ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de
28 iunie 2005, pe rolul
Tribunalului
București, secția a V-a civilă, reclamantul S.M. a
formulat contestație împotriva Dispoziției nr.
8984 din 11 mai 2005, emisă de P.M. București, prin care a solicitat anularea
dispoziției menționate, precum și a Dispoziției
nr. 3366 din 28 septembrie 2004,
emisă
de P.G.M. București, restituirea în
natură
a imobilului, teren în suprafață de 220 m.p. situat în str. Cazan
Petre,
iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în echivalent prin compensare cu
teren din aceeași
categorie și având
aceeași suprafață, iar în măsura în care compensarea
nu este posibilă,
acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1278 din 30
octombrie 2006, pronunțată de
Tribunalul
București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 16880/3/2005, a fost respinsă
contestația formulată în contradictoriu cu P.
M. București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără
calitate
procesuală pasivă.
Prin decizia
civilă nr. 298 din 2 mai 2007, pronunțată de Curtea de
Apel București,
secția a
IV-
a civilă, a fost admis apelul declarat de
reclamant, a
fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre
rejudecare,
pentru a se judeca cererea precizatoare formulată în
contradictoriu
cu P.M. București și P.G.
M.
București.
In rejudecare,
după casare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
pronunțat
sentința ciula nr. 1655 din 03 noiembrie 2008, în dosarul nr. 27785/3/2007,
prin care a fost
respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu
cu intimații P.
M. București, P.M. București și P.
G.M.B.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut, în esență,
următoarele:
Contestatorul
S.M. a atacat, prin cererea de chemare în
judecată,
Dispoziția nr. 8984 din 30 mai 2005 emisă de P.M. București, însă prin acest
act, doar s-a comunicat
reclamantului
soluția dată notificării formulate, prin Dispoziția nr.
3366 din 28 septembrie 2004 emisă de către P.M.
București.
Tribunalul a constatat că această
adresă a prefecturii nu este
supusă căii de
atac speciale a contestației, astfel cum este reglementată
de Legea nr.
10/2001.
Referitor la
Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de P.
G.M. București,
tribunalul a reținut că prin aceasta a
fost respinsă, ca nedovedită, notificarea adresată de
către reclamant și
înregistrată
sub nr. 1062/2001.
S-a mai reținut
că în anexa decretului de expropriere nr.
1111 din 30 noiembrie 1967 este menționată la adresa din
str. Cazan Petre o
suprafață
de doar 50 m.p. cu posesor S.M. (poziția 2) și o suprafață de 160 m.p. cu
posesoare P.E. (poziția 8). Nu se
regăsește
deci ca expropriată pe numele S.M. suprafața de 220
m.p. pretinsă de
reclamant.
Tot o suprafață de numai 50 m.p. ce
face obiectul exproprierii
este evidențiată
și în planul anexă la decret aflat la dosar, astfel că,
invocarea de
către reclamant a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 ar putea fi avută
în vedere doar în ce privește această suprafață de 50 m.p.
Tribunalul a reținut, în continuare,
că reclamantul nu a făcut
dovada proprietății
nici măcar pentru această suprafață de 50 m.p.,
apreciind că acesta nu a fost în măsură să arate și să dovedească cum
ar
fi dobândit autorii săi
proprietatea terenului, anexa la decretul de
expropriere indicând și un alt proprietar decât autorul reclamantului la
adresa în litigiu.
Prezumția de proprietate joacă doar
până la intervenirea unei probe contrare, iar în situația în care astfel de
probe contrare se
regăsesc în dosar,
contestatorului îi revenea sarcina să probeze efectiv
dreptul de proprietate
al autorului său.
În final, tribunalul reține că, deși a
dovedit calitatea sa de
moștenitor, ca fiu
adoptiv a numiților S.M. și M.A., cu acte de stare civilă și certificatul de
moștenitor nr. 1089 din 18 noiembrie 1987,
reclamantul nu a făcut și dovada că acești autori ar fi dobândit,
anterior
exproprierii, în mod valabil
proprietatea asupra terenului de 220 m.p. pentru care se pretind măsuri
reparatorii, prin vreuna din modalitățile
prevăzute de art. 644 și 645 C. civ., istoricul de rol fiscal și cartea
de
imobil fiind simple evidențe
întocmite pe bază de declarații, care nu
constituie titluri de proprietate sau dovezi certe ale acestui drept.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel, în termen legal,
reclamantul S.M.
