ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față în urma analizei și

examinării actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea

introdusă la data de 7 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul

S.O. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bengești a solicitat instanței ,ca

prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să elibereze decizia

de soluționare a notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.

A solicitat și

obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în sumă de 500.0001ei/zi

întârziere până la emiterea deciziei.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că între părți a existat un litigiu civil cu

privire la restituirea unei suprafețe de 3.000 mp situată în comuna Săcelu, sat

Hăiești deținut fără drept de pârâtă; și deși a formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001 pentru această suprafață de teren, pârâta a refuzat să

soluționeze notificarea, motiv pentru care a solicitat plata unor daune

cominatorii în sumă de 500.000/zi de întârziere, de la data refuzului emiterii

unui răspuns la notificare, până la formularea acestuia.

La termenul

de la data de 22 aprilie 2003, reclamantul a formulat o precizare la acțiune,

în sensul că, renunță la primul capăt de cerere, privind obligația de a face,

întrucât i-a fost comunicată decizia prin care s-a soluționat notificarea sa și

a arătat că insistă în judecarea capătului de cerere privind plata daunelor

cominatorii, pe perioada 11 ianuarie 2002, până la comunicarea deciziei.

Prin sentința civilă

nr. 110 din 22 aprilie 2003, Tribunal Gorj a respins cererea pentru acordarea

daunelor cominatorii și a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind

obligația de a face.

În motivarea

hotărârii, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 154 din 29 august 2002,

Tribunalul Gorj a admis cererea aceluiași reclamant, cu același obiect și a

obligat pârâta SC A. SA Bengești să emită o decizie motivată conform art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de

reclamant.

După respingerea

apelurilor declarate de pârât, prin decizia civilă nr. 237 din 13 decembrie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, pârâta s-a conformat hotărârilor

judecătorești și a emis decizia nr. 6 din 11 aprilie 2003.

Cum la data

soluționării cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, obligația

pârâtei a fost îndeplinită, s-a reținut că o astfel de cerere este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 239

din 26 martie 2003, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamantului

împotriva sentinței nr. 110/2003 a Tribunalului Gorj și în consecință, a

anulat-o și a trimis cauza pentru soluționare la Judecătoria Târgu Cărbunești.

În motivare, instanța

de apel a reținut că sunt întemeiate criticile cu privire la respingerea

capătului de cerere pentru obligarea la plata daunelor cominatorii, deoarece

reclamantul a susținut că prin neemiterea în termen a deciziei a fost lipsit de

folosința terenului, suferind astfel un prejudiciu.

Cum instanța nu a

lămurit acest aspect și nu a specificat dacă reclamantul solicită doar

despăgubiri pentru nefolosința terenului și nu s-a pus în discuția părților

temeiul acțiunii și competența instanței de soluționare s-a trimis cauza pentru

soluționare la Judecătoria Târgu Cărbunești.

Prin decizia civilă

nr. 2756 din 7 aprilie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul reclamantului, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la

aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

În motivare, Înalta

Curte a reținut că reclamantul a formulat o acțiune în justiție întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, care avea mai multe capete de cerere

principale, accesorii sau incidente.

Cum competența

soluționări cererilor accesorii sau incidente sunt în căderea instanței

competente să soluționeze cererea principală, greșit s-a trimis cauza spre

competenta soluționare judecătoriei, instanța de apel trebuind să procedeze

conform art. 297 alin. (1) să rețină cauza și evoce fondul.

În urma

casării cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin decizia nr. 205 din 6 martie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantul S.O. împotriva sentinței civile din 22 aprilie 2003 pronunțate de

Tribunalul Gorj.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de apel a susținut că prin criticile formulate,

apelantul-reclamant a arătat că în fața primei instanțe a renunțat la capătul

de cerere privind obligația de a face, întrucât i-a fost eliberată decizia nr.

6/2003, însă a susținut că se impunea acordarea de daune cominatorii de la data

de 11 ianuarie 2002 până la data comunicării deciziei respectiv 11 aprilie

2003.

Cu privire la plata

daunelor cominatorii s-a reținut că acestea reprezintă un mijloc de

constrângere împotriva debitorului, care este obligat să le plătească până la

executarea obligației, că trebuie dovedit prejudiciul material adus de

debitorul care nu și-a îndeplinit obligația.

S-a mai reținut că la

data soluționării acțiuni, obligația ce-i revenea pârâtei a fost îndeplinită

prin emiterea deciziei.

Împotriva

deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

reclamantul S.O. a formulat recurs prin care a formulat în esență, aceleași

critici privitoare la îndreptățirea sa de a i se acorda daune cominatorii

pentru perioada cuprinsă între 11 februarie 2002-11 aprilie 2003, de 500.000

lei pe zi de întârziere, ca urmare a imposibilității sale de a folosi terenul

în litigiu și de a obține venituri de pe acesta.

Recursul va fi

respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă

a reclamantului (7 aprilie 2003) deși nu este expres întemeiată în drept, din

motivarea ei rezultă că aceasta se află sub incidența Legii nr. 10/2001.

În principial

solicitându-se ca pârâta să fie obligată să-i răspundă la notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001 și ca urmare a neexecutări acestei obligați, să fie

obligată la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, până la comunicarea

recursului la notificarea formulată.

Din analiza actelor

dosarului se constată că prin decizia nr. 6/2003 pârâta și-a îndeplinit

obligația de a răspunde la notificarea formulată de reclamant, motiv pentru

care acesta a și renunțat la judecarea primului capăt de cerere.

Cu privire la

critica recurentului referitoare la ne-acordarea daunelor cominatorii se

constată că acestea sunt solicitate în cadrul procesual dat de dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Această lege este o

lege specială, ce vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru

imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum

și procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.

Pentru

neîndeplinirea, în anumite termene, a obligațiilor ce revin diverselor persoane

juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparațiilor,

legea a prevăzut pentru unele termene sancțiuni( de exemplu art. 30 alin. (2)

care penalizează unitatea vinovată cu 0,1% pe zi, din valoarea sumei datorate),

iar pentru alte termene, nu a prevăzut sancțiuni, cum este și cazul termenului

de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1) din această lege.

În consecință,

în lipsa unor sancțiuni prevăzute de legea specială instanța de apel în mod

corect a respins ca neîntemeiată cererea recurentului-reclamant de acordare a

daunelor cominatorii pe zi de întârziere.

Pentru motivele

arătate, recursul în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul S.O. împotriva deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2007.