ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată sub nr. 2130/COM/87

din 12 aprilie 2006 la Tribunalul Teleorman, reclamanta SC A.E. SA a chemat în

judecată pe pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA, solicitând instanței obligarea

acesteia să-i predea spațiul comercial situat în Alexandria, județul Teleorman,

sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 Euro pe zi de întârziere.

Prin sentința comercială nr. 137 din 7 mai 2007, Tribunalul

Teleorman admite acțiunea formulată de reclamanta SC A.E. SA împotriva pârâtei

SC P.E. SRL.

Obligă pe pârâta să predea reclamantei spațiul comercial situat

în Alexandria, județul Teleorman.

Admite în parte cererea reconvențională, formulată de pârâta

SC P.E. SRL, împotriva reclamantei SC A.E. SA și obligă pe reclamantă să

plătească pârâtei suma de 31.294 lei cu titlu de despăgubiri.

Instituie în favoarea pârâtei, un drept de retenție asupra

imobilului situat în Alexandria, până la data plății de către reclamantă a

despăgubirilor în sumă de 31.294 lei.

Respinge capătul de cerere reconvențională privind

efectuarea operațiunilor de desocotire proporțional cu aportul fiecărei părți

contractante, ca nefondat.

Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate a

capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, invocată de pârâtă, pe care

o obligă la daune cominatorii către reclamantă de 100 Euro, plătibili în lei la

cursul din ziua transformării în daune-interese, pe zi de întârziere în

predarea spațiului comercial, începând din ziua următoare celei în care

reclamanta a achitat pârâtei despăgubirile de 31.294 lei.

Respinge cererea de interes propriu formulată de

intervenienta C.N.L.R. SA, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei

SC P.E. SRL.

Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane,

respectiv a SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA pentru lipsa calității procesuale

active.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 949 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Între pârâta SC P.E. SRL și SC F.S.E. SA s-a încheiat

contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 (f. 5-7), ulterior, prin actul adițional

nr. 38 din 20 ianuarie 2003 (f. 8) reclamanta preluând toate drepturile și

obligațiile contractuale ale SC F.S.E. SA.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1411 C. civ. rezultă

că, contractul de locațiune este un contract prin care locatorul se obligă să

asigure locatarului folosința temporară, totală sau parțială a unui lucru, în

schimbul unei sume de bani, denumită chirie.

În speță, prin art. 3 lit. a) și art. 5) din contract,

părțile au convenit ca SC F.S.E. SA să pună la dispoziția pârâtei spațiul situat

în Alexandria, cu obligația acesteia, ca în schimbul folosirii spațiului să

achite 5% din venit dar nu mai puțin de 330 dolari SUA, fără TVA.

Aceste clauze nu sunt definitorii pentru stabilirea naturii

contractuale atât timp cât părțile au denumit contractul ca fiind unul de asociere,

în preambulul său precizând că asociația se organizează și funcționează în

conformitate cu dispozițiile art. 33-34 Legea nr. 15/1990 și art. 251-256 C.

com.

Prin stabilirea obiectului de activitate (art. 2) –

achiziționarea, depozitarea și comercializarea de bunuri, prestări servicii cu

respectarea obiectului de activitate al fiecăruia, obiect ce diferă de cel al

locațiunii, rezultă că voința părților a fost aceea de a încheia un contract de

asociere în participațiune în condițiile art. 251-256 C. com.

Acest aspect rezultă și din faptul că în art. 3 din contract

s-a prevăzut contribuția părților, SC F.S.E. SA obligându-se să pună la

dispoziția asociației nu numai spațiul în litigiu, dar și să asigure dotarea

specifică și piesele necesare desfășurării activității, iar pârâta, printre

altele s-a obligat să asigure fondul de marfă, forța de muncă prin transfer de

la SC F.S.E. SA, să permită împuternicitului acestuia să verifice documentele

financiar contabile ce fac obiectul contractului.

Faptul că pe parcursul derulării contractului, plata sumei

prevăzută de art. 5 din contract s-a făcut pe bază de factură, nu este de

natură să determine natura contractului ca fiind unul de locațiune, față de

conținutul celorlalte clauze convenite de părți.

