ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 935/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 4 noiembrie 2008 reclamantul C.Ș.N. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu P.M.C. și C.L.C., anularea Dispoziției nr. 48525 din 3 iunie 2008 emisă de P.M.C., prin care s-a dispus restituirea în natură doar a suprafeței de 201,42 mp, situată în Craiova. În motivare, contestatorul a arătat că dispoziția atacată nu face decât să reia suprafața deja stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și că terenul solicitat se află într-o zonă liberă și se poate restitui în natură o suprafață de încă 200 mp față de cea stabilită inițial.

Prin sentința civilă nr. 367 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea, reținându-se că, prin notificarea nr. 462/N/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului din str. 13 Septembrie și a terenului în suprafață de 855 mp care a aparținut autorului său C., iar prin Dispoziția nr. 3598/2006, emisă de P.M.C., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prima instanță a mai reținut că, în urma contestației formulate de reclamant împotriva acestei dispoziții, prin sentința civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, s-a anulat în parte dispoziția, și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 201,42 mp situată în Craiova, menținându-se propunerea de despăgubiri pentru restul suprafeței solicitată prin notificare.

Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea față de SC E. SA, B.A. și SC T.I. SRL Craiova, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. În baza sentinței civile menționate, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost emisă Dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008, care respectă întocmai dispozițiile sentinței. Astfel, s-a aprobat restituirea în natură a suprafeței de 201,42 mp, iar pentru diferența de teren solicitată s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005. Tribunalul a constatat că, prin prezenta acțiune reclamantul contestă din nou restituirea în natură, deși această chestiune a fost analizată în cadrul procesual finalizat prin pronunțarea sentinței nr. 3101/2006 a Tribunalului Dolj.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul susținând, în esență, că în mod greșit a fost reținută excepția autorității de lucru judecat. Prin decizia civilă nr. 155 din 14 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului reținând că, în speță, în cadrul unui litigiu anterior, soluționat de Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006, s-a analizat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, inclusiv modalitatea de acordare a acestora (în natură sau în echivalent), drept solicitat de acesta în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 462/N/2001. S-a restituit în natură suprafața de 201,42 mp teren și s-a constatat îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură.

Instanța de apel a mai reținut că în litigiul de față, reclamantul repune în discuție problema întinderii suprafeței de teren care poate fi restituită în natură, din suprafață solicitată prin notificarea nr. 462/N/2001, astfel încât excepția autorității de lucru judecat a fost corect reținută de instanța de fond. Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamantul C.Ș.N., continuat de moștenitorii C.I.U., C.M.D., C.Z. și G.G.A.L., formulând următoarele critici: I. Greșita citare în calea de atac a apelului, a P.M.C., față de împrejurarea că pe rolul Tribunalului Dolj a fost contestată dispoziția de restituire din 3 iunie 2008 a P.M.C., acesta fiind partea care trebuia să figureze în proces; II.

Decizia contestată nu reprezintă punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, întrucât chiar în conținutul acesteia este prevăzut termenul de contestare, chiar dacă privește aceeași suprafață de teren, fiind greșită referirea din decizia recurată la sentința civilă nr. 301/2006 a Tribunalului Dolj, față de care s-a constatat autoritatea de lucru judecat; III. Recurentul a aflat ulterior că mai există o suprafață liberă de peste 100 mp din totalul de 855 mp și arată că pe teren exista o construcție ilegal ridicată de către o societate care a cumpărat doar parterul unui bloc, iar în timp ce amenaja acest parter a mai construit lângă bloc alt spațiu de peste 100 mp, spațiu ocupat în prezent de o farmacie, în timp ce parterul blocului este ocupat de un magazin.

Față de această situație s-ar fi impus introducerea în cauză a SC C.T.I. SRL, care a cumpărat parterul blocului, dar a mai construit și alt spațiu lângă bloc declarându-l tot parter, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi. Încălcând principiul rolului activ și pentru a justifica condiția triplei identități prevăzute de art. 1201 C. civ., instanța a refuzat introducerea în cauză a societății sus-menționate, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente: Referitor la critica privind greșita citare în cauză, cu prilejul soluționării apelului, aceasta nu poate fi reținută, întrucât din citativul existent la dosar apel, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare existente la același dosar, precum și din dovada de comunicare a deciziei civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie aflată la dosar, rezultă că procedura de citare s-a făcut conform legii. Referitor la dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008 emisă de P.M.C., în mod corect instanțele au constatat incidența autorității de lucru judecat.

Astfel, prin dispoziția sus-menționată, s-a dispus restituirea parțială în natură către recurent, a terenului în suprafață de 201,42 mp (din suprafața totală de 687 mp), situat în Craiova și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren în suprafață de 476,58 mp, situat în Craiova, imposibil de restituit în natură, terenul fiind ocupat de lucrări de utilitate publică. Dispoziția nr. 48525 din 3 iunie 2008 a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 301 din 3 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă în dosarul nr. 1852/CIV/2004, rămasă definitivă prin respingerea apelului formulat de pârâții C.L.C. și P.M.C., prin decizia nr. 845 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și, respectiv, respingerea recursului prin decizia nr. 4201/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, rezultă, deci, că reclamantul contestă o dispoziție de restituire emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, iar contestația sa are cel mult caracterul unei contestații la executare și nicidecum al unei contestații supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 301 din 3 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC E. SA Craiova și SC T.I. SRL Craiova, a anulat în parte dispoziția din 31 ianuarie 2006 emisă de P.M.C., și a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a suprafeței de teren de 201,42 mp, iar pentru diferența de teren solicitată, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în care a fost emisă dispoziția din 3 iunie 2008, contestată în prezenta cauză.

În actualul litigiu, reclamantul repune în discuție atât problema cadrului procesual sub aspectul părților participante la proces, cât și problema întinderii dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 201,42 mp din totalul de 687 mp aparținând autorului său, ce i-au fost restituiți în procesul anterior, despre care susține că ar fi trebuit să fie mult mai mare. Aceste aspecte însă au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței judecătorești în baza căreia a fost emisă dispoziția contestată în prezenta cauză și nu mai pot fi supuse din nou analizei. Nemulțumirile reclamantului privind întinderea suprafeței ce i-a fost restituită trebuiau rezolvate în cadrul procesului anterior, prin eventuale obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, ori prin exercitarea căilor de atac recunoscute de lege, lucru pentru care reclamantul nu l-a realizat.

Critica privind lipsa de rol activ a instanței de judecată manifestată prin neintroducerea în cauză a SC C.T.I. SRL nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar pe de altă parte, dat fiind soluția pronunțată în cauză, și anume constatarea incidenței autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai necesita a fi analizat, întrucât era, de asemenea intrat în puterea de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.).

În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., care stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială și are drept finalitate interzicerea readucerii în fața instanțelor de judecată a chestiunilor litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O., așa cum greșit susține reclamantul.

Susținerea că prin soluția adoptată ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dispozițiile art. 6 C.E.D.O. este neîntemeiată și nu poate fi primită, întrucât dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, ci cunoaște anumite limitări decurgând din aplicarea altor principii. În speță, principiul autorității de lucru judecat căruia în mod corect i s-a dat eficiență de către instanțele anterioare, corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanță cu reglementările comunitare privind asigurarea și respectarea dreptului la un proces echitabil și a liberului acces la justiție.

Față de considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.Ș.N. și continuat de C.I.L., C.M.D., C.Z. și G.G.A.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.