ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2316/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Ț.C. a contestat decizia nr. 503 din

7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA prin care i s-a respins notificarea nr.

16 din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a

terenurilor situate în orașul Țicleni, județul Gorj ce au aparținut tatălui

său, autorul Ț.I.C. și au fost preluate de stat în mod abuziv, prin

expropriere, și ocupate în parte cu instalații și drumuri petroliere ce nu pot

fi dezafectate.

Reclamantul a cerut anularea

deciziei contestate, obligarea S.N.P. P. SA să-i restituie în natură partea din

terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară și plata în echivalent a

terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură.

Totodată, a solicitat obligarea

pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea și identificarea terenurilor

pentru care a formulat notificarea nr. 16/2002 și pe care le folosește, le-a

degradat în timp și le-a făcut improprii agriculturii.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 305 din 1 aprilie 2005, a admis contestația, a anulat

decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA și a obligat

intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea și evaluarea

terenurilor ce formează obiectul notificării nr. 16/N/2002.

A obligat intimata să acorde

contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparținut autorului

acestuia, Ț.I.C., moștenite de la Ț.I.C. și identificate la pct. V din

testamentul întocmit de Ț.I.C. autentificat sub nr. 6/1935 de Judecătoria

rurală Peșteana Jiu, transcris sub nr. 355/1935 la Tribunalul Gorj.

În motivarea soluției instanța a

reținut că din adresa emisă de Ministerul Petrolului la 21 ianuarie 1966

rezultă că Ț.C. a avut în comuna Țicleni, județul Prahova, un teren în

suprafață de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338 din 20

iunie 1938 fiind ocupat de sonde, parcuri etc., fără să i se plătească vreo

despăgubire.

Cu înscrisurile depuse la dosar,

reclamantul a probat că este persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4

din Legea nr. 10/2001 conform testamentului partajabil transcris la grefa

Tribunalului Gorj, secția I-a, sub nr. 335/1935 prin care I.C.Ț. a lăsat fiului

său C.Ț. terenurile identificate la pct. V din act între care figurează și cel

din litigiu. Prin testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970 autorul

Ț.I.C. a lăsat fiului său Ț.C.C. întreaga cotitate disponibilă, iar conform

certificatului de moștenitor nr. 480 din 28 octombrie 1970 emis de Notariatul

de stat local Târgu Cărbunești, județul Gorj, Ț.C.C. este singurul moștenitor

al averii autorului Ț.I.C. decedat la 11 mai 1970.

Astfel fiind, reclamantul era

îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul

evocat.

Pe de altă parte, conform art. 103

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea investită

cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul

și vecinătățile acestuia, de a verifica destinația actuală a terenului

solicitat și a suprafeței acestuia, existența și realizarea unor amenajări

subterane, inclusiv conducte de petrol.

În acest sens era necesară

constituirea unei comisii de evaluare formată din specialiști,ceea ce în speță

nu s-a făcut deși era obligatoriu.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 a admis apelul declarat de S.N.P.

P. SA împotriva sentinței nr. 305 F din 1 aprilie 2005 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a

respins ca neîntemeiată contestația formulată de Ț.C.I.C. împotriva deciziei

nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA.

Instanța de apel a reținut că

reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra

imobilului în litigiu și nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001

elementele de identificare ale imobilului solicitat și valoarea estimativă a

acestuia.

Pe de altă parte, înscrisurile

depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deținut terenuri arabile în

extravilanul localității, că au fost o perioadă grevate de contracte de

locațiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare și

prin urmare, orice pretenție cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii

nr. 10/2001.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs reclamantul Ț.C.I.C. susținând în esență că probele dosarului

atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul orașului Țicleni,

așa cum de altfel o confirmă și Primăria orașului Țicleni prin adeverința nr.

8674 din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a

antecesorilor săi asupra terenului în dispută și că sucursala Târgu Jiu a

unității deținătoare cunoaște toate tipurile de teren din schelă și deține

actele cu privire la respectivele terenuri care se află așa cum le-a identificat

și primăria, în intravilan și prin urmare pot fi identificate și delimitate.

Recurentul nu a indicat vreunul din

motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă criticile

formulate pot fi circumscrise la pct. 9 al textului evocat.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Din dosar a rezultat că prin decizia

nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA, s-a respins notificarea nr.