Prin cererea reconvențională, atât reclamanta cât și pârâta

au recunoscut că termenul contractului s-a împlinit la data de 7 aprilie 2006, contractul

de asociere în participațiune încetând la această dată.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. com., participanții nu au

nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociațiune, chiar dacă

au fost procurate de aceștia, Codul comercial instituind prezumția că bunul pe

care asociatul participant s-a obligat a-l aduce ca aport trece în proprietatea

asociatului administrator.

Alineatul 1 al aceluiași articol prevede că părțile pot să

stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul,

când restituirea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite.

În speță, din art. 3 lit. a) din contract rezultă că SC F.S.E.

SA - asociatul participant pune la dispoziția asociației spațiul situat în

Alexandria.

Din modul de redactare a clauzei contractuale nu rezultă că asociatul

participant a adus ca aport în asociație, dreptul de proprietate asupra

imobilului, astfel încât, la sfârșitul asocierii, dreptul de proprietate să

treacă la asociatul administrator-pârâta.

Faptul că asociatul participant nu a adus ca aport

proprietatea bunului ci doar folosința acestuia rezultă și din contractele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462/2004 (f. 9-10) și 654/2004 (f. 173-174),

reclamanta, respectiv intervenienta SC R.T.G.I. SRL au transmis proprietatea

imobilului, urmând ca transmiterea folosinței și predarea imobilului să se facă

cel târziu la data de 15 aprilie 2006.

Rezultă că deși părțile au prevăzut expres restituirea în natură

a bunurilor aduse ca aport, se deduce din conținutul art. 3 lit. a) din

contract și față de dispozițiile art. 255 C. com., ca aducând la aport numai

dreptul de folosință asupra imobilului. Intenția părților a fost ca dreptul de

proprietate asupra imobilului să nu treacă la pârâtă, pe perioada contractului

de asociere în participațiune , situație în care nu există motiv, ca la

încetarea contractului, pârâta-asociat administrator să dobândească dreptul de

proprietate asupra imobilului.

În ceea ce privește capătul principal din cererea

reconvențională prin care pârâta solicită în temeiul art. 1511 C. civ. raportat

la art. 1 C. com. și art. 1531 C. civ., efectuarea operațiunilor de desocotire

pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din asociere,

proporțional cu aportul fiecărei părți așa cum au fost stabilite prin raportul

de expertiză tehnico-judiciară contabilă, întocmită de expert P.P. (f. 218-223)

s-a reținut că art. 1 C. com. prevede că în comerț, se aplică legea de față;

unde ea nu dispune se aplică Codul civil.

Art. 255 C. com. stipulează: Afară de dispozițiunile articolelor

precedente, convențiile părților determină forma, întinderea și condițiile asociațiunii.

În speță, părțile, prin contract (art. 5) au stabilit că

pentru folosirea în asociere a spațiului, pârâta va achita lunar 5% din venit,

dar nu mai puțin de 330 dolari SUA sub sancțiunea plății de penalități de 0,2%

pe zi de întârziere, aceasta fiind modalitatea în care au înțeles să-și împartă

rezultatele asocierii.

O astfel de clauză se circumscrie dispozițiilor art. 225 C.

com. așa încât nu se justifice aplicarea prevederilor art. 1511 C. civ., ce

reglementează societatea particulară.

De asemenea, dispozițiile art. 1531 C. com. fac referiri la

societățile comerciale, or în speță, prin contract, părțile au înființat o

asociație în participațiune.

Ca atare, cum prin contract, în aplicarea dispozițiilor art.

255 C. com. părțile nu au stabilit ca participarea la beneficii și pierderi să

se facă în funcție de aportul acestora la asociațiunea în participațiune,

capătul de cerere reconvențională prin care pârâta solicită desocotirea în

funcție de aportul aduse de fiecare, s-a apreciat ca fiind nefondat.

În ce privește capătul subsidiar din cererea reconvențională

prin care pârâta solicită obligarea reclamantei la plata lucrărilor de modernizare,

acesta este întemeiat, întrucât prin contract, respectiv art. 3 lit. b),

printre alte obligații , în sarcina petentei s-a stabilit ca aceasta să

amenajeze spațiul prin eforturi proprii, completând dotarea cu alte utilități

necesare desfășurării activității, cu acordul scris al SC F.S.E. SA.

