ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2246/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată sub nr. 2130/COM/87 din 12 aprilie 2006 la Tribunalul Teleorman, reclamanta SC A.E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA, solicitând instanței obligarea acesteia să-i predea spațiul comercial situat în Alexandria, județul Teleorman, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 Euro pe zi de întârziere. Prin sentința comercială nr. 137 din 7 mai 2007, Tribunalul Teleorman admite acțiunea formulată de reclamanta SC A.E. SA împotriva pârâtei SC P.E. SRL. Obligă pe pârâta să predea reclamantei spațiul comercial situat în Alexandria, județul Teleorman.

Admite în parte cererea reconvențională, formulată de pârâta SC P.E. SRL, împotriva reclamantei SC A.E. SA și obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 31.294 lei cu titlu de despăgubiri. Instituie în favoarea pârâtei, un drept de retenție asupra imobilului situat în Alexandria, până la data plății de către reclamantă a despăgubirilor în sumă de 31.294 lei. Respinge capătul de cerere reconvențională privind efectuarea operațiunilor de desocotire proporțional cu aportul fiecărei părți contractante, ca nefondat. Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, invocată de pârâtă, pe care o obligă la daune cominatorii către reclamantă de 100 Euro, plătibili în lei la cursul din ziua transformării în daune-interese, pe zi de întârziere în predarea spațiului comercial, începând din ziua următoare celei în care reclamanta a achitat pârâtei despăgubirile de 31.294 lei.

Respinge cererea de interes propriu formulată de intervenienta C.N.L.R. SA, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC P.E. SRL. Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA pentru lipsa calității procesuale active. Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 949 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Între pârâta SC P.E. SRL și SC F.S.E. SA s-a încheiat contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 (f. 5-7), ulterior, prin actul adițional nr. 38 din 20 ianuarie 2003 (f. 8) reclamanta preluând toate drepturile și obligațiile contractuale ale SC F.S.E. SA. Din interpretarea dispozițiilor art. 1411 C. civ.

rezultă că, contractul de locațiune este un contract prin care locatorul se obligă să asigure locatarului folosința temporară, totală sau parțială a unui lucru, în schimbul unei sume de bani, denumită chirie. În speță, prin art. 3 lit. a) și art. 5) din contract, părțile au convenit ca SC F.S.E. SA să pună la dispoziția pârâtei spațiul situat în Alexandria, cu obligația acesteia, ca în schimbul folosirii spațiului să achite 5% din venit dar nu mai puțin de 330 dolari SUA, fără TVA. Aceste clauze nu sunt definitorii pentru stabilirea naturii contractuale atât timp cât părțile au denumit contractul ca fiind unul de asociere, în preambulul său precizând că asociația se organizează și funcționează în conformitate cu dispozițiile art. 33-34 Legea nr. 15/1990 și art. 251-256 C. com.

Prin stabilirea obiectului de activitate (art. 2) – achiziționarea, depozitarea și comercializarea de bunuri, prestări servicii cu respectarea obiectului de activitate al fiecăruia, obiect ce diferă de cel al locațiunii, rezultă că voința părților a fost aceea de a încheia un contract de asociere în participațiune în condițiile art. 251-256 C. com. Acest aspect rezultă și din faptul că în art. 3 din contract s-a prevăzut contribuția părților, SC F.S.E. SA obligându-se să pună la dispoziția asociației nu numai spațiul în litigiu, dar și să asigure dotarea specifică și piesele necesare desfășurării activității, iar pârâta, printre altele s-a obligat să asigure fondul de marfă, forța de muncă prin transfer de la SC F.S.E.

SA, să permită împuternicitului acestuia să verifice documentele financiar contabile ce fac obiectul contractului. Faptul că pe parcursul derulării contractului, plata sumei prevăzută de art. 5 din contract s-a făcut pe bază de factură, nu este de natură să determine natura contractului ca fiind unul de locațiune, față de conținutul celorlalte clauze convenite de părți. Prin cererea reconvențională, atât reclamanta cât și pârâta au recunoscut că termenul contractului s-a împlinit la data de 7 aprilie 2006, contractul de asociere în participațiune încetând la această dată. Potrivit art. 254 alin. (1) C. com., participanții nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de aceștia, Codul comercial instituind prezumția că bunul pe care asociatul participant s-a obligat a-l aduce ca aport trece în proprietatea asociatului administrator.

Alineatul 1 al aceluiași articol prevede că părțile pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, când restituirea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite. În speță, din art. 3 lit. a) din contract rezultă că SC F.S.E. SA - asociatul participant pune la dispoziția asociației spațiul situat în Alexandria. Din modul de redactare a clauzei contractuale nu rezultă că asociatul participant a adus ca aport în asociație, dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât, la sfârșitul asocierii, dreptul de proprietate să treacă la asociatul administrator-pârâta. Faptul că asociatul participant nu a adus ca aport proprietatea bunului ci doar folosința acestuia rezultă și din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462/2004 (f. 9-10) și 654/2004 (f. 173-174), reclamanta, respectiv intervenienta SC R.T.G.I.

