ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1308/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele La 9 mai 2005, reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA, solicitând anularea Deciziei nr. 237 din 23 februarie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie în natură partea de teren expropriată ce nu îi mai este necesară și să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de teren expropriată ce nu poate fi dezafectată. În modvarea acțiunii, reclamanta a arătat că în calitate de moștenitoare a defunctului său tată C.A., în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a nodficat pârâta, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent, a terenului în suprafață de 0,5 ha ocupat de drumuri magistrale, dezbenzinare, drumuri tractoare senilate.

Recalamnta a mai arătat că, deși a făcut dovada calității de persoană îndreptățită si a dreptului de proprietate al autorului său la data exproprierii, depunand, în acest sens, copia Registrului agricol al Primăriei Ticleni pe anii 1959 - 1963, pârâta in mod nelegal i-a respins cererea. Prin sentința nr. 460 din 17 mai 2005, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, pe de o parte că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intra sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar iar, pe de altă parte, că deși reclamanta cu înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada calității de succesibil de pe urma autorului său, nu a dovedit și dreptul de proprietate al acestuia la momentul preluării abuzive.

Concluzionând, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la masuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Curtea de Apel București, secția a V- a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 49/ A din 30 ianuarie 2006 a respins, ca nefondat apelul, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său la data exproprierii. Împotriva acestei decizieii a declarat recurs reclamanta V.E. Prin Decizia nr. 7485/27 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă si de proprietate intelectuala, a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza, spre rejudecare, la tribunal.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că instațelc erau obligate în exercitarea rolului activ, conferit de art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., să dispună efectuarea unei expertize pentru verificarea regimuiui juridic al terenului solicitat de reclamană și a stabili dacă terenul în discuție este intravilan sau extravilan, după care ar fi trebuit sa analize incidența Legii nr. 10/2001. În rejudecare, Tribunalul București, secția a V- a civilă, prin sentința nr. 1439/ F din 12 septembrie 2008, a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, a rezultă că o parte din terenurile pentru care s-au solicitat masuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 au regimul de terenuri intravilane iar o altă parte sunt terenuri extravilane.

Instanța a apreciat că în lipsa unei posibilități de identificare a terenurilor aflate în patrimoniul autorului reclamantei, pentru a se putea stabili identitatea dintre suprafețele indicate prin acțiune si terenurile aflate în patrimoniul paratei, nu se poate stabili incidența Legii nr. 10/2001 (calitatea de unitatea deținătoare în favoarea paratei). Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel, reproșând instanței de fond că a ignorat prezumția legala instituită de Legea nr. 10/2001 a preluării si deținerii abuzive de către pârâtă a terenurilor ce au aparținut autorului reclamantei, aceasta nejustificând la nici o instanța temeiul legal al preluării terenurilor deși, dispozițiile Legii nr. 10/2001 o impuneau.

A mai susținut ca expertiza judiciara a lămurit situația juridica a terenurilor preluate abuziv însă, în mod greșit, instanța de fond nu a valorificat concluziile acesteia, deși părțile nu au formulat obiectiuni. Prin Decizia nr. 216 din 19 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a admis apelul, a schimbat sentința tribunalului în sensul că a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 237/2005 emisă de pârâtă și a acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de 1.080 mp. și 2.065 mp. teren identificat prin raportul de expertiză ca fiind situat în intravilanul localității Țicleni, jud. Gorj.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că reclamanta are calitatea de persoana îndreptățită, conform dispozițiilor art. 22, 23 si 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât a făcut dovada atât a dreptului de proprietate al autorului la momentul preluării abuzive a terenurilor pretinse cât si a calității de moștenitoare de pe urma acestuia. Astfel, potrivit tabelului anexa nr. 1 la Decretul nr. 375 din 23 mai 1962, la poziția 1254 figurează autorul reclamantei, iar conform extrasului din Registrul agricol pentru anii 1959 - 1963, autorul reclamantei a deținut terenuri pe teritoriul comunei Ticleni. Aceste aspecte și înscrisuri au fost avute în vedere de către expertul tehnic M.M.

care, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a identificat terenurile în discuție și a conchis ca suprafața de 1800 m.p. amplasată în punctul „Șesul Stancului" este ocupată de o stane de compresoarc, drumuri tehnologice si alte instalații aparținând pârâtei, iar din suprafața totală identificată 1080 mp sunt în itravilan, iar 720 mp în extravilanul localității Ticleni. Totodată expertul a constatat ca suprafața de 2065 mp situată în intravilan este ocupată de o stație petrolieră. Coroborând dispozițiile art. 1 și 2 alin. (1) lit. f) cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. l0/2001, instanța a reținut că reclamanta este îndreptătită să primească masuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de 1.080 mp si 2.065 mp, situate în intravilanul localității și care, în prezent, sunt ocupate de instalații petroliere aflate în proprietatea pârâtei.