Reținând obligația reclamantei de a achita pârâtei suma de

31.294 lei despăgubiri reprezentând îmbunătățiri imobiliare, calitatea de

proprietar a reclamantei asupra imobilului și obligația pârâtei de restituire a

imobilului s-a considerat admisibil capătul de cerere reconvențională privind instituirea

în favoarea pârâtei a unui drept de retenție asupra imobilului situat în

Alexandria, până la plata de către reclamantă a despăgubirilor.

Excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 Euro

pe zi până la predarea spațiului comercial este nefondată, întrucât aplicarea

amenzii civile prevăzute de art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ. nu

înlătură posibilitatea constrângerii debitorului, prin intermediul daunelor

cominatorii de a-și îndeplini obligația de predare a spațiului către

reclamantă, atât timp cât legea nu interzice această posibilitate.

Reținând că obligația de predare a spațiului comercial îi

incumbă pârâtei, ca obligație de a face, ce implică operațiuni de

predare-primire ce nu pot fi executate de către creditor sau executorul

judecătoresc, acest capăt de cerere este întemeiat, pârâta urmând a fi obligată

la 100 Euro plătibili în lei la cursul, din ziua transformării lor în daune-interese,

pe zi, începând din ziua următoarei celei în care reclamanta a achitat pârâtei

despăgubirile în sumă de 31.294 lei.

Referitor la cererea de chemare în judecată a altor

persoane, conform art. 57-58 C. proc. civ., pârâta SC P.E. SRL a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, în ce privește cererea

de intervenție în interes propriu formulată de C.N.L.R. SA, respectiv excepția

lipsei calității procesuale active a chematelor în judecată conform art. 57-58 C.

proc. civ.

Excepțiile sunt întemeiate întrucât prin contractele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004 și 654 din 22

octombrie 2004 (f.171-174) intervenientele SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA nu au

dobândit dreptul de folosință asupra imobilului, reclamanta SC R.T.G.I. SRL

obligându-se să-l transmită ulterior. Nefiind titularele dreptului de folosință

nu au calitate procesuală activă în a solicita pârâtei predarea folosinței

imobilului, iar pârâta, față de părțile din contractul de asociere nr. 731/2000

nu are calitate procesuală pasivă sub acest aspect.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin

decizia nr. 496 din 26 octombrie 2007 respinge apelurile SC P.E. SRL Alexandria

și SC A.E. SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr. 137 din 7 mai 2006

pronunțată de Tribunalul Teleorman, ca nefondate.

Admite apelul formulat de apelanta-intervenientă în nume

propriu C.N.L.R. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței menționate și schimbă în tot

sentința atacată, în sensul că, admite excepția lipsei calității procesuale

active a SC A.E. SA, respinge acțiunea principală ca fiind introdusă de o

persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea reconvențională formulată de SC P.E. SRL ca

nefondată.

Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată

de C.N.L.R. SA.

Obligă pârâta SC P.E. SRL să predea intervenientei C.N.L.R. SA

spațiul comercial situat în Alexandria, Județul Teleorman.

Respinge cererea reclamantei de chemare în judecată a altor

persoane, respectiv C.N.L.R. SA și SC R.T.G.I. SRL, ca nefondată.

Instanța de apel a reținut următoarele:

Între reclamanta SC A.E. SA și pârâta SC P.E. SRL s-a

încheiat la data de 7 aprilie 2000 contractul de asociere în participațiune nr.

731 pentru o perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadență la data de 7 aprilie 2006,

înainte de introducerea acțiunii de față la data de 11 aprilie 2006, aspect pe

care însăși reclamanta îl recunoaște în acțiunea formulată.

