ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7084/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7084/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

6 ianuarie 2003, reclamantele V.E. și K.A.M. au chemat în judecată pârâtele SC

H. SA București, sucursala Târgu Jiu, Primăria municipiului București,

Prefectura Gorj și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București,

D.G.F.P. Gorj pentru a fi obligate la despăgubiri bănești pentru imobilul

situat în localitatea Târgu Jiu, în suprafața de 8000 mp sau restituirea în

natură.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au susținut că sunt moștenitoarele legale ale defunctului V.V., căruia, prin

Decretul nr. 111/1951 i-a fost preluat imobilul în mod abuziv, fără plata

vreunei despăgubiri.

Deși au respectat și urmat procedura

prevăzută de dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, adresându-se

cu notificare pârâtelor, acestea nu au comunicat nici un răspuns, motiv pentru

care au promovat prezenta cerere.

Au mai arătat că terenul este ocupat

parțial de clădiri.

Prin sentința civilă nr. 89 din 31

martie 2004 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte cererea introductivă,

astfel cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtelor să emită o

dispoziție motivată. S-a dispus obligarea pârâtei Primăria municipiului Târgu

Jiu să comunice notificarea din 9 ianuarie 2001 pârâtei SC H. SA București,

sucursala Târgu Jiu, care a fost obligată să emită o decizie/dispoziție

motivată prin care să se pronunțe asupra notificării. A fost respins capătul de

cerere privind obligarea pârâtelor la daune cominatorii.

Prima instanță a reținut, în esență

că notificarea reclamantelor comunicată la data de 9 ianuarie 2002 pârâtei

Primăria municipiului Târgu Jiu nu a fost înaintată nici uneia dintre

persoanele juridice deținătoare a terenurilor solicitate, printre care se află

și pârâta SC H. SA București, sucursala Târgu Jiu.

Față de prevederile art. 21 din

Legea nr. 10/2001, respectate de reclamanți, corelativ cu neîndeplinirea de

către pârâte a cerinței instituite de prevederile art. 23 din lege, prima

instanță a reținut temeinicia acțiunii introductive.

Capătul de cerere privind obligarea

pârâtelor la plata de daune cominatorii a fost respins, justificat de faptul că

dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu prevăd expres o astfel de sancțiune în cazul

nerespectării obligațiunii prevăzute de dispozițiile legale sus-citate.

Apelul declarat de pârâta SC H. SA

București, sucursala Târgu Jiu, a fost admis ca fondat prin decizia civilă nr.

743 din 8 martie 2005 a Curții de Apel Craiova. A fost schimbată în parte

sentința primei instanțe în sensul că a fost respinsă cererea formulată în nume

propriu de reclamanta V.E.

Au fost menținute restul

dispozițiilor cu precizarea că a fost obligată doar SC H. SA București SA

București în loc de sucursala Târgu Jiu, să emită decizie/dispoziție motivată.

Instanța de apel a constatat ca întemeiată

critica privind neîndeplinirea, în persoana reclamantei V.E. , a calității de

persoană îndreptățită în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

întrucât autorul său, despre care s-a susținut că este succesor al titularului

dreptului de proprietate invocat, era decedat la momentul deschiderii

succesiunii de cujus-ului, motiv pentru care reclamanta nu are vocație de a

succede la succesiunea invocat și deci, nici calitatea cerută de legea specială

pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile sale.

S-a constatat ca întemeiată și

critica privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei persoană juridică

chemată în proces, care nu are personalitate juridică, capacitate procesuală

având pârâta SC H. SA București, sens în care au fost invocate prevederile art.

24 din HG nr. 627/2000 privind reorganizarea C.N.E. SA și în sarcina căreia a

fost dispusă îndeplinirea obligației impusă de prevederile art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Au fost respinse ca nefondate

celelalte critici, fiind dovedită atât legitimarea procesuală activă a

reclamantei K.A.M., nepoata de cujus-ului V.V., cât și îndreptățirea acesteia

de a uza de prevederile legii speciale de reparațiune, incidente raportului

juridic litigios.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta SC H. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

susținut următoarele:

s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6

C. proc. civ., sens în care a susținut că, deși intimatele nu au solicitat,

instanța a dispus trimiterea notificării de către primărie;

insuficientă care echivalează cu nemotivarea, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care a arătat că instanța de apel nu a arătat

motivele pentru care a considerat că cererea precizată a fost depusă în

termenul prevăzut de lege și nu cu depășirea acestuia, deși față de obiectul

acesteia, depunerea sa după un an de la demararea procedurii judiciare s-a

făcut peste momentul impus de cerințele art. 132 C. proc. civ.

de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a dispus să-i fie trimisă

spre soluționare notificarea înaintată primăriei, aplicând astfel normele

dreptului comun unei situații speciale, distinct reglementată de prevederile

legii de reparațiune.

