ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: SC D.S. SA București, sucursala Tg. Jiu, a emis dispoziția nr. 833 din 15 iunie 2006, prin care a fost respinsă notificarea formulată de petentul C.C. Contestația formulată de petent a fost admisă, prin sentința nr. 237 din 14 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost anulată decizia nr. 833 din 15 iunie 2006 emisă de intimata SC D.S. SA, a fost dispusă restituirea în natură a terenului în suprafață de 433 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert C.D. și acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 17 mp, conform Legii nr. 247/2005. Apelul declarat de pârâta SC G.D.F. S.E. România SA (fostă SC D.S.
SA București, sucursala Tg. Jiu) a fost admis, prin decizia nr. 285 din 2 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost schimbată în parte sentința tribunalului, în sensul că a fost dispusă restituirea în natură a terenului în suprafață de 314,34 mp, individualizat prin raportul de expertiză efectuat de expertul T.I., completată și prin schița anexă la acesta, teren delimitat prin punctele 1 – 2 – 3 – 8 – 7 – d – c 9 – g – a – 1, a fost constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren nerestituită în natură de 118,66 mp, reprezentând diferența dintre 433 mp restituiți în natură de prima instanță și 314,34 mp restituiți în apel, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, a fost înlăturată dispoziția din sentință privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 17 mp și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G.D.F. S.E. România SA solicitând a fi obligată numai la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și susținând, în esență, că pe terenul în suprafață de 314 mp, a cărui restituire în natură a fost dispusă de instanța de apel se află construcții, respectiv o magazie în care sunt depozitate materiale necesare desfășurării activității sale. Recursul este nefondat. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care sunt aplicabile în prezenta cauză, conform principiului supremației legii raportat la normele metodologice de aplicare a acesteia, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.
În răspunsul la obiecțiuni formulat la instanța de apel de către expert T.I. (fila 113) s-a precizat că magazia la care se referă recurenta este confecționată din metal și poate fi demontată. Instanța de apel a făcut deci o corectă aplicare a textului de lege menționat, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafață de 314,34 mp. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.D.F.S.E. România SA împotriva deciziei civile nr. 285 din 02 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.