ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2007

Asupra recursului civil de față în urma analizei și examinării actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 7 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul S.O. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bengești a solicitat instanței ,ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să elibereze decizia de soluționare a notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001. A solicitat și obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în sumă de 500.0001ei/zi întârziere până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că între părți a existat un litigiu civil cu privire la restituirea unei suprafețe de 3.000 mp situată în comuna Săcelu, sat Hăiești deținut fără drept de pârâtă; și deși a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru această suprafață de teren, pârâta a refuzat să soluționeze notificarea, motiv pentru care a solicitat plata unor daune cominatorii în sumă de 500.000/zi de întârziere, de la data refuzului emiterii unui răspuns la notificare, până la formularea acestuia. La termenul de la data de 22 aprilie 2003, reclamantul a formulat o precizare la acțiune, în sensul că, renunță la primul capăt de cerere, privind obligația de a face, întrucât i-a fost comunicată decizia prin care s-a soluționat notificarea sa și a arătat că insistă în judecarea capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii, pe perioada 11 ianuarie 2002, până la comunicarea deciziei.

Prin sentința civilă nr. 110 din 22 aprilie 2003, Tribunal Gorj a respins cererea pentru acordarea daunelor cominatorii și a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind obligația de a face. În motivarea hotărârii, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 154 din 29 august 2002, Tribunalul Gorj a admis cererea aceluiași reclamant, cu același obiect și a obligat pârâta SC A. SA Bengești să emită o decizie motivată conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea formulată de reclamant. După respingerea apelurilor declarate de pârât, prin decizia civilă nr. 237 din 13 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, pârâta s-a conformat hotărârilor judecătorești și a emis decizia nr. 6 din 11 aprilie 2003. Cum la data soluționării cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, obligația pârâtei a fost îndeplinită, s-a reținut că o astfel de cerere este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 239 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 110/2003 a Tribunalului Gorj și în consecință, a anulat-o și a trimis cauza pentru soluționare la Judecătoria Târgu Cărbunești. În motivare, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile cu privire la respingerea capătului de cerere pentru obligarea la plata daunelor cominatorii, deoarece reclamantul a susținut că prin neemiterea în termen a deciziei a fost lipsit de folosința terenului, suferind astfel un prejudiciu. Cum instanța nu a lămurit acest aspect și nu a specificat dacă reclamantul solicită doar despăgubiri pentru nefolosința terenului și nu s-a pus în discuția părților temeiul acțiunii și competența instanței de soluționare s-a trimis cauza pentru soluționare la Judecătoria Târgu Cărbunești.

Prin decizia civilă nr. 2756 din 7 aprilie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. În motivare, Înalta Curte a reținut că reclamantul a formulat o acțiune în justiție întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care avea mai multe capete de cerere principale, accesorii sau incidente. Cum competența soluționări cererilor accesorii sau incidente sunt în căderea instanței competente să soluționeze cererea principală, greșit s-a trimis cauza spre competenta soluționare judecătoriei, instanța de apel trebuind să procedeze conform art. 297 alin. (1) să rețină cauza și evoce fondul.

În urma casării cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 205 din 6 martie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.O. împotriva sentinței civile din 22 aprilie 2003 pronunțate de Tribunalul Gorj. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a susținut că prin criticile formulate, apelantul-reclamant a arătat că în fața primei instanțe a renunțat la capătul de cerere privind obligația de a face, întrucât i-a fost eliberată decizia nr. 6/2003, însă a susținut că se impunea acordarea de daune cominatorii de la data de 11 ianuarie 2002 până la data comunicării deciziei respectiv 11 aprilie 2003. Cu privire la plata daunelor cominatorii s-a reținut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere împotriva debitorului, care este obligat să le plătească până la executarea obligației, că trebuie dovedit prejudiciul material adus de debitorul care nu și-a îndeplinit obligația.

S-a mai reținut că la data soluționării acțiuni, obligația ce-i revenea pârâtei a fost îndeplinită prin emiterea deciziei. Împotriva deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, reclamantul S.O. a formulat recurs prin care a formulat în esență, aceleași critici privitoare la îndreptățirea sa de a i se acorda daune cominatorii pentru perioada cuprinsă între 11 februarie 2002-11 aprilie 2003, de 500.000 lei pe zi de întârziere, ca urmare a imposibilității sale de a folosi terenul în litigiu și de a obține venituri de pe acesta. Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Acțiunea introductivă a reclamantului (7 aprilie 2003) deși nu este expres întemeiată în drept, din motivarea ei rezultă că aceasta se află sub incidența Legii nr. 10/2001.

În principial solicitându-se ca pârâta să fie obligată să-i răspundă la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și ca urmare a neexecutări acestei obligați, să fie obligată la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere, până la comunicarea recursului la notificarea formulată. Din analiza actelor dosarului se constată că prin decizia nr. 6/2003 pârâta și-a îndeplinit obligația de a răspunde la notificarea formulată de reclamant, motiv pentru care acesta a și renunțat la judecarea primului capăt de cerere. Cu privire la critica recurentului referitoare la ne-acordarea daunelor cominatorii se constată că acestea sunt solicitate în cadrul procesual dat de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Această lege este o lege specială, ce vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și procedura de urmat pentru realizarea scopului legii. Pentru neîndeplinirea, în anumite termene, a obligațiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparațiilor, legea a prevăzut pentru unele termene sancțiuni( de exemplu art. 30 alin. (2) care penalizează unitatea vinovată cu 0,1% pe zi, din valoarea sumei datorate), iar pentru alte termene, nu a prevăzut sancțiuni, cum este și cazul termenului de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1) din această lege.

În consecință, în lipsa unor sancțiuni prevăzute de legea specială instanța de apel în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea recurentului-reclamant de acordare a daunelor cominatorii pe zi de întârziere. Pentru motivele arătate, recursul în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.O. împotriva deciziei nr. 205 din 6 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.