ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3474/2010

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 1555/95/2008, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta K.A.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC H. SA - Sucursala Comercială de

Producere a Energiei Electrice București și SC H. SA - Sucursala Târgu-Jiu,

anularea deciziei nr. 794 din 11 noiembrie 2008, emisă în temeiul Legii nr.

10/2001 și obligarea pârâților să emită o nouă decizie prin care să restituie,

prin compensare în natură, o suprafață de teren echivalentă valoric pentru

terenurile ocupate de construcțiile și amenajările aflate în patrimoniul

intimatelor.

Prin sentința civilă

nr. 37 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

După declinare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub

nr. 10243/3/2009.

Prin sentința civilă

nr. 806 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta K.A.M.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că prin decizia contestată, reclamantei

i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul în

litigiu. Acordarea de teren în compensare este posibilă doar dacă unitatea

deținătoare dispune de terenuri libere, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește

suprafața de teren pentru care a fost formulată notificarea, Tribunalul a

reținut că aceasta este de 4000 m.p. și că, solicitarea de restituire a unei

suprafețe de 8000 m.p. a fost formulată peste termenul legal.

Împotriva sentinței Tribunalului

a declarat apel reclamanta K.A.M.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 645 din 10 decembrie

2009, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă, cu

motivarea că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 emisă de Societatea

Comercială de Producere a Energiei Electrice – H. SA a fost admisă notificarea

din 11 ianuarie 2002, prin respingerea cererii de restituire în natură și

propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru

suprafața de 4000 m.p. teren.

Curtea a constatat că

notificarea din 11 ianuarie 2002, formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001,

înregistrată la unitatea deținătoare - Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu, se referă

la suprafața de 4000 m.p. teren (copie notificare - din Dosarul nr. 15551/95/2008).

Cererea reclamantei din

data de 13 iulie 2007, înregistrată la Sucursala Electrocentrale Târgu Jiu sub

nr. CC, se referă, într-adevăr, la o suprafață de 8000 m.p., dar prin această cerere,

depusă după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, nu se poate modifica

obiectul notificării inițiale formulate în termenul legal.

Din acest punct de vedere,

Tribunalul a apreciat corect că prin decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008 intimata

a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața solicită

în termen de către reclamantă.

Susținerile apelantei,

conform cărora intimata ocupă efectiv 4912,67 m.p. din terenul ce a făcut parte

din proprietatea numitului V.V.V., chiar dacă ar fi adevărată, nu poate duce la

concluzia că prin decizie trebuiau să se acorde despăgubiri pentru o suprafață mai

mare de teren decât suprafața solicitată în termen prin notificarea din 11 ianuarie

2002.

Apelanta nu a indicat,

nici în fața primei instanțe, nici în apel, vreo suprafață liberă de teren care

ar aparține intimatei și care ar putea fi acordată în compensare.

Posibilitatea acordării

unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea

deținătoare are terenuri libere.

Trimiterea apelantei la

terenul intimatei care se învecinează pe o întindere de 600 m.p. cu terenul reclamantei,

nu este suficientă pentru a demonstra că respectivul teren nu s-ar situa în limita

de siguranță prevăzută de lege pentru lucrările cu specific hidroenergetic (construcții

subterane necesare exploatării și urmăririi în siguranță a acumulării, respectiv,

a amenajării hidroenergetice, de pe râul Jiu).

Apelanta nu a dovedit

că intimata deține alte terenuri decât cele strict necesare pentru realizarea obiectului

său de activitate. Din punct de vedere al sarcinei probei, intimatei nu i se poate

impune dovedirea faptului negativ al nedeținerii altor terenuri.

Apelanta nu a solicitat

în cursul procesului probe care să-i dovedească susținerile, cum ar fi proba cu

o expertiză tehnică de specialitate.

În acest context, Curtea

de apel a constatat că intimata nu a procedat în mod abuziv, deoarece nu s-a dovedit

că ar deține terenuri libere și neafectate de amenajări în proprietate.

Totodată, trebuie precizat

că referirea la suprafața de 8000 m.p. din decizia nr. 7084 din 15 septembrie 2006,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, are în vedere inclusiv suprafețe

de teren care sunt deținute de către alte unități, acest lucru rezultând atât din

cadrul procesual din dosarul menționat (existența altor pârâți alături de pârâta

din prezenta cauză), cât și din cele arătate de către reclamantă în notificarea

din 11 ianuarie 2002.

Împotriva sus-menționatei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta K.A.M., criticând-o pentru

nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Astfel, în mod greșit

ambele instanțe, atât cea de fond cât și cea de apel, au respins capătul de cerere

privind suprafața reală la care este îndreptățită reclamanta, respectiv 4912,67

m.p., în loc de 4000 m.p., cât au recunoscut intimatele pârâte, pentru că suprafața

deținută de acestea, conform documentației tehnico-cadastrale, este cea de 4912,67

m.p.

La momentul formulării

notificării din 11 ianuarie 2002, recurenta arată că a estimat suprafețele ocupate

de diverși deținători, printre care și intimatele-pârâte în cauză, pentru că nu

avea posibilitatea de acces în incinta acestora, pentru a măsura cu exactitate suprafața

reală deținută, însă actele doveditoare ale fostei proprietăți a autorului acesteia,

coroborate cu ocupațiunea reală a intimatelor care nu prezintă niciun act de dobândire

în mod legal a întregii suprafețe, conduc la concluzia că suprafața concretă la

care este îndreptățită este cea din documentația cadastrală a acestora, respectiv

4912,67 m.p., motiv pentru care, solicită admiterea acestui capăt de cerere și modificarea

ambelor hotărâri din acest punct de vedere.

