ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 935/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj, secția civilă la data de 4 noiembrie 2008 reclamantul C.Ș.N. a solicitat,

în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu P.M.C. și C.L.C., anularea

Dispoziției nr. 48525 din 3 iunie 2008 emisă de P.M.C., prin care s-a dispus

restituirea în natură doar a suprafeței de 201,42 mp, situată în Craiova.

În motivare, contestatorul a arătat că dispoziția

atacată nu face decât să reia suprafața deja stabilită prin hotărâre

judecătorească definitivă și că terenul solicitat se află într-o zonă liberă și

se poate restitui în natură o suprafață de încă 200 mp față de cea stabilită

inițial.

Prin sentința civilă nr. 367 din 28 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea, reținându-se că, prin

notificarea nr. 462/N/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a

imobilului din str. 13 Septembrie și a terenului în suprafață de 855 mp care a

aparținut autorului său C., iar prin Dispoziția nr. 3598/2006, emisă de P.M.C.,

s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Prima instanță a mai reținut că, în urma contestației

formulate de reclamant împotriva acestei dispoziții, prin sentința civilă nr.

301 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, s-a anulat

în parte dispoziția, și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 201,42

mp situată în Craiova, menținându-se propunerea de despăgubiri pentru restul

suprafeței solicitată prin notificare. Prin aceeași sentință s-a respins

acțiunea față de SC E. SA, B.A. și SC T.I. SRL Craiova, ca fiind formulată

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În baza sentinței civile menționate, rămasă definitivă

și irevocabilă, a fost emisă Dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008, care

respectă întocmai dispozițiile sentinței. Astfel, s-a aprobat restituirea în

natură a suprafeței de 201,42 mp, iar pentru diferența de teren solicitată s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr.

247/2005.

Tribunalul a constatat că, prin prezenta acțiune

reclamantul contestă din nou restituirea în natură, deși această chestiune a

fost analizată în cadrul procesual finalizat prin pronunțarea sentinței nr.

3101/2006 a Tribunalului Dolj.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul

susținând, în esență, că în mod greșit a fost reținută excepția autorității de

lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 155 din 14 mai 2009, Curtea

de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins apelul reclamantului reținând că, în speță, în cadrul unui litigiu

anterior, soluționat de Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă

nr. 301 din 3 aprilie 2006, s-a analizat dreptul reclamantului la măsuri

reparatorii, inclusiv modalitatea de acordare a acestora (în natură sau în

echivalent), drept solicitat de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, prin

notificarea nr. 462/N/2001. S-a restituit în natură suprafața de 201,42 mp teren

și s-a constatat îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în

echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură.

Instanța de apel a mai reținut că în litigiul de

față, reclamantul repune în discuție problema întinderii suprafeței de teren

care poate fi restituită în natură, din suprafață solicitată prin notificarea

nr. 462/N/2001, astfel încât excepția autorității de lucru judecat a fost

corect reținută de instanța de fond.

Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamantul

C.Ș.N., continuat de moștenitorii C.I.U., C.M.D., C.Z. și G.G.A.L., formulând

următoarele critici:

I. Greșita citare în calea de atac a apelului, a

P.M.C., față de împrejurarea că pe rolul Tribunalului Dolj a fost contestată

dispoziția de restituire din 3 iunie 2008 a P.M.C., acesta fiind partea care

trebuia să figureze în proces;

II. Decizia contestată nu reprezintă punerea în

executare a unei hotărâri judecătorești, întrucât chiar în conținutul acesteia

este prevăzut termenul de contestare, chiar dacă privește aceeași suprafață de

teren, fiind greșită referirea din decizia recurată la sentința civilă nr.

301/2006 a Tribunalului Dolj, față de care s-a constatat autoritatea de lucru

judecat;

III. Recurentul a aflat ulterior că mai există o

suprafață liberă de peste 100 mp din totalul de 855 mp și arată că pe teren

exista o construcție ilegal ridicată de către o societate care a cumpărat doar

parterul unui bloc, iar în timp ce amenaja acest parter a mai construit lângă

bloc alt spațiu de peste 100 mp, spațiu ocupat în prezent de o farmacie, în

timp ce parterul blocului este ocupat de un magazin. Față de această situație

s-ar fi impus introducerea în cauză a SC C.T.I. SRL, care a cumpărat parterul

blocului, dar a mai construit și alt spațiu lângă bloc declarându-l tot parter,

fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001,

respectiv art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Încălcând principiul rolului activ și pentru a

justifica condiția triplei identități prevăzute de art. 1201 C. civ., instanța

a refuzat introducerea în cauză a societății sus-menționate, încălcând astfel

dreptul la un proces echitabil și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat în considerarea următoarelor

argumente:

Referitor la critica privind greșita citare în cauză,

cu prilejul soluționării apelului, aceasta nu poate fi reținută, întrucât din

citativul existent la dosar apel, dovezile de îndeplinire a procedurilor de

citare existente la același dosar, precum și din dovada de comunicare a

deciziei civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie aflată la dosar, rezultă că

procedura de citare s-a făcut conform legii.

