ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7177/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, sub nr. 2459/CIV/2004, reclamanții B.S.T. și D.I.M. au chemat în judecată pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu, D.G.F.P. Gorj, Statul Român prin Ministerul de Finanțe București, SC Y. SRL Târgu Jiu și SC P.S. SRL Târgu Jiu, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța, să se dispună desființarea dispoziției nr. D1. din 24 septembrie 2004 emisă de Primarul orașului Târgu Jiu, restituirea în natură a terenului liber și a celui concesionat, precum și acordarea de despăgubiri în echivalent, conform unei expertize tehnice de specialitate pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

Prin sentința civilă nr. 26 din 01 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2459/CIV/2004, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții B.S.T. și D.I.M. S-a modificat dispoziția nr. D1. din 24 septembrie 2004 emisă de Primarul orașului Târgu Jiu și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1479 m.p. situat în Târgu Jiu, str. A.I.C., individualizat în raportul de expertiză prin suprafață și parcele, conform schiței anexă la raport. S-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 600 m.p., ce a făcut obiectul parcelei, descrisă în raportul de expertiză. S-a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în sumă de 3.598.205,4 RON, corespunzător valorii trenului în suprafață de 10.113 m.p.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtele D.G.F.P. Gorj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții SC P.S. SRL, Primăria municipiului Târgu Jiu prin primar și reclamanții B.S.T. și D.I.M. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 857 din 6 noiembrie 2006, a admis apelurile declarate de apelanții pârâți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea de restituire în natură în ceea ce privește suprafețele de teren individualizate în raportul de expertiză ca fiind situate în parcelele: l (106 m.p.), 4 (127 m.p.), 5 (70 m.p.), 6 (70 m.p.), 7 (200,5 m.p.) și 8 (48 m.p.), precum și pentru suprafața de 36 m.p.

(6 x 6) teren aferent postului de transformare și alimentare cu energie electrică, situat în parcela 3; suprafața restituită în natură în parcela 3 este de 819 m.p. S-a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 3.833.211,3 RON, corespunzător valorii terenului în suprafață de 10.773,5 m.p. S-a respins acțiunea față de pârâta SC P.S. SRL Târgu Jiu, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. S-a respins apelul formulat de apelanții reclamanți B.S.T. și D.I.M., ca nefondat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.S.T. și D.I.M. și pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu, reprezentată prin primar și Primarul municipiului Târgu Jiu.

Prin decizia nr. 5907 din 20 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți, a casat decizia nr. 857 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiași curți de apel, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 09 ianuarie 2008, iar prin decizia civilă nr. 401 din 11 decembrie 2008, s-a respins apelul reclamanților, s-a admis apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu, prin primar și Primarul municipiului Târgu Jiu, a fost schimbată sentința Tribunalului Gorj în sensul admiterii, în parte, a contestației reclamanților, a fost modificată dispoziția nr. D1.

din 24 septembrie 2004, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenurilor, conform raportului de expertiză întocmit în apel, situate pe parcelele nr. 1, 3, 8 și 9 și s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 3.358.752 RON pentru suprafața de 9440 m.p. nerestituită în natură. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanții D.I.M. și B.S.C.A., B.S.L., B.S.M.T. - în calitate de moștenitori ai lui B.S.T. - decedat pe parcursul procesului și pârâtul Primarul municipiului Târgu Jiu. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 10017 din 9 decembrie 2009, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârât împotriva deciziei civile nr. 401 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova.

A casat decizia și a trimis cauza la aceeași Curte de Apel pentru rejudecare. Prin decizia de casare s-a statuat că se impune refacerea cercetării locale, completarea probei cu înscrisuri, dar și completarea expertizei, pentru ca să se poată stabili, pe deplin, în cauză care sunt suprafețele de teren ce pot fi restituite în natură, în raport de prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001 și pentru ce suprafețe reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. În rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice conform cu îndrumările din decizia de casare, în urma mai multor înlocuiri și a aplicării măsurii amenzii celorlalți experți numiți, care nu au efectuat expertizele, expertiza fiind întocmită în cauză de către expert tehnic ing.

M.G. În urma obiecțiunilor formulate de către apelanți și Primăria municipiului Târgu Jiu s-au întocmit mai multe completări ale raportului de expertiză inițial, depuse la data de 7 iulie 2011 și la data de 20 septembrie 2011. S-a administrat proba cu înscrisuri, efectuându-se în acest sens adresă la Primăria municipiului Târgu Jiu pentru ca să comunice - cu privire la terenurile din lotul 3 și lotul 9 - ce construcții există pe aceste terenuri; dacă au fost construite cu autorizație; copii de pe aceste autorizații; să se precizeze regimul juridic al terenului în sensul apartenenței la domeniul public sau privat al statului sau unității administrativ-teritoriale; să se comunice hotărâri ale consiliului local sau de guvern relevante în privința regimului juridic; precizări cu privire la amenajarea acestor terenuri ca utilitate publică, data acestor amenajări în raport de data notificării, anterior sau ulterior acestor notificări.

