ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1702/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC R.F. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâtele SC T.C. SRL Brăila și SC M.B.
SA Galați prin Sucursala Brăila , așa cum rezultă din sentința nr. 837/FC din 29 noiembrie 2007. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin Decizia nr. 19/A din 1 aprilie 2009. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susținând că, în urma licitației organizată de Fondul Proprietății de Stat, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 februarie 1998, prin care a dobândit de la predecesoarea SC M. SA Galați prin Sucursala Brăila dreptul de proprietate asupra activului magazinului situat în municipiul Brăila și că pentru acest motiv a solicitat evacuarea pârâtei din acest spațiu . De asemenea, a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii pentru că instanța a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1998 este menționată suprafața desfășurată de 455,03 mp, iar prin motivarea sa instanța a reținut că apelanta nu stăpânește decât 237,01 mp pentru care plătește impozitele, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât nu a avut în vedere toate probatoriile administrate în cauză, omițând să se pronunțe asupra unora dintre acestea.
La data de 8 martie 2010 recurenta reclamantă a formulat precizări prin care a invocat incidența dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., motivând că instanța nu i-a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate însoțită de obiective și că instanța a încuviințat proba intervenientei care a solicitat un expert imobiliar, obiecțiunile la expertiză fiindu-i respinse, că nu i-a încuviințat proba cu acte și interogatoriu, că instanța nu a analizat contractele de închiriere depuse de aceasta, că plătește impozit pe suprafața de 455,03 mp și nu pentru 237,01 mp, motive care nu au fost invocate prin recursul declarat, în termenul prevăzut de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând sancțiunea nulității recursului.
Înalta Curte constată nulitatea recursului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.
civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cum motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și cum motivele invocate prin precizările la recurs nu au fost invocate în termenul legal sub sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul recursul dedus judecății, așa cum a fost declarat și precizat. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în prezenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Se reține că intimatele SC T.C. SRL Brăila și SC M.B. SA Galați prin Sucursala Brăila au solicitat cheltuieli de judecată și au probat aceste cheltuieli așa cum rezultă din dovezile existente la filele 61, 62 și 66 din dosarul de recurs, astfel încât cererile privind cheltuielile de judecată urmează a fi admise și obligată recurenta să plătească intimatei pârâte SC T.C. SRL Brăila suma de 700 lei cheltuieli de judecată și intimatei pârâte SC M. SA Galați prin Sucursala Brăila suma de 5.950 lei cu același titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC R.F. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 19/A din 1 aprilie 2009 Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Obligă recurenta să plătească intimatei pârâte SC T.C. SRL Brăila suma de 700 lei cheltuieli de judecată și intimatei pârâte SC M. SA Galați prin Sucursala Brăila suma de 5.950 lei cu același titlu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.