ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7358/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7358/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr.

2465/2004, reclamanta Ț.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu

pârâta SC P. SA, să dispună anularea deciziei nr. 157 din 13 septembrie 2004

prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

de restituire în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de

600 mp situat în orașul Țicleni.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a anexat notificării nr. 95 din 10

august 2001 toate înscrisurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 care atestă

dreptul său de persoană îndreptățită la obținerea despăgubirilor pentru terenul

situat în orașul Țicleni, jud. Gorj și că în mod nelegal i-a fost respinsă

notificarea de către pârâtă. A mai arătat că deținătoarea imobilului este

sucursala P. Tg. Jiu, astfel că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze

acțiunea.

Tribunalul

Gorj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 371 din 26 noiembrie 2004, și-a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

București, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, unde cauza a

fost înregistrată sub nr. 131/2005.

Tribunalul

București, secția a V a civilă, prin sentința nr. 317 din 4 aprilie 2005, a

admis acțiunea formulată de reclamanta Ț.M., a anulat decizia nr. 157 din 13

septembrie 2004 emisă de SNP P. SA și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă

decizie asupra notificării nr. 93 din 10 august 2001 prin care să restituie

reclamantei terenul notificat situat în Țicleni, jud. Gorj, în suprafață de 600

mp prin măsuri reparatorii în echivalent.

Instanța

de fond a considerat că în mod greșit s-a respins notificarea pe considerentul

lipsei calității de persoană îndreptățită întrucât Legea nr. 10/2001 acordă

vocație la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoanelor fizice proprietari ai

imobilelor la data preluării dar și moștenitorilor acestor persoane fizice

îndreptățite.

Cercetând

calitatea de proprietar al autorului reclamantei la data la care imobilul a

intrat abuziv în proprietatea statului, tribunalul a constatat că numita Ț.M. a

deținut în proprietate o curea de pământ în comuna Țicleni din raionul Gilort,

actual Gorj, conform testamentului, partajare autentificat prin procesul verbal

nr. 154 din 4 octombrie 1960 de Notariatul de Stat, Biroul raional Gilort prin

care Ț.C.V. și-a împărțit averea între cei 7 copii, că Ț.C.M. era căsătorită cu

Ț.I. iar din căsătoria lor s-a născut la data de 1 aprilie 1921 I.Ț., tatăl

contestatoarei. Instanța de fond a reținut că posesia asupra terenului a fost

dovedită în persoana autorului reclamantei și prin înscrisurile referitoare la

administrarea terenului conform cărora acesta a închiriat suprafața de teren

Întreprinderii Sovrompetrol, Oficiul Foraj, întreprinderea cu atribuții de

exploatare a petrolului, actuala SNP P. SA, recunoscându-i astfel dreptul de

proprietate și plătindu-i chiria pentru folosința și exploatarea acestuia. Cu

privire la regimul juridic al terenului instanța a reținut că în anul 1962

I.Ț.S., tatăl reclamantei, s-a înscris în CAP cu terenul moștenit, după cum a

susținut în cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 iar

ulterior a fost emis Decretul de expropriere nr. 375/1962 prin care s-a dispus

trecerea în proprietatea statului și transmiterea în administrarea Trustului de

Extracții Tg. Jiu a unei suprafețe mari de teren, în care era cuprinsă și

suprafața în litigiu. Instanța de fond, în temeiul art. 42 alin. (3) din Legea

nr. 18/1991, a apreciat că această suprafață de teren nu este supusă măsurilor

de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate conform legii

fondului funciar, întrucât lucrările de construcții și utilajele existente pe

teren sunt recunoscute indirect de ambele părți și așa fiind, persoana

îndreptățită nu poate beneficia decât de măsurile reglementate de Legea nr.

10/2001, terenul nefiind sub incidența art.8 din acest normativ, fiind ocupat

de lucrări de investiții.

Curtea de

Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 32 A din 23 ianuarie 2006 a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței nr.

317 F din 4 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a

civilă, în temeiul acelorași considerente, reținând, referitor la critica

privind lipsa elementelor de identificare a terenului că instanța de fond a

dispus restituirea terenului prin măsuri reparatorii în echivalent astfel, că

în cauză se va efectua o expertiză prețuitoare, neavând relevanță elementele de

identificare întrucât terenul nu a fost restituit în natură.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA București, invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta SC P. SA a susținut, în esență, că instanța de apel

în mod greșit a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită numai cu acte de stare civilă întrucât aceasta nu era proprietara

imobilului la data preluării acestuia, pentru a fi aplicabil art. 3 lit. a) din

Legea nr. 10/2001 și că, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din aceeași lege,

era necesar ca aceasta să-și probeze calitatea cu un certificat de moștenitor

din care să rezulte că este moștenitoarea lui Ț.I.