Înscrisurile - autorizații de construcție, de concesiune, contract vânzare cumpărare, etc. au fost depuse la dosar. S-a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea Primăriei municipiului Târgu Jiu de către C.M.I. S.D., SC P. SRL, SC G. SRL și numiții: V.D.S., D.G., Ș.M., G.M., C.V., E.S.A.E., D.N., I.C., F.V., A.T., arătând că sunt proprietarii unor spații medicale aflate pe terenul în litigiu. Au subliniat că nu invocă un drept propriu, ci susțin doar dispoziția Primarului municipiului Târgu Jiu, solicitând să fie menținută. La termenul de judecată din 15 martie 2010, în urma precizărilor apelanților reclamanți, în sensul restrângerii pretențiilor numai cu privire la retrocedarea în natură a parcelelor de la 3 la 10, nemainsistand în retrocedarea parcelelor 1 și 2, având în vedere și declarația din faza recursului, apărătorul intervenienților a arătat că nu mai insistă în punerea pe rol a cererii de intervenție accesorie.

Ulterior, această cerere de intervenție a fost reiterată la termenul din 10 mai 2010, însă nu a fost încuviințată de către instanță, care a ținut seama de precizările apelantelor reclamante anterior expuse, judecata continuând în cadrul procesual existent. Pe parcursul procesului s-au formulat numeroase precizări de către reclamanta D.I.M., alternând solicitarea de retrocedare în natură cu privire la unele parcele cu revenirea asupra acestora. Astfel, în urma expertizei, reclamanta D.I.M.

a menționat că nu mai solicită retrocedarea în natură a parcelelor 1,2,4,5,6,8 și 10, restrângându-și pretențiile la loturile 3, 7 și 9. În același sens au dat declarații și celelalte reclamate B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T., restrângându-și pretențiile de restituire în natură la parcelele 3, 7 și 9 și solicitând despăgubiri pentru terenurile din schițele 1,2,4,5,6,8,10 ale expertizei P. Pe tot parcursul procesului, poziția procesuală a apelantelor a fost constantă în ceea ce privește solicitarea numai de despăgubiri pentru parcelele 1 și 2, oscilațiile înregistrându-se în privința celorlalte parcele. Prin concluziile scrise s-a reiterat cererea, în sensul că se solicită terenurile începând cu parcelele 4 și 5, ca ulterior, cu ocazia luării cuvântului pe fond, să se precizeze din nou că doar terenurile 3, 4, 5 și 7 se solicită a fi restituite în natură, pentru celelalte înțelegând să solicite despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 337 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.I.M. și de reclamantele moștenitoare B.S.C.A., B.S.L., B.S.M.T. (actual C.) împotriva sentinței civile nr. 26 din 01 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2459/CIV/2004, în contradictoriu cu intimații pârâți SC P.S. SRL, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj, SC Y. SRL (administrator D.N.). S-a admis apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Târgu Jiu și Primăria municipiului Târgu Jiu, prin primar. S-a schimbat în parte sentința civilă apelată. S-a modificat Dispoziția emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu nr. 1335 din 24 septembrie 2004. S-a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafețe de teren situate în orașul Târgu Jiu, str. A.I.C.: parcela nr. 3 în suprafață de 632 m.p.

(3a=467 m.p. și 3b=156 m.p.) și parcela nr. 7 în suprafață de 239 m.p. (7a=167,70 m.p. și 7b=71,30 m.p.), așa cum au fost individualizate prin suprafață, dimensiuni și vecinătăți în schițele anexă la raportul de expertiză completat întocmit în apel de expert ing. M.G. S-a constatat că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 3.462.290 RON corespunzător terenului în suprafață de 9731 m.p. ce nu poate fi restituit în natură. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile cu privire la respingerea acțiunii față de pârâții D.G.F.P. Gorj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această decizie Curtea de apel a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește apelul pârâtei intimate SC P.S.

SRL prin care se critică faptul că instanța a omis să menționeze cine este obligat la despăgubiri, iar acesteia, în calitate de cesionară de drepturi litigioase, nu i-ar reveni această obligație, s-a constatat că acest aspect a fost soluționat în mod irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5907 din 20 septembrie 2007, în sensul că s-a menținut admiterea apelului declarat de această pârâtă, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților față de aceasta, decizia de casare menținând această soluție în mod irevocabil. De asemenea, o dezlegare irevocabilă a primit și problema de drept din apelul pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu - relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, apreciindu-se că această calitate aparține Primarului care trebuia să emită dispoziția.

Prin decizia de casare nr. 5907 din 20 septembrie 2007 s-a apreciat, însă, în mod irevocabil, că în raportul juridic dedus judecății și Primăria municipiului Târgu Jiu are calitate procesuală pasivă. Prin urmare, obiectul apelului de față îl reprezintă celelalte critici din apelul Primăriei municipiului Târgu Jiu, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1, 7, 9 , 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, raportat la situația de fapt, din care rezultă că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură este afectat de utilități publice: trotuare, parcări amenajate, conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate, spații verzi, etc. S-a criticat hotărârea și sub aspectul determinării cuantumului valorii despăgubirilor acordate, invocându-se dispozițiile din Legea nr. 247/2005 potrivit cu care, competența aparține Comisiei Centrale.

În ceea ce privește apelul reclamantelor, singura critică formulată vizează greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la nerestituirea și a suprafeței de 600 m.p. (schița 2), corespunzătoare creșei de copii și care s-a transformat în cabinete medicale individuale, care au fost înstrăinate. Curtea a reținut că nu s-a mai solicitat în rejudecare, restituirea în natură a parcelei nr. 2, ci numai despăgubiri. Cu toate acestea, instanța de apel a avut în vedere cauza în ansamblul ei, datorită apelului formulat de către pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu, dar mai ales raportat la îndrumările ambelor decizii de casare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care chiar dacă exced motivelor de apel formulate de reclamante, datorită și multiplelor precizări ale obiectului acțiunii de către apelantele reclamante, impun analizarea cauzei într-un cadru mai extins.

