ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2316 din 14 martie 2007, irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 30654/1/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei nr. 690 A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. S-a reținut ca intimatul T.C. a contestat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA prin care i s-a respins notificarea din 23 ianuarie 2002 pentru restituirea în natură sau echivalent a terenurilor situate în orașul Țicleni, județul Gorj ce au aparținut tatălui său, autorul T.I.C.

și au fost preluate de stat în mod abuziv, prin expropriere, și ocupate în parte cu instalații și drumuri petroliere ce nu pot fi dezafectate. Reclamantul a cerut anularea deciziei contestate, obligarea SNP P. SA să-i restituie în natură partea din terenurile expropriate ce nu-i mai era necesară și plata în echivalent a terenurilor ce nu puteau fi restituite în natură. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei să numească o comisie pentru măsurarea și identificarea terenurilor pentru care a formulat notificarea din 23 ianuarie 2002 și pe care le folosește, le-a degradat în timp și le-a făcut improprii agriculturii.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 305 din 1 aprilie 2005, a admis contestația, a anulat decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA și a obligat intimata să numească o comisie pentru identificarea, măsurarea și evaluarea terenurilor ce formează obiectul notificării din 23 ianuarie 2002. A obligat intimata să acorde contestatorului măsuri reparatorii pentru terenurile ce au aparținut autorului acestuia, T.I.C., moștenite de la T.C.I. și identificate la pct. V din testamentul întocmit de T.C.I. autentificat sub nr. AA/1935 de Judecătoria rurală Peșteana Jiu, transcris sub nr. XX/1935 la Tribunalul Gorj. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că din adresa emisă de Ministerul Petrolului la 21 ianuarie 1966 rezultă că T.C.

a avut în comuna Țicleni, județul Gorj, un teren în suprafață de 1,4351 ha care a fost expropriat prin Decretul nr. 338/1938 fiind ocupat de sonde, parcuri, fără să i se plătească vreo despăgubire. Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat că este persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, conform testamentului partajabil transcris la grefa Tribunalului Gorj, secția I, sub nr. YY/1935 prin care T.C.I. a lăsat fiului său T.I.C. terenurile identificate la pct. V din act între care figurează și cel din litigiu. Prin testamentul autentificat, din 11 mai 1970 autorul T.I.C. a lăsat fiului său T.C. întreaga cotitate disponibilă, iar conform certificatului de moștenitor din 28 octombrie 1970 emis de Notariatul de stat local Târgu Cărbunești, județul Gorj, T.C.

este singurul moștenitor al averii autorului T.I.C. decedat la 11 mai 1970. Astfel fiind, reclamantul era îndrituit la restituirea terenurilor enumerate la pct. V din testamentul evocat. Pe de altă parte, conform art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile acestuia, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, existența și realizarea unor amenajări subterane, inclusiv conducte de petrol. În acest sens, era necesară constituirea unei comisii de evaluare formată din specialiști, ceea ce în speță nu s-a făcut deși era obligatoriu.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 690/A din 26 octombrie 2005 a admis apelul declarat de SNP P. SA împotriva sentinței nr. 305 F din 1 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA. Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu și nu a indicat conform art. 21.1 din Legea nr. 10/2001 elementele de identificare ale imobilului solicitat și valoarea estimativă a acestuia.

