ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 682/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, E.G. a chemat în judecată Administrația Națională a Penitenciarelor și chestorul B.I., solicitând obligarea acestora la executarea Sentinței nr. 472 din 03 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1863/54/2009, în ceea ce privește întocmirea fișei de evaluare profesională a acestuia, pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30 octombrie 2008. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3813 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere față de chestor de penitenciare B.I., în calitate de director general al ANP, precum și acordarea de despăgubiri, în valoare de 5.000 RON, pentru întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătorești. Pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată promovată de domnul E.G. A invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât, astfel cum precizează chiar reclamantul în acțiune sa, acesta a mai introdus o acțiune cuprinzând exact aceleași solicitări pe care le adresează acestei onorate instanțe, iar alături de acesta trebuie să stea celelalte părți chemate în judecată în Dosarul 256/54/2011.

A susținut că aspectele pentru care reclamantul este nemulțumit și cererile acestuia au fost deja soluționate în cadrul Dosarului nr. 256/54/2011, deci există un precedent în eventualitatea în care domnul E.G. va susține că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea acestei excepții pe motiv că în prezenta cauză ar fi alte părți față de cele din Dosarul nr. 256/54/2011 și a solicitat să se aibă în vedere prevederile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și asupra reglementarilor specifice în materia evaluării activității profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Totodată, a solicitat să se aibă în vedere și faptul că reclamantul a ieșit din rândul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, fiind în acest moment inapt medical, deci pensionar pe caz de boală.

De asemenea, a solicitat să se observe faptul că, deși nu au fost obligați la realizarea reevaluării reclamantului, acestuia i-au fost adresate 2 invitații în vederea desfășurării celei de-a doua etape (și ultima dintre etapele care revin Administrație Naționale a Penitenciarelor, prin directorul sau general). Insa reclamantul a refuzat să se prezinte la sediul instituției pârâte. 2. Hotărârea primei instanțe. Curtea de Apel Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 644 din 6 decembrie 2011 a respins acțiunea precizată și formulată de reclamantul E.G., împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor și B.I. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că prin Sentința nr. 211/2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă cererea precizată formulată de reclamantul E.G.

în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministrul Justiției C.P. și Directorul General al ANP - B.I., prin care reclamantul a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie față de Directorul General al ANP și față de Ministrul Justiției, precum și despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești. Prin cererea de chemare în judecată formulată ulterior de către reclamantul E.G. acesta a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere față de chestorul de penitenciar B.I., precum și acordarea de despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru întârzierea punerii în executare a Sentinței civile nr. 472/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3813/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, a reținut prima instanță, deși în privința obiectului există identitatea cerută de lege, având în vedere că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni, nu există identitate de părți în cele două cereri de chemare în judecată, cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată fiind diferit. În cea de-a doua cerere de chemare în judecată reclamantul a restrâns cadrul procesual fiind chemați ca și pârâți doar ANP și Directorul General al Penitenciarelor - B.I., părți față de care a fost respinsă prima cerere de chemare în judecată în cadrul căreia a fost analizat fondul cauzei, fiind pronunțată Sentința nr. 211/2011 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă.

În acest sens Curtea de Apel Craiova a reținut că nu există atitudine culpabilă a pârâților care să-l îndreptățească pe reclamant să solicite aplicarea disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 3599/2011 că aplicarea dispozițiilor art. 24 este condiționată de cuprinderea în hotărârea a cărei neexecutare se invocă a uneia din obligațiile expres și limitativ prev. de art. 24, iar o astfel de obligație nu se regăsește în Sentința nr. 472/2009. Față de aceste considerente, în temeiul art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., Curtea a constatat că, în speță, există prezumția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererile de aplicare a sancțiunii și acordării de despăgubiri, prezumție ce impune consecvență în soluționare, în sensul că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o hotărâre ulterioară.

În ceea ce privește petitul cererii formulate de reclamant privind obligarea pârâților la reevaluare ca urmare a admiterii acțiunii sale și a anulării raportului de evaluare a performanțelor profesionale pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30 octombrie 2008, Curtea a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat, având în vedere că, în speță, reclamantul invocă existența unui refuz nejustificat al pârâților în a proceda la reevaluarea sa. Or, din înscrisurile anexate dosarului cauzei, respectiv corespondența purtată de reclamant și pârâți se reține că nu există un refuz nejustificat al acestora de a proceda la reevaluarea reclamantului, având în vedere că a fost convocat în mod repetat, pentru datele din 28 martie 2011 și respectiv pentru una din zilele cuprinse în intervalul 04 aprilie - 04 iunie 2011 în vederea desfășurării etapei interviului.

În condițiile în care cererea de obligare a pârâților la reevaluarea activității profesionale a reclamantului presupune existența unui refuz nejustificat al acestora de a executa obligația legală ce le incumbă și cum în speță pârâții au făcut dovada demersurilor efectuate în vederea executării, cererea reclamantului formulată în acest sens nu este întemeiată. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâți, Curtea a apreciat că aceasta reprezintă, de fapt, o apărare a pârâților în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, neputând fi calificată ca și cerere prin care se formulează pretenții proprii împotriva reclamantului. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație de Justiție. În prealabil, Curtea verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004. Potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004 „Art. 25. - (1) Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților. (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare” Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă, că sentința atacată a fost comunicată recurentului reclamant la data de 28 decembrie 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 10 ianuarie 2012, potrivit rezoluției, de la fila nr. 2 a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile de la comunicare, prevăzut de textul de lege sus citat. Având în vedere și prevederile dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.G. împotriva Sentinței nr. 644 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012. Procesat de GGC - LM