ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2006

HOTĂRÂRE
23.01.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 155 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtele SC A. SA Gorj și A.V.A.S., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții F.D., V.M., C.M., V.P. și V.N. și s-a constatat că aceștia au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, în cuantum de 3.791.430.450 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 26.525 mp, care a aparținut autorului reclamanților V.P., este deținut de pârâta SC A. SA Gorj, teren preluat de stat prin Decretul de expropriere nr. 83/1949 și care fiind ocupat în totalitate de clădiri, rețele de apă, gaze naturale și energie electrică nu poate fi restituit în natură.

Instanța a mai reținut că reclamanții au adresat acestei pârâte o notificare, dar nu au primit nici un răspuns.

Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței tribunalului a fost respins, prin decizia nr.1023 din 11 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA Gorj, a fost schimbată sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii față de această pârâtă, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., susținând că întrucât reclamanții nu au parcurs procedura administrativă prealabilă reglementată prin Legea nr. 10/2001, în privința sa acțiunea a fost prematur formulată, notificarea fiind adresată unității deținătoare a imobilului revendicat, respectiv SC A. SA Gorj, în privința căreia eronat a reținut instanța de apel care nu are calitate procesuală pasivă și că, în atare situație, recurenta nu datorează nici cheltuieli de judecată.

Recursul este fondat.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 974 din 9 noiembrie 2001 (fila 3 din dosarul instanței de fond), reclamanții au solicitat pârâtei SC A. SA Gorj, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului expropriat de la autorul lor sau acordarea de despăgubiri bănești.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul B.G. la instanța de fond, terenul în suprafață de 26.525 mp ce a aparținut autorului reclamanților, cumpărat în anul 1998 de pârâta SC A. SA Gorj este ocupat în totalitate de construcții, deci nu poate fi restituit în natură.

În atare situație se constată că pârâta SC A. SA Gorj, fiind persoană juridică deținătoare a imobilului revendicat, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001 și căreia i-a fost adresa notificarea formulată de reclamanți, are calitate procesuală pasivă, iar nu pârâta A.V.A.S., cum greșit a stabilit instanța de fond.

În consecință, conform art. 314 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată decizia atacată, a fi respins apelul declarat de pârâta SC A. SA Gorj împotriva sentinței tribunalului, a fi admis apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâta A.V.A.S., a fi schimbată în parte sentința în sensul respingerii acțiunii, pentru lipsa calității procesuale pasive, în privința acestei pârâte, a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, a fi exonerată pârâta A.V.A.S. de plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și a fi obligată la plata acestei sume, către reclamanți, pârâta SC A. SA Gorj.

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1023 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA Gorj împotriva sentinței nr. 155 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Gorj, secția civilă.

Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte, în sensul respingerii acțiuni pentru lipsa calității procesuale pasive în privința A.V.A.S.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Exonerează pe pârâta A.V.A.S. de plata sumei de 2 milioane ROL lei cheltuieli de judecată în apel și obligă la plata acestei sume către reclamanți pe pârâta SC A. SA Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4145/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de revizuire de față, a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 155 din 1 iunie 2004, Tribunalul Gorj a respins excepțiile invocate de pârâtele SC A. SA Gorj și A.V.A.S.,
ÎCCJ 2005-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3120/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 14 august 2001 B.E., G.M., C.E. și V.N. au cerut SC L. R. SA, în calitate de moștenitori ai autorilor G.G. și M., acordarea
ÎCCJ 2007-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4557/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 209 din 1 iulie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.N.V. împotriva pârâtelor SC L.R.
ÎCCJ 2006-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7159/2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 3771 din 26 noiembrie 2003 reclamanții F.D., V.M., C.M., V.P. și V.N.N. au chemat în judecată pe pârâta SC M.S.T. SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea în n
ÎCCJ 2006-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2726/2006
ești. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 83 din 21 martie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 800 mp situat în Târgu Jiu, identif
Sursă