ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2838/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 367 din 28 ianuarie

2004 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul F.V. i-a chemat în judecată

pe pârâții T.R. și SC G.C. SRL, cu domiciliul, respectiv sediul în Alexandria,

solicitând ca instanța să îl excludă pe pârâtul T.R. din SC G.C. SRL, să

încuviințeze ca societatea pârâtă să își continue activitatea ca societate cu

răspundere limitată cu asociat unic în persoana reclamantului și să îi oblige

pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

La 26 martie 2005, pârâtul T.R.

a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând excluderea

reclamantului din SC G.C. SRL și încuviințarea continuării activității cu unic

asociat.

Tribunalul Teleorman, secția

civilă, prin sentința comercială nr. 765 din 4 octombrie 2004 a respins acțiunea

principală ca nefondată și a admis cererea reconvențională, dispunând

excluderea din SC G.C. SRL a asociatului F.V., încuviințând continuarea

activității societății cu asociatul unic T.R. cu obligarea reclamantului la

11.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța a avut în vedere,

în pronunțarea soluției, documentele și evidențele contabile ale societății,

concluziile expertizei contabile ce a analizat înscrisurile puse la dispoziție

de părți.

Împotriva sentinței primei

instanțe, reclamantul și pârâtul au declarat apel.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 452 din 18 octombrie 2007 a

respins apelul reclamantului F.V. ca nefondat, a admis apelul pârâtului T.R. și

a schimbat în parte sentința atacată în sensul obligării reclamantului F.V. la

plata sumei de 1439,2 lei, cheltuieli de judecată la fond, cu menținerea

celorlalte dispoziții ale sentinței.

De asemenea, F.V. a fost

obligat la cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 8.718,3 lei.

În respingerea apelului

reclamantului, instanța a avut în vedere probele administrate în faza apelului,

expertiza P.A.F. și a înlăturat rapoartele întocmite de experții desemnați de

părți. S-a reținut că, potrivit expertizei contabile, reclamantul F.V. a

încasat nejustificat și fără înregistrări în contabilitate suma de 71.389.313

lei vechi, sumă cu care a fost prejudiciată societatea comercială.

S-a reținut întemeiată

cererea pârâtului T.R. de aderare la apel și de obligare a reclamantului la

toate cheltuielile de la instanța de fond.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, reclamantul F.V. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., formulând următoarele critici:

- instanțele au reținut o

altă situație de fapt decât cea reală și care este consemnată cu concluziile

expertului B.S.;

- au fost interpretate

eronat prevederile art. 210 C. proc. civ., privind expertiza, în sensul că s-a

desemnat un singur expert contabil P.A.F. care nu a ținut cont și de opiniile

experților desemnați de părți și nu le-a inserat în raportul de expertiză;

- hotărârea instanței de

apel este criticabilă și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată de la

fond, 1.439,2 lei, care nu au fost dovedite, iar pe de altă parte T.R. a

recuperat suma inițial acordată de 1.100 lei.

Recursul este nefondat.

Atât în apel, cât și în

recurs, reclamantul formulează critici privind stabilirea situației de fapt

prin prisma probatoriului administrat prin expertizele contabile admise de

instanțe.

Față de reglementarea

motivelor de recurs prin art. 304 C. proc. civ., situația de fapt nu mai poate

forma obiectul criticilor reclamantei.

În ce privește interpretarea

art. 210 C. proc. civ., criticile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât

concluziile expertului parte pot sau nu să fie luate în considerare de expertul

judicair numit de instanță.

Instanța de apel a înlăturat

întemeiat raportul expertului parte B.S., întrucât a constatat că acesta a

întocmit lucrarea pornind de la premize nereale, privind exercitarea

atribuțiilor administratorului.

Nu poate fi primită nici

critica recurentului privind majorarea de către instanța de apel a

cheltuielilor de judecată cerute de pârât la fond, întrucât aceste cheltuieli –

taxa de timbru și onorariu avocat au fost dovedite, iar eventuala încasare a

parte din suma admisă, este problemă de executare.

Așa fiind, hotărârea atacată

fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., recurentul urmează să fie obligat la cheltuieli de judecată în recurs,

onorariu de avocat în sumă de 3.700 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul F.V. împotriva deciziei comerciale nr. 452 din

18 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 3.700 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât T.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2008.