Pe de altă parte, înscrisurile depuse la dosar atestau că familia reclamantului a deținut terenuri arabile în extravilanul localității, că au fost o perioadă grevate de contracte de locațiune, apoi expropriate în anul 1938 cu o despăgubire corespunzătoare și prin urmare, orice pretenție cu privire la aceste terenuri excede cadrul Legii nr. 10/2001. În contra menționatei decizii a declarat recurs reclamantul T.C., susținând în esență că probele dosarului atestă că terenul în litigiu este amplasat în intravilanul orașului Țicleni, așa cum de altfel o confirmă și Primăria orașului Țicleni, prin adeverința din 22 noiembrie 2004, că a dovedit calitatea de proprietari a antecesorilor săi asupra terenului în dispută și că sucursala Târgu Jiu a unității deținătoare cunoaște toate tipurile de teren din schelă și deține actele cu privire la respectivele terenuri care se află așa cum le-a identificat și primăria, în intravilan și prin urmare pot fi identificate și delimitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din dosar a rezultat că prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SNP P. SA s-a respins notificarea din 23 ianuarie 2002 formulată de T.C. pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Țicleni, compus din teren ocupat cu sonde, parcuri și magistrale conducte, pe motiv că nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate; nu a făcut dovada calității de moștenitor, nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat bunul, nu a precizat suprafața imobilului revendicat și nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din lege în termenul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

La instanța de fond, reclamantul a depus „testamentul partajabil" nr. BB/1935 transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. ZZ/1936 Tribunalului Gorj, secția I-a, prin care autorul T.C.I. a făcut un partaj de ascendent lăsând descendenților săi între care și T.I.C., bunurile înscrise la pct. V din act respectiv terenurile specificate și individualizate în testament (Dosarul nr. 388/2005). La rândul său, T.I.C. a testat bunurile specificate în testamentul autentificat, din 11 mai 1970, fiului său T.C., în limitele cotității disponibile (Dosar nr. 388/2005). Certificatul de moștenitor din 28 mai 1970 emis de Notariatul de stat local Cărbunești, județul Gorj, atestă că de pe urma defunctului T.I.C.

a rămas ca unic moștenitor acceptant al succesiunii acestuia, fiul său T.C., ceilalți descendenți renunțând la moștenire (Dosar nr. 388/2005). Astfel fiind, reclamantul a probat calitatea de unic moștenitor al autorilor săi T.C.I. și respectiv T.I.C. În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, la dosar s-a depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil" nr. BB/1935 înscris la grefa Tribunalului, secția I-a, (Dosar nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului.

Este adevărat că la dosar nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului T.C.I., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul extracție din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul T.C., rezultă că suprafața de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în comuna Țicleni era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338 și că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut până în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate solicitantului aflat în detenție la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparținând lui T.C.

s-au făcut plăți în 1961, iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (Dosar nr. 30654/1/2005). Reclamantul a mai învederat că terenul pentru care a formulat notificarea și care a aparținut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia T.I.C. figurează cu mai suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (Dosar nr. 2525/CIV/2005), iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul acestora (Dosar nr. 30654/1/2005). Din cele expuse rezultă că însăși unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962. Or, o asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii.

Astfel fiind, rezultă că în cauză nu s-a stabilit prin probe certe situația juridică a terenului pretins de reclamant. În acest scop, instanța de apel trebuia să dispună în sarcina ambelor părți, depunerea Decretului de expropriere nr. 338/1962 cu anexele acestuia și în măsura în care autorul reclamantului T.I.C. figura în respectivele anexe cu terenuri expropriate, să decidă efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea lor și apartenența la intravilanul sau extravilanul localității Ț. la data notificării. Totodată, urmează a se stabili și dacă autorul reclamantului a încasat despăgubiri și eventual în ce cuantum. Numai după stabilirea corectă a situației de fapt în sensul celor evidențiate, instanța se putea pronunța și cu privire la pretențiile reclamantului formulate prin notificare, respectiv cererea de chemare în judecată.

Ca atare, recursul a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza instanței de apel, pentru rejudecare. S-au depus la dosar Decretul de expropriere nr. 338 și nr. 375/1962, împreună cu anexe, precum și adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracție Târgu Jiu. A fost întocmit de expertul T.I. și depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizată la Judecătoria Târgu Cărbunești, raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj. Apelanta SC P. SA a depus concluzii scrise, arătând că, prin notificarea din 23 ianuarie 2002 transmisă prin intermediul executorului judecătoresc, notificatorul T.C. solicita restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în oraș Țicleni, compus din teren ocupat de sonde, parcuri și magistrale conducte.

