ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1919/2011

Deliberând asupra

recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, la data de 24 octombrie 2008, reclamantul B.C. a chemat în

judecată pe pârâta Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a Municipiului

Craiova, prin Primar și a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va

pronunța, să fie obligată pârâta la emiterea unei dispoziții privind

retrocedarea în natură a suprafeței de 526,5 mp teren situat în municipiul

Craiova, și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de

teren de 540 mp, afectată de detalii de sistematizare, situată pe Calea

Severinului, suprafețe de teren ce au fost expropriate, cu cheltuieli de

judecată.

La data de 20 martie 2009,

reclamantul B.C. și-a precizat acțiunea, arătând că a formulat, în temeiul

Legii nr. 10/2001, notificarea cu nr. 2668/N/2001, precum și notificarea cu nr.

202/N/2002.

A solicitat obligarea

pârâtei la emiterea unei dispoziții privind retrocedarea în natură a suprafeței

de 526,5 mp, situată în municipiul Craiova, și acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de 540 mp, afectată de detalii de sistematizare,

situată pe C.S., suprafețe de teren ce au fost expropriate.

Prin sentința civilă

nr. 352 din 09 noiembrie 2009 Tribunalul Dolj a respins acțiunea precizată și

cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.

6097 din 29 iulie 2002 a Primăriei municipiului Craiova, s-a dispus înaintarea

cererilor reclamantului către Prefectura Județului Dolj, cu propunerea de

acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent bănesc, pentru nobilul situat

în Craiova, notificat sub nr. 2668/N/2001.

Prin sentința civilă

nr. 110 din 08 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte

contestația formulată de reclamantul B.C., s-a desființat în parte dispoziția

nr. 6097 din 29 iulie 2002 a Primăriei Municipiului Craiova, s-a dispus

restituirea în natură către contestator a imobilului - teren situat în Craiova,

în suprafață le 1255,5 mp, având ca vecini: N - alee betonată, E - domeniu

public, S - Balta Draiovița, V - domeniu public și s-a menținut măsura

înaintării notificării către Prefectura Dolj în vederea acordării de

despăgubiri pentru restul imobilului nerestituit în natură contestatorului.

Prin decizia civilă

nr. 929 din 29 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins

apelul declarat de apelantul pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova

împotriva sentinței civile nr. 110 din 08 martie 2004 pronunțată de Tribunalul

Dolj.

Prin decizia civilă

nr. 9387 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Craiova, împotriva deciziei civile nr. 929 din 29 martie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova.

Prin prezenta cerere,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții privind

retrocedarea în natură a suprafeței de 526,5 mp situată în municipiul Craiova, și

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 540 mp

afectată de detalii de sistematizare, suprafețe de teren ce au fost

expropriate.

Suprafața de 540 mp

este suprafața ocupată de stradă, iar suprafața de 526,5 mp teren se compune

din suprafața de 162 mp pe care se află construcții și din suprafața de 364,5 mp

pe care se află platforma betonată, așa cum rezultă din considerentele

sentinței civile nr. 110 din 08 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a menționat că

autoritatea locală a luat act de sentința civilă și a emis dispoziția nr. 28

din 05 ianuarie 2007 de restituire în natură a terenului situat în Craiova, în

suprafață de 1255,5 mp, iar pentru diferența de teren ce nu poate fi restituită

în natură se va emite dispoziția primarului de propunere de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Prin notificarea nr.

2668/N/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 2670 mp, situat în Craiova, la fel și prin notificarea nr.

202/N/2002; de menționat că ambele notificări vizau aceeași suprafață de teren.

Susținerea

reclamantului că privitor la notificarea nr. 202/N/2002 nu a fost emisă nici o

dispoziție nu este întemeiată, întrucât aceasta a fost soluționată prin

emiterea dispoziției 6097 din 29 iulie 2002 care a fost contestată în instanță,

chiar în considerentele sentinței civile făcându-se referire la această

notificare.