Decizia instanței de apel a fost atacata cu recurs atât de reclamantă cât și de pârâtă. În cele ce urmează, vor fi prezentate, mai întâi, criticile aduse de reclamantă deciziei atacate și considerentele pentru care acest recurs va fi constatat nul și apoi motivele recursului pârâtei declarat împotriva aceleiași decizii și considerentele care justifică soluția de respingere a acestuia. În ce privește recursul reclamantei V.K.. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă reproșează instanței de apel că a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a omis sa prevadă în dispozitivul hotărârii valoarea despăgubirilor, respectiv de 500S/mp teren. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de crideile formulate și de dispozițiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuție excepția nulității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele motive: Conform ultimului text de lege sus - menponat, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Deși nu se prevede expres necesitatea ca motivele respective să vizeze soluția instanței de apel, o asemenea cerință este necesară întrucât, în absența unor susțineri care să se refere la decizia recurată, astfel cum a fost argumentată de către instanța de apel, nu se poate proceda la examinarea legalității hotărârii respective.

Astfel, după cum s-a arătat, prin Decizia nr. 216 din 19 martie 2009, Curtea de Apel București a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de 1.080 mp și 2.065 mp teren situat în intravilanul localității Țicleni, jud. Gorj. Or, prin critica formulată, reclamanta nu precizează ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, ea susținând doar că în dispozitivul acestei decizii nu a fost menționată valoarea terenului de 500 euro/mp. Înalta Curte, constatând că motivul de recurs invocat nu permite încadrarea acestuia în vreuna din ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și că nu există nici motive de ordine publică, care să fie examinate de instanță, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., va constata nul recursul declarat de către reclamantă. Cu privire la recursul pârâtei SC P. SA. Prin criticile formulate încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că decizia instanței de apel este nelegală întrucât se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept decurgând din aprecierea eronată a probelor din dosar și o aplicare greșită a Legii nr. 10/2001. Astfel, recurenta pârâtă susține că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, arătând în acest sens că Registrul agricol nu se încadrează în categoria actelor doveditoare prevăzute de dispozițiile legii speciale. Mai susține că decizia este nclcgală și pentru că în cauză nu s-a făcut dovada modului de preluare a terenului și nici a regimului juridic al acestuia respectiv dacă este situat în extravilan sau în intravilanul localității.

In acest sens recurenta susține ca nici instanța de fond și nici cea din apel nu au solicitat relații de la primărie pentru a verifica dacă acest teren nu i-a fost reconstituit reclamantei în baza legilor fondului funciar pentru a se evita riscul acordării măsurilor reparatorii pentru același teren sub incidența a două legi. Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței tribunalului. Recursul pârâtei este ne fondat. În ce privește critica referitoare la dovada dreptului de proprietate, Înalta Curte retine că, la pct. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri transladve de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. (1) din Lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal ., orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei respective), iar în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, se prevede că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Chiar dacă reclamanta nu a depus titlul de proprietate al autorului, ea beneficiază de prezumția instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece autorul figurează în anexa nr. 1 la Decretul nr. 375 din 23 mai 1962, la poziția 1254, act normativ prin care s-a dispus măsura preluării, așa cum a reținut instanța de apel. Nici critica privind stabilirea regimului juridic al terenului respectiv, dacă acesta este situat în extravilanul sau în intravilanul localității nu este fondată. Astfel, instanța de apel, conformându-se deciziei de casare, în baza actelor depuse la dosar, a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care a identificat terenurile în discuție, concluziile expertului fiind că suprafețele de teren de 1.080 mp și 2.065 mp sunt situate în intravilanul localității.

Or, situația de fapt stabilită, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciata in calea de atac a recursului deoarece, in condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul in care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat in cauză, au fost in mod expres abrogate prin art. 1 pct. 1 12 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin urmare, Înalta Curte poate verifica numai modul in care, la situația de fapt stabilita, instanța de apel a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că atâta timp cât prin interpretarea materialului probator administrat, instanța de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii numai pentru suprafețele de teren situate în intravilanul localității, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 au fost corect aplicate. Fiind corect stabilită incidența Legii nr. 10/2001 din perspective amplasării unei porțiuni din teren în intravilanul localității, nu era necesară verificarea din oficiu a reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei pe temeiul Legii nr. 18/2001, astfel cum pretinde recurenta pârâtă. În măsura în care considera necesară lămurirea acestui aspect, partea avea posibilitatea să administreze ea însăși probe sau sa solicite sprijinul instanței în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În aceste condiții, recurenta nu se poate prevala de propria culpă procesuală prin neîndeplinirca obligațiilor ce îi reveneau în proces, în condițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., pentru a invoca neexercitarca rolului activ de către instanța de judecată, fiind aplicabile în acest sens dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ. În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului reclamantei și va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei nr. 216 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SNP P. SA împotriva acelceași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2010.