Prin decizia
ciula nr. 4/ A din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția
a
IV
-a civilă,
a admis apelul
formulat de apelantul-contestator S.M.
în contradictoriu cu intimații P.M. București,
P.G.M. București
și P.M. București și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul:
S-a admis
acțiunea și s-a modificat în parte Dispoziția nr. 3366
din 28 septembrie
2004 emisă de P.G.M.B.
S-a constatat că
reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii
prin echivalent pentru suprafața de 50
m.p. teren situat în București,
str. Cazan
Petre, în sumă de 121.591 lei, ce vor fi plătiți
în condițiile Titlului
VEI din Legea nr. 247/2005.
S-a menținut
dispoziția cu privire la respingerea notificării pentru
suprafața de 450 m.p. teren situat la
aceeași adresă.
În raport de
criticile invocate și de probele dosarului, Curtea a
reținut următoarele:
Prin
notificarea nr.
1062/2001 reclamantul S.
M. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea
în natură a
terenului în suprafață de 500 m.p. situat în str. Cazan Petre, sau
măsuri reparatorii în echivalent, precum și acordarea de măsuri
reparatorii
pentru construcția casă de locuit ce a fost demolată, imobil
ce a aparținut
autorilor săi S.M. și M.A., încă din anul
1951, și care a fost preluat abuziv de către stat în baza
Decretului de
expropriere
nr. 1111/1967.
Prin Dispoziția
nr. 3366 din 28 septembrie 2004 a P.G.M.B. a fost respinsă notificarea
formulată, motivat de faptul că notificatorul nu a depus acte care să ateste
dreptul de
proprietate
asupra imobilului solicitat.
Această
dispoziție a fost comunicată reclamantului cu adresa nr.
8984/2005 emisă
de P.M. București, adresă pe care
reclamantul a atacat-o în prezenta cauză, alături de
Dispoziția nr.
3366 din 28
septembrie 2004.
Astfel, cum și instanța de fond a
reținut, Curtea a constatat că
reclamantul a
făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul
art. 3 din
Legea nr. 10/2001, republicată, în calitate de moștenitor al autorilor S.M. și
M.A., ca fiu adoptiv, conform certificatului de moștenitor nr. 1089/1987 și
actelor de stare civilă depuse la dosar.
Curtea a
constatat greșita apreciere a instanței de fond asupra
faptului că
apelantul contestator S.M. nu ar fi făcut dovada
dreptului de proprietate a
autorului său asupra terenului în suprafață de
220 m.p. situat la adresa
menționată. În acest sens, a constatat că, prin
înscrisurile administrate în cauză,
coroborat cu concluziile raportului
de
expertiză efectuat, apelantul contestator a făcut această dovadă,
având în vedere și dispozițiile art. 24 din Legea
nr. 10/2001.
Astfel, conform adresei nr. 225357 din
12 iulie 2005 emisă de
Primăria Sectorului
6 - Serviciul Public pentru F.P.L.,
numitul
S.M., autorul contestatorului din prezenta cauză, a
figurat ca proprietar al imobilului din București,
Str. Cazan Petre,
fiind impozitat
pentru teren de 220 m.p. și o construcție, impunerea
făcându-se la data de 12 februarie 1952, în baza
declarației de impunere nr.
5560.
Ulterior, au mai fost depuse în același dosar fiscal declarația de
impunere din anul 1958, pentru o construcție în
suprafață de 60 m.p.,
iar în baza
procesului verbal de constatare din 31 august 1962, s-a rectificat
suprafața construcției la 50,17 m.p. Se face
referire și la existența unei
autorizații
de desființare emisă în anul 1964 și prin care, se autorizează
numitul
S.M. să desființeze construcția din Str. Cazan Petre, iar ulterior anului 1966,
s-a procedat la rectificarea
rolului fiscal
în sensul că S.M. a rămas impus doar pentru
suprafața de 220 m.p. teren, nu și pentru construcția care figura ca
fiind
desființată.
Așadar, numitul S.M. a figurat ca
proprietar al
imobilului - teren de 220 m.p.
(și construcție) din Str. Cazan Petre,
sector 6 încă din anul 1952.
În decretul de
expropriere nr. 1111 din 30 noiembrie 1967 figurează intr-
adevăr, la
poziția 2, numitul S.M., doar cu suprafața de 50 m.p.
teren situat în Str. Cazan Petre,
sector 6.