Prin decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 de soluționare a notificării din 23 ianuarie 2002, SC P. SA București a dispus respingerea notificării motivat de faptul că solicitantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; nu a depus actele doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 și în forma expres prevăzută de art. 22.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003; notificarea nu cuprinde elementele de identificare ale bunurilor imobile solicitate, nerespectându-se dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate; solicitantul nu a făcut dovada calității de moștenitor, solicitantul nu a indicat actul în baza căruia a fost preluat imobilul; solicitantul nu a precizat suprafața imobilului revendicat și nu a făcut dovada preluării abuzive.

Din conținutul Decretului nr. 375/1962 se desprinde ideea că pentru terenurile în suprafață de 410.553 m.p. care au fost expropriate de la locuitorii din anexa la decret se vor acorda despăgubiri. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul T.I., rezulta că terenul afectat ocupat de obiective petroliere este în suprafață de 33.449 m.p. însă, dat fiind faptul că nu au fost puse la dispoziția expertului planurile aferente decretelor de expropriere în Sistem de Proiecție „S. 1970", amplasamentele terenurilor expropriate în baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul nu se poate pronunța cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de pârâtă prin lucrările sale, a fost expropriat.

La data notificării, din terenurile individualizate în schițele anexe și care la efectuarea expertizei au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului, o suprafață de 32.789 m.p. se afla în extravilanul localității, așa cum rezultă din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limitele terenurilor intravilane și extravilane, iar o suprafață de 660 m.p. se afla în intravilan (zona casei petentului). Se consideră că nu s-au prezentat expertului documente din care să rezulte că pentru terenurile expropriate în baza Decretului nr. 375/1962 s-au efectuat plăți prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri. Deși expertul nu s-a putut pronunța cu privire la suprafața de teren expropriată de la petentul T.C.

care este afectată de SC P. SA, aceasta neputând fi identificată topografic, totuși a stabilit valoarea suprafeței de teren de 33.449 m.p. la suma de 50.173,5 RON; sumă care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obține de pe teren, dacă acesta nu ar fi fost afectat. Având în vedere faptul că din probatoriile administrate în cauză nu au putut fi identificate topografic terenurile expropriate în baza decretelor de expropriere anterior menționate, cât și faptul că expertul nu s-a putut pronunța cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de pârâtă prin lucrările sale, a fost expropriat, apelanta consideră că stabilirea unei valori de 50.173,5 RON pentru terenul de 33.449 m.p.

este incorectă și nu poate fi luată în calcul. De asemenea, se apreciază că sarcina dovedirii celor menționate în notificare, conform art. 1169 C. civ., aparținea notificatorului. Pe de altă parte, având în vedere faptul că o suprafață de 32.789 m.p. teren aparținând contestatorului se afla în extravilanul localității, și că aceste terenuri au fost o perioadă grefate de contracte de locație, apoi expropriate în 1938 cu despăgubiri corespunzător plătite, se consideră că orice pretenție cu privire la aceste terenuri exced cadrului Legii nr. 10/2001, împrejurare ce ar fi constituit pentru SC P. SA un motiv în plus de respingere a notificării.

În concluzie, se solicită admiterea apelului formulat de SC P. SA, desființarea în tot a sentinței civile nr. 305 din 2 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 388/2005, iar pe cale de consecință să se constate că decizia nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA este temeinică și legală. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Prin decizia nr. 2316 din 14 martie 2007, irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 30654/1/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a stabilit că reclamantul a probat calitatea de unic moștenitor al autorilor săi T.C.I. și respectiv T.I.C. La dosar a fost depus, așa cum deja s-a relevat, partajul de ascendent intitulat „testamentul partajabil" nr. BB/1935 înscris la grefa Tribunalului Gorj, secția I (Dosar nr. 388/2005) în care la pct. V figurează terenurile testate autorului reclamantului.