Astfel, referitor la parcelele de teren din schițele 1 și 2 s-a reținut că s-a formulat o cerere intitulată de renunțare la retrocedarea acestora în natură, existând la dosar declarații și precizări datate și semnate chiar de către reclamante în acest sens. Părțile, însă, nu au renunțat la despăgubiri pentru terenurile care nu vor și nu pot fi restituite în natură. De fapt, terenul din parcelele 1 și 2 neputând fi restituit în natură, părțile și-au reconfigurat poziția procesuală solicitând despăgubiri. În esență, se reține că în privința parcelelor 1 și 2 care nu pot fi restituite în natură reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc.

civ. s-a analizat punctual situația restului terenului, funcție și de precizările ulterioare ale reclamantelor care au avut o atitudine oscilantă în fixarea cu exactitate a obiectului pricinii și a ceea ce doresc să fie restituit în natură. Nu face obiectul prezentei cauze cererea de recalculare a despăgubirilor la o valoare de 175 euro/m.p. formulată de reclamantele apelante prin procurator ulterior, după casare, și la care s-a renunțat așa cum s-a reținut în considerentele de mai sus. Oricum, această cerere a fost formulată ulterior după casare și apelantele, în final, au fost de acord cu evaluarea din ciclul procesual anterior care nu a constituit obiect de critică și de control judiciar în recurs, îndrumările Î.C.C.J.

nevizând acest aspect. În această fază procesuală, cauza aflându-se în rejudecare după casare, s-a ținut seama de limitele învestirii și recomandările Î.C.C.J. În verificarea și soluționarea pe fond a cauzei s-a ținut seama de toate înscrisurile depuse și probele administrate în cauză. S-a acordat eficiență juridică expertizei întocmită în rejudecare de către expert ing. M., ceea ce nu înseamnă că implicit celălalt raport de expertiză întocmit la fond a fost înlăturat, întrucât ceea ce nu este contestat din acesta constituie elemente cu valoare probatorie. Este cert că potrivit actelor aflate la dosar, autorul reclamantelor a avut în proprietate suprafața de 5000 m.p., ce a fot donată statului în baza Decretului nr. 115/1959 și respectiv, suprafața de 9334 m.p., ce a fost expropriată de către stat, acestea fiind și singurele suprafețe de teren notificate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 13770 din 20 decembrie 2001 s-a constatat nulitatea donației efectuate statului în baza Decretului nr. 115/1959 cu privire la terenul în suprafață de 5.000 m.p., sentință civilă rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 410/2003 a Curții de Apel Craiova. Calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, dreptul de proprietate al acestora și preluarea abuzivă de către stat a terenului în litigiu, au fost dovedite în cauză prin certificate de stare civilă, acte de proprietate, decret de expropriere și tabel anexă și, inclusiv pârâta Primăria municipiului Târgu Jiu, prin Dispoziția nr. D1. din 24 septembrie 2004 atacată, a recunoscut acest drept, necontestându-le calitatea.

Expertiza în cauză s-a efectuat ținând seama de faptul că prin titlul de proprietate nr. P1./1999 s-a retrocedat reclamantelor suprafața de 550 m.p., iar prin titlul de proprietate nr. P2./2000 s-a retrocedat reclamantelor suprafața de 446 m.p., în timp ce suprafața de 916 m.p. ce face parte tot din terenul în litigiu a fost anterior, în vechiul regim, transmisă spre folosință Cooperativei Jiul - Târgu Jiu și nu a fost solicitată de către reclamante. De asemenea, pentru suprafața de 377 m.p.

(inclusă în suprafața de 916 m.p.) - cale de acces și terenul aferent construcției în care funcționează și Grădinița de copii din str. A.I.C., într-un litigiu anterior, părțile au primit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, teren și construcții (sentința civilă nr. 174 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin decizia nr. 4752 din 11 iunie 2007, prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil, fiind menținută practic nerestituirea în natură stabilită prin decizia nr. 665/2002 a SCA Jiu - Târgu Jiu). În raportul de expertiză completat întocmit de expert ing. M. se face referire la suprafața totală de 16.360 m.p., cu mențiunea că suprafața de 14.334 m.p.

face parte din aceasta, dar expertul pe lângă suprafața efectiv expropriată de 14.334 m.p. a avut în vedere și suprafața de 2.533 m.p. neexpropriată, expertul realizând oglinda întregii suprafețe de teren și istoricul regimului juridic al acestui teren, raportarea făcându-se în final tot la suprafața din litigiu de 14.334 m.p. teren. Potrivit raportului de expertiză completat, coroborat cu celelalte probe, rezultă că după trasarea conturului terenului s-a putut realiza planimetrarea suprafeței deținută de autorul B.S.G., înainte de preluările abuzive din 1959 și 1968. Suprafața preluată de către stat și solicitată de către apelantele reclamante în cauză a fost de 5000+9334 m.p., în total 14.334 m.p.

Însă, conform probelor și raportului de expertiză completat, ținând seama și de diferența de teren de 503 m.p., datorită planurilor de situație întocmite, s-a constatat că suprafața preluată abuziv prin cele două decrete este de 5000+8827=13.827 m.p. Din această suprafață se scad 550 m.p., restituită prin titlul de proprietate nr. P1. și 446 m.p. restituită prin titlul de proprietate nr. P2./2000, suprafețe ce au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate către reclamante în baza legilor fondului funciar. Pe de altă parte, potrivit titlului de proprietate nr. P3./2001, s-au reconstituit reclamantelor 2.690 m.p. (expertul reținând 2533 m.p.) - suprafață evitată de la expropriere.