A mai susținut că în

mod eronat s-a reținut că terenul în suprafață de 63000 mp aparține lui Ț.M.,

conform testamentului, partajare autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960

întrucât această suprafață îi aparține lui Ț.C.M., mătușa reclamantei iar

reclamanta este fiica lui Ț.S.I. și Ț.E. și că pe contractele de închiriere

apreciate de instanța de apel ca înscrisuri doveditoare ale dreptului de

proprietate al autorului reclamantei apare ca proprietar Ț.C.I. și nu Ț.S.I.,

tatăl reclamantei. Pârâta SC P. SA a mai criticat instanța de apel că în mod

nelegal a constatat că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat

de Legea nr. 10/2001 și nu de Legea nr. 18/1991 deși s-a reținut de către

instanțele de fond și apel că terenul este situat în extravilan iar potrivit

pct. 13 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 „nu intră sub incidența legii

speciale terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este

reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare”. A mai susținut că din Decretul nr. 375/1962 de

expropriere rezultă cu certitudine că terenurile au fost expropriate de la

fosta CAP Țicleni, jud. Gorj, acest act nefiind abuziv, din decret rezultând că

s-au acordat despăgubiri. Pârâta SC P. SA București a mai criticat decizia

instanței de apel sub aspectul reținerii ca nerelevantă a împrejurării că în

cauză nu a fost identificat imobilul pentru care s-au acordat reclamantei

măsuri reparatorii prin echivalent.

Recursul este

nefondat pentru considerentele care succed.

Reclamanta Ț.M. a

notificat-o pe pârâta SC P. SA București în temeiul Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru terenul în

suprafață de 600 mp situat în orașul Țicleni, arătând, în raportul juridic

dedus judecății, că este fiica lui Ț.S.I. și Ț.E. și că terenul l-a primit mama

sa de la Ț.C.V. (bunica reclamantei pe linie maternă) conform „Testamentului-

Partajar” autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960

de fostul Notariat de stat Raionul Gilort, regiunea

Craiova

(fila 34 din dosarul nr.

3656/2005 al Curții de Apel București, secția a VII civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale).

În dovedirea

calității de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001, reclamanta

a depus „Testamentului – partajar” autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie

1960 (fila 24 din dosarul nr. 131/2005 al Tribunalului București, secția a V a

civilă) precum și acte de stare civilă din care rezultă că este fiica lui

Ț.S.I. (I.) și Ț.E.: certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat

de deces al lui Ț.I. (filele 9,10, 17 din dosarul nr.2465/2004 al Tribunalului

Gorj și fila 37 din dosarul nr. 3656/2005 al Curții de Apel București, secția a

VII civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale).

Potrivit alin. (2) și

(3) ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază și

moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, iar succesibilii care după 6

martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii , cererea de

restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror

regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.

La art. 4 alin. (2)

din lege, norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la

beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 498/2003)

implică o analiză calificată a actelor doveditoare

depuse

de solicitant (acte de stare civilă,

certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea

calității de moștenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care

se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit

legii, entitatea învestită va soluționa notificarea și pe baza acestuia.

Din interpretarea

dispozițiilor legale redate rezultă că accesul

moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii nu impune

condiția obligatorie pentru aceștia a prezentării unui certificat de

moștenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această

calitate. Această concluzie rezidă de altfel și din pct. 22.1 al Normelor

metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la

pct. b, că prin acte doveditoare se înțelege actele juridice care atestă

calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare

civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de

proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de

moștenitor.

Chiar dacă în speță,

instanțele de fond și apel au reținut că reclamanta ar fi moștenitoarea lui

Ț.M. și, respectiv, al lui Ț.I. (nominalizați la pct. VI și, respectiv pct. III

din „Testament – Partajare” autentificat sub nr. 195/4 octombrie 1960,aceștia

fiind mătușa și, respectiv vărul reclamantei) și nu a lui Ț.I.E. (mama

reclamantei nominalizată la pct. I din actul menționat), cum era corect, se

constată că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, testamentul menționat

(act declarativ de proprietate) și actele de stare civilă-, reclamanta a făcut

dovada atât a calității de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr.