La dosar nu a fost solicitat și depus titlul de proprietate al testatorului T.C.I., însă din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul de extracție din Târgu Jiu din cadrul Ministerului Petrolului către autorul T.C., rezultă că suprafața de teren ce constituia proprietatea acestuia ocupată cu instalații petroliere în comuna Ț. era de 1,4351 ha, pentru care proprietarului i s-a plătit arendă până în anul 1938 când a fost expropriată prin Decretul nr. 338/1962 și că plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate s-a făcut în anul 1959 pe măsură ce au fost depuse actele de proprietate mai puțin solicitantului aflat în detenție la acea dată. S-a mai precizat că pentru terenul expropriat aparținând lui T.C.

s-au făcut plăți până în 1961 iar pentru terenurile expropriate după data de 28 ianuarie 1952 până la 20 noiembrie 1959 nu s-au acordat despăgubiri (Dosar nr. 388/2005). Reclamantul a mai învederat că pentru terenul pentru care a făcut notificarea și care a aparținut tatălui său a fost expropriat prin Decretul nr. 375/1962 în anexa căruia T.I.C. figurează cu mai multe suprafețe de teren pe care au fost amplasate magistrale petroliere (Dosar nr. 2525/CIV/2005, iar în motivele de recurs a indicat și amplasamentul acestora (Dosar nr. 30654/1/2005). Decretele de expropriere nr. 338 și nr. 375/1962, împreună cu anexe, precum și adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracție Târgu Jiu au fost depuse la dosar.

De asemenea, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare având ca obiective: - identificarea terenului în raport cu anexa la Decretul nr. 375/1962, pozițiile AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II, JJ, KK, LL, MM și verificarea pe teren - apartenența terenurilor la intravilanul sau extravilanul localității Ț. la data notificării 23 ianuarie 2002; - evaluarea terenului și să se stabilească dacă s-au acordat despăgubiri, în baza Decretului nr. 375/1962 afirmativ, în ce cuantum. A fost întocmit de expertul T.I. și depus la dosar, prin comisie rogatorie, realizată la Judecătoria Târgu Cărbunești, raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj.

Din adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracție reiese că autorul reclamantului intimat nu a primit despăgubiri la data preluării imobilelor, fiind arestat. De altfel, însăși unitatea deținătoare a recunoscut proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate, însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii, respectiv în anul 1959, exproprierea având loc în 1962. O asemenea apărare nu poate fi primită, despăgubirile neputând preceda măsura exproprierii. În ce privește raportul de expertiză tehnică judiciară, înregistrat, din 31 martie 2009 la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Gorj, întocmit de expertul T.I., din acesta reiese faptul că au fost identificate pe amplasamentele indicate expertului suprafețe de 32.789 mp, aflate în extravilanul localității, așa cum reiese din planurile cadastrale ale zonei, planuri pe care sunt materializate limite intravilane și extravilane, iar o suprafață de 660 m.p.

se află în intravilan (zona casei petentului). Nu au fost însă puse la dispoziția expertului planurile aferente decretelor de expropriere în sistem de proiecție „S. 1970", amplasamentele terenurilor expropriate în baza decretelor de expropriere de care se face vorbire nu au putut fi identificate topografic, fapt pentru care expertul arată că nu se poate pronunța cu privire la aspectul cât din terenurile petentului T.C., afectate de lucrările sale, a fost expropriat. Se consideră că nu s-au prezentat expertului documentele din care să rezulte că pentru terenurile expropriate în baza Decretului nr. 375/1972 s-au efectuat plăți prin care proprietarii au primit contravaloarea acestor terenuri. Deși expertul nu s-a putut pronunța cu privire la suprafața de teren expropriată de la petentul T.C.

care este la SC P., aceasta neputând fi identificată topografic, totuși a stabilit valoarea suprafeței de teren de 33.449 m.p. la suma de 50.173,5 RON, sumă care ar reprezenta de fapt contravaloarea produselor agricole ce s-ar fi putut obține de pe teren, dacă acesta nu ar fi fost afectat. Sigur, această supoziție a expertului nu este lipsită de critici, însă instanța de apel are a se pronunța în ce privește validitatea deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA, iar nu asupra cuantumului despăgubirilor, neevaluat nici de instanța de fond. În acest plan, Curtea nu poate reține că terenurile nu se regăsesc în perimetrul SC P. din Țicleni.

