ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1555/95/2008, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta K.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC H. SA - Sucursala Comercială de Producere a Energiei Electrice București și SC H. SA - Sucursala Târgu-Jiu, anularea deciziei nr. 794 din 11 noiembrie 2008, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâților să emită o nouă decizie prin care să restituie, prin compensare în natură, o suprafață de teren echivalentă valoric pentru terenurile ocupate de construcțiile și amenajările aflate în patrimoniul intimatelor. Prin sentința civilă nr. 37 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 10243/3/2009. Prin sentința civilă nr. 806 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta K.A.M. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin decizia contestată, reclamantei i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu. Acordarea de teren în compensare este posibilă doar dacă unitatea deținătoare dispune de terenuri libere, ceea ce nu este cazul în speță. În ceea ce privește suprafața de teren pentru care a fost formulată notificarea, Tribunalul a reținut că aceasta este de 4000 m.p.

și că, solicitarea de restituire a unei suprafețe de 8000 m.p. a fost formulată peste termenul legal. Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel reclamanta K.A.M. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 645 din 10 decembrie 2009, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă, cu motivarea că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 emisă de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice – H. SA a fost admisă notificarea din 11 ianuarie 2002, prin respingerea cererii de restituire în natură și propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 4000 m.p. teren. Curtea a constatat că notificarea din 11 ianuarie 2002, formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la unitatea deținătoare - Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu, se referă la suprafața de 4000 m.p.

teren (copie notificare - din Dosarul nr. 15551/95/2008). Cererea reclamantei din data de 13 iulie 2007, înregistrată la Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu sub nr. CC, se referă, într-adevăr, la o suprafață de 8000 m.p., dar prin această cerere, depusă după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, nu se poate modifica obiectul notificării inițiale formulate în termenul legal. Din acest punct de vedere, Tribunalul a apreciat corect că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 intimata a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața solicită în termen de către reclamantă. Susținerile apelantei, conform cărora intimata ocupă efectiv 4912,67 m.p.

din terenul ce a făcut parte din proprietatea numitului V.V.V., chiar dacă ar fi adevărată, nu poate duce la concluzia că prin decizie trebuiau să se acorde despăgubiri pentru o suprafață mai mare de teren decât suprafața solicitată în termen prin notificarea din 11 ianuarie 2002. Apelanta nu a indicat, nici în fața primei instanțe, nici în apel, vreo suprafață liberă de teren care ar aparține intimatei și care ar putea fi acordată în compensare. Posibilitatea acordării unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea deținătoare are terenuri libere. Trimiterea apelantei la terenul intimatei care se învecinează pe o întindere de 600 m.p.

cu terenul reclamantei, nu este suficientă pentru a demonstra că respectivul teren nu s-ar situa în limita de siguranță prevăzută de lege pentru lucrările cu specific hidroenergetic (construcții subterane necesare exploatării și urmăririi în siguranță a acumulării, respectiv, a amenajării hidroenergetice, de pe râul Jiu). Apelanta nu a dovedit că intimata deține alte terenuri decât cele strict necesare pentru realizarea obiectului său de activitate. Din punct de vedere al sarcinei probei, intimatei nu i se poate impune dovedirea faptului negativ al nedeținerii altor terenuri. Apelanta nu a solicitat în cursul procesului probe care să-i dovedească susținerile, cum ar fi proba cu o expertiză tehnică de specialitate.

În acest context, Curtea de apel a constatat că intimata nu a procedat în mod abuziv, deoarece nu s-a dovedit că ar deține terenuri libere și neafectate de amenajări în proprietate. Totodată, trebuie precizat că referirea la suprafața de 8000 m.p. din decizia nr. 7084 din 15 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, are în vedere inclusiv suprafețe de teren care sunt deținute de către alte unități, acest lucru rezultând atât din cadrul procesual din dosarul menționat (existența altor pârâți alături de pârâta din prezenta cauză), cât și din cele arătate de către reclamantă în notificarea din 11 ianuarie 2002. Împotriva sus-menționatei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta K.A.M., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, în mod greșit ambele instanțe, atât cea de fond cât și cea de apel, au respins capătul de cerere privind suprafața reală la care este îndreptățită reclamanta, respectiv 4912,67 m.p., în loc de 4000 m.p., cât au recunoscut intimatele pârâte, pentru că suprafața deținută de acestea, conform documentației tehnico-cadastrale, este cea de 4912,67 m.p.

La momentul formulării notificării din 11 ianuarie 2002, recurenta arată că a estimat suprafețele ocupate de diverși deținători, printre care și intimatele-pârâte în cauză, pentru că nu avea posibilitatea de acces în incinta acestora, pentru a măsura cu exactitate suprafața reală deținută, însă actele doveditoare ale fostei proprietăți a autorului acesteia, coroborate cu ocupațiunea reală a intimatelor care nu prezintă niciun act de dobândire în mod legal a întregii suprafețe, conduc la concluzia că suprafața concretă la care este îndreptățită este cea din documentația cadastrală a acestora, respectiv 4912,67 m.p., motiv pentru care, solicită admiterea acestui capăt de cerere și modificarea ambelor hotărâri din acest punct de vedere.

