ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată

pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta H.S.M. a solicitat anularea dispozițiilor

nr. 10480 din 16 iunie 2006 și nr. 10903 din 28 iunie 2006 emise de Primarul

Municipiului Craiova, restituirea în natură a imobilelor terenuri, situate în Craiova,

str. R.M., și respectiv str. G.R. (fostă C.A.R.), precum și acordarea de despăgubiri

bănești pentru construcțiile demolate de pe aceste terenuri.

În motivarea contestației,

reclamanta a arătat că prin dispozițiile menționate i-au fost respinse cererile

prin care în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii

pentru imobilele terenuri și construcții, ce au aparținut părinților săi, situate

la cele două adrese, și că în ciuda faptului că notificările și actele depuse în

susținerea acestora au fost distincte pentru fiecare din cele două imobile, în ambele

dispoziții contestate, s-a făcut referire numai la imobilul din str. R.M., fiind

omis cel din str. G.R., fapt care, în opinia reclamantei, se datorează rătăcirii

dosarului privind notificarea nr. 599/N/2001 la Primăria Municipiului Craiova.

Prin sentința civilă

nr. 230 din 08 septembrie 2008, a Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost admisă

contestația, au fost anulate dispozițiile atacate; s-a dispus restituirea în natură

a imobilului teren în suprafață de 212 m.p. situat în Craiova, str. R.M., identificat

prin raportul de expertiză și s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul construcție, ce a fost amplasat pe terenul din str.

R.M. și pentru imobilul situat în Craiova, str. I.M. (fostă str. C.A.R.), compus

din teren în suprafață de 301 m.p. și construcția ce a fost amplasată pe acest teren.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că prin niciuna din cele două dispoziții, pârâtul nu s-a

pronunțat cu privire la imobilul din str. I.M.

S-a reținut, de asemenea,

că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorilor reclamantei

rezultând din actul de vânzare din 21 ianuarie 1947, pentru imobilul din str.

I.M. (fostă str. C.A.R. și fostă str. G.R.), iar pentru imobilul din str. R.M. (fostă

str. L.) din buletinul clădirii.

Existența acestor clădiri

în patrimoniul statului creează o prezumție simplă de preluare abuzivă a acestora,

prezumție ce nu a fost răsturnată.

Cum, din concluziile raportului

de expertiză, a rezultat că terenul din actuala str. R.M. este liber, s-a dispus

restituirea în natură a acestuia, iar pentru construcția demolată s-a stabilit dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește terenul

din str. I.M., reclamanta a localizat imobilul în zona adiacentă a magazinului M.,

iar potrivit schiței anexă la raportul de expertiză, pe teren se află o parcare,

situație față de care instanța a apreciat că respectiva suprafață de teren este

afectată unei amenajări de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituită în

natură. În consecință, pentru aceasta s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent, la fel ca și pentru construcția existentă pe teren și demolată

în prezent.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanta și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Municipiul

Craiova.

a criticat sentința, susținând că în mod nelegal nu s-a dispus restituirea în natură

și a terenului de 301 m.p. situat în fosta str. G.R., actualmente str. I.M., întrucât

acesta nu face parte din categoria imobilelor afectate de utilități publice, fiind

folosit temporar ca parcare.

pârâții au solicitat schimbarea în totalitate a sentinței și respingerea acțiunii

promovate de reclamantă.

Au susținut că instanța

de fond s-a aflat în eroare când a dispus restituirea în natură, întrucât prin dispoziția

nr. 10430/2006 autoritatea locală nu a atestat notificatorului calitatea de persoană

îndreptățită pentru a solicita imobilul din Craiova, str. R.M.

În ceea ce privește imobilul

din str. C.A.R. au arătat că nu a fost solicitat prin nicio notificare, iar potrivit

art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituțiile competente să soluționeze

în fond cererile de notificare prin care se solicita acordarea de despăgubiri, erau

prefecturile.

Prin decizia civilă

nr. 11 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, au fost respinse

apelurile formulate de reclamantă și de pârâți.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a principiului

restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care din

expertiza efectuată în cauză a rezultat că terenul în suprafață de 301 m.p., situat

pe str. I.M., nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate

publică, respectiv o parcare.