Au mai arătat că, atât notificarea

cât și acțiunea introductivă au fost formulate de o persoană ce nu avea

calitatea de persoană îndreptățită, iar cea care avea această calitate nu a

înțeles să uzeze de prevederile legii speciale pentru realizarea dreptului său.

Au fost astfel greșit soluționate

atât excepțiile întemeiate pe motivele sus expuse, cât și cele privind

nulitatea cererii de chemare în judecată, precum și aceea a omisiunii

pronunțării în contradictoriu cu toate părțile chemate în judecată în calitate

de pârâte, greșeală ce, de asemenea, nu a fost analizată și îndreptată de

instanța de control judiciar.

Au mai invocat, totodată, nulitatea

hotărârii instanței de apel, pentru pronunțarea sa cu încălcarea prevederilor

art. 147 și art. 260 C. proc. civ. constând în nesemnarea încheierii de amânare

a pronunțării, solicitând, în principal casarea acestei hotărâri pentru motivul

invocat și, în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii

cererii introductive.

Examinând hotărârea atacată, față de

motivele invocate, se constată ca nefondat recursul pentru considerentele ce

succed:

Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen

pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi

dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii

modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Iar potrivit art. 134 C. proc. civ.,

este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate,

pot pune concluzii cerințe ce trebuie întrunite cumulativ pentru a considera ca

realizat acest moment esențial al dezbaterilor.

În speță, la cererea părților

judecata cauzei a fost suspendată (art. 242 pct. 1 C. proc. civ.) și, după

repunerea pe rol amânată la cererea reclamantelor pentru a depune înscrisuri,

cerere acceptată de pârâte. De menționat că la acest termen de judecată (18

februarie 2004), cât și la cel ulterior acordat în cauză (3 martie 2004)

procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu recurenta-pârâtă, actul de

procedură privind-o pe aceasta fiind restituit cu mențiunea „fără stradă și

adresă nu se poate emite”.

Prin urmare, în raport de

considerațiile legale reținute și față de starea de fapt descrisă, prima zi de

înfățișare o constituie în speță momentul depunerii și comunicării precizării

de acțiuni, 17 martie 2004, astfel încât sub acest aspect criticile recurentei

sunt nefondate.

De asemenea, în raport de

prevederile art. 132 C. proc. civ. sus-amintite, instanța ar fi putut, la

cererea reclamantului sau, în acord cu principiul rolului activ consacrat de

prevederile art. 129 C. proc. civ. să acorde un nou termen de judecată la prima

zi de înfățișare, pentru întregirea sau modificarea acțiunii, termene care în

speță ar fi putut să fie ulterior datei de depunere a precizării de acțiuni,

astfel încât și față de aceste considerațiuni, criticile recurentei sunt

nefondate.

Sunt, de asemenea, nefondate și

criticile axate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, deși

sunt încadrate pe acest motiv de recurs, recurenta face din nou trimiteri la

motivul de recurs sus-analizat. Pentru a fi incident motivul de recurs invocat,

este necesară neindicarea motivelor pe care se sprijină decizia judecătorului,

ca și existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ipoteze

ce nu există în cauză.

Dimpotrivă, în speță, instanța de

apel a răspuns punctual și complet fiecărui motiv pe care s-a sprijinit calea

de atac exercitată, analizând temeinicia sau netemeinicia criticilor formulate

față de dispozițiile legale evocate și a celor incidente în cauză, pronunțând

hotărârea atacată ale cărei considerente sunt concordante dispozitivului său și

corespund naturii pricinii.

Nefondate sunt și criticile

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele aplicând și

interpretând corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză.