SRL au transmis proprietatea imobilului, urmând ca transmiterea folosinței și predarea imobilului să se facă cel târziu la data de 15 aprilie 2006. Rezultă că deși părțile au prevăzut expres restituirea în natură a bunurilor aduse ca aport, se deduce din conținutul art. 3 lit. a) din contract și față de dispozițiile art. 255 C. com., ca aducând la aport numai dreptul de folosință asupra imobilului. Intenția părților a fost ca dreptul de proprietate asupra imobilului să nu treacă la pârâtă, pe perioada contractului de asociere în participațiune , situație în care nu există motiv, ca la încetarea contractului, pârâta-asociat administrator să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce privește capătul principal din cererea reconvențională prin care pârâta solicită în temeiul art. 1511 C. civ. raportat la art. 1 C. com. și art. 1531 C. civ., efectuarea operațiunilor de desocotire pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din asociere, proporțional cu aportul fiecărei părți așa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnico-judiciară contabilă, întocmită de expert P.P. (f. 218-223) s-a reținut că art. 1 C. com. prevede că în comerț, se aplică legea de față; unde ea nu dispune se aplică Codul civil. Art. 255 C. com. stipulează: Afară de dispozițiunile articolelor precedente, convențiile părților determină forma, întinderea și condițiile asociațiunii.

În speță, părțile, prin contract (art. 5) au stabilit că pentru folosirea în asociere a spațiului, pârâta va achita lunar 5% din venit, dar nu mai puțin de 330 dolari SUA sub sancțiunea plății de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, aceasta fiind modalitatea în care au înțeles să-și împartă rezultatele asocierii. O astfel de clauză se circumscrie dispozițiilor art. 225 C. com. așa încât nu se justifice aplicarea prevederilor art. 1511 C. civ., ce reglementează societatea particulară. De asemenea, dispozițiile art. 1531 C. com. fac referiri la societățile comerciale, or în speță, prin contract, părțile au înființat o asociație în participațiune. Ca atare, cum prin contract, în aplicarea dispozițiilor art. 255 C. com.

părțile nu au stabilit ca participarea la beneficii și pierderi să se facă în funcție de aportul acestora la asociațiunea în participațiune, capătul de cerere reconvențională prin care pârâta solicită desocotirea în funcție de aportul aduse de fiecare, s-a apreciat ca fiind nefondat. În ce privește capătul subsidiar din cererea reconvențională prin care pârâta solicită obligarea reclamantei la plata lucrărilor de modernizare, acesta este întemeiat, întrucât prin contract, respectiv art. 3 lit. b), printre alte obligații , în sarcina petentei s-a stabilit ca aceasta să amenajeze spațiul prin eforturi proprii, completând dotarea cu alte utilități necesare desfășurării activității, cu acordul scris al SC F.S.E.

SA. Reținând obligația reclamantei de a achita pârâtei suma de 31.294 lei despăgubiri reprezentând îmbunătățiri imobiliare, calitatea de proprietar a reclamantei asupra imobilului și obligația pârâtei de restituire a imobilului s-a considerat admisibil capătul de cerere reconvențională privind instituirea în favoarea pârâtei a unui drept de retenție asupra imobilului situat în Alexandria, până la plata de către reclamantă a despăgubirilor. Excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 Euro pe zi până la predarea spațiului comercial este nefondată, întrucât aplicarea amenzii civile prevăzute de art. 580 3 alin. (1) C. proc.

civ. nu înlătură posibilitatea constrângerii debitorului, prin intermediul daunelor cominatorii de a-și îndeplini obligația de predare a spațiului către reclamantă, atât timp cât legea nu interzice această posibilitate. Reținând că obligația de predare a spațiului comercial îi incumbă pârâtei, ca obligație de a face, ce implică operațiuni de predare-primire ce nu pot fi executate de către creditor sau executorul judecătoresc, acest capăt de cerere este întemeiat, pârâta urmând a fi obligată la 100 Euro plătibili în lei la cursul, din ziua transformării lor în daune-interese, pe zi, începând din ziua următoarei celei în care reclamanta a achitat pârâtei despăgubirile în sumă de 31.294 lei. Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, conform art. 57-58 C. proc.

