ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2792/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2009 reclamanta D.A.D.R. Teleorman, cu sediul în Alexandria, cheamă în judecată pe pârâtele SC A. SRL Alexandria prin lichidator judiciar A.T. și SC A.P. SRL Alexandria reprezentată prin administrator D.T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune din 15 februarie 2007 încheiat între lichidatorul judiciar al debitoarei SC A. SRL și SC A.P. SRL.

Prin sentința comercială nr. 773 din 22 iunie 2009 Tribunalul Teleorman, secția civilă, ia act că pârâtele nu mai susțin excepțiile invocate prin întâmpinare, - a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei de interes a reclamantei, a tardivității formulării acțiunii - și respinge ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a făcut dovada încălcării dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, Legea nr. 16/1994 și Legea nr. 381/2002 și a nulității absolute a contractului de asociere în participațiune din 2007. Prin decizia comercială nr. 50 din 3 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge cererea de repunere în termenul de formulare a apelului, admite excepția tardivității apelului, ridicată din oficiu, și respinge apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe ca tardiv declarat, reținând, în acest sens, că sentința apelată a fost comunicată apelantei la data de 4 august 2009, iar apelul a fost declarat la 26 august 2009, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la data comunicării sentinței, aflarea consilierului juridic al apelantei în concediu legal de odihnă cu începere din 24 august 2009 neputând fi calificată ca o împrejurare mai presus de voința apelantei pentru a o îndreptăți să invoce incidența art. 103 C. proc.

civ. ale cărui cerințe nu sunt îndeplinite. Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În fundamentarea recursului său recurenta reproșează instanței greșita aplicare a legii, aceasta neluând în considerare împrejurarea că unicul consilier juridic al reclamantei se afla, la data comunicării sentinței apelate, în concediu său legal de odihnă, aprobat de conducerea instituției conform legii, art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

neobligând partea să prevadă data la care urma a se comunica sentința atacată – astfel cum eronat apreciază instanța, fiind fără relevanță faptul că se cunoștea soluția respingerii acțiunii la data aprobării cererii de concediu, instanța reținând neîntemeiat și că instituția publică, prin conducerea sa, era obligată să declare apel, răspunderea declarării căii de atac aparținând consilierului juridic, dar numai în condițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat. Se reține, în acest sens, că, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Cum hotărârea apelată de reclamantă i-a fost legal comunicată, sub semnătură și ștampilă, la data de 4 august 2009 (dosar de fond), aceasta putea declara apel cel târziu la data de 20 august 2009, formularea acestuia la 26 august 2009 fiind făcută peste termenul legal, așa cum corect a reținut și instanța de apel, apelanta nedovedind incidența în cauză a vreunei dispoziții legale care ar fi îndreptățit-o să depășească termenul de 15 zile prevăzut de prevederile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., citate. Mai mult, din economia dispozițiilor art. 287 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că apelul se declară de către apelantă prin reprezentanții legali, dacă este persoană juridică, cum întemeiat a reținut și instanța de apel și cum corect a procedat și reclamanta (dosarul de apel), aflarea consilierului juridic în concediu legal de odihnă la data până la care se putea declara apelul, fiind fără relevanță.

Față de cele de mai sus, decizia recurată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.A.D.R. Teleorman împotriva deciziei comerciale nr. 50 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.