10/2001 cât și a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pe care

mama sa l-a primit, cu titlu de moștenire de la Ț.C.V. (bunica reclamantei) în

baza partajului de ascendent prin care aceasta din urmă și-a împărțit averea

între cei 6 copii ai săi (între care și Ț.I.E., mama reclamantei) și nepotul

după cea de-a șaptea fiice, S., predecedată așa încât criticile pârâtei sub

acest aspect fiind nefondate.

Referitor la

contractele de închiriere încheiate între Ț.S.I. și Sovrompetrol, Trustul de

extracție (și nu Ț.C.I. cum greșit s-a dactilografiat în decizia atacată ) este

de reținut că instanțele de fond și apel

le-au

avut în vedere în completarea înscrisurilor menționate, pentru a stabili dovada

posesiei terenului de către tatăl reclamantei, soțul lui Ț.I.E. și nu ca

înscrisuri în baza cărora reclamanta a înțeles să facă exclusiv, dovada

dreptului de proprietate al părinților său asupra terenului ce a făcut obiectul

notificării, așa încât nici sub acest aspect susținerile pârâtei SC P. SA nu se

verifică.

Referitor

la regimul juridic al terenului în litigiu sunt de reținut următoarele:

Potrivit

art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, „î

n localitățile cu deficit de

teren, în care terenurile foștilor proprietari se află în proprietatea statului

și aceștia nu optează pentru acțiuni în condițiile art. 37 și nu li se pot

atribui lor sau moștenitorilor suprafața minimă prevăzută de prezenta lege,

comisiile județene vor hotărî atribuirea unei suprafețe de 5.000 mp de familie,

în echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului”, alin.

(3) statuând că „nu pot fi atribuite suprafețele de teren pe

care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare”.

Reclamanta

a făcut dovada în cauză că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate în

temeiul Legii nr. 18/1991 pe terenul mamei sale moștenit ulterior de tatăl său,

în calitate de soț supraviețuitor decât fragmentar, pe acele porțiuni pe care

nu existau construcții sau instalații de exploatare a petrolului, conform

procesului verbal de punere în posesie a proprietarei Ț.M. din 12 noiembrie

2004, schiței parcelelor vizate de președintele Comisiei de aplicare a Legii

nr. 18/1991

și titlului de proprietate

nr. 13501587 din 25 mai 2005. De altfel, din adresa Comisiei locale de aplicare

a legilor fondului funciar din orașul Țicleni rezultă că terenul în litigiu nu

face obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 sau Legii nr. 169/1997

întrucât, în conformitate cu art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991

republicată, terenurile respective sunt ocupate de obiective aflate în

administrarea unor societăți.

Mai mult

chiar, din adeverința emisă de Primăria orașului Țicleni reiese că terenul în

litigiu, în suprafață de 600 mp situat în punctul Minolta este inclus în

intravilanul orașului Țicleni conform Planului Urbanistic General al orașului

Țicleni aprobat prin Hotărârea Consiliului local al orașului Țicleni nr. 19 din

29 august 2000

.

Astfel fiind, rezultă

cu evidență că terenul în litigiu nu face parte din categoria celor prevăzute

de art. 8 al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin pct. 13 al

Titlului I din Legea nr. 247/2005 iar susținerile recurentei-pârâte în sens

contrar sunt nefondate.

Nici susținerea

recurentei-pârâte în sensul că Decretul nr. 375/1962 nu este abuziv deoarece nu

s-a stabilit că ar avea acest caracter, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul

său reiese că s-au acordat despăgubiri, nu poate fi primită întrucât în cauză

nu s-a făcut dovada acordării efective a acestor despăgubiri.

Referitor la critica

vizând împrejurarea că în cauză nu a fost administrată o expertiză de

identificare a terenului și că, astfel, nu poate fi efectuată o expertiză

prețuitoare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent este de

reținut că din adeverința nr. 9612 din 19 decembrie 2005 emisă de Primăria

orașului Țicleni depusă la dosarul de apel la fila 35, înscris necontestat de

pârâtă, reiese că terenul în litigiu, în suprafață de 600 mp se află situat în

intravilanul orașului Țicleni în punctul Minolta, așa încât terenul poate fi

identificat, existând elemente în raport de care se poate stabili valoarea

despăgubirilor în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.

247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Având în vedere

temeiurile arătate se constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA București împotriva

deciziei nr. 32 A din 23 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie

2006.