civ., pârâta SC P.E. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, în ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.N.L.R. SA, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a chematelor în judecată conform art. 57-58 C. proc. civ. Excepțiile sunt întemeiate întrucât prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004 și 654 din 22 octombrie 2004 (f.171-174) intervenientele SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA nu au dobândit dreptul de folosință asupra imobilului, reclamanta SC R.T.G.I. SRL obligându-se să-l transmită ulterior. Nefiind titularele dreptului de folosință nu au calitate procesuală activă în a solicita pârâtei predarea folosinței imobilului, iar pârâta, față de părțile din contractul de asociere nr. 731/2000 nu are calitate procesuală pasivă sub acest aspect.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 496 din 26 octombrie 2007 respinge apelurile SC P.E. SRL Alexandria și SC A.E. SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței comerciale nr. 137 din 7 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, ca nefondate. Admite apelul formulat de apelanta-intervenientă în nume propriu C.N.L.R. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței menționate și schimbă în tot sentința atacată, în sensul că, admite excepția lipsei calității procesuale active a SC A.E. SA, respinge acțiunea principală ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Respinge cererea reconvențională formulată de SC P.E. SRL ca nefondată. Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.N.L.R.

SA. Obligă pârâta SC P.E. SRL să predea intervenientei C.N.L.R. SA spațiul comercial situat în Alexandria, Județul Teleorman. Respinge cererea reclamantei de chemare în judecată a altor persoane, respectiv C.N.L.R. SA și SC R.T.G.I. SRL, ca nefondată. Instanța de apel a reținut următoarele: Între reclamanta SC A.E. SA și pârâta SC P.E. SRL s-a încheiat la data de 7 aprilie 2000 contractul de asociere în participațiune nr. 731 pentru o perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadență la data de 7 aprilie 2006, înainte de introducerea acțiunii de față la data de 11 aprilie 2006, aspect pe care însăși reclamanta îl recunoaște în acțiunea formulată. Spațiul comercial situat în Alexandria, județul Teleorman, ce face obiectul acțiunii de față a fost adus ca aport de reclamantă la încheierea contractului de asociere în participațiune nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat cu SC F.S.E.

SA, care în urma fuziunii prin absorbție din 20 ianuarie 2003 a fost înlocuită de SC A.E. SA, în acest sens încheindu-se actul adițional nr. 38 din 20 ianuarie 2003 la contractul de asociere în participațiune nr. 731 din 7 iunie 2003 prin care se stabilește doar că SC A.E. SA preia toate drepturile și își asumă toate obligațiile stabilite prin acest contract pentru societatea absorbită. Art. 3 din contractul de asociere în participațiune prevede că reclamanta „pune la dispoziția asociației spațiul situat în Alexandria, Județul Teleorman. Potrivit art. 254 C. com. ,,participanții nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii”. În urma încheierii contractului de asociere în participațiune pârâta nu a dobândit nici un drept de proprietate asupra aportului adus în asociere, respectiv a spațiului în discuție „pus” la dispoziția asociației de către reclamanta proprietară.

Relațiile dintre părți sunt relații contractuale stabilite în baza unui contract de asociație în participațiune, obiectul de activitate al acestei asociații fiind pur comercial, ce se desfășura în spațiul respectiv, ce diferă net de cel al locațiunii, voința părților fiind clar stabilită conform Codului comercial, iar conform art. 5 din contract pârâta avea obligația de a achita reclamantei 5% din veniturile realizate, dar nu mai puțin de 330 dolari SUA. Pentru aceste aspecte nu se poate reține existența unui contract de locațiune, respectiv plata unei chirii. Contractul nr. 731 din 7 aprilie 2000 a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani, termen ajuns la scadență la data de 7 aprilie 2006, când obligațiile dintre reclamantă și pârâtă au luat sfârșit, asocierea încetând prin împlinirea termenului, în condițiile art. 4 din contract care prevăd că „asocierea va înceta la expirarea termenului stabilit”.

Relațiile contractuale stabilite între părți prin contractul de asociere au încetat înainte de introducerea acțiunii care a avut loc la 11 aprilie 2006. Reclamanta, proprietara spațiului în discuție, face cunoscut instanței că la data de 4 octombrie 2004 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3462 din 4 octombrie 2004, a vândut către SC R.T.G.I. SRL spațiu în discuție obligându-se ca până la data de 15 aprilie 2006 să-i transmită acesteia folosința spațiului comercial. Spațiul în cauză este vândut ulterior de către cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004 cu aceeași precizare că transmiterea dreptului de folosință a spațiului comercial va avea loc până cel mai târziu la data de 15 aprilie 2006. Întrucât prin contractul de asociere în participațiune nu s-a transmis dreptul de proprietate a spațiului comercial în cauză, dispozițiile art. 254 C. com.

fiind clare și imperative asupra acestui aspect, Curtea a reținut că SC A.E. SA a fost tot timpul proprietar de drept al spațiului comercial până la înstrăinarea prin vânzare a acestuia către cumpărătoarea SC R.T.G.I. SRL, respectiv până la data de 4 octombrie 2004, când s-a încheiat între acestea contractul de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4 octombrie 2004. Încheind la această dată în deplină legalitate cu SC R.T.G.I. SRL un contractul de vânzare-cumpărare, s-a transmis cumpărătoarei toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului vândut. Cum spațiul a fost vândut de noul proprietar către un al doilea cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă că, în urma a două vânzări succesive cu drepturi depline și transmiterea în deplină legalitate a dreptului de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E.