Spațiul comercial situat în Alexandria, județul Teleorman,

ce face obiectul acțiunii de față a fost adus ca aport de reclamantă la

încheierea contractului de asociere în participațiune nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat cu SC F.S.E. SA, care în urma fuziunii prin absorbție din 20 ianuarie 2003 a fost înlocuită de SC A.E. SA, în acest sens încheindu-se actul adițional nr. 38 din 20

ianuarie 2003 la contractul de asociere în participațiune nr. 731 din 7 iunie

2003 prin care se stabilește doar că SC A.E. SA preia toate drepturile și își

asumă toate obligațiile stabilite prin acest contract pentru societatea

absorbită.

Art. 3 din contractul de asociere în participațiune prevede

că reclamanta „pune la dispoziția asociației spațiul situat în Alexandria,

Județul Teleorman.

Potrivit art. 254 C. com. ,,participanții nu au nici un

drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost

procurate de dânșii”.

În urma încheierii contractului de asociere în

participațiune pârâta nu a dobândit nici un drept de proprietate asupra

aportului adus în asociere, respectiv a spațiului în discuție „pus” la

dispoziția asociației de către reclamanta proprietară.

Relațiile dintre părți sunt relații contractuale stabilite

în baza unui contract de asociație în participațiune, obiectul de activitate al

acestei asociații fiind pur comercial, ce se desfășura în spațiul respectiv, ce

diferă net de cel al locațiunii, voința părților fiind clar stabilită conform

Codului comercial, iar conform art. 5 din contract pârâta avea obligația de a

achita reclamantei 5% din veniturile realizate, dar nu mai puțin de 330 dolari

SUA. Pentru aceste aspecte nu se poate reține existența unui contract de

locațiune, respectiv plata unei chirii.

Contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat pe o

perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadență la data de 7 aprilie 2006, când

obligațiile dintre reclamantă și pârâtă au luat sfârșit, asocierea încetând

prin împlinirea termenului, în condițiile art. 4 din contract care prevăd că

„asocierea va înceta la expirarea termenului stabilit”.

Relațiile contractuale stabilite între părți prin contractul de asociere

au încetat înainte de introducerea acțiunii care a avut loc la 11 aprilie 2006.

Reclamanta, proprietara spațiului în discuție, face

cunoscut instanței că la data de 4 octombrie 2004 prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004, a vândut către SC R.T.G.I. SRL spațiu în discuție obligându-se ca până la data de 15 aprilie

2006 să-i transmită acesteia folosința spațiului comercial.

Spațiul în cauză este vândut ulterior de către

cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL către C.N.L.R. SA conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004 cu aceeași precizare că

transmiterea dreptului de folosință a spațiului comercial va avea loc până cel

mai târziu la data de 15 aprilie 2006.

Întrucât prin contractul de asociere în

participațiune nu s-a transmis dreptul de proprietate a spațiului comercial în

cauză, dispozițiile art. 254 C. com. fiind clare și imperative asupra acestui

aspect, Curtea a reținut că SC A.E. SA a fost tot timpul proprietar de drept al

spațiului comercial până la înstrăinarea prin vânzare a acestuia către

cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL, respectiv până la data de 4 octombrie 2004, când

s-a încheiat între acestea contractul de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4

octombrie 2004.

Încheind la această dată în deplină legalitate cu SC R.T.G.I.

SRL un contractul de vânzare-cumpărare, s-a transmis cumpărătoarei toate

prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului vândut.

Cum spațiul a fost vândut de noul proprietar către un al doilea

cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă că, în urma a două vânzări

succesive cu drepturi depline și transmiterea în deplină legalitate a dreptului

de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E. SA nu mai avea la

momentul introducerii acțiunii niciun drept asupra spațiului în litigiu.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată

de pârâta SC P.E. SRL odată cu întâmpinarea, raportat celor reținute s-a

apreciat că pretențiile acesteia față de reclamanta din cererea principală sunt

neîntemeiate deoarece în situația dată îmbunătățirile aduse spațiului nu mai

folosesc acesteia, și nu se mai justifică nici cererea pentru instituirea unui

drept de retenție.

Referitor la capătul de cerere privind efectuarea

operațiunilor de desocotire pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor

rezultate din asociere, Curtea a reținut că în mod corect au fost respinse de

instanța de fond, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 255

C. com., în contract părțile nu au stabilit ca participarea la beneficii și

pierderi să se facă în funcție de aportul acestora la asociațiunea în

participațiune.