Referitor la respingerea solicitării obligării intimatelor - pârâte, al căror capital este majoritar de stat, de a-i atribui în compensare - în natură, suprafața de 4912,67 m.p., aferentă sediului sucursalei din Târgu-Jiu, pe un alt amplasament, nesolicitat de alte persoane îndreptățite și neafectat de utilități publice, consideră că ambele instanțe au respins acest capăt de cerere fără să analizeze această posibilitate, singurul argument în favoarea acestor soluții fiind răspunsul intimatelor pârâte conform căruia nu dețin astfel de suprafețe ce pot fi restituite și faptul că reclamanta nu a solicitat o expertiză pentru identificarea unei posibile locații. Recurenta arată în continuare, că a formulat plângerea împotriva deciziei intimatelor-pârâte, mizând pe buna credință a acestora, având în vedere faptul că reprezintă Statul Român și nu un SRL oarecare.

Solicitarea sa, îndeosebi cea din apel, a fost pentru un amplasament concret, respectiv la apus de proprietatea acesteia din strada B., cu mențiunea că între proprietate și râul Jiu este un teren cu o lățime de 70 m care nu este afectat de nici o utilitate publică, iar dacă se analizează actul de proprietate al autorului, se poate constata că fosta proprietate se învecina cu râul Jiu. Retrocedarea în natură a terenului din această zonă de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu s-a limitat la această distanță (70 m) de râul Jiu pentru că diferența este deținută de intimatele-pârâte. Fiind o solicitare concretă era firesc să fie transmis și un răspuns concret de către intimatele-pârâte cu referire la acest amplasament din care să rezulte explicit dacă este afectat de utilități publice, care sunt acestea și ce suprafață ocupă.

Intimatele-pârâte s-au limitat să răspundă generic și relativ. De asemenea, arată că deși a solicitat instanțelor să oblige pârâtele să prezinte situația terenurilor deținute pe raza Municipiului Târgu-Jiu, acest lucru nu s-a realizat, astfel încât, ambele hotărâri s-au pronunțat pe simple afirmații și nu pe o analiză concretă a actelor și lucrărilor dosarului. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de motivele de nelegalitate invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat. Astfel, referitor la prima critică, privind suprafața reală la care recurenta-reclamantă susține că este îndreptățită, respectiv 4912,67 m.p. în loc de 4000 m.p.

teren, cât au recunoscut intimatele-pârâte, se constată că, în mod legal, în soluționarea notificării din 11 ianuarie 2002 formulată de reclamanta K.A.M. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare a emis decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața solicitată în termen - prin notificare, respectiv cea de 4000 m.p. teren. Susținerile recurentei-reclamante pe parcursul procesului de față, având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei nr. 794/2008, în sensul că societatea intimată deține efectiv, conform documentației cadastrale, 4912,67 m.p.

teren, suprafață pentru care ar fi fost îndreptățită la măsurile reparatorii, în mod corect, au fost înlăturate în etapa judiciară a procedurii de restituire, pe considerentul că prin decizia contestată trebuiau să se acorde măsuri reparatorii doar pentru suprafața solicitată în termen prin notificare, ci nu pentru o suprafață mai mare de teren. În acest sens, instanța supremă apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului [alin. (1)]. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, cu 3 luni potrivit fiecărui act normativ menționat. În raport de dispozițiile art. 22 alin. (2) din lege, solicitarea de restituire în natură trebuie să cuprindă atât elementele de identificare a persoanei îndreptățite, cât și cele referitoare la bunul imobil respectiv, precum și valoarea estimată a acestuia. Potrivit alin. (5) al art. 22, nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Cum prin notificarea formulată în termenul legal, s-a solicitat în mod expres - la pct. 5 - acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 4000 m.p.

teren atribuit de primărie către Electrocentrale Târgu-Jiu, în mod corect au reținut instanțele anterioare, că împrejurarea relevată (lipsa identificării imobilului în întregul său, raportat la solicitarea concretă a reclamantei) este determinată în a concluziona că dispoziția contestată sub acest aspect este legală și temeinică. Din economia textului de lege mai sus menționat, rezultă că solicitările formulate pe această cale nu pot fi echivoce, ci atent și detaliat precizate, iar imobilele solicitate, strict individualizate - aspecte care s-au statuat în jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, privind respingerea solicitării reclamantei de a i se atribui în compensare, în natură, suprafața de teren solicitată, pe un alt amplasament, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, reținând că posibilitatea acordării unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea deținătoare are terenuri disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În mod corect s-a reținut în cauză, că recurenta-reclamantă nu a dovedit faptul că intimata deține alte terenuri decât cele strict necesare pentru realizarea obiectivului său de activitate. Sub acest aspect, sarcina probei revenea recurentei-reclamante, neputându-se impune intimatei dovedirea faptului negativ al nedeținerii altor terenuri libere și neafectate de amenajări în proprietate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă K.A.M. împotriva deciziei civile nr. 645 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.