În ce privește
constatarea, în sensul că, pentru același imobil ar
mai fi figurat
expropriată și numita P.E., la poziția 8, respectiv
pentru suprafața de teren de 160 m.p.,
Curtea a constatat că, într-
adevăr, în
toate adresele privind situația juridică înaintate la dosar se
comunică faptul că pentru același imobil din
Strada Cazan Petre
figurează și
numita P.E. ca fiind expropriată pentru suprafața
sus menționată.
Din examinarea
anexei la decretul de expropriere nr. 1111/1967
rezultă însă, cu claritate, că
aceasta este o comunicare eronată, eroare
preluată
și de instanța de fond, întrucât numita P.E. figurează
la poziția 8 în anexa la decret pentru imobilul din str. Intrarea Cazan
Petre, iar nu Strada Cazan Petre,
așadar, pentru un alt imobil aflat pe o altă arteră de circulație. Faptul că
este vorba de două imobile
diferite,
aflate pe artere de circulație diferite, Intrarea, respectiv Strada
Cazan
Petre, rezultă și din schița anexă la decretul de expropriere, în care cele
două imobile sunt delimitate distinct și
marcate
fiecare cu numerele 2, respectiv 8 din anexa la decretul de
expropriere.
Așadar, întreaga
motivare a instanței de fond legată de faptul că
actul de expropriere indică și un alt proprietar asupra
imobilului, situație care ar atrage incertitudine asupra dreptului pretins de
contestatorul din prezenta cauză, este înlăturată,
fiind rezultatul unei
aprecieri eronate a probelor dosarului.
Prin raportul de
expertiză întocmit în cauză de expertul M.
A. s-a făcut o reconstituire a vechiului imobil de pe
Strada Cazan Petre, în raport de planurile cadastrale anexă
la decretul de
expropriere, rezultând de asemenea că acest teren avea la
momentul exproprierii suprafața totală
de 220 m.p.
Curtea a considerat
că autorul contestatorului a figurat impus cu
suprafața de teren de 220 m.p. în Str. Cazan Petre pe
toată perioada, din 1952 până la expropriere, iar din raportul de expertiză,
coroborat cu schițele anexă la decretul de expropriere, a rezultat
că suprafața de teren aferentă imobilului din Str.
Cazan Petre nu
era doar de 50 m.p.
cum figurează în decretul de expropriere, ci de 220
m.p. Prin urmare,
s-a făcut în cauză proba faptului că autorul
contestatorului
a fost proprietar asupra suprafeței de 220 m.p. teren la
adresa
menționată.
În acest
context, trebuiesc avute în vedere dispozițiile art. 24 din
Legea nr.
10/2001, în condițiile cărora, proba dreptului de proprietate
poate fi făcută nu numai prin acte
translative de proprietate, ci prin
orice
alte mijloace de probă, în cauză, aceste alte probe fiind istoricul
de
rol fiscal, coroborat cu raportul de expertiză și schița anexă la decretul de
expropriere.
În ce privește
faptul că în decretul de expropriere S.M.
figurează
doar cu suprafața de 50 m.p. teren expropriată, Curtea a constatat următoarele:
Conform raportului de expertiză,
terenul în discuție este
actualmente parte
din parcarea auto a București M.P.R.,
parcare
mult mai întinsă ca suprafață decât acest imobil.
Prin această parcare au fost ocupate
nu numai suprafața de 50 m.p. teren din Str. Cazan Petre, dar și multe alte
proprietăți limitrofe. Dincolo de suprafețele înscrise expres în actul de
expropriere, exproprierea a operat în fapt pentru întreaga suprafață a
terenului din Str. Cazan Petre, sector 6, ca și
pentru proprietățile
limitrofe.
Faptul ca în actul de expropriere figurează doar suprafața de
50 m.p. ca fiind expropriată nu înseamnă că
imobilul de la adresa
menționată ar fi avut la momentul exproprierii
doar suprafața de 50 m.p. teren, ci că de fapt, pentru diferența de teren până
la suprafața
reală a terenului,
exproprierea a operat în fapt, fără temei legal.
De altfel,
faptul că terenul de pe Str. Cazan
Petre
era nu doar de 50 m.p. teren, ci mult mai mare (220 m.p. în
concret, conform expertizei) se poate constata de
către judecător prin
simpla examinare
a schiței anexă la decretul de expropriere depusă la
dosar fond.