S-a reținut potrivit expertizei, că din această suprafață reconstituită, de fapt, 1.322 m.p. fac parte tot din suprafața de 14.334 în litigiu (exp. filele în care expertul explică în detaliu acest aspect). Din cei 2.690 m.p. ce au format obiectul titlului de proprietate nr. P3./2001, suprafața de 1.278 m.p. s-a suprapus efectiv peste terenul ce a făcut parte din suprafața neexpropriată de 2.690 m.p. conform titlului de proprietate, respectiv 2.533 m.p. conform actelor anterioare, iar restul de suprafață de 1.322 m.p. reconstituită prin același titlu se suprapune peste terenul de 14.334 m.p. din litigiu. Prin urmare, suprafața restituită în natură anterior prin titluri de proprietate însumează 2.318 m.p., iar restul de teren rămas în suprafață de 11.500 m.p.

a fost analizat de către instanță în vederea stabilirii, conform principiului prevalenței restituirii în natură consacrat prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, a suprafeței de teren ce poate fi restituită în natură și pentru care reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri. S-a constatat de către instanță o eroare de calcul strecurată în raportul de expertiză M. și anume, suprafața restituită în natură prin titluri de proprietate nu însumează 2.418 m.p., ci 2.318 m.p., avându-se în vedere de către instanță pentru analizarea ulterioară a restului de teren această suprafață calculată corect. S-a reținut cu privire la parcelele 1 și 2, care nu se pot restitui în natură așa cum s-a arătat în precedent, că reclamantele, conform principiului disponibilității, au solicitat acordarea de despăgubiri bănești.

Terenul din parcela 3 în suprafață de 632 m.p. (compus din parcelele 3a =467 m.p. și 3b=156 m.p.) este posibil a fi restituit în natură, fiind teren liber. Potrivit actelor din dosar: înscrisuri, proces-verbal de cercetare locală, expertiză, acest teren este ocupat de către garaje - construcții improvizate pentru care nu există autorizație de construcție și poate fi retrocedat în natură conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede că - în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă cu excepția părții de teren ocupată de construcții noi autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.

Dispozițiile art. 10 alin. (3) se aplică în mod corespunzător referitor și la construcții ușoare sau demontabile situație în care terenul se poate restitui în natură. În cauză, s-a constatat că pentru respectivele garaje nu există autorizație de construcție și în plus sunt și construcții ușoare demontabile. Totodată, expertul a luat în calcul și utilitățile publice ce afectează terenul, respectiv asigurându-se traseu liber între parcele pentru cablul electric subteran și pe latura vestică a parcelei 36 traseu liber pentru canalizare, stabilindu-se exact terenul ramas liber și neafectat de utilități.Terenul retrocedabil în natură liber, s-a stabilit în urma scăderii acestor suprafețe afectate de utilități.

Nu s-a constatat că acest teren ar avea destinație și de spațiu verde, ci numai faptul că este ocupat de garajele - construcții ușoare demontabile. Parcela 4 constituie spațiu verde dintre alee și blocul de locuințe având o lățime de aproximativ 4 m, situată spre căile de acces, terenul din parcela nr. 5, de asemenea, având destinație de spațiu verde. Totodată, s-a reținut că parcela 4 în suprafață de 127 m.p. se compune din 5 suprafețe excesiv de mici, respectiv: 33 m.p., 3 m.p., 20 m.p., 64 m.p. și 28 m.p., iar parcela 5 are suprafața de 70 m.p. - o suprafață, de asemenea, foarte mică și care raportat și la destinația de spațiu verde le fac improprii restituirii în natură. Aceste suprafețe au o dublă sarcină, privită în mod cumulat: sunt foarte mici și divizate și destinate ca spațiu verde.

S-a avut în vedere și procesul verbal de cercetare locală efectuat în apelul anterior. Terenul din schița este, de asemenea, în suprafață foarte mică - 70 m.p., neatingându-și finalitatea în cazul unei restituiri în natură. Mai mult, terenurile din parcelele 5 și 6 nu au mai fost solicitate de reclamante pentru restituirea în natură, ci s-au solicitat despăgubiri pentru acestea. Terenul din parcela nr. 7, conform raportului de expertiză poate fi restituit în natură în suprafață de 239,04 m.p. (7a = 167,70 m.p. și 7 b = 71,34 m.p.). Acest teren este compus din 2 parcele libere și chiar dacă 7 b =71,34 m.p. este mai mică, aceasta nu trebuie privită în mod singular, ci ca făcând corp comun cu parcela 7a, formând prin urmare un tot unitar.

Expertiza nu a menționat că este spațiu verde, ci teren liber de sarcini. Terenul din parcela nr. 8 constituie spațiu verde și de asemenea, are o suprafață excesiv de mică - 48 m.p., ceea ce-l face în contextul celor de mai sus expuse impropriu restituirii în natură. Terenul din parcela nr. 9, așa cum reiese din raportul de expertiză completat, nu este liber, neputând fi restituit în natură, iar potrivit procesului verbal de cercetare locală este ocupat parțial de parcare asfaltată, fiind străbătut și de o alee pietonală. Oricum reclamanții nu au mai insistat în restituirea în natură a acestui teren solicitând despăgubiri. Terenul din parcela nr. 10 constituie teren de joacă pentru copii, pe el fiind amplasate leagăne pentru copii și tobogane.

