ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5236/2006

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 40 din 25 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte contestația cu precizările ulterioare, formulată de contestatorul S.O., împotriva deciziei nr. 6 din 9 aprilie 2003, emisă de pârâta SC B. județul Gorj, în contradictoriu cu aceasta și cu A.P.A.P.S. București. A fost anulată decizia nr. 6 din 9 aprilie 2003, și respingând excepțiile invocate de pârâta A.P.A.P.S. București, a fost obligată la măsuri reparatorii în echivalent către contestatorul în valoare de 273.211.278 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 1839,33 mp, teren deținut de SC A.B. SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

A fost obligată pârâta SC A. SA B. să restitui în natură contestatorului suprafața de 436 mp, cu următoarele vecinătăți: N- moștenitorii lui C.G., S-restul proprietății contestatorului, E- proprietar necunoscut, V- SC A. SA B. S-a respins cererea contestatorului privind acordarea daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 6 din c9 aprilie 2003, emisă de pârâta SC A.SA B. , prin care i s-a respins notificarea întemeiată pe Legea nr.c10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafață de 3000 mp, ocupat de S.M. Săcelul, ce aparține pârâtei.

În motivarea acțiunii a arătat că terenul poate fi restituit în natură, deoarece societatea pârâtă și-a redus activitatea de producție în comuna Săcelu, unde are un singur mecanizator și 2-3 utilaje agricole, terenul fiind deținut nejustificat. A mai arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu este un act de proprietate emis în baza 18/1991, și nu o îndreptățește pe pârâtă să ocupe terenul în litigiu. Pentru că este împiedicat să folosească terenul potrivit destinației pe care a avut-o (plantații de pomi fructiferi, distrusă de pârâtă), a solicitat daune cominatorii în sumă de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere. Excepțiile invocate de pârâta A.P.A.P.S. București s-au respins ca neîntemeiate, reținându-se că pârâta are calitate procesuală pasivă, deoarece Legea nr. 10/2001, prevede că va fi notificată unitatea implicată în privatizare.

Faptul că notificarea nu i-a fost adresată, s-a reținut că nu înlătură răspunderea unității pârâte, notificarea fiind emisă către SC A.SA B. , care avea obligația legală să o înainteze pentru soluționare A.P.A.P.S. București. Întrucât pârâta SC A. SA B., deține certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1839,33 mp, pe care se află amplasat atelierul de reparații, s-a apreciat că acest teren nu poate fi restituit în natură contestatorului, el fiind îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent de la unitatea implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S. București, în valoare de 273.211.278 lei. SC A.SA B., ca unitate deținătoare și a suprafeței de 436 mp, ce nu este inclusă în certificatul de atestare, pentru că îl deține fără nici un fel de titlu s-a apreciată că trebuie să fie obligat la restituirea lui către contestator.

Cererea privind acordarea de daune cominatorii s-a reținut ca neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001, nu prevede o astfel de sancțiune. Prin decizia civilă nr. 2706 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul contestatorului S.O., împotriva sentinței civile nr. 40 din 25 februarie 2004, pronunțată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC A. SA B. și A.V.A.S. București. Instanța de apel a reținut că sunt lipsite de temei legal, criticile formulate în apel de contestator, împotriva hotărârii instanței de fond. S-a constatat că, atelierul de reparații utilaje agricole, la care apelanta pârâtă a făcut referire, a fost construit de către intimata pârâtă, între anii 1972-1973, pe baza unor autorizații, iar terenul a fost preluat de la Consiliul Popular al comunei Săcelu, situație în care nu se putea solicita acceptul contestatorului, care nu deținea terenul la acea dată.

În ceea ce privește susținerea că pârâta SC A.SA nu a dovedit dreptul său de proprietate, s-a reținut că dovada este făcută cu certificatul de proprietate seria M 07 nr .0940 din 28 februarie 1994 și anexa la acest certificat la poziția nr. 10, contractul de vânzare cumpărare nr. 536 din 10 august 1994, și decizia nr. 19 din 12 iunie 1972, a Consiliului Popular județean Gorj, unde terenul este trecut din administrarea Consiliului Popular al comunei Săcelu, în administrarea directă a fostului SMA. Potrivit disp. art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat în societăți comerciale pe acțiuni, terenul din patrimoniu și administrarea SC A. SA B. , a devenit proprietatea acesteia, iar prin certificatul de proprietate seria M.07 nr. 0940 din 28 februarie 1994, s-a atestat dreptul său de proprietate.