Instanța de fond
a insistat în motivarea soluției date pe ideea că
reclamantul nu a
depus (sau indicat) actul de dobândire a proprietății
de către autorii
săi, însă sub acest aspect, Curtea a constatat că rigorile
Legii nr. 10/2001 sunt mult atenuate,
astfel cum s-a arătat, prin
dispozițiile
art. 24, în sensul că nu se mai impune proba proprietății cu
însuși
actul de dobândire a proprietății.
Legea nr. 10/2001
are în vedere restituirea imobilelor preluate
abuziv către foștii deținători, reglementând o repunere a
părților în situația anterioară actului de preluare abuzivă. Această rațiune
justifică și inserarea dispozițiilor derogatorii
de la regimul probatoriu obișnuit conținute în art. 24, dispoziții în lumina
cărora dacă s-a făcut proba preluării de la o anumită persoană măsurile
reparatorii operează
în mod corespunzător, prin repunerea aceleiași
persoane în situația
avută anterior actului
de preluare abuzivă, cu „viciile” pe care aceasta
situație anterioară ar
putea-o avea.
Într-adevăr, art.
24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție
relativă până la proba contrară, însă,
această probă contrară nu este
făcută în cauză, istoricul de rol fiscal și celelalte
probe administrate
nearătând un alt proprietar decât autorul reclamantului.
Curtea a constatat că apelantul
contestator a făcut dovada
dreptului de
proprietate al autorului său asupra suprafeței de teren de
220 m.p.
teren, iar în ce privește calitatea acestuia de persoană
îndreptățită la restituire conform art. 3 din
Legea nr. 10/2001, instanța
de fond a
reținut corect această calitate, contestatorul fiind moștenitor
al
numiților S.M. și A.
Curtea a constatat, de asemenea, că
exproprierea valorează
preluare abuzivă în
condițiile art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001,
pentru suprafața de 50 m.p. înscrisă în decretul
de expropriere, căzând sub incidența art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar
pentru diferența de
teren pana la 220
m.p. preluarea fiind făcută în fapt, fără vreun temei
legal, operând dispozițiile art. 2 lit. i) din
Legea nr. 10/ 2001.
În consecință, în condițiile Legii nr.
10/2001, se cuvin
contestatorului măsuri
reparatorii pentru proprietatea preluată abuziv
de stat, măsuri reparatorii care nu pot fi acordate decât prin
echivalent,
în condițiile art. 10 și 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,
întrucât în
prezent, terenul este afectat de
lucrări de amenajări publice, astfel cum
s-a arătat mai sus, parcare
auto.
Aceste măsuri
reparatorii vor fi evaluate de către instanța de apel
conform
raportului de expertiză efectuat în cauză la prețul de 2.431,82
Ron /m.p. teren,
raport de expertiză care nu a fost combătut în cauză,
sub acest aspect, de către părți.
Pe de altă parte,
Curtea a constatat că prin apelul formulat,
contestatorul S.M. a precizat în
mod expres că „își reduce
cuantumul
obiectului cauzei la suprafața de 50 m.p. situată în Str.
Cazan Petre, sector 6”. Acesta este un act de
dispoziție al părții
care vizează
obiectul apelului în mod corespunzător.
Față de aceasta,
instanța de apel este învestită limitat, numai cu privire la solicitarea de
acordare a măsurilor reparatorii doar pentru
suprafața de teren de 50 m.p.,
conform art. 295 alin. (1) Cod proc. civ.
Apelantul
reclamant a solicitat cu ocazia dezbaterilor în
fond, într-adevăr, acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de
220 m.p., însă Curtea a apreciat că la acel moment procedural nu mai
putea
fi „reinvestită” pentru suprafața de 220 m.p., față de faptul că
prin însăși cererea de apel apelantul a fixat
limitele pretențiilor sale în
condițiile
art. 295 alin. (1) C. proc. civ., doar la suprafața de 50 m.p.
În consecință,
Curtea a constatat că reclamantul este îndreptățit
la măsuri
reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 50 mp teren
situat în
București, str. Cazan Petre, sector 6, în sumă de 121.591 lei, ce vor fi
plătiți în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu
menținerea celorlalte dispoziții ale
sentinței.
În cauză, nu
poate fi dispusă restituirea în natura, iar masurile
reparatorii prin
echivalent nu pot fi acordate prin compensare cu un alt
teren, astfel
cum a cerut reclamantul, întrucât nu a rezultat că ar exista un astfel de teren
care să poată fi acordat în compensare.
