ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta H.S.M. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 10480 din 16 iunie 2006 și nr. 10903 din 28 iunie 2006 emise de Primarul Municipiului Craiova, restituirea în natură a imobilelor terenuri, situate în Craiova, str. R.M., și respectiv str. G.R. (fostă C.A.R.), precum și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate de pe aceste terenuri.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că prin dispozițiile menționate i-au fost respinse cererile prin care în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele terenuri și construcții, ce au aparținut părinților săi, situate la cele două adrese, și că în ciuda faptului că notificările și actele depuse în susținerea acestora au fost distincte pentru fiecare din cele două imobile, în ambele dispoziții contestate, s-a făcut referire numai la imobilul din str. R.M., fiind omis cel din str. G.R., fapt care, în opinia reclamantei, se datorează rătăcirii dosarului privind notificarea nr. 599/N/2001 la Primăria Municipiului Craiova. Prin sentința civilă nr. 230 din 08 septembrie 2008, a Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost admisă contestația, au fost anulate dispozițiile atacate; s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 212 m.p.

situat în Craiova, str. R.M., identificat prin raportul de expertiză și s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție, ce a fost amplasat pe terenul din str. R.M. și pentru imobilul situat în Craiova, str. I.M. (fostă str. C.A.R.), compus din teren în suprafață de 301 m.p. și construcția ce a fost amplasată pe acest teren. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin niciuna din cele două dispoziții, pârâtul nu s-a pronunțat cu privire la imobilul din str. I.M. S-a reținut, de asemenea, că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate al autorilor reclamantei rezultând din actul de vânzare din 21 ianuarie 1947, pentru imobilul din str. I.M.

(fostă str. C.A.R. și fostă str. G.R.), iar pentru imobilul din str. R.M. (fostă str. L.) din buletinul clădirii. Existența acestor clădiri în patrimoniul statului creează o prezumție simplă de preluare abuzivă a acestora, prezumție ce nu a fost răsturnată. Cum, din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că terenul din actuala str. R.M. este liber, s-a dispus restituirea în natură a acestuia, iar pentru construcția demolată s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. În ceea ce privește terenul din str. I.M., reclamanta a localizat imobilul în zona adiacentă a magazinului M., iar potrivit schiței anexă la raportul de expertiză, pe teren se află o parcare, situație față de care instanța a apreciat că respectiva suprafață de teren este afectată unei amenajări de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituită în natură.

În consecință, pentru aceasta s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, la fel ca și pentru construcția existentă pe teren și demolată în prezent. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Municipiul Craiova. 1. Apelanta-reclamantă a criticat sentința, susținând că în mod nelegal nu s-a dispus restituirea în natură și a terenului de 301 m.p. situat în fosta str. G.R., actualmente str. I.M., întrucât acesta nu face parte din categoria imobilelor afectate de utilități publice, fiind folosit temporar ca parcare. 2. Prin apelul formulat, pârâții au solicitat schimbarea în totalitate a sentinței și respingerea acțiunii promovate de reclamantă.

Au susținut că instanța de fond s-a aflat în eroare când a dispus restituirea în natură, întrucât prin dispoziția nr. 10430/2006 autoritatea locală nu a atestat notificatorului calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita imobilul din Craiova, str. R.M. În ceea ce privește imobilul din str. C.A.R. au arătat că nu a fost solicitat prin nicio notificare, iar potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituțiile competente să soluționeze în fond cererile de notificare prin care se solicita acordarea de despăgubiri, erau prefecturile. Prin decizia civilă nr. 11 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, au fost respinse apelurile formulate de reclamantă și de pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a principiului restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care din expertiza efectuată în cauză a rezultat că terenul în suprafață de 301 m.p., situat pe str. I.M., nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv o parcare. În ceea ce privește imobilul situat în str. R.M., dreptul de proprietate al autorilor reclamantei a fost dovedit prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1947 și buletinele clădirilor, iar din concluziile raportului de expertiză a rezultat că acesta este liber și poate fi restituit în natură. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta H.S.M.

și pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova. 1. Reclamanta a susținut că instanța de apel a respins greșit cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 310 m.p. situat în Craiova, str. I.M., pe motiv că acest teren ar fi afectat de amenajări publice. 2. Pârâții au arătat că ambele instanțe s-au aflat în eroare când au dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 212 m.p. situat în str. R.M., deoarece prin dispoziția nr. 10430 din 16 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova nu s-a atestat reclamantei calitatea de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 9725 din 30 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Craiova.

S-a respins recursul declarat de pârâți, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a constatat caracterul fondat al recursului reclamantei, în condițiile în care împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, și anume, situația juridică și de fapt în ce privește terenul de 301 m.p. situat pe str. I.M. (fostă str. C.A.R., fostă str. G.R.). Astfel, nu s-a stabilit nici de către prima instanță, nici de către instanța de apel, unde este situată, în mod precis, această suprafață de teren, ce dimensiuni are, ce vecinătăți are, dacă este afectată de utilități publice, atât supraterane, cât și subterane.

