ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 682/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, E.G. a chemat în

judecată Administrația Națională a Penitenciarelor și chestorul B.I.,

solicitând obligarea acestora la executarea Sentinței nr. 472 din 03 decembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. 1863/54/2009, în ceea ce privește întocmirea fișei de evaluare

profesională a acestuia, pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30 octombrie 2008.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3813 din 23

septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată a solicitat

aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere față de chestor de penitenciare B.I., în calitate de director

general al ANP, precum și acordarea de despăgubiri, în valoare de 5.000 RON,

pentru întârzierea punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Pârâtul Ministerul

Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată promovată de domnul

E.G.

A invocat excepția

autorității de lucru judecat întrucât, astfel cum precizează chiar reclamantul

în acțiune sa, acesta a mai introdus o acțiune cuprinzând exact aceleași

solicitări pe care le adresează acestei onorate instanțe, iar alături de acesta

trebuie să stea celelalte părți chemate în judecată în Dosarul 256/54/2011.

A susținut că

aspectele pentru care reclamantul este nemulțumit și cererile acestuia au fost

deja soluționate în cadrul Dosarului nr. 256/54/2011, deci există un precedent

în eventualitatea în care domnul E.G. va susține că nu sunt întrunite condițiile

legale pentru admiterea acestei excepții pe motiv că în prezenta cauză ar fi

alte părți față de cele din Dosarul nr. 256/54/2011 și a solicitat să se aibă

în vedere prevederile legale privind organizarea și funcționarea Administrației

Naționale a Penitenciarelor, precum și asupra reglementarilor specifice în

materia evaluării activității profesionale a funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare.

Totodată, a solicitat

să se aibă în vedere și faptul că reclamantul a ieșit din rândul funcționarilor

publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, fiind în

acest moment inapt medical, deci pensionar pe caz de boală.

De asemenea, a

solicitat să se observe faptul că, deși nu au fost obligați la realizarea

reevaluării reclamantului, acestuia i-au fost adresate 2 invitații în vederea

desfășurării celei de-a doua etape (și ultima dintre etapele care revin

Administrație Naționale a Penitenciarelor, prin directorul sau general). Insa

reclamantul a refuzat să se prezinte la sediul instituției pârâte.

instanțe.

Curtea de Apel

Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 644 din

6 decembrie 2011 a respins acțiunea precizată și formulată de reclamantul E.G.,

împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor și B.I.

Pentru a hotărî

astfel această instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că prin Sentința nr.

211/2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă cererea precizată formulată

de reclamantul E.G. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a

Penitenciarelor, Ministrul Justiției C.P. și Directorul General al ANP - B.I.,

prin care reclamantul a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim

brut pe economie față de Directorul General al ANP și față de Ministrul

Justiției, precum și despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru punerea în

executare a hotărârii judecătorești.

Prin cererea de

chemare în judecată formulată ulterior de către reclamantul E.G. acesta a

solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere față de chestorul de penitenciar B.I., precum și acordarea de

despăgubiri în valoare de 5.000 RON pentru întârzierea punerii în executare a

Sentinței civile nr. 472/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia

nr. 3813/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, a reținut

prima instanță, deși în privința obiectului există identitatea cerută de lege,

având în vedere că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele

acțiuni, nu există identitate de părți în cele două cereri de chemare în

judecată, cadrul procesual sub aspectul părților chemate în judecată fiind

diferit.

În cea de-a doua cerere

de chemare în judecată reclamantul a restrâns cadrul procesual fiind chemați ca

și pârâți doar ANP și Directorul General al Penitenciarelor - B.I., părți față

de care a fost respinsă prima cerere de chemare în judecată în cadrul căreia a

fost analizat fondul cauzei, fiind pronunțată Sentința nr. 211/2011 a Curții de

Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă.

În acest sens Curtea

de Apel Craiova a reținut că nu există atitudine culpabilă a pârâților care

să-l îndreptățească pe reclamant să solicite aplicarea disp. art. 24 din Legea

nr. 554/2004, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cuprinsul

Deciziei nr. 3599/2011 că aplicarea dispozițiilor art. 24 este condiționată de

cuprinderea în hotărârea a cărei neexecutare se invocă a uneia din obligațiile

expres și limitativ prev. de art. 24, iar o astfel de obligație nu se regăsește

în Sentința nr. 472/2009.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art.

1201 C. civ., Curtea a constatat că, în speță, există prezumția autorității de

lucru judecat în ceea ce privește cererile de aplicare a sancțiunii și

acordării de despăgubiri, prezumție ce impune consecvență în soluționare, în

sensul că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie

contrazis printr-o hotărâre ulterioară.

În ceea ce privește

petitul cererii formulate de reclamant privind obligarea pârâților la

reevaluare ca urmare a admiterii acțiunii sale și a anulării raportului de

evaluare a performanțelor profesionale pentru perioada 01 decembrie 2007 - 30

octombrie 2008, Curtea a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat,

având în vedere că, în speță, reclamantul invocă existența unui refuz

nejustificat al pârâților în a proceda la reevaluarea sa.

Or, din înscrisurile

anexate dosarului cauzei, respectiv corespondența purtată de reclamant și

pârâți se reține că nu există un refuz nejustificat al acestora de a proceda la

reevaluarea reclamantului, având în vedere că a fost convocat în mod repetat,

pentru datele din 28 martie 2011 și respectiv pentru una din zilele cuprinse în

intervalul 04 aprilie - 04 iunie 2011 în vederea desfășurării etapei

interviului.

În condițiile în care

cererea de obligare a pârâților la reevaluarea activității profesionale a

reclamantului presupune existența unui refuz nejustificat al acestora de a

executa obligația legală ce le incumbă și cum în speță pârâții au făcut dovada

demersurilor efectuate în vederea executării, cererea reclamantului formulată

în acest sens nu este întemeiată.

În ceea ce privește

cererea reconvențională formulată de pârâți, Curtea a apreciat că aceasta

reprezintă, de fapt, o apărare a pârâților în raport de obiectul cererii de

chemare în judecată, neputând fi calificată ca și cerere prin care se

formulează pretenții proprii împotriva reclamantului.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul E.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație de Justiție.

În prealabil, Curtea

verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost

declarat peste termenul prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004.

Potrivit art. 25 din

Legea nr. 554/2004 „Art. 25. - (1) Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la

art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la

cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu

citarea părților.

(2) Cererea prevăzută

la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea

pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5

zile de la comunicare”

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă, că sentința atacată a fost comunicată

recurentului reclamant la data de 28 decembrie 2011, iar recursul a fost înregistrat

la data de 10 ianuarie 2012, potrivit rezoluției, de la fila nr. 2 a dosarului,

depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile de la comunicare, prevăzut de

textul de lege sus citat.

Având în vedere și

prevederile dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora:

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură

în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de

voința ei.

Cum în cauză,

recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în

termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va

constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de E.G. împotriva Sentinței nr. 644 din 6 decembrie 2011 a Curții de

Apel Craiova Secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM