ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3813/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 9133/196/2010, reclamanta CN L.R. SA – a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 113.446,40 lei cu titlu de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat pentru lipsa de folosință a spațiului comercial situat la parterul imobilului din localitatea Brăila, pentru perioada cuprinsă între 27 august 2006 și 28 august 2008, precum și plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 7361 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Brăila a fost admisă excepția de necompetență materială și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brăila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, prin declinare de competență, sub nr. 91/113/2009 iar prin sentința nr. 127 din 18 ianuarie 2009 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă CN L.R. SA în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 84.467 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului situat în Brăila, județ Brăila. A fost respinsă cererea vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.975 lei contravaloare onorariu executor judecătoresc și 12.959 impozit pentru imobilul ocupat. Împotriva sentinței evocate, a formulat apel reclamanta CN L.R. SA, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia numărul 5 pronunțată la data de 20 ianuarie 2010 de Curtea de Apel Galați.

În motivarea deciziei, instanța a reținut lipsa folosului practic urmărit de reclamantă în promovarea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.975 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc. Astfel, reclamanta nu a justificat interesul promovării cererii prin care a solicitat plata cheltuielilor de executare câtă vreme deține deja un titlu executor, constituit în condițiile art. 371 7 alin. ultim C. proc. civ. De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata impozitului pe clădiri, datorat de persoanele juridice bugetului local al municipiului este lipsită de temei legal având în vedere dispozițiile art. 249 din C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003 care stabilește că impozitul pe clădiri se datorează de proprietar, neexistând nici o excepție de la regulă în afara contractului de leasing financiar.

Împotriva deciziei comerciale nr. 5/2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a formulat recurs reclamanta CN L.R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în tot a acțiunii promovate, respectiv obligarea pârâtei și la plata sumei de 2.975 lei reprezentând cheltuieli de executare și 12.959 lei reprezentând impozite locale plătite de CN L.R. SA în perioada cuprinsă între 27 august 2006 și 20 august 2008; 174,54 lei cheltuieli de judecată reprezentând diferențe cheltuieli de judecată la instanța de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a prezentat pe larg situația de fapt arătând că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au analizat corect probatoriul administrat în cauză și nu au aplicat corect dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

în condițiile în care în considerentele deciziei recurate s-a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat. Astfel, admiterea recursului poate fi cerută pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzut de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. iar prin abrogarea cauzelor de netemeinicie prevăzute de pct. 10 și 11 ale aceluiași articol, legiuitorul a exclus posibilitatea remedierii pe calea recursului, a unor erori de fapt. Schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în recurs, ceea ce tind să obțină recurenta-reclamantă atunci când susține că instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse pentru dovedirea pretențiilor, fără a arăta însă, care sunt înscrisurile respective.

Reaprecierea probelor administrate în fața instanțelor de fond nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost și ea înlăturată prin pct. 11 al Legii nr. 219/2005. Din această perspectivă, recurenta nu mai are posibilitatea să se prevaleze de netemeinicia hotărârii atacate ca urmare a neluării în considerare a unei dovezi administrate. Recurenta arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., dar această formă a răspunderii a fost reținută de instanță atunci când a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul proprietatea reclamantei nu și pentru cheltuielile de executare și impozitul solicitat.

În mod corect au fost aplicate și dispozițiile art. 371 1 alin. ultim C. proc. civ., având în vedere că recurenta reclamantă este titulara unui titlu executoriu, respectiv procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc cu privire la plata cheltuielilor de executare. De asemenea, în mod corect au fost aplicate și dispozițiile art. 249 alin. (1) C. fisc. având în vedere că impozitul pe clădiri se datorat de proprietar, excepția fiind doar cazul contractelor de leasing financiar. Corect au fost aplicate și dispozițiile art. 276 C. proc. civ. în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, iar în apel instanța a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta CN L.R. SA București împotriva deciziei nr. 5/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CN L.R. SA București împotriva deciziei nr. 5/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.