ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2316/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Ț.C. a contestat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA prin care i s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a terenurilor situate în orașul Țicleni, județul Gorj ce au aparținut tatălui său, autorul Ț.I.C. și au fost preluate de stat în mod abuziv, prin expropriere, și ocupate în parte cu instalații și drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate. Reclamantul a cerut anularea deciziei contestate, obligarea S.N.P. P. SA să-i restituie în natură partea din terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară și plata în echivalent a terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea și identificarea terenurilor pentru care a formulat notificarea nr. 16/2002 și pe care le folosește, le-a degradat în timp și le-a făcut improprii agriculturii. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 305 din 1 aprilie 2005, a admis contestația, a anulat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA și a obligat intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea și evaluarea terenurilor ce formează obiectul notificării nr. 16/N/2002. A obligat intimata să acorde contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparținut autorului acestuia, Ț.I.C., moștenite de la Ț.I.C.

și identificate la pct. V din testamentul întocmit de Ț.I.C. autentificat sub nr. 6/1935 de Judecătoria rurală Peșteana Jiu, transcris sub nr. 355/1935 la Tribunalul Gorj. În motivarea soluției instanța a reținut că din adresa emisă de Ministerul Petrolului la 21 ianuarie 1966 rezultă că Ț.C. a avut în comuna Țicleni, județul Prahova, un teren în suprafață de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338 din 20 iunie 1938 fiind ocupat de sonde, parcuri etc., fără să i se plătească vreo despăgubire. Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat că este persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 conform testamentului partajabil transcris la grefa Tribunalului Gorj, secția I-a, sub nr. 335/1935 prin care I.C.Ț.

a lăsat fiului său C.Ț. terenurile identificate la pct. V din act între care figurează și cel din litigiu. Prin testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970 autorul Ț.I.C. a lăsat fiului său Ț.C.C. întreaga cotitate disponibilă, iar conform certificatului de moștenitor nr. 480 din 28 octombrie 1970 emis de Notariatul de stat local Târgu Cărbunești, județul Gorj, Ț.C.C. este singurul moștenitor al averii autorului Ț.I.C. decedat la 11 mai 1970. Astfel fiind, reclamantul era îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul evocat. Pe de altă parte, conform art. 103 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile acestuia, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, existența și realizarea unor amenajări subterane, inclusiv conducte de petrol.

În acest sens era necesară constituirea unei comisii de evaluare formată din specialiști,ceea ce în speță nu s-a făcut deși era obligatoriu. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 a admis apelul declarat de S.N.P. P. SA împotriva sentinței nr. 305 F din 1 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins ca neîntemeiată contestația formulată de Ț.C.I.C. împotriva deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA. Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu și nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001 elementele de identificare ale imobilului solicitat și valoarea estimativă a acestuia.

Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deținut terenuri arabile în extravilanul localității, că au fost o perioadă grevate de contracte de locațiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare și prin urmare, orice pretenție cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii nr. 10/2001. În contra menționatei decizii a declarat recurs reclamantul Ț.C.I.C.

susținând în esență că probele dosarului atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul orașului Țicleni, așa cum de altfel o confirmă și Primăria orașului Țicleni prin adeverința nr. 8674 din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a antecesorilor săi asupra terenului în dispută și că sucursala Târgu Jiu a unității deținătoare cunoaște toate tipurile de teren din schelă și deține actele cu privire la respectivele terenuri care se află așa cum le-a identificat și primăria, în intravilan și prin urmare pot fi identificate și delimitate. Recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi circumscrise la pct. 9 al textului evocat.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Din dosar a rezultat că prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de S.N.P. P. SA, s-a respins notificarea nr. 16 din 23 ianuarie 2002 formulată de Ț.C.I.C. pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Țicleni, compus din teren ocupat cu sonde, parcuri și magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate; nu a făcut dovada calității de moștenitor, nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafața imobilului revendicat și nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

La instanța de fond, reclamantul a depus „testamentul partajabil” nr. 751/1935 transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 335/1936 la grefa Tribunalului Gorjiu, secția I-a, prin care autorul I.C.Ț. a făcut un partaj de ascendent lăsând descendenților săi între care și C.I.Ț., bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile specificate și individualizate în testament (f. 4 – 5 dosarul nr. 388/2005). La rândul său, Ț.I.C. a testat bunurile specificate în testamentul autentificat sub nr. 567 din 11 mai 1970, fiului său Ț.C.C., în limitele cotității disponibile (f. 6 dos. nr. 388/2005). Certificatul de moștenitor nr. 480 din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbunești, județul Gorj, atestă că de pe urma defunctului Ț.C.

a rămas ca unic moștenitor acceptant al succesiunii acestuia, fiul său Ț.C.C., ceilalți descendenți renunțând la moștenire (f. 7 dos. nr. 388/2005). Astfel fiind, reclamantul a probat calitatea de unic moștenitor al autorilor săi I.C.Ț. și respectiv C.I.Ț. În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, la dosar a fost depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil” nr. 751/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorjiu, secția I-a (f. 45 dos. nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului.

Este adevărat că la dosar nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului Ț.I.C., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul extracție din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul Ț.C., rezultă că suprafața de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în comuna Țicleni era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 și că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puțin solicitantului aflat în detenție la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparținând lui Ț.C.

s-au făcut plăți în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (f. 10 dos. nr. 388/2005). Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea și care a aparținut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia Ț.I.C. figurează cu mai multe suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (f. 8 dos. nr. 2525/civ/2005) iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul acestora (f. 19 dos. nr. 30654/1/2005). Decretul de expropriere nr. 375/1962 și anexele acestuia nu au fost depuse la dosar deși în întâmpinarea formulată în recurs SC P. SA pretinde că s-ar fi anexat cauzei.

Mai mult, intimata pretinde că terenurile indicate în planurile de situație anexe (nr. 1-153) au fost expropriate trecând în proprietatea statului și dându-se în administrarea trustului de extracție Târgu Jiu și că pentru aceste terenuri s-ar fi acordat despăgubiri în anul 1959 deci anterior exproprierii (f. 23 dos. nr. 30654/1/2005). Din cele expuse rezultă că însăși unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962. Or, o asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.

Astfel fiind, rezultă că în cauză nu s-a stabilit prin probe certe situația juridică a terenului pretins de reclamant. În acest scop, instanța de apel trebuia să dispună în sarcina ambelor părți, depunerea Decretului de expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia și în măsura în care autorul reclamantului Ț.I.C. figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor și apartenența la intravilanul sau extravilanul localității Țicleni la data notificării. Totodată, urmează a se stabili și dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri și eventual în ce cuantum. Numai după stabilirea corectă a situației de fapt în sensul celor evidențiate, instanța se putea pronunța și cu privire la pretențiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv cererea de chemare în judecată.

Față de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza instanței de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ț.C. împotriva deciziei nr. 690 A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.