Reținând că, proprietară de plin drept a spațiului în

litigiu, a devenit, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22

octombrie 2004, C.N.L.R. SA, aceasta are calitate procesuală activă împotriva

pârâtei SC P.E. SRL, fiind îndreptățită în calitatea ce o are în această cauză,

de intervenient în nume propriu, să-i ceară acesteia predarea spațiului

comercial pe care această pârâtă îl deține fără titlu.

Referitor la cererea de chemare în judecată a altor

persoane, formulată de reclamantă prin aceasta a solicitat în temeiul art. 57-59

C. proc. civ., introducerea în cauză a SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA, Curtea o

consideră neîntemeiată pentru aceleași motive arătate mai sus.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC P.E. SRL Alexandria

a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, dar și

motive contradictorii.

Cererea formulată de intervenienta C.N.L.R. SA are ca obiect obligația

de „a face” (predarea spațiului) și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C.

civ., fiind o acțiune personală.

Dreptul de proprietate invocat de intervenienta în

interes propriu și reținut de instanța de apel, poate constitui temeiul unei

acțiuni reale.

Decizia cuprinde și motive contradictorii, în sensul că admite cererea

de intervenție în interes propriu a C.N.L.R. SA, dar respinge ca neîntemeiată

cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași

drepturi ca și reclamanta.

Deși instanța respinge ca nefondat apelul formulat de SC A.E. SA,

respinge pe fond și cererea reconvențională.

De asemenea, hotărârea încalcă art. 377 alin. (2) pct.

2 C. proc. civ., art. 259 C. proc. civ. și principiul disponibilității. Prin

schimbarea în tot a sentinței, deși a respins celelalte apeluri, instanța de

apel a încălcat dispozițiile imperative menționate.

Hotărârea este lipsită de temei legal cu privire la

admiterea cererii de intervenție principală, a fost dată cu încălcarea legii și

actele juridice deduse judecății au fost interpretate greșit de instanță,

schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Decizia încalcă art. 969 și art. 970 C. civ.,

dispoziții pe care se întemeiază și cererea intimatei-interveniente.

Decizia încalcă art. 1313 C. civ. potrivit căruia

obligația de predare a lucrului vândut aparține vânzătorului.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie

art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de

motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente

constată că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanța constată neîntemeiată această critică,

întrucât decizia cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii este clară,

precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și

în drept pretențiilor și apărărilor formulate, conducând în mod logic și

convingător la soluția din dispozitiv.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din

conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților

contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un

cu totul alt act juridic sau conținut.

Întrucât spațiul în litigiu a fost vândut de noul proprietar către un al

doilea cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă cu certitudine că, în

urma a două vânzări succesive cu drepturi depline și transmiterea în deplină

legalitate a dreptului de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E.

SA nu mai avea la momentul introducerii acțiunii niciun drept asupra spațiului

în discuție respectiv calitate procesuală activă.

În urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22

octombrie 2004, C.N.L.R.SA a devenit proprietară de plin drept a spațiului în

litigiu, aceasta având calitate procesuală activă împotriva pârâtei SC P.E. SRL,

fiind îndreptățită în calitatea ce o are în această cauză, de intervenient în

nume propriu, să-i solicite predarea spațiului comercial pe care această pârâtă

îl deține fără titlu.

De altfel, prin sentința nr. 1500 din 23 iunie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins cererea pârâtei de

anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4 octombrie 2004 și

nr. 654 din 22 octombrie 2004, sentință ce a fost menținută de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 160 din 29 martie 2007,

hotărâri existente la dosarul cauzei.

În ceea ce privește critica finală, în sensul că hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 304 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri

se poate cere numai pentru motive de nelegalitate”, ceea ce presupune

încălcarea legii, iar „încălcarea legii” vizează atât legile de procedură cât

și cele de fond, ori în speță instanța de apel nu a ignorat existența sau

caracterul imperativ al dispozițiilor legale și nici nu a făcut o aplicare

greșită la starea de fapt reținută.

Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala

de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate,

întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și

stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC P.E.

SRL Alexandria împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA

împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.