Referitor la respingerea

solicitării obligării intimatelor - pârâte, al căror capital este majoritar de stat,

de a-i atribui în compensare - în natură, suprafața de 4912,67 m.p., aferentă sediului

sucursalei din Târgu-Jiu, pe un alt amplasament, nesolicitat de alte persoane îndreptățite

și neafectat de utilități publice, consideră că ambele instanțe au respins acest

capăt de cerere fără să analizeze această posibilitate, singurul argument în favoarea

acestor soluții fiind răspunsul intimatelor pârâte conform căruia nu dețin astfel

de suprafețe ce pot fi restituite și faptul că reclamanta nu a solicitat o expertiză

pentru identificarea unei posibile locații.

Recurenta arată în continuare,

că a formulat plângerea împotriva deciziei intimatelor-pârâte, mizând pe buna credință

a acestora, având în vedere faptul că reprezintă Statul Român și nu un SRL oarecare.

Solicitarea sa, îndeosebi cea din apel, a fost pentru un amplasament concret, respectiv

la apus de proprietatea acesteia din strada B., cu mențiunea că între proprietate

și râul Jiu este un teren cu o lățime de 70 m care nu este afectat de nici o utilitate

publică, iar dacă se analizează actul de proprietate al autorului, se poate constata

că fosta proprietate se învecina cu râul Jiu.

Retrocedarea în natură

a terenului din această zonă de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu s-a limitat

la această distanță (70 m) de râul Jiu pentru că diferența este deținută de intimatele-pârâte.

Fiind o solicitare concretă era firesc să fie transmis și un răspuns concret de

către intimatele-pârâte cu referire la acest amplasament din care să rezulte explicit

dacă este afectat de utilități publice, care sunt acestea și ce suprafață ocupă.

Intimatele-pârâte s-au limitat să răspundă generic și relativ.

De asemenea, arată că

deși a solicitat instanțelor să oblige pârâtele să prezinte situația terenurilor

deținute pe raza Municipiului Târgu-Jiu, acest lucru nu s-a realizat, astfel încât,

ambele hotărâri s-au pronunțat pe simple afirmații și nu pe o analiză concretă a

actelor și lucrărilor dosarului.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate, în raport de motivele de nelegalitate invocate și având

în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Astfel, referitor la prima

critică, privind suprafața reală la care recurenta-reclamantă susține că este îndreptățită,

respectiv 4912,67 m.p. în loc de 4000 m.p. teren, cât au recunoscut intimatele-pârâte,

se constată că, în mod legal, în soluționarea notificării din 11 ianuarie 2002 formulată

de reclamanta K.A.M. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare

a emis decizia nr. 794 din 11 noiembrie 2008, prin care a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru suprafața solicitată în termen - prin notificare,

respectiv cea de 4000 m.p. teren.

Susținerile recurentei-reclamante

pe parcursul procesului de față, având ca obiect contestația formulată împotriva

deciziei nr. 794/2008, în sensul că societatea intimată deține efectiv, conform

documentației cadastrale, 4912,67 m.p. teren, suprafață pentru care ar fi fost îndreptățită

la măsurile reparatorii, în mod corect, au fost înlăturate în etapa judiciară a

procedurii de restituire, pe considerentul că prin decizia contestată trebuiau să

se acorde măsuri reparatorii doar pentru suprafața solicitată în termen prin notificare,

ci nu pentru o suprafață mai mare de teren.

În acest sens, instanța

supremă apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 22 din Legea

nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care, persoana îndreptățită va notifica în

termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului [alin. (1)].

Termenul de 6 luni a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, cu 3 luni

potrivit fiecărui act normativ menționat.

În raport de dispozițiile

art. 22 alin. (2) din lege, solicitarea de restituire în natură trebuie să cuprindă

atât elementele de identificare a persoanei îndreptățite, cât și cele referitoare

la bunul imobil respectiv, precum și valoarea estimată a acestuia.

Potrivit alin. (5) al

art. 22, nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării

atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură

sau prin echivalent.

Cum prin notificarea formulată

în termenul legal, s-a solicitat în mod expres - la pct. 5 - acordarea de măsuri

reparatorii pentru suprafața de 4000 m.p. teren atribuit de primărie către Electrocentrale

Târgu-Jiu, în mod corect au reținut instanțele anterioare, că împrejurarea relevată

(lipsa identificării imobilului în întregul său, raportat la solicitarea concretă

a reclamantei) este determinată în a concluziona că dispoziția contestată sub acest

aspect este legală și temeinică.

Din economia textului

de lege mai sus menționat, rezultă că solicitările formulate pe această cale nu

pot fi echivoce, ci atent și detaliat precizate, iar imobilele solicitate, strict

individualizate - aspecte care s-au statuat în jurisprudența constantă a instanțelor

judecătorești.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, privind respingerea solicitării reclamantei de a i se atribui

în compensare, în natură, suprafața de teren solicitată, pe un alt amplasament,

Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, reținând că posibilitatea acordării

unui teren în compensare este prevăzută de lege pentru ipoteza în care unitatea

deținătoare are terenuri disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de

persoana îndreptățită.

În mod corect s-a reținut

în cauză, că recurenta-reclamantă nu a dovedit faptul că intimata deține alte terenuri

decât cele strict necesare pentru realizarea obiectivului său de activitate.

Sub acest aspect, sarcina

probei revenea recurentei-reclamante, neputându-se impune intimatei dovedirea faptului

negativ al nedeținerii altor terenuri libere și neafectate de amenajări în proprietate.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta-reclamantă K.A.M. împotriva deciziei civile nr.

645 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.