ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5857/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub

nr. 2996 din 30 iulie 2002 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta D.G.A. a

solicitat anularea deciziei nr. 2 din 2 iulie 2002 emisă de pârâta SC T. SA

București, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului

în suprafață de 5460 mp situat în Târgu Jiu, solicitând ca pârâta să fie

obligată la restituirea în natură a terenului sau la echivalentul în bani al

terenului.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin notificarea din 7 august 2001 a solicitat pârâtei restituirea în

natură a terenului moștenit de la părinții săi, preluat în mod abuziv în

proprietatea statului, cererea sa fiind respinsă de unitatea deținătoare cu

motivarea că societatea comercială este privatizată, terenul fiind evidențiat

în patrimoniul acesteia, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie adresată instituției publice implicate

în privatizare, în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Reclamanta s-a adresat cu notificare

A.P.A.P.S., aceasta răspunzând reclamantei că în cazul în care se solicită

restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, aflat în patrimoniul unei

societăți comerciale la care statul este acționar sau asociat minoritar

soluționarea notificării este de competența acesteia, conform art. 20 din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 236 din 7

octombrie 2002, Tribunalul Gorj a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 106 din 7 februarie 2003, a admis contestația, și a anulat ca

neîntemeiată decizia nr. 2 din 2 iulie 2002 emisă de pârâtă, constatând că

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață

de 5460 mp.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, pe de o parte, că reclamanta a făcut dovada

titlului său de proprietate asupra terenului revendicat, fiind îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 20 pct. 1 din Legea nr.

10/2001, coroborat cu art. 24 din aceeași lege.

Pe de altă parte, tribunalul a

motivat că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, invocate de către pârâtă

ca temei al respingerii cererii de restituire în natură, fără a stabili și

măsuri reparatorii prin echivalent, nu pot fi reținute de instanță, întrucât nu

s-a făcut dovada preluării cu titlu valabil a terenului.

Prin decizia nr. 297 din 13 iunie

2003, Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, invocate de

pârâtă în apărare și în motivele de apel nu sunt aplicabile în cauză, întrucât

textul se referă la imobilele preluate cu titlu valabil.

Instanța a mai arătat că sarcina

probei de a dovedi că imobilul a fost preluat cu titlu valabil aparținea

pârâtei, care nu a administrat nici o probă în sensul menționat.

Reținând că imobilul a fost preluat

în mod abuziv, instanța de apel a constatat aplicabile în speță dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că societatea comercială nu a fost

privatizată în întregime, statul este acționar majoritar în procent de 70%,

context în care unității deținătoare și nu instituției publice implicate în

privatizare îi revine obligația de a face persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent, în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC T. București SA.

Invocând prevederile art. 304 pct.

10 C. proc. civ., pârâta a susținut că instanța de apel nu numai că nu s-a

pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate ci chiar a

menționat în decizie că nu s-au administrat probe în susținerea apelului,

reținând în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (2)

coroborat cu art. 292 alin. (1) C. proc. civ., că în speță sarcina probei de a

dovedi că imobilul a fost preluat cu titlu valabil aparținea pârâtei care nu a

administrat nici o probă în sensul menționat, deși la dosar existau

înscrisurile care dovedeau preluarea cu titlu valabil a imobilului în litigiu,

în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta a formulat de asemenea o

critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

în mod greșit instanța a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 10/2001, câtă vreme terenul a fost preluat cu titlu valabil în

temeiul art. 27 alin. (1) din lege, statul fiind în prezent acționar minoritar

și nu majoritar, așa cum a reținut instanța.

Recursul este nefondat.

Chiar dacă instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă, referindu-se în considerentele

deciziei numai la situația centralizatoare a asociaților/acționarilor și a

aporturilor la capital, aflată la fila 9 din dosarul de apel, din care rezulta

că statul este acționar majoritar în procent de 70%, celelalte înscrisuri

privind privatizarea societății nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

nefiind de natură să ducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

În condițiile în care pârâta nu a

depus la dosarul cauzei actul care să ateste preluarea cu titlu valabil a

bunului de către stat, probă hotărâtoare pentru dovedirea susținerilor acesteia,

în mod legal și temeinic instanța a reținut că terenul a fost preluat în mod

abuziv fără titlu valabil.

Cum reclamanta a făcut dovada

titlului de proprietate al autorilor săi asupra terenului, sarcina probei de a

dovedi că acesta a fost preluat cu titlu valabil de către stat revenea pârâtei,

deoarece în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul consideră

cvasitotalitatea imobilelor ca fiind preluate în mod abuziv, instituind o

prezumție în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării.

În consecință, critica este nefondată.

Cea de a doua critică, întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de asemenea nefondată.

Dispozițiile art. 27 din Legea nr.

10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât se referă la imobilele preluate

cu titlu valabil.

Pe de altă parte, interpretarea pe

care recurenta o dă dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 este eronată,

deoarece textul vizează în mod direct societățile comerciale privatizate în

întregime, sau la care statul român ori, după caz, o autoritate publică, centrală

sau locală, a devenit acționar sau asociat minoritar ceea ce nu este cazul,

câtă vreme din înscrisul aflat la pagina 9 din dosarul instanței de apel,

menționat în hotărârea atacată, rezultă că la data soluționării cauzei statul

era acționar majoritar.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a

prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei

îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a

organelor de conducere ale unității deținătoare.

Alin. (2) al aceluiași articol

reglementează cazul concret în care se află recurenta la data soluționării

recursului, stabilind că restituirea în natură se face de asemenea prin decizia

sau dispoziția motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare și în

cazul în care statul este acționar sau asociat minoritar al unității care

deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este

mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire

în natură este cerută.

Ca atare, înscrisurile depuse în

recurs, din care rezultă că statul este acționar minoritar, deținând în prezent

12,36% din capitalul social, sunt lipsite de orice semnificație, nefiind de

natură să schimbe soluția pronunțată prin hotărârea atacată.

Cum instanța a constatat în mod

corect aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001,

reținând că unitatea deținătoare și nu instituția publică implicată în

privatizare, este obligată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent, în condițiile art. 24 din lege, se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâta SC T. București SA împotriva deciziei civile nr. 297 din 13 iunie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.