Recursul formulat de pârâți a fost găsit nefondat, atât în privința criticilor vizând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cât și a faptului că, prin notificarea înregistrată sub nr. 599/N/2001, cât și sub nr. 598/N/2001, reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului situat în Craiova, pe str. I.M., localizat în zona clădirii SC P. SA și a Colegiului Național C. Reluând judecata, instanța de apel a suplimentat probatoriul (administrându-se proba cu expertiză, cu înscrisuri pentru identificarea terenului și stabilirea afectațiunii acestuia), iar în urma evaluării mijloacelor de probă a pronunțat decizia nr. 208 din 24 iunie 2010, prin care apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, potrivit materialului probator și îndeosebi, a expertizei efectuate la rejudecare, coroborată cu însăși susținerea reclamantei, terenul este situat în zona centrală a Municipiului Craiova, respectiv zona adiacentă Complexului Comercial M., fiind poziționat în suprafața mai mare, ce se întinde pe actuala stradă I.M., între Casa Parohială și str. M.D., în spatele magazinului M.; aceasta este o zonă mixtă, de spații cu destinații de circulație pietonale importante, parcare, alei de acces în parcare, blocuri de locuințe și zona aferentă a acestora, ce cuprinde alei de acces și spații verzi. Așadar, toată această zonă, ce cuprinde și terenul în litigiu, este afectată de amenajări de utilitate publică, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu este supusă restituirii în natură.

Susținerea apelantei reclamante, în sensul că „locația reală a terenului a fost mutată fictiv la 50-100 m. S-V”, a fost apreciată nerelevantă sub aspectul posibilității de restituire în natură, a terenului. De altfel, procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării expertizei, și în care s-a menționat amplasamentul terenului în litigiu, ca și raportul de expertiză, au fost semnate de părți, iar de către reclamantă, prin avocat, fără nicio obiecție sub acest aspect. În consecință, constatând că terenul de 301 m.p., solicitat de reclamantă, a fost în mod corect identificat de către expert, că pe acesta există amenajări de utilitate publică - nefiind teren liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția pronunțată de prima instanță, care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Lege, stabilind dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, a fost apreciată legală și temeinică.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a pretins nelegalitatea soluției din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente: - Instanța de apel nu a manifestat rolul activ impus de art. 129 C. proc. civ., nu a respectat dispozițiile deciziei de casare care a impus ca instanța să stabilească exact locația și situația juridică a terenului din fosta str. C.A.R., stradă care nu mai există în prezent, datorită sistematizării în zona Complexului M. Respingând apelul reclamantei pe motivul afectării terenului de utilități publice, instanța nu a respectat nici măcar decizia nr. 824 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, publicată în Buletinul jurisprudenței și în care e definită noțiunea de domeniu public.

- Instanța a ignorat legea și propriile decizii anterioare, creând chiar norme juridice, în sensul că obiecțiunile la raportul de expertiză ar trebui depuse prin procesul-verbal care consemnează prezența părților la fața locului. - Instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză în legătură cu locația fostei străzi C.A.R., deși individualizarea s-a făcut de către expert la indicațiile funcționarei de la cadastrul Primăriei, fără a se produce vreo probă în legătură cu fostul traseu al străzii. - Instanța nu amintește de actele oficiale depuse de reclamantă, fiind ilogic să se susțină că „două străzi merg una lângă alta prin contopire”, fără să fi existat case între ele. - Este adevărat că zona stabilită de expert este afectată utilității publice, numai că locația din expertiză nu este cea reală și originară a imobilului.

Față de anexa 1 la raportul de expertiză, locația reală era la est de blocul L, pe locul unde se intră într-o parcare, dar care nu este domeniu public și nici afectată de utilități publice. Examinând aspectele deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate că acestea nu sunt încadrabile în motivele de nelegalitate expres reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ., pentru a face posibil controlul de legalitate în cadrul recursului. - Astfel, deși pretinde că instanța de apel nu s-ar fi conformat dispozițiilor deciziei de casare, recurenta nu arată în ce ar fi constat încălcarea art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care, la rejudecare, s-a procedat la completarea probatoriului tocmai pe aspectul individualizării, localizării și determinării regimului juridic al terenului, elemente care determinaseră soluția de casare.

Neindicând în ce ar consta nerespectarea limitelor casării, recurenta face o simplă afirmație care nu poate fi circumscrisă unei critici de nelegalitate. - De asemenea, trimiterea făcută la o decizie de speță a aceleiași instanțe de apel, publicată în Buletinul jurisprudenței și care ar fi definit de o anumită manieră noțiunea de domeniu public, nu este aptă de încadrare într-un motiv de nelegalitate. Instanța este chemată să se pronunțe asupra raporturilor concrete ce-i sunt deduse judecății, aplicând legea la situația de fapt relevată de probele dosarului, neputându-i-se imputa nelegalitatea soluției cu referire la o decizie pronunțată în judecarea unei alte spețe.

- Toate celelalte aspecte din recursul reclamantei – legate de obiecțiuni la raportul de expertiză și modalitatea formulării lor, de însușirea concluziilor expertizei, ignorarea de către instanță a unor acte oficiale depuse de către reclamantă pentru a da mai multă eficiență raportului de expertiză în ce privește localizarea terenului – vizează evaluarea probelor de către instanță și sunt în afara criticilor de nelegalitate susceptibile de analiză în faza recursului. Exprimându-și nemulțumirea în legătură cu modalitatea în care instanța a valorificat probatoriul și pretinzând o altă situație de fapt și un alt regim juridic al terenului, recurenta-reclamantă ignoră exigențele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, care nu permit devoluarea fondului.

Rezultă, față de considerentele anterior expuse că, deși și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., indicarea acestor motive s-a făcut pur formal, în condițiile în care partea nu a dezvoltat argumente care să permită încadrarea în prevederile citate și să facă astfel, posibil controlul de legalitate. În consecință, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care prevăd, sub sancțiunea nulității, indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor, văzând în același timp, că nu sunt identificabile motive de ordine publică în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac exercitate fără respectarea normelor procedurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta H.S.M. împotriva deciziei nr. 208 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.