În ceea ce privește imobilul

situat în str. R.M., dreptul de proprietate al autorilor reclamantei a fost dovedit

prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1947 și buletinele clădirilor, iar din

concluziile raportului de expertiză a rezultat că acesta este liber și poate fi

restituit în natură.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanta H.S.M. și pârâții Primarul Municipiului Craiova și

Primăria Municipiului Craiova.

că instanța de apel a respins greșit cererea de restituire în natură a terenului

în suprafață de 310 m.p. situat în Craiova, str. I.M., pe motiv că acest teren ar

fi afectat de amenajări publice.

ambele instanțe s-au aflat în eroare când au dispus restituirea în natură a terenului

în suprafață de 212 m.p. situat în str. R.M., deoarece prin dispoziția nr. 10430

din 16 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova nu s-a atestat reclamantei

calitatea de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 9725 din 30 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat

decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Craiova.

S-a respins recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a constatat caracterul fondat al recursului reclamantei, în condițiile

în care împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, și anume,

situația juridică și de fapt în ce privește terenul de 301 m.p. situat pe str.

I.M. (fostă str. C.A.R., fostă str. G.R.).

Astfel, nu s-a stabilit

nici de către prima instanță, nici de către instanța de apel, unde este situată,

în mod precis, această suprafață de teren, ce dimensiuni are, ce vecinătăți are,

dacă este afectată de utilități publice, atât supraterane, cât și subterane.

Recursul formulat de pârâți

a fost găsit nefondat, atât în privința criticilor vizând calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

cât și a faptului că, prin notificarea înregistrată sub nr. 599/N/2001, cât și sub

nr. 598/N/2001, reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului situat în Craiova,

pe str. I.M., localizat în zona clădirii SC P. SA și a Colegiului Național C.

Reluând judecata, instanța

de apel a suplimentat probatoriul (administrându-se proba cu expertiză, cu înscrisuri

pentru identificarea terenului și stabilirea afectațiunii acestuia), iar în urma

evaluării mijloacelor de probă a pronunțat decizia nr. 208 din 24 iunie 2010, prin

care apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut că, potrivit materialului probator și îndeosebi, a expertizei

efectuate la rejudecare, coroborată cu însăși susținerea reclamantei, terenul este

situat în zona centrală a Municipiului Craiova, respectiv zona adiacentă Complexului

Comercial M., fiind poziționat în suprafața mai mare, ce se întinde pe actuala stradă

I.M., între Casa Parohială și str. M.D., în spatele magazinului M.; aceasta este

o zonă mixtă, de spații cu destinații de circulație pietonale importante, parcare,

alei de acces în parcare, blocuri de locuințe și zona aferentă a acestora, ce cuprinde

alei de acces și spații verzi.

Așadar, toată această

zonă, ce cuprinde și terenul în litigiu, este afectată de amenajări de utilitate

publică, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, nu este supusă restituirii în natură. Susținerea apelantei reclamante,

în sensul că „locația reală a terenului a fost mutată fictiv la 50-100 m. S-V”,

a fost apreciată nerelevantă sub aspectul posibilității de restituire în natură,

a terenului.

De altfel, procesul-verbal

încheiat cu ocazia efectuării expertizei, și în care s-a menționat amplasamentul

terenului în litigiu, ca și raportul de expertiză, au fost semnate de părți, iar

de către reclamantă, prin avocat, fără nicio obiecție sub acest aspect.

În consecință, constatând

că terenul de 301 m.p., solicitat de reclamantă, a fost în mod corect identificat

de către expert, că pe acesta există amenajări de utilitate publică - nefiind teren

liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția pronunțată

de prima instanță, care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Lege,

stabilind dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, a fost apreciată legală

și temeinică.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către reclamantă, care a pretins nelegalitatea soluției din perspectiva

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele

argumente:

- Instanța de apel nu

a manifestat rolul activ impus de art. 129 C. proc. civ., nu a respectat dispozițiile

deciziei de casare care a impus ca instanța să stabilească exact locația și situația

juridică a terenului din fosta str. C.A.R., stradă care nu mai există în prezent,

datorită sistematizării în zona Complexului M.