Este cert, că terenul, obiect al

cererii introductive este deținut de pârâta societate comercială, unitate

deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001(în forma actuală).

Este de asemenea, de necontestat că

reclamantele au notificat una dintre persoanele considerate de lege, ca

debitori ai obligației prevăzute de art. 25 (fost art. 23) din lege, respectiv

primăria care, în disprețul dispozițiilor legale evocate, a spiritului și

finalității acestei legi, a preferat să stea în pasivitate, conduită contrară

legii și sancționată de instanțe.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (2)

din lege (fost art. 25) „persoana juridică notificată va comunica persoanei

îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a

celeilalte părți din imobilul solicitat, dispozițiile ce se aplică și ipotezei

reglementate de prevederile al. 5 al aceluiași text, potrivit căruia,

dispoziția legală enunțată „se aplică în mod corespunzător și în cazul în care

unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat”.

Încălcând aceste prevederi legale,

pârâta primăria a nesocotit obligația instituită mai sus, astfel încât,

pronunțându-se în sensul înaintării notificării persoanei juridice deținătoare

și obligării acesteia din urmă să soluționeze prin decizie/dispoziție motivată

notificarea, instanțele au dat eficiență acestor dispoziții legale, și au făcut

aplicațiunea art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului, sancționând tăcerea entității notificate și temporizarea

procedurii reglementate de legea specială

Sunt, de asemenea, nefondate și

criticile privind lipsa calității de persoană îndreptățită în persoana

reclamantei K., critici net înlăturate, de instanțe de apel.

Din verificarea conținutului

notificării (f. 3 dos. fond) rezultă că aceasta are conținutul prescris de

dispozițiile art. 22 alin. (2) din lege, indicând atât elementele de

identificare a persoanei îndreptățite, cât și a imobilului a cărui restituire

se cere, ca și valoarea aproximativă a acestuia.

Împrejurarea că notificarea și

acțiunea introductivă au fost formulate de mama reclamantei în baza unui mandat

nu are nici o relevanță asupra vocației și îndreptățirii acesteia de a

beneficia de prevederile legii, întrucât potrivit art. 67 alin. (1) C. proc.

civ. „părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin

mandatar”.

Reprezentarea judiciară constituie o

formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituție nu

este considerată uneori ca având un caracter pur procedural.

Consecința încheierii mandatului

judiciar este aceea că actele procedurale îndeplinite de către reprezentant se

răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei

reprezentate.

Atât prima instanță, cât și cea de

control judiciar, reținând atât existența mandatului (f. 101), cât și a

efectelor acestuia asupra dreptului civil invocat, au făcut o corectă aplicare

și interpretare a prevederilor legale incidente cauzei.

Prin urmare, legal au fost respinse

excepțiile întemeiate pe considerațiunile sus invocate, dispozițiile legale

arătate în susținerea acestora nefiind aplicabile situațiilor invocate.

Sunt nefondate și criticile privind

nulitatea hotărârii instanței de apel pentru lipsa semnăturii judecătorilor pe

încheierea de amânare a pronunțării, întrucât, pe de o parte, nulitatea, ca

sancțiune civilă nu se presupune, ci trebuie să fie precis și expres

reglementată de lege. Ori, prevederile art. 261 C. proc. civ. ce reglementează

conținutul hotărârii nu prevăd, pentru situația evocată, sancțiunea nulității.

De menționat că în situația

reglementată de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care se

referă la semnăturile judecătorilor și ale grefierului, regimul juridic al

nulității este diferit, distincția constând în nesemnarea minutei, care atrage

nulitatea ce nu poate fi remediată decât prin casare și nesemnarea hotărârii,

ce reprezintă o neregularitate procedurală susceptibilă de remediere.

Ori, în speță, pe de o parte

dispozițiile legale evocate în susținerea nulității nu prevăd o atare

sancțiune, iar, pe de altă parte, pentru identitate de rațiune, lipsa

semnăturilor judecătorilor de pe încheierea de amânare a pronunțării constituie

o omisiune ce este susceptibilă de remediere și care, pentru considerentele

expuse, nu este aptă de a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Pentru considerentele ce preced, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de SC H. SA București, sucursala H. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr.

743 din 8 martie 2005 al Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2006.