Prin urmare, este evident că terenul în litigiu este afectat de utilități publice. Legiuitorul a făcut distincție, pentru determinarea modalității de reparație, în natură sau prin echivalent, referitor la terenuri, în art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce reprezintă sediul materiei în ceea ce privește măsurile reparatorii care se pot acorda în temeiul acestei legi pentru imobilele preluate de stat prin expropriere, după cum acestea sunt sau nu libere, în totalitate sau parțial, libere, în accepțiunea normelor enunțate, presupunând întrunirea cumulativ a două condiții negative: imobilul expropriat nu a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea și nu a fost înstrăinat legal. Prin urmare, în speță, suprafața care a făcut obiectul decretului de expropriere a fost utilizată conform destinației pentru care s-a făcut exproprierea, realizându-se astfel scopul actului de preluare.

Trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul a folosit în mod expres sintagma teren liber și nu teren liber de construcții, stabilind în același timp că pentru a se dispune restituirea în natură trebuie îndeplinite condițiile, respectiv terenul este liber și nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor și utilităților subterane. Este logic și firesc că noile construcții nu pot ocupa în proporție totală terenurile expropriate, pentru normala exploatare a blocurilor de locuințe fiind necesare spații verzi, zone de protecție, diferite căi de acces și alte asemenea utilități publice, iminente oricăror cartiere de locuit, întreg ansamblul urbanistic constituindu-se într-un tot inseparabil, care ocupă funcțional întregul imobil expropriat.

Legiuitorul nu a avut în vedere suprafețele construite efectiv, în totalitate, ci cele ocupate funcțional, după cum s-a exprimat explicit în art. 11 alin. (4) din lege. Suprafațele în litigiu care nu pot fi restituite în natură au fost apreciate în mod corect ca nefiind teren liber, neputând fi separate și dislocate din ansamblul edilitar-gospodăresc astfel edificat. Este cert că Legea nr. 10/2001 și normele metodologice nu prevăd obligația ca fiecare metru pătrat de teren preluat de către stat să fie efectiv ocupat de construcții, ci terenul preluat în ansamblu său să fie afectat de lucrări de utilitate publică și să deservească nevoile comunității.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe teren a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, conducte de electricitate de mare calibru). Dispozițiile susmenționate trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, tehnic-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, individualizarea acestor suprafețe în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, fiind atributul entității investite cu soluționarea notificărilor.

Datorită configurației specifice a acestei suprafețe de teren ca o enclavă, încadrate de blocuri, având în vedere modul cum se asigură normala folosire a căilor de acces, a evitării fărâmițării excesive, a modului cum sunt dispuse acestea prin destinație reprezintă un tot unitar inseparabil, și este cert că aceste terenuri, sunt imposibil de restituit în natură, cu exceptia celor la care s-a aratat ca se pot restitui în natură.

În caz contrar, față de amplasamentul și destinația acestor suprafețe de teren, s-ar ajunge să fie afectată normala utilizare a lucrărilor edilitare aflate pe teren, care se înscriu în noua configurație urbană, în prezent diferită absolut, de cea anterioară exproprierii, scopul acesteia fiind atins, astfel încât finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în ruperea justului echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedați abuziv și interesele generale ale societății, și crearea de noi conflicte sociale între aceștia. Prin reglementarea art. 11 alin. (3) teza II din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a avut în vedere asigurarea funcționalității lucrărilor edilitare și a unui ambient urbanistic arhitectural normal și adecvat.

Față de cele expuse, restituibile în natură sunt terenurile din parcelele nr. 3 și 7, celelalte parcele din motivele arătate, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spații edilitar urbanistice, unele având suprafețe excesiv de mici și, având în vedere și criteriul fărâmițării exagerate a terenurilor, nu pot fi restituite în natură, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru acestea din urmă reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 alin. (3) din lege. Prin urmare, din suprafața de 11.500 m.p. se va scădea suprafața de 862 m.p., cât însumează parcelele 3 și 7, și suprafața de 916 m.p., aratată anterior, părțile fiind îndreptățite la despăgubiri pentru restul suprafeței de 9731 m.p.

teren. Potrivit expertizei P. efectuată în primul ciclu procesual s-au stabilit despăgubiri la o valoare de 355,8 RON/m.p. teren. Această sumă a rămas aceeași în toate ciclurile procesuale neexistând critici în acest sens, iar îndrumările Înaltei Curți nu au vizat acest aspect. Calitatea procesuală pasivă a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice București și a D.G.F.P. Gorj a fost corect soluționată prin sentința fondului, soluție ce nu a formulat obiectul căilor de atac, neexistând critici în acest sens, soluția fiind menținută. Împotriva deciziei mai sus menționată, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (C.) și D.I.M. și pârâții Primăria municipiului Târgu-Jiu și Primarul municipiului Târgu-Jiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamantele B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.) au susținut, cu prioritate, că în mod nelegal instanța de apel a conferit declarațiilor olografe date de acestea, valoarea unor acte de renunțare la restituirea în natură a parcelelor 1 și 2 din terenul în litigiu. Sub acest aspect, instanța trebuia să aibă în vedere că nu se află în situația unor renunțări la dreptul supus judecății, ce se poate realiza conform dispozițiilor art. 247 C. proc. civ., direct în ședință sau prin act autentic. În speță, nu poate fi conferită valoarea unor acte autentice declarațiilor olografe expediate prin fax privind renunțarea la restituirea în natură a parcelelor 1 și 2. Manifestării de voință respective nu-i poate fi conferită nici valoarea unei precizări la acțiune, în condițiile în care, după casarea cu trimitere modificarea acțiunii introductive nu mai este posibilă.