Valoarea terenului pentru care intimatei pârâte i s-a atesta dreptul de proprietate a fost inclusă în capitalul social al societății și cumpărată de către acționarii societății potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 536/1994. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pe terenul în suprafață de 1839,33 mp, se află amplasat un atelier de reparații tractoare și mașini agricole, situație în care nu poate fi restituit în natură, contestatorul fiind îndreptățit conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii în echivalent din partea unității implicată în privatizare (A.P.A.P.S. București).

Instanța de fond, a avut în vedere prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care arată că pentru imobilele luate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, notificarea adresându-se instituției publice implicate în privatizare. S-a reținut că intimata pârâtă SC A. SA B. , corect a fost obligată să restituie contestatorului în natură, suprafața de 436 mp teren, individualizat prin raportul de expertiză, teren ce nu este inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Cu privire la neacordarea daunelor cominatorii s-a reținut că nu pot fi acordate, fiind de principiu că au caracterul unei pedepse civile, constituind o amenințare pentru debitor pentru a-l determina să-și execute obligația.

Intimata pârâtă nu se află în întârziere, deoarece a răspuns la notificarea formulată de contestator prin adresa nr.148 din 19 februarie 2002, prin care i-a făcut cunoscut apelantului că notificarea trebuie trimisă la A.P.A.P.S. București. De asemenea, intimata pârâtă a emis de îndată Dispoziția nr. 6 din 9 aprilie 2003, după primirea sentinței civile nr. 237 din 13 decembrie 2002, a Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins apelul. Referitor la petitul privind cheltuielile de judecată, s-a reținut că a fost judicios soluționat la fond, situație în care critica sub acest aspect a fost apreciată ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs contestatorul S.O., care reiterează motivele din apel, fără a indica temeiul de drept avut în vedere.

În esență, învederează că, trebuia să i se restitui în natură mai mult teren, situație nerezolvată, datorită interpretării eronate a probelor de la dosar, respectiv a expertizei, omițând să se aibă în vedere și suprafața de teren 715,50 mp, și nu numai pe cea de 436 mp. Mai arată recurentul că, hotărârea recurată nu conține temeiurile de drept ce au format convingerea instanței pentru respingerea cererilor sale, și anume a neacordării daunelor cominatorii. Greșit susține recurentul că s-a soluționat și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, mult mai mari în realitate, fără argumentarea lor corespunzătoare. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate de recurent, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut că intimata SC A. SA B. , are amplasat pe terenul în suprafață de 1839,33 mp, un atelier de reparații tractoare și mașini agricole, astfel că, bine s-a reținut că nu se poate dispune restituirea în natură, decât a terenului liber în suprafață de 436 mp, care nu este inclus în certificatul de atestare. Diferența până la 1839,33 mp, a devenit proprietatea intimatei pârâte prin certificatul de proprietate emis la 28 februarie 1994, cu seria M.07 nr.0940.

Instanța de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile art. 24 și art. 27 alin. (1) și (2), din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a bunului solicitat de persoana îndreptățită, aceasta beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent de la unitatea implicată în privatizare, pentru imobilele preluate cu titlul valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, se reține că este neîntemeiată critica recurentului referitoare la faptul că instanțele de fond și apel nu au motivat în drept soluțiile date. În privința criticii referitoare la neacordarea daunelor cominatorii se constată că este de asemenea, nefondată.

În speță, corect s-a reținut că nu se justifică acordarea lor, deoarece pârâta intimată nu se află în întârziere, pentru că a răspuns la notificare în 19 februarie 2002, prin adresa nr. 148, când a făcut cunoscut contestatorului că, în conformitate cu disp. art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie trimisă la A.P.A.P.S. București. În plus, dispoziția nr. 6 din 9 aprilie 2003, a fost eliberată de intimata pârâtă imediat după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 154 din 29 august 2002, a Tribunalului Dolj prin care s-a dispus emiterea ei. Hotărârea instanței de apel este și în afara criticii formulată de contestator cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecate acordate, deoarece instanța, prin aplicarea disp.

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând că intimatele pârâte au căzut în pretenții, au fost obligate la plata acestor cheltuieli. Este adevărat că apelantul pârât a solicitat cheltuieli de judecată într-un cuantum mai mare, dar nu a depus dovezi în acest sens, instanța de apel acordând strict cheltuielile de judecată dovedite a fi efectuate pe parcursul procesului. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.O., împotriva deciziei civile nr. 2706 din 2 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2006.