ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2652/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de pârâta C.N.L.OS.A. Tîrgu Jiu – E.M.C.R.P.

împotriva deciziei nr.166 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova –

Secția civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat intimatul reclamant P.D., prin fiul acestuia P.D.C.– cu

procură. Au lipsit recurenta pârâtă și intimata reclamantă P.I.

Procedura

completă.

Recursul este

scutit de timbru.

Instanța

constată că pricina este în stare de judecată.

Mandatarul

P.D.C.solicită respingerea recursului, referindu-se la întâmpinarea depusă la

dosar.

C U R T E A

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13

mai 2002 reclamanții P.D. și P.I.au chemat în judecată pe pârâta C.N.L.OS.A.

Târgiu-Jiu – E.M.C.R.- P.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul

Legii nr.10/2001, să fie obligată să emită o decizie cu privire la solicitarea

reclamanților de a primi ori nu despăgubiri pentru două imobile situate în

comuna Urdari, satul Hotăroasa, județul Gorj, ale căror construcții au fost

demolate.

În motivarea

acțiunii reclamanții au învederat că s-au adresat încă din 5 iunie 2001 cu

notificare efectuată prin executor judecătoresc societății pârâte prin care au

pretins despăgubirile prevăzute de lege pentru cele două imobile, însă pârâta a

refuzat să dea un răspuns solicitării reclamanților.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj – Secția civilă, prin sentința nr.136 din

4 iulie 2002, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să emită o

decizie sau dispoziție motivată în condițiile prevăzute de art.23-24 din Legea

nr.10/2001.

Apelul promovat

împotriva acestei sentințe de pârâta C.N.L.O.S.A. Târgu-Jiu – E.M.C.R.- P.a

fost respins ca nefondat prin decizia nr.166 din 9 octombrie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova – Secția civilă.

Împotriva deciziei

dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a

declarat recurs pârâta C.N.L.OS.A. Târgu Jiu – E. M.C.Roșia – Peșteana Rovinari

care a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru aplicarea greșită a

legii.

În dezvoltarea

recursului s-a arătat că din topografia dispozițiilor art.23 și 24 din Legea

nr.10/2001 referitoare la obligația unității deținătoare de a se pronunța prin

decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, se

deduce în mod indubitabil că această obligație subzistă numai în cazul în care

s-a solicitat restituirea în natură a bunului, nu și atunci când se cer măsuri

reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești. S-a susținut că

hotărârile judecătorești criticate sunt echivoce, iar acționarea în judecată a

pârâtei reprezintă abuz de drept.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit art.23

alin.1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art.24

alin.1 din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este

posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.23 alin.1 să

facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Din prevederile

legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite

i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent

sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca

asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunțe (să răspundă)

printr-o decizie ori dispoziție motivată.

Cazul dedus

recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul

persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei

notificate, care din neglijență, sau, poate, rea-voință, refuză să răspundă la

notificarea făcută de persoanele îndreptățite. O atare conduită culpabilă, nu

poate în nici un caz să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să

le lipsească în fapt de posibilitatea de   a-și apăra drepturile recunoscute de

lege.

Dacă persoana

notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea persoanei

îndreptățite și nici ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art.24 alin.7 și

8 din Legea nr.10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziției care cuprinde

oferta de restituire, deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar prevederile

respective au caracter special fiind de strictă interpretare și aplicare și,

deci, nesusceptibile de aplicare prin analogie.

Deși

legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana

deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare,

aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr.10/2001, totuși cei îndreptățiți

se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică

deținătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziție

motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o

procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă instituită în mod imperativ.

Cum pârâta a

refuzat în mod nejustificat să răspundă la solicitarea reclamanților efectuată

potrivit legii, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi

respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.L.OS.A. Tîrgu Jiu – E.M.C. Roșia

Pesteana împotriva deciziei nr.166 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.