ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3813/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Brăila sub nr. 9133/196/2010, reclamanta CN L.R. SA – a chemat în

judecată pe pârâta SC V.I. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 113.446,40 lei cu titlu de

daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat pentru lipsa de

folosință a spațiului comercial situat la parterul imobilului

din localitatea Brăila, pentru perioada cuprinsă între 27 august 2006

și 28 august 2008, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7361

din 11 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Brăila a

fost admisă excepția de necompetență materială și

în consecință a fost declinată competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brăila.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Brăila, prin declinare de competență, sub nr.

91/113/2009 iar prin sentința nr. 127 din 18 ianuarie 2009 a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă CN L.R. SA

în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL, pârâta fiind obligată să

plătească reclamantei suma de 84.467 lei reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a spațiului situat în Brăila,

județ Brăila. A fost respinsă cererea vizând obligarea pârâtei

la plata sumei de 2.975 lei contravaloare onorariu executor judecătoresc

și 12.959 impozit pentru imobilul ocupat.

Împotriva sentinței evocate, a

formulat apel reclamanta CN L.R. SA, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia

numărul 5 pronunțată la data de 20 ianuarie 2010 de Curtea de

Apel Galați.

În motivarea deciziei, instanța

a reținut lipsa folosului practic urmărit de reclamantă în

promovarea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.975 lei

reprezentând onorariu executor judecătoresc.

Astfel, reclamanta nu a justificat

interesul promovării cererii prin care a solicitat plata cheltuielilor de

executare câtă vreme deține deja un titlu executor, constituit în

condițiile art. 371

7

alin. ultim C. proc. civ.

De asemenea, în mod corect a

reținut instanța de fond că cererea reclamantei, de obligare a

pârâtei la plata impozitului pe clădiri, datorat de persoanele juridice

bugetului local al municipiului este lipsită de temei legal având în

vedere dispozițiile art. 249 din C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003

care stabilește că impozitul pe clădiri se datorează de

proprietar, neexistând nici o excepție de la regulă în afara

contractului de leasing financiar.

Împotriva deciziei comerciale nr. 5/2010,

pronunțată de Curtea de Apel Galați, a formulat recurs

reclamanta CN L.R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul admiterii în tot a acțiunii promovate, respectiv

obligarea pârâtei și la plata sumei de 2.975 lei reprezentând cheltuieli

de executare și 12.959 lei reprezentând impozite locale plătite de CN

L.R. SA în perioada cuprinsă între 27 august 2006 și 20 august 2008;

174,54 lei cheltuieli de judecată reprezentând diferențe cheltuieli

de judecată la instanța de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta a prezentat pe larg situația de fapt arătând că atât

instanța de fond cât și instanța de apel nu au analizat corect

probatoriul administrat în cauză și nu au aplicat corect

dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ. în condițiile în care în

considerentele deciziei recurate s-a reținut că sunt întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se

constată că recursul este nefondat.

Astfel, admiterea recursului poate

fi cerută pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ

prevăzut de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. iar prin abrogarea cauzelor de

netemeinicie prevăzute de pct. 10 și 11 ale aceluiași articol,

legiuitorul a exclus posibilitatea remedierii pe calea recursului, a unor erori

de fapt.

Schimbarea situației de fapt

stabilită în cauză nu se mai poate produce în recurs, ceea ce tind

să obțină recurenta-reclamantă atunci când susține

că instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse

pentru dovedirea pretențiilor, fără a arăta însă, care

sunt înscrisurile respective.

Reaprecierea probelor administrate

în fața instanțelor de fond nu mai este posibilă, odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar

ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost și ea

înlăturată prin pct. 11 al Legii nr. 219/2005.

Din această perspectivă,

recurenta nu mai are posibilitatea să se prevaleze de netemeinicia

hotărârii atacate ca urmare a neluării în considerare a unei dovezi

administrate.

Recurenta arată că în

cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale

prevăzute de art. 998-999 C. civ., dar această formă a

răspunderii a fost reținută de instanță atunci când a

admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească contravaloarea

lipsei de folosință pentru spațiul proprietatea reclamantei nu

și pentru cheltuielile de executare și impozitul solicitat.

În mod corect au fost aplicate

și dispozițiile art. 371

1

alin. ultim C. proc. civ., având

în vedere că recurenta reclamantă este titulara unui titlu executoriu,

respectiv procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc cu privire

la plata cheltuielilor de executare.

De asemenea, în mod corect au fost

aplicate și dispozițiile art. 249 alin. (1) C. fisc. având în vedere

că impozitul pe clădiri se datorat de proprietar, excepția fiind

doar cazul contractelor de leasing financiar.

Corect au fost aplicate și

dispozițiile art. 276 C. proc. civ. în condițiile în care

acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, iar în apel

instanța a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta CN L.R. SA

București împotriva deciziei nr. 5/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta CN L.R. SA București împotriva deciziei nr. 5/A din

20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.