Mai mult, prin

dispoziția nr. 25882 din 13 octombrie 2009, s-a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață

de 1414,5 mp situat în Craiova, situație față de are nu mai poate fi obligată

pârâta la emiterea unei noi dispoziții pentru același teren.

S-a constatat că

obiectul cererii cu care reclamantul a investit instanța îl constituie

obligarea Primăriei Municipiului Craiova să emită o dispoziție, conform art. 25

din Legea nr. 10/2001.

Însă, în timpul

judecății, unitatea administrativ-teritorială, ca entitate deținătoare a

terenului, a emis, prin reprezentantul său, Primarul Municipiului Craiova,

dispoziția nr. 25882 din 13 octombrie 2009, prin care s-a pronunțat asupra

cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru suprafețele de teren

notificate de reclamant.

Ținând cont de

caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care

respectă regimul oricărei cereri adresată instanței, pentru dovedirea

cuantumului cheltuielilor trebuie respectate dispozițiile art. 112 pct. 5 și

art. 138 C. proc. civ.

Instanța a respins

cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât reclamantul

a depus înscrisurile atestând efectuarea cheltuielilor de judecată, respectiv

chitanțele privind plata onorariului de avocat și cheltuieli de transport, după

închiderea dezbaterilor, odată cu depunerea concluziilor scrise, astfel că

acestea nu mai pot fi luate în considerare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul B.C., iar prin decizia nr. 152 din 06 mai 2010,

Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat.

Sub aspectele

criticate ulterior, în faza de judecată a recursului, instanța de apel a avut

în vedere următoarele considerente:

Nu este întemeiată

critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu au

fost respectate dispozițiile art. 112 pct. 5 și art. 138 C. proc. civ.,

chitanțele și înscrisurile privind cheltuielile de judecată fiind depuse după

închiderea dezbaterilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit art. 274

C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.C.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Hotărârea instanței

de apel este nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată. Deși instanța reține că „entitatea pârâtă și-a

îndeplinit în cursul judecății obligația avută în vedere de reclamant prin

declanșarea prezentului demers judiciar, astfel că acțiunea precizată a rămas

fără obiect în ceea ce privește emiterea unei dispoziții pentru despăgubiri”,

instanța respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Instanța apreciază că

acestea nu au fost dovedite, cu toate că reclamantul a solicitat permisiunea de

a depune dovada acestora în intervalul până la pronunțarea hotărârii, dat fiind

faptul că venea de la Timișoara și urma să facă cheltuieli la întoarcere,

cerere admisă de instanță.

Toate aceste

cheltuieli au fost depuse la dosar și nu au relevanță în soluționarea fondului

cauzei, drept pentru care nu trebuiau puse în dezbaterea părților.

În plus, intimata și-a

îndeplinit obligațiile în cursul procesului, astfel încât reclamantul are

dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Motivele pentru care

instanța a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de

judecată au vizat neadministrarea dovezilor necesare sub aspectul acestor

cheltuieli, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 112 pct. 5 și art.

138 C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretarea în cauză a

prevederilor art. 274 C. proc. civ. din perspectiva regulilor generale

aplicabile procesului civil în materie de probațiune.

Dacă partea care

solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptățită să obțină, în

condițiile art. 274 C. proc. civ., obligarea părții adverse la plata acestor

cheltuieli, îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretinse.

Această concluzie se

desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care fac

referire la cheltuielile „pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a

efectuat” cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă

procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ.

Administrarea probei

cu înscrisuri în dovedirea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în

lipsa unor norme speciale contrare, urmează a fi realizată în condițiile art.

167 alin. (2) C. proc. civ., adică înainte de începerea dezbaterilor asupra

fondului.

Prin urmare,

înscrisurile depuse odată cu concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor

nu pot fundamenta hotărârea instanței nici sub aspectul cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată. O soluție contrară ar însemna încălcarea

principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al egalității

părților.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 152 din 06 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 03 martie 2011.