În continuare, motivele de recurs formulate de reclamantele B. sunt identice cu cele ale reclamantei D.I.M., vizând, în esență, refuzul instanței de a acorda în natură terenurile ce exced parcelelor 3 și 7, pe considerentul că asemenea terenuri nu sunt restituibile în natură, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spații edilitar urbanistice. Argumentul potrivit căruia restituirea în natură a suprafețelor respective nu se poate dispune în condițiile dimensiunilor excesiv de mici și pentru a preîntâmpina fărâmițarea exagerată a terenurilor, nu poate fi primit, întrucât, pe de-o parte, în situația retrocedării în natură a suprafețelor cumulate, suprafața rezultată ar reprezenta un tot unitar de dimensiuni apreciabile, fiind susceptibilă valorificarea.

Pe de altă parte, fărâmițarea terenurilor ar putea fi un argument pe care l-ar putea avea la dispoziție persoanele îndreptățite la restituirea unor suprafețe infime, să solicite despăgubiri, tocmai pentru că ar fi imposibilă exploatarea și valorificarea proprietății ca urmare a fărâmițării, în cauză fiind inoperant principiul restitutio in integrum. Prin raportul de expertiză dispus și efectuat în fața instanței de apel, se reține împrejurarea că aproximativ 70% din totalul suprafeței preluate abuziv este susceptibil de retrocedare în natură, aspect ignorat de către instanță care înțelege să invoce argumente pur teoretice de genul „necesități edilitar urbanistice”, argumente ce exced criteriilor reținute de Legea nr. 10/2001 în materia restituirii în natură.

Prin soluția adoptată, instanța se îndepărtează, practic, nu doar de la textul, dar și de la spiritul Legii nr. 10/2001, act normativ reparator ce instituie cu prioritate regula restituirii în natură și, doar în subsidiar, în echivalent. Mai mult, printr-un simplu calcul aritmetic, urmează să se constatate că raportul de expertiză nu a individualizat întreaga suprafață de teren deținută de autorul reclamanților anterior anului 1959, și anume 16.870 m.p.. Diferența, de aprox. 510 m.p., rezultată, conduce la înlăturarea argumentului instanței referitor la dimensiunile excesiv de mici ale suprafețelor de teren, care, deși libere, nu ar putea fi restituite în natură, terenul astfel rezultat fiind un tot unitar compatibil cu exploatare ori valorificare profitabilă.

În ceea ce privește cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent acordate, se arată că legea impune ca despăgubirea să fi justă. Acest principiu nu a fost respectat de către Curtea de Apel Craiova, terenul a cărui retrocedare s-a solicitat fiind subevaluat. Principala critică adusă deciziei atacate prin recursul formulat de pârâții Primăria municipiului Târgu-Jiu și Primarul municipiului Târgu-Jiu se referă strict la restituirea în natură a celor două suprafețe de teren din parcelele 3 și 7. În acest sens se arată că terenul din parcela 3, în suprafață de 632 m.p., este ocupat de o parcare auto, care pe toate laturile se învecinează tot cu parcare auto. Se precizează că în ciclurile anterioare de judecată această suprafață de teren era ocupată cu garaje, care nu mai existau la data efectuării expertizei M.G.

Se învederează, însă, că indiferent de faptul că pe teren au fost construite garaje, sau este întins covor asfaltic - amenajare ca parcare auto pentru mașinile locatarilor din blocurile vecine terenului -, destinația acestui teren este clar de utilitate publică. Și celelalte terenuri identificate în parcela 7 se află în imediata apropiere a blocurilor de locuințe, și au destinația de parcare, spațiu verde sau căi de acces la blocurile de locuințe. Instanța de apel nu a observat că practic cele două parcele 7a și 7b de 167,70 m.p. și 71,30 m.p. sunt suprafețe de teren de mică întindere ce se află în fața blocului de locuințe P+4, și sunt identificate între cele trei alei de acces în scara blocurilor.

Este adevărat că se evită de la restituire aleile de intrare în cele trei scări ale blocului nr. 35, însă cele două suprafețe au destinația de spațiu verde, aspect consemnat și în cele două cercetări locale efectuate în primele cicluri procesuale. În concluzie, în sensul legii reparatorii, pentru a se constata că un teren este liber nu este suficient ca acesta să nu fie ocupat de o construcție. Afectarea terenului la un imobil construcție, în măsura în care această afectare este necesară pentru utilizarea imobilului, exclude restituirea sa în natură chiar dacă terenul nu s-ar afla chiar sub construcția respectivă. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor se arată că, urmare apariției Legii nr. 247/2005, singura competentă să decidă rămâne Comisia Centrală, motiv pentru care instanța de fond și de apel au stabilit în mod nelegal cuantumul acestora.

Examinând recursurile prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate, urmând să le respingă, pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește prima critică din recursul reclamantelor B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.), referitoare la faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a conferit declarațiilor olografe date de acestea, valoarea unor acte de renunțare la însuși dreptul la restituirea în natură a parcelelor 1 și 2 din terenul în litigiu, Înalta Curte a constatat că nu este fondată. Astfel, referitor la parcelele de teren din schițele 1 și 2, Curtea de Apel a reținut, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, că s-au formulat cereri de renunțare la retrocedarea acestor parcele în natură, existând la dosar declarații și precizări datate și semnate de însăși reclamante în acest sens.