Respingând apelul reclamantei

pe motivul afectării terenului de utilități publice, instanța nu a respectat nici

măcar decizia nr. 824 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, publicată

în Buletinul jurisprudenței și în care e definită noțiunea de domeniu public.

- Instanța a ignorat legea

și propriile decizii anterioare, creând chiar norme juridice, în sensul că obiecțiunile

la raportul de expertiză ar trebui depuse prin procesul-verbal care consemnează

prezența părților la fața locului.

- Instanța și-a însușit

concluziile raportului de expertiză în legătură cu locația fostei străzi C.A.R.,

deși individualizarea s-a făcut de către expert la indicațiile funcționarei de la

cadastrul Primăriei, fără a se produce vreo probă în legătură cu fostul traseu al

străzii.

- Instanța nu amintește

de actele oficiale depuse de reclamantă, fiind ilogic să se susțină că „două străzi

merg una lângă alta prin contopire”, fără să fi existat case între ele.

- Este adevărat că zona

stabilită de expert este afectată utilității publice, numai că locația din expertiză

nu este cea reală și originară a imobilului. Față de anexa 1 la raportul de expertiză,

locația reală era la est de blocul L, pe locul unde se intră într-o parcare, dar

care nu este domeniu public și nici afectată de utilități publice.

Examinând aspectele deduse

judecății, Înalta Curte urmează să constate că acestea nu sunt încadrabile în motivele

de nelegalitate expres reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru

a face posibil controlul de legalitate în cadrul recursului.

- Astfel, deși pretinde

că instanța de apel nu s-ar fi conformat dispozițiilor deciziei de casare, recurenta

nu arată în ce ar fi constat încălcarea art. 315 C. proc. civ., în condițiile în

care, la rejudecare, s-a procedat la completarea probatoriului tocmai pe aspectul

individualizării, localizării și determinării regimului juridic al terenului, elemente

care determinaseră soluția de casare.

Neindicând în ce ar consta

nerespectarea limitelor casării, recurenta face o simplă afirmație care nu poate

fi circumscrisă unei critici de nelegalitate.

- De asemenea, trimiterea

făcută la o decizie de speță a aceleiași instanțe de apel, publicată în Buletinul

jurisprudenței și care ar fi definit de o anumită manieră noțiunea de domeniu public,

nu este aptă de încadrare într-un motiv de nelegalitate.

Instanța este chemată

să se pronunțe asupra raporturilor concrete ce-i sunt deduse judecății, aplicând

legea la situația de fapt relevată de probele dosarului, neputându-i-se imputa nelegalitatea

soluției cu referire la o decizie pronunțată în judecarea unei alte spețe.

- Toate celelalte aspecte

din recursul reclamantei – legate de obiecțiuni la raportul de expertiză și modalitatea

formulării lor, de însușirea concluziilor expertizei, ignorarea de către instanță

a unor acte oficiale depuse de către reclamantă pentru a da mai multă eficiență

raportului de expertiză în ce privește localizarea terenului – vizează evaluarea

probelor de către instanță și sunt în afara criticilor de nelegalitate susceptibile

de analiză în faza recursului.

Exprimându-și nemulțumirea

în legătură cu modalitatea în care instanța a valorificat probatoriul și pretinzând

o altă situație de fapt și un alt regim juridic al terenului, recurenta-reclamantă

ignoră exigențele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, care nu permit

devoluarea fondului.

Rezultă, față de considerentele

anterior expuse că, deși și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., indicarea acestor motive s-a făcut pur formal, în condițiile

în care partea nu a dezvoltat argumente care să permită încadrarea în prevederile

citate și să facă astfel, posibil controlul de legalitate.

În consecință, potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care prevăd, sub sancțiunea

nulității, indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor, văzând în același

timp, că nu sunt identificabile motive de ordine publică în sensul dispoz. art.

306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac exercitate fără

respectarea normelor procedurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta H.S.M. împotriva deciziei nr. 208 din 24 iunie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.