ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 iulie 2002, P.M. a chemat în judecată C.N.L.O. S.A. Târgu Jiu pentru a fi obligată să se pronunțe, prin decizie motivată, care să-i fie comunicată, asupra notificării din 9 octombrie 2001 prin care i-a cerut plata unor despăgubiri, în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul expropriat prin Decretul nr. 129/1985, compus din mai multe construcții și 255 m.p. teren situat în satul Hotăroasa, comuna Urdari, județul Gorj. Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 164 din 4 septembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să se pronunțe, prin decizie motivată, asupra notificării din litigiu.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 214 din 29 septembrie 2002, a admis apelul reclamantei și, schimbând în parte sentința, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 100.00 lei/zi întârziere cu titlu de daune cominatorii, datorate de la data hotărârii în apel și până la comunicarea deciziei asupra notificării, cu 1.000.000 lei cheltuieli de judecată. Apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat. Instanța de apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 1075 și art. 1085 C. civ. în raport de care a apreciat că, în speță, fiind vorba de o obligație de a face referitor la care pârâta a răspuns printr-o atitudine obstructivă, se impune, în scopul asigurării executării acestei obligații, instituirea unor daune cominatorii.

Totodată, instanța de apel a reținut că obligația emiterii unei decizii asupra notificării rezultă din art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care justifică admiterea acțiunii și, corelativ, respingerea apelului pârâtei. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că, nefiind deținătoarea bunului din litigiu, greșit a fost notificată de reclamantă și obligată judecătorește să emită decizia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. A mai susținut că reclamanta are posesia bunului și că daunele cominatorii nu au o bază legală. Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.

Din titlul și economia reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, rezultă că regimul juridic pe care îl prescrie are în vedere imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În accepțiunea acestui act normativ noțiunea de preluare presupune existența unui deținător al imobilului care, în ipoteza notificării sale de către persoana îndreptățită, așa cum a fost definită prin art. 3, are o sumă de obligații, înscrise în capitolele 3 – 5 ale legii. Or, în speță, contrar afirmațiilor reclamantei, pârâta s-a apărat constant că nu este deținătoarea imobilului, că nu există o preluare a bunului și că reclamanta îl stăpânește și locuiește efectiv în el, așa încât obligațiile care au fost impuse prin hotărârile atacate sunt fără temei legal.

Întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra acestor mijloace de apărare, esențiale pentru stabilirea pe deplin a faptelor deduse judecății și pronunțarea unei soluții temeinice și legale, se impune, în temeiul art. 304 pct. 10, 313 și 314 C. proc. civ. admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare. Instanța de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta C.L.O. S.A. Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 214 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 164 din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă. Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.