Părțile nu au renunțat, însă, la despăgubiri pentru terenurile care nu vor și nu pot fi restituite în natură. De fapt, terenul din parcelele 1 și 2 neputând fi restituit în natură, părțile și-au reconfigurat poziția procesuală, solicitând despăgubiri bănești. Prin urmare, instanța de apel nu a reținut că s-a renunțat la însuși dreptul supus judecății, conform art. 247 C. proc. civ., astfel cum în mod eronat susțin recurentele reclamante B., ci doar că reclamanții și-au reconfigurat poziția procesuală, precizând modalitatea în care doresc să se acorde măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți conform Legii nr. 10/2001, pentru acest teren, din restituire în natură, în acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești.

Respectând principiul disponibilității părților, Curtea de Apel a apreciat că această poziție procesuală echivalează, practic, cu o desistare de la soluționarea cererii reclamantelor în această formă (restitiurea în natură), iar nu cu o renunțare la însuși dreptul pretins, drept pe care părțile au înțeles să și-l valorifice printr-o altă modalitate a măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți conform legii speciale și anume, despăgubirea prin echivalent. Pe de altă parte, cererile reclamantelor de renunțare la restitiurea în natură a parcelelor 1 și 2 au valoarea unui act de dispoziție unilateral din partea acestora, astfel că, lipsind acele dispoziții legale care să impună alte consecințe, trebuie socotite irevocabile, fiind de principiu că, în mod obișnuit, actele juridice unilaterale sunt irevocabile.

O asemenea repoziționare procesuală a reclamanților în cursul apelului, din ultimul ciclu procesual, nu reprezintă nici modificarea acțiunii introductive de instanță, astfel cum în mod eronat se susține prin motivele de recurs, deoarece, efectele acțiunii întemeiate pe Legea nr. 10/2001 (restituirea în natură a bunului solicitat/acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în caz de imposibilitate de restituire în natură) se produc totdeauna limitat la același cadrul procesual subiectiv fundamental, constituit în primul ciclu procesual, nefiind vorba de alți subiecți procesuali care să fi fost precizați eventual în ultimul apel, pentru a putea fi vorba despre o cerere nouă.

Prin urmare, este în sensul dispozițiilor legale și principiilor fundamentale care guvernează procesul civil că precizarea cu privire la modalitatea în care să se acorde măsurile reparatorii prevăzute de legea specială în materie nu reprezintă o cerere modificatoare a cererii inițiale, nefiind încălcată sau aplicată greșit legea în acest sens. Criticile comune formulate prin motivele de recurs, atât de reclamantele B., cât și de reclamanta D.I.M. vizează, în esență, refuzul instanței de apel de a acorda în natură terenurile ce exced parcelelor 3 și 7 pe considerentul că asemenea terenuri nu sunt restituibile în natură, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spații edilitar urbanistice.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a analizat temeinic situația de fapt și de drept a terenului în litigiu, prin prisma probelor administrate, stabilind pentru fiecare parcelă, în parte, suprafața de teren ce poate fi restituită în natură și cea pentru care reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent. Examinând argumentele invocate de reclamante în susținerea acestei critici se constată că prima susținere, referitoare la faptul că instanța a ignorat împrejurarea că de aceste terenuri autoritatea locală a înțeles să dispună în sensuri străine necesității edilitar urbanistice, concesionându-le în vederea desfășurării unor activități comerciale, nu poate fi analizată, deoarece nu a fost invocată prin motivele de apel, motiv pentru care instanța de apel, chiar dacă a analizat cauza într-un cadru mai extins, nu a răspuns unei asemenea chestiuni, fiind supusă controlului judiciar pentru prima dată, direct în recurs.

Prin urmare, fiind o critică omisso medio instanța de recurs o va înlătura, ca fiind inadmisibilă. În ceea ce privește argumentul că greșit instanța de apel a înlăturat de la restituirea în natură terenurile ce exced parcelelor 3 și 7, în condițiile dimensiunilor excesiv de mici și pentru a preîntâmpina fărâmițarea exagerată a terenurilor, Înalta Curte constată că instanța de apel a arătat motivat, în cazul fiecărei parcele în parte, considerentele pentru care nu pot fi restituite în natură, concluzionând că acestea nu sunt terenuri libere în sensul legii. Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe teren a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea normală unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, conducte de electricitate de mare calibru).

Este cert că Legea nr. 10/2001 și normele metodologice de aplicare unitară a acesteia nu prevăd obligația ca fiecare metru pătrat de teren preluat de către stat să fie efectiv ocupat, ci terenul preluat în mod abuziv, în ansamblu său, să fie afectat de lucrări de utilitate publică și să deservească nevoile comunității. Legiuitorul nu a avut în vedere suprafețele construite efectiv, în totalitate, ci cele ocupate funcțional, după cum s-a exprimat explicit în art. 11 alin. (4) din lege. Suprafațele în litigiu care nu pot fi restituite în natură, respectiv, cele ce exced parcelelor 3 și 7, au fost apreciate în mod corect ca nefiind teren liber, acestea neputând fi separate și dislocate din ansamblul edilitar-gospodăresc edificat.

Pentru normala exploatare a blocurilor de locuințe din imediata vecinătate a acestor suprafețe sunt necesare spații verzi, zone de protecție, diferite căi de acces și alte asemenea utilități publice, iminente oricăror cartiere de locuit, întreg ansamblul urbanistic constituindu-se într-un tot inseparabil, care ocupă funcțional imobilul expropriat. De aceea, în speță, nu a existat posibilitatea retrocedării în natură a tuturor suprafețelor cumulate, astfel cum susțin recurentele reclamante, așa încât să formeze un tot unitar de dimensiuni apreciabile care ar fi putut fi valorificat.