Trebuie ținut seama de celelalte probe, inclusiv de adresa emisă la 21 ianuarie 1966 de Trustul Extracție Târgu Jiu, din care reiese preluarea, pe amplasamentele de extracție a petrolului, identificarea formală a terenurilor fiind făcută de expert, în raport cu anexa la Decretul nr. 375/1962, pozițiile AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II, JJ, KK, LL și MM (a se vedea și anexele raportului de expertiză). Prin urmare, că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, dacă este necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a constatat apelul declarat de apelanta pârâtă SC P. SA ca nefondat, acesta fiind respins, cu această motivare, prima instanță reținând temeinic incidența dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, parag.

33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Obligația pe care o impune art. 6 parag. (1) instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, parag. 81; Hotărârea Van der Hurk, precitată, p. 20, parag. 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată parag. 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH2000-IX). Împotriva deciziei civile a declarat recurs SC P. SA care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziilor atacate. Hotărârea instanței este lipsită de temei legal, este contradictorie și este dată cu aplicarea greșită a legii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3, 4, 8, 22 și 23 din Legea nr. 10/2001.

Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine care este imobilul pentru care s-a formulat notificare, nici suprafața acestuia, nici data preluării abuzive. Se mai susține că instanțele nu au lămurit calitatea de persoană îndreptățită a intimatului, în raport de actele depuse, nu s-a lămurit care este suprafața reală a terenului din cel de-al doilea testament. Se consideră că instanța nu a lămurit aspectele pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare și pentru suplimentarea probatoriului, de asemenea, criteriul de evaluare ar fi nelegal, deoarece art. 10 din Legea nr. 10/2001 indică criteriul „pieții imobiliare" de la data soluționării notificării pe baza căruia se evaluează imobilele, iar nu contravaloarea produselor.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect Curtea de Apel București a respins apelul declarat împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul București, hotărârile instanțelor fiind date cu interpretarea și aplicarea justă a legii, respectiv a prevederilor art. 3, 4, 8 și 22, 23 din Legea nr. 10/2001. Criticile recurentei SC P. SA sunt nefondate atât sub aspectul identificării imobilului pentru care s-a formulat notificare, a suprafeței acestuia, dar și a preluării abuzive și a calității de persoană îndreptățită a reclamantului. Așa cum a reținut și instanța de apel prin decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 231 din 14 martie 2007, irevocabilă, a statuat că reclamantul a dovedit calitatea de unic moștenitor a autorilor săi T.C.I.

și respectiv T.I.C., conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, altfel chiar pârâta - unitatea deținătoare a recunoscut calitatea de proprietar al autorului reclamantului asupra unor terenuri expropriate, însă a pretins că acesta ar fi fost despăgubit anterior exproprierii. Instanța de apel a aplicat dispozițiile deciziei de casare, obligatorii conform art. 315 C. proc. civ., reținând și că terenurile se regăsesc în perimetrul SC P. din Țicleni, fiind probat și faptul că a avut loc o preluare a acestora pe amplasamentele de extracție a petrolului. Nici susținerile recurenților privind criteriile de evaluare utilizate de expert nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece, așa cum în mod just a considerat și Curtea de apel, instanța de apel nu s-a pronunțat pe cuantumul despăgubirilor, ci doar asupra validității deciziei nr. 503 din 7 decembrie 2004 emisă de SC P. SA.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei civile nr. 18 A din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauza privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.