16 din 23 ianuarie 2002 formulată de Ț.C.I.C. pentru restituirea în natură sau

echivalent a imobilului situat în Țicleni, compus din teren ocupat cu sonde,

parcuri și magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001;

notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile

solicitate; nu a făcut dovada calității de moștenitor, nu a indicat actul în

baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafața imobilului revendicat

și nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul

prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

La instanța de fond, reclamantul a

depus „testamentul partajabil” nr. 751/1935 transcris în registrul de

transcripțiuni sub nr. 335/1936 la grefa Tribunalului Gorjiu, secția I-a, prin

care autorul I.C.Ț. a făcut un partaj de ascendent lăsând descendenților săi

între care și C.I.Ț., bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile

specificate și individualizate în testament (f. 4 – 5 dosarul nr. 388/2005).

La rândul său, Ț.I.C. a testat

bunurile specificate în testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970,

fiului său Ț.C.C., în limitele cotității disponibile (f. 6 dos. nr. 388/2005).

Certificatul de moștenitor nr. 480

din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbunești, județul Gorj,

atestă că de pe urma defunctului Ț.C. a rămas ca unic moștenitor acceptant al

succesiunii acestuia, fiul său Ț.C.C., ceilalți descendenți renunțând la

moștenire (f. 7 dos. nr. 388/2005).

Astfel fiind, reclamantul a probat

calitatea de unic moștenitor al autorilor săi I.C.Ț. și respectiv C.I.Ț.

În ceea ce privește dovada dreptului

de proprietate, la dosar a fost depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de

ascendent intitulat „testamentul partajabil” nr. 751/1935 înscris la grefa

Tribunalului Gorjiu, secția I-a (f. 45 dos. nr. 388/2005) în care la pct. V

figurează terenurile testate autorului reclamantului. Este adevărat că la dosar

nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului Ț.I.C., însă

din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul extracție din Târgu Jiu din

cadrul Ministerului Petrolului către autorul Ț.C., rezultă că suprafața de

teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în

comuna Țicleni era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă

până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 și că plata

despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe

măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puțin solicitantului aflat

în detenție la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat

aparținând lui Ț.C. s-au făcut plăți în 1961 iar pentru terenurile expropriate

după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat

despăgubiri (f. 10 dos. nr. 388/2005).

Reclamantul a mai învederat că

terenul pentru care a formulat notificarea și care a aparținut tatălui său a

fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia Ț.I.C. figurează cu

mai multe suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (f.

8 dos. nr. 2525/civ/2005) iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul

acestora (f. 19 dos. nr. 30654/1/2005).

Decretul de expropriere nr. 375/1962

și anexele acestuia nu au fost depuse la dosar deși în întâmpinarea formulată

în recurs SC P. SA pretinde că s-ar fi anexat cauzei. Mai mult, intimata

pretinde că terenurile indicate în planurile de situație anexe (nr. 1-153) au

fost expropriate trecând în proprietatea statului și dându-se în administrarea

trustului de extracție Târgu Jiu și că pentru aceste terenuri s-ar fi acordat

despăgubiri în anul 1959 deci anterior exproprierii (f. 23 dos. nr.

30654/1/2005).

Din cele expuse rezultă că însăși

unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului

reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi

fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea

având loc în 1962.

Or, o asemenea apărare nu poate fi

primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.

Astfel fiind, rezultă că în cauză nu

s-a stabilit prin probe certe situația juridică a terenului pretins de

reclamant.

În acest scop, instanța de apel

trebuia să dispună în sarcina ambelor părți, depunerea Decretului de

expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia și în măsura în care autorul

reclamantului Ț.I.C. figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să

decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor și

apartenența la intravilanul sau extravilanul localității Țicleni la data

notificării.

Totodată, urmează a se stabili și

dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri și eventual în ce cuantum.

Numai după stabilirea corectă a

situației de fapt în sensul celor evidențiate, instanța se putea pronunța și cu

privire la pretențiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv

cererea de chemare în judecată.

Față de cele ce preced, recursul va

fi admis, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza instanței de apel

pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul Ț.C. împotriva deciziei nr. 690 A din 26 octombrie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.