SA nu mai avea la momentul introducerii acțiunii niciun drept asupra spațiului în litigiu. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC P.E. SRL odată cu întâmpinarea, raportat celor reținute s-a apreciat că pretențiile acesteia față de reclamanta din cererea principală sunt neîntemeiate deoarece în situația dată îmbunătățirile aduse spațiului nu mai folosesc acesteia, și nu se mai justifică nici cererea pentru instituirea unui drept de retenție. Referitor la capătul de cerere privind efectuarea operațiunilor de desocotire pentru determinarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din asociere, Curtea a reținut că în mod corect au fost respinse de instanța de fond, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 255 C. com., în contract părțile nu au stabilit ca participarea la beneficii și pierderi să se facă în funcție de aportul acestora la asociațiunea în participațiune.

Reținând că, proprietară de plin drept a spațiului în litigiu, a devenit, în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, C.N.L.R. SA, aceasta are calitate procesuală activă împotriva pârâtei SC P.E. SRL, fiind îndreptățită în calitatea ce o are în această cauză, de intervenient în nume propriu, să-i ceară acesteia predarea spațiului comercial pe care această pârâtă îl deține fără titlu. Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamantă prin aceasta a solicitat în temeiul art. 57-59 C. proc. civ., introducerea în cauză a SC R.T.G.I. SRL și C.N.L.R. SA, Curtea o consideră neîntemeiată pentru aceleași motive arătate mai sus. Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC P.E.

SRL Alexandria a susținut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, dar și motive contradictorii. Cererea formulată de intervenienta C.N.L.R. SA are ca obiect obligația de „a face” (predarea spațiului) și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ., fiind o acțiune personală. Dreptul de proprietate invocat de intervenienta în interes propriu și reținut de instanța de apel, poate constitui temeiul unei acțiuni reale. Decizia cuprinde și motive contradictorii, în sensul că admite cererea de intervenție în interes propriu a C.N.L.R. SA, dar respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. Deși instanța respinge ca nefondat apelul formulat de SC A.E.

SA, respinge pe fond și cererea reconvențională. De asemenea, hotărârea încalcă art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 259 C. proc. civ. și principiul disponibilității. Prin schimbarea în tot a sentinței, deși a respins celelalte apeluri, instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative menționate. Hotărârea este lipsită de temei legal cu privire la admiterea cererii de intervenție principală, a fost dată cu încălcarea legii și actele juridice deduse judecății au fost interpretate greșit de instanță, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. Decizia încalcă art. 969 și art. 970 C. civ., dispoziții pe care se întemeiază și cererea intimatei-interveniente. Decizia încalcă art. 1313 C. civ.

potrivit căruia obligația de predare a lucrului vândut aparține vânzătorului. Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente constată că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Instanța constată neîntemeiată această critică, întrucât decizia cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept pretențiilor și apărărilor formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Întrucât spațiul în litigiu a fost vândut de noul proprietar către un al doilea cumpărător, respectiv către C.N.L.R. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, rezultă cu certitudine că, în urma a două vânzări succesive cu drepturi depline și transmiterea în deplină legalitate a dreptului de proprietate către noii cumpărători, reclamanta SC A.E.

SA nu mai avea la momentul introducerii acțiunii niciun drept asupra spațiului în discuție respectiv calitate procesuală activă. În urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 654 din 22 octombrie 2004, C.N.L.R.SA a devenit proprietară de plin drept a spațiului în litigiu, aceasta având calitate procesuală activă împotriva pârâtei SC P.E. SRL, fiind îndreptățită în calitatea ce o are în această cauză, de intervenient în nume propriu, să-i solicite predarea spațiului comercial pe care această pârâtă îl deține fără titlu. De altfel, prin sentința nr. 1500 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins cererea pârâtei de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3462 din 4 octombrie 2004 și nr. 654 din 22 octombrie 2004, sentință ce a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 160 din 29 martie 2007, hotărâri existente la dosarul cauzei.

În ceea ce privește critica finală, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 304 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate”, ceea ce presupune încălcarea legii, iar „încălcarea legii” vizează atât legile de procedură cât și cele de fond, ori în speță instanța de apel nu a ignorat existența sau caracterul imperativ al dispozițiilor legale și nici nu a făcut o aplicare greșită la starea de fapt reținută. Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC P.E. SRL Alexandria împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P.E. SRL ALEXANDRIA împotriva deciziei comerciale nr. 496 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.