ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1919/2011

Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 24 octombrie 2008, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a Municipiului Craiova, prin Primar și a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta la emiterea unei dispoziții privind retrocedarea în natură a suprafeței de 526,5 mp teren situat în municipiul Craiova, și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 540 mp, afectată de detalii de sistematizare, situată pe Calea Severinului, suprafețe de teren ce au fost expropriate, cu cheltuieli de judecată. La data de 20 martie 2009, reclamantul B.C.

și-a precizat acțiunea, arătând că a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea cu nr. 2668/N/2001, precum și notificarea cu nr. 202/N/2002. A solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții privind retrocedarea în natură a suprafeței de 526,5 mp, situată în municipiul Craiova, și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 540 mp, afectată de detalii de sistematizare, situată pe C.S., suprafețe de teren ce au fost expropriate. Prin sentința civilă nr. 352 din 09 noiembrie 2009 Tribunalul Dolj a respins acțiunea precizată și cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. 6097 din 29 iulie 2002 a Primăriei municipiului Craiova, s-a dispus înaintarea cererilor reclamantului către Prefectura Județului Dolj, cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent bănesc, pentru nobilul situat în Craiova, notificat sub nr. 2668/N/2001.

Prin sentința civilă nr. 110 din 08 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul B.C., s-a desființat în parte dispoziția nr. 6097 din 29 iulie 2002 a Primăriei Municipiului Craiova, s-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului - teren situat în Craiova, în suprafață le 1255,5 mp, având ca vecini: N - alee betonată, E - domeniu public, S - Balta Draiovița, V - domeniu public și s-a menținut măsura înaintării notificării către Prefectura Dolj în vederea acordării de despăgubiri pentru restul imobilului nerestituit în natură contestatorului. Prin decizia civilă nr. 929 din 29 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins apelul declarat de apelantul pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 110 din 08 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Prin decizia civilă nr. 9387 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, împotriva deciziei civile nr. 929 din 29 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Prin prezenta cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții privind retrocedarea în natură a suprafeței de 526,5 mp situată în municipiul Craiova, și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 540 mp afectată de detalii de sistematizare, suprafețe de teren ce au fost expropriate. Suprafața de 540 mp este suprafața ocupată de stradă, iar suprafața de 526,5 mp teren se compune din suprafața de 162 mp pe care se află construcții și din suprafața de 364,5 mp pe care se află platforma betonată, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 110 din 08 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a menționat că autoritatea locală a luat act de sentința civilă și a emis dispoziția nr. 28 din 05 ianuarie 2007 de restituire în natură a terenului situat în Craiova, în suprafață de 1255,5 mp, iar pentru diferența de teren ce nu poate fi restituită în natură se va emite dispoziția primarului de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin notificarea nr. 2668/N/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2670 mp, situat în Craiova, la fel și prin notificarea nr. 202/N/2002; de menționat că ambele notificări vizau aceeași suprafață de teren. Susținerea reclamantului că privitor la notificarea nr. 202/N/2002 nu a fost emisă nici o dispoziție nu este întemeiată, întrucât aceasta a fost soluționată prin emiterea dispoziției 6097 din 29 iulie 2002 care a fost contestată în instanță, chiar în considerentele sentinței civile făcându-se referire la această notificare.

Mai mult, prin dispoziția nr. 25882 din 13 octombrie 2009, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 1414,5 mp situat în Craiova, situație față de are nu mai poate fi obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziții pentru același teren. S-a constatat că obiectul cererii cu care reclamantul a investit instanța îl constituie obligarea Primăriei Municipiului Craiova să emită o dispoziție, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Însă, în timpul judecății, unitatea administrativ-teritorială, ca entitate deținătoare a terenului, a emis, prin reprezentantul său, Primarul Municipiului Craiova, dispoziția nr. 25882 din 13 octombrie 2009, prin care s-a pronunțat asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafețele de teren notificate de reclamant.

Ținând cont de caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care respectă regimul oricărei cereri adresată instanței, pentru dovedirea cuantumului cheltuielilor trebuie respectate dispozițiile art. 112 pct. 5 și art. 138 C. proc. civ. Instanța a respins cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât reclamantul a depus înscrisurile atestând efectuarea cheltuielilor de judecată, respectiv chitanțele privind plata onorariului de avocat și cheltuieli de transport, după închiderea dezbaterilor, odată cu depunerea concluziilor scrise, astfel că acestea nu mai pot fi luate în considerare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B.C., iar prin decizia nr. 152 din 06 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat.

Sub aspectele criticate ulterior, în faza de judecată a recursului, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Nu este întemeiată critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 112 pct. 5 și art. 138 C. proc. civ., chitanțele și înscrisurile privind cheltuielile de judecată fiind depuse după închiderea dezbaterilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.C. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Hotărârea instanței de apel este nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Deși instanța reține că „entitatea pârâtă și-a îndeplinit în cursul judecății obligația avută în vedere de reclamant prin declanșarea prezentului demers judiciar, astfel că acțiunea precizată a rămas fără obiect în ceea ce privește emiterea unei dispoziții pentru despăgubiri”, instanța respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Instanța apreciază că acestea nu au fost dovedite, cu toate că reclamantul a solicitat permisiunea de a depune dovada acestora în intervalul până la pronunțarea hotărârii, dat fiind faptul că venea de la Timișoara și urma să facă cheltuieli la întoarcere, cerere admisă de instanță.

Toate aceste cheltuieli au fost depuse la dosar și nu au relevanță în soluționarea fondului cauzei, drept pentru care nu trebuiau puse în dezbaterea părților. În plus, intimata și-a îndeplinit obligațiile în cursul procesului, astfel încât reclamantul are dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Motivele pentru care instanța a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată au vizat neadministrarea dovezilor necesare sub aspectul acestor cheltuieli, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 112 pct. 5 și art. 138 C. proc.

civ. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretarea în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ. din perspectiva regulilor generale aplicabile procesului civil în materie de probațiune. Dacă partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptățită să obțină, în condițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părții adverse la plata acestor cheltuieli, îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretinse. Această concluzie se desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care fac referire la cheltuielile „pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a efectuat” cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ.

Administrarea probei cu înscrisuri în dovedirea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în lipsa unor norme speciale contrare, urmează a fi realizată în condițiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ., adică înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Prin urmare, înscrisurile depuse odată cu concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor nu pot fundamenta hotărârea instanței nici sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. O soluție contrară ar însemna încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al egalității părților. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 152 din 06 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2011.