălcare între motivele de apel, instanța de apel,

examinându-l, apreciază ca fiind temeinică și legală soluția primei instanțe,

considerând că judecătorul fondului și-a exercitat rolul activ, fără însă a

cerceta motivul de apel invocat de pârâta apelantă prin prisma faptului că

modificarea temeiului de drept al acțiunii nu a fost pusă în discuția părților

de către instanța de fond, instanța de apel pronunțând ea, de astă dată, o

soluție netemeinică și nelegală, raportat la faptul că, într-adevăr,

recalificarea temeiului de drept este făcută direct prin considerentele

sentinței, instanța fondului admițând acțiunea reclamantei, dar neacordând

acesteia - așa cum ea a solicitat - despăgubiri pentru lipsa de folosință

asupra imobilului din litigiu pentru perioada octombrie 2004 și până la data

eliberării imobilului (fila 3 dosar de fond), ci obligând pârâta „să restituie

reclamantei suma de 883.855,02 lei cu titlu de despăgubiri”, acordate pe

perioada octombrie 2004 - mai 2008 (fila 241 verso dosar de fond).

Constatându-se că

decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a cenzurat corect

nerespectarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității,

fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., criticile

formulate sub acest aspect de către recurentă fiind fondate, cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi

admis, iar decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă

spre rejudecare aceleiași instanțe care, în rejudecare, va examina

corectitudinea recalificării temeiului de drept al acțiunii, ca și a

determinării cuantumului despăgubirilor eventual cuvenite reclamantei intimate,

examinând și titlul cu care pârâta a utilizat spațiul din litigiu față de

soluția pronunțată prin sentința nr. 150/Fca din 29 ianuarie 2010 a

Tribunalului Brăila-Secția comercială (fila 84 dosar de recurs) în Dosarul nr.

2896/113/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta SC B.T.T. SA Sucursala Brăila împotriva Deciziei nr. 12/A din 13 februarie

2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, pe care

o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.