ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 iulie 2002, P.M. a

chemat în judecată C.N.L.O. S.A. Târgu Jiu pentru a fi obligată să se pronunțe,

prin decizie motivată, care să-i fie comunicată, asupra notificării din 9

octombrie 2001 prin care i-a cerut plata unor despăgubiri, în condițiile Legii

nr. 10/2001 pentru imobilul expropriat prin Decretul nr. 129/1985, compus din

mai multe construcții și 255 m.p. teren situat în satul Hotăroasa, comuna

Urdari, județul Gorj.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin

sentința nr. 164 din 4 septembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat-o pe

pârâtă să se pronunțe, prin decizie motivată, asupra notificării din litigiu.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 214 din 29 septembrie 2002, a admis apelul reclamantei

și, schimbând în parte sentința, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 100.00

lei/zi întârziere cu titlu de daune cominatorii, datorate de la data hotărârii

în apel și până la comunicarea deciziei asupra notificării, cu 1.000.000 lei

cheltuieli de judecată. Apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel și-a întemeiat

decizia pe dispozițiile art. 1075 și art. 1085 C. civ. în raport de care a

apreciat că, în speță, fiind vorba de o obligație de a face referitor la care

pârâta a răspuns printr-o atitudine obstructivă, se impune, în scopul

asigurării executării acestei obligații, instituirea unor daune cominatorii.

Totodată, instanța de apel a reținut că obligația emiterii unei decizii asupra

notificării rezultă din art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care

justifică admiterea acțiunii și, corelativ, respingerea apelului pârâtei.

Împotriva acestei decizii pârâta a

declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că, nefiind

deținătoarea bunului din litigiu, greșit a fost notificată de reclamantă și

obligată judecătorește să emită decizia prevăzută de art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001. A mai susținut că reclamanta are posesia bunului și că

daunele cominatorii nu au o bază legală.

Recursul este întemeiat în sensul

celor ce urmează.

Din titlul și economia

reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, rezultă că regimul juridic pe

care îl prescrie are în vedere imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989. În accepțiunea acestui act normativ noțiunea

de preluare presupune existența unui deținător al imobilului care, în ipoteza

notificării sale de către persoana îndreptățită, așa cum a fost definită prin

art. 3, are o sumă de obligații, înscrise în capitolele 3 – 5 ale legii.

Or, în speță, contrar afirmațiilor

reclamantei, pârâta s-a apărat constant că nu este deținătoarea imobilului, că

nu există o preluare a bunului și că reclamanta  îl stăpânește și locuiește

efectiv în el, așa încât obligațiile care au fost impuse prin hotărârile

atacate sunt fără temei legal.

Întrucât instanțele nu s-au

pronunțat asupra acestor mijloace de apărare, esențiale pentru stabilirea pe

deplin a faptelor deduse judecății și pronunțarea unei soluții temeinice și

legale, se impune, în temeiul art. 304 pct. 10, 313 și 314 C. proc. civ.

admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei la

prima instanță pentru rejudecare.

Instanța de trimitere urmează a ține

seama de dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

C.L.O. S.A. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 214 din 29 noiembrie 2002 a Curții

de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 164 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secția

civilă.

Trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  23 octombrie 2003.