Referitor la dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008

emisă de P.M.C., în mod corect instanțele au constatat incidența autorității de

lucru judecat.

Astfel, prin dispoziția sus-menționată, s-a dispus

restituirea parțială în natură către recurent, a terenului în suprafață de

201,42 mp (din suprafața totală de 687 mp), situat în Craiova și s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru diferența de teren în suprafață de 476,58 mp, situat în Craiova,

imposibil de restituit în natură, terenul fiind ocupat de lucrări de utilitate

publică.

Dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008 a fost emisă în

executarea sentinței civile nr. 301 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul

Dolj, secția civilă în dosarul nr. 1852/CIV/2004, rămasă definitivă prin

respingerea apelului formulat de pârâții C.L.C. și P.M.C., prin decizia nr. 845

din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și, respectiv,

respingerea recursului prin decizia nr. 4201/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Sub acest aspect, rezultă, deci, că reclamantul

contestă o dispoziție de restituire emisă în executarea unei hotărâri

judecătorești, iar contestația sa are cel mult caracterul unei contestații la

executare și nicidecum al unei contestații supusă procedurii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006,

Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

SC E. SA Craiova și SC T.I. SRL Craiova, a anulat în parte dispoziția din 31

ianuarie 2006 emisă de P.M.C., și a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție

de restituire în natură a suprafeței de teren de 201,42 mp, iar pentru

diferența de teren solicitată, să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în care a fost emisă

dispoziția din 3 iunie 2008, contestată în prezenta cauză.

În actualul litigiu, reclamantul repune în discuție

atât problema cadrului procesual sub aspectul părților participante la proces,

cât și problema întinderii dreptului său de proprietate cu privire la suprafața

de 201,42 mp din totalul de 687 mp aparținând autorului său, ce i-au fost

restituiți în procesul anterior, despre care susține că ar fi trebuit să fie

mult mai mare.

Aceste aspecte însă au intrat în puterea lucrului

judecat prin rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței judecătorești în

baza căreia a fost emisă dispoziția contestată în prezenta cauză și nu mai pot

fi supuse din nou analizei.

Nemulțumirile reclamantului privind întinderea

suprafeței ce i-a fost restituită trebuiau rezolvate în cadrul procesului

anterior, prin eventuale obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză,

ori prin exercitarea căilor de atac recunoscute de lege, lucru pentru care

reclamantul nu l-a realizat.

Critica privind lipsa de rol activ a instanței de

judecată manifestată prin neintroducerea în cauză a SC C.T.I. SRL nu poate fi

primită întrucât, pe de o parte, instanța nu a fost învestită cu o astfel de

cerere, iar pe de altă parte, dat fiind soluția pronunțată în cauză, și anume

constatarea incidenței autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai

necesita a fi analizat, întrucât era, de asemenea intrat în puterea de lucru

judecat.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două

manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să

demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art.

1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).

În manifestarea sa care interesează prezenta cauză,

aceea de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de

natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune

tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., care stabilește

că este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor în aceeași calitate.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde

necesității de stabilitate juridică și ordine socială și are drept finalitate

interzicerea readucerii în fața instanțelor de judecată a chestiunilor

litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O., așa cum greșit susține reclamantul.

Susținerea că prin soluția adoptată ar fi fost

încălcat dreptul la un proces echitabil și dispozițiile art. 6 C.E.D.O. este

neîntemeiată și nu poate fi primită, întrucât dreptul de acces la justiție nu

este unul absolut, ci cunoaște anumite limitări decurgând din aplicarea altor

principii.

În speță, principiul autorității de lucru judecat

căruia în mod corect i s-a dat eficiență de către instanțele anterioare,

corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind

interzisă readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja

rezolvate, aspect în deplină concordanță cu reglementările comunitare privind

asigurarea și respectarea dreptului la un proces echitabil și a liberului acces

la justiție.

Față de considerentele arătate anterior, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

C.Ș.N. și continuat de C.I.L., C.M.D., C.Z. și G.G.A.L. împotriva deciziei

civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2011.