În acest sens, în mod judicios s-a reținut în apel că datorită configurației specifice a acestei suprafețe de teren, ca o enclavă încadrată de blocuri, având în vedere modul cum se asigură normala folosire a căilor de acces și modul cum sunt dispuse acestea prin destinație, în vederea evitării fărâmițării excesive, reprezintă un tot unitar inseparabil, fiind cert că aceste terenuri sunt imposibil de restituit în natură, cu exceptia celor cu privire la care s-a aratat ca se pot restitui în natură. Prin reglementarea art. 11 alin. (3) teza II din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a avut în vedere asigurarea funcționalității lucrărilor edilitare și a unui ambient urbanistic arhitectural normal și adecvat.

Un alt argument, acela că prin soluția adoptată, instanța s-a îndepărtat practic nu doar de la textul, dar și de la spiritul Legii nr. 10/2001, act normativ reparator ce instituie cu prioritate regula retrocedării în natură, și, doar în subsidiar, în echivalent, nu poate fi primit. Legiuitorul a făcut distincție, pentru determinarea modalității de reparație, în natură sau prin echivalent, referitor la terenuri, în art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce reprezintă sediul materiei în ceea ce privește măsurile reparatorii care se pot acorda în temeiul acestei legi pentru imobilele preluate de stat prin expropriere, după cum acestea sunt sau nu libere, în totalitate sau parțial, libere, în accepțiunea normelor enunțate, presupunând întrunirea cumulativ a două condiții negative: imobilul expropriat nu a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea și nu a fost înstrăinat legal.

În speță, suprafața care a făcut obiectul decretului de expropriere a fost utilizată conform destinației pentru care s-a făcut exproprierea, realizându-se astfel scopul actului de preluare. Față de cele expuse, restituibile în natură sunt doar terenurile din parcelele nr. 3 și 7, celelalte parcele din motivele arătate, constituind amenajări de utilitate publică, încadrate în spații edilitar urbanistice, unele având suprafețe excesiv de mici și, având în vedere și criteriul fărâmițării exagerate a terenurilor, nu pot fi restituite în natură, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru acestea din urmă reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 alin. (3) din lege.

Înalta Curte va respinge și critica, în sensul că despăgubirea acordată pentru terenurile care nu sunt restituibile în natură nu este justă, încă din primul ciclu procesual stabilindu-se despăgubiri la o valoare de 355,8 RON/m.p. teren. Această sumă a rămas aceeași în toate ciclurile procesuale, neexistând critici formulate sub acest aspect, iar îndrumările din deciziile de casare nu au vizat această chestiune, care a intrat astfel în puterea lucrului judecat. Examinând criticile din recursul declarat de de pârâții Primăria municipiului Târgu-Jiu și Primarul municipiului Târgu-Jiu, Înalta Curte a constatat că nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se critică, în esență, restituirea în natură a celor două suprafețe de teren, sens în care se susține că terenul din parcela 3, în suprafață de 632 m.p., este ocupat de o parcare auto, care pe toate laturile se învecinează tot cu parcare auto, destinația acestui teren fiind clar de utilitate publică. Și celelalte terenuri identificate în parcela 7 se află în imediata apropiere a blocurilor de locuințe și au destinație de parcare, spațiu verde sau căi de acces la blocurile de locuințe. Susținerile pârâților în acest sens nu se fundamantează pe probele administrate în rejudecare de către instanța de trimitere. Astfel, cu privire la terenul din parcela 3 în suprafață de 623 m.p. (compus din parcelele 3a =467 m.p.

și 3b=156 m.p.) s-a stabilit că este liber de orice construcții sau instalații putând fi restituit în natură. Terenul liber, retrocedabil în natură, s-a stabilit în urma scăderii suprafețelor afectate de utilități, fără a se constata că acest teren ar avea destinație de spațiu verde, astfel cum în mod eronat susțin recurenții pârâți. Această situație rezultă din probele dosarului (înscrisuri, proces-verbal de cercetare locală, expertiza tehnică topografică și planșele fotografice depuse la dosar) și care nu pot fi reanalizate în vederea unei reaprecieri a situației de fapt, o asemenea analiză fiind incompatibilă cu structura căii de atac a recursului. În ceea ce privește terenul din parcela nr. 7, conform raportului de expertiză topografică efectuat în apel, s-a constatat că este în suprafață de 239,04 m.p.

(7a = 167,70 m.p. și 7 b = 71,34 m.p.). Acest teren este compus din 2 parcele libere și chiar dacă 7b =71,34 m.p. este mai mică, aceasta nu trebuie privită în mod singular, ci că poate face corp comun cu parcela 7a, formând prin urmare un tot unitar. De asemenea, expertiza efectuată în cauză nu a menționat că este spațiu verde, ci teren liber de sarcini, restituibil în natură. Prin urmare, nu a existat niciun motiv pentru care instanța să nu facă aplicarea principiului restituirii în natură a acestor terenuri, susținerile recurenților pârâți în acest sens fiind nefondate. Nefondată este și critica formulată sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor bănești acordate pentru terenul imposibil de restituit în natură, recurenții pârâți invocând dispozițiile Legii nr. 247/2005 potrivit cu care competența ar aparține Comisiei Centrale.

Acest aspect a fost soluționat în mod irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 5907 din 20 septembrie 2007. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate, recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.I.M., B.S.L., B.S.C.A., B.S.M.T. (actual C.) și de pârâții Primăria municipiului Târgu-Jiu și Primarul municipiului Târgu-Jiu împotriva deciziei civile nr. 337 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.