Totodată, Curtea
a arătat că se impune stabilirea cuantumului
bănesc al măsurilor reparatorii,
pentru următoarele argumente:
Înainte de toate
este avută în vedere decizia nr. 52/2007 data în recurs în interesul legii,
care a tranșat, în sensul ca prevederile
cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr.
247/2005, privind
procedura administrativă pentru acordarea
despăgubirilor, nu se aplică
deciziilor/dispozițiilor
emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de
Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauză, decizia contestată a fost
pronunțată în anul 2004 și
atacată în
instanță în iunie 2005, anterior deci, intrării în vigoare a Legii
nr. 247/2005, prin urmare, devin aplicabile
aceste dezlegări date de
instanța
supremă, conform art. 329 alin. final C. proc. civ.
Stabilirea de
către instanță a despăgubirilor se impune și pentru a
înlesni obținerea propriu-zisă a
acestora de către reclamant, în
condițiile
în care durata procedurilor în fata Comisiei speciale pentru
stabilirea despăgubirilor instituită în acord cu
Legea nr. 247/2005 este
de natură să tergiverseze acest demers.
Curtea a stabilit
că în prezenta cauză se impune calcularea
cuantumului despăgubirilor direct de către instanța de
judecată, pentru
a
apropia pe apelantul reclamant cât mai mult cu putință, în raport și
de cadrul procesual al cauzei și de normele
dreptului intern care totuși limitează instanța, de dezideratul ultim al
demersului său, care este
obținerea
unei reparații concrete și efective a dreptului său.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin
P.G.,
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în mod
greșit Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului, având în vedere
dispozițiile art. 21 – art. 23 din Legea nr.
10/2001, potrivit cărora notificarea formulată înăuntrul
termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie
însoțită de actele doveditoare ale dreptului
de proprietate, precum și în
cazul
moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind
calitatea
de moștenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi
depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în
acest
scop a fost prorogat prin mai multe acte normative de modificare a
Legii nr. 10/2001).
În mod corect a
reținut instanța de fond faptul că reclamantul nu
a făcut dovada
proprietății pentru suprafața de 50 m.p. teren, acesta
nedovedind cum au dobândit autorii săi
proprietatea terenului, în
anexa la decretul
de expropriere indicându-se și un alt proprietar decât
autorul
reclamantului pentru imobilul în litigiu.
Reclamantul a
făcut dovada calității de moștenitor, ca fiu adoptiv
al numiților S.M.
și M.A., însă, nu s-a făcut dovada că
aceștia ar fi dobândit, anterior exproprierii, în mod
valabil proprietatea
asupra terenului de 220 m.p. și nici măcar pentru
suprafața de 50 m.p.
pentru
care s-a admis acțiunea.
În ceea ce
privește stabilirea sumei de 121.591 lei ca echivalent
pentru suprafața
de 50 m.p., se arată că instanța în mod greșit a stabilit
această valoare
față de prevederile Legii nr. 247/2005.
În raport de
dispozițiile art. 16, capitolul 5 Titlul VII din această
lege, dispoziția
contestată urmează a fi analizată de către evaluatorul
sau societatea
de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate și va întocmi
raportul de evaluare pe care îi va transmite
Comisiei, raport ce conține
cuantumul despăgubirilor în limita cărora
vor
fi acordate titlurile de despăgubiri.
În baza acestui
raport, C.C.S.
D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire,
fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
C.C.S.D. va
emite titlu
de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul
despăgubirilor consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/ordinelor
emise în temeiul
art. 6 si art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au
consemnat/propus sume care urmează a
se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în speța de față.
Examinând recursul prin prisma
criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat
Astfel, pârâtul M.B. prin P.G. a
declarat recurs susținând, în primul rând, că reclamantul nu a
făcut dovada proprietății pentru suprafața de 50 m.p.
teren (la care și-a restrâns pretențiile deduse judecății), acesta neputând
dovedi cum au dobândit autorii săi, proprietatea asupra acestui imobil.
Critica astfel
formulată nu este întemeiată, întrucât recurentul-
pârât nu arată,
în concret, în ce constau greșelile săvârșite de către instanța de apel, pentru
a putea fi, eventual, încadrate în motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., invocat în
recurs.
Potrivit acestei
norme, hotărârea atacată este greșită atunci când instanța dă o interpretare greșită
textului de lege corespunzător situației
de
fapt reținute.
Exercitând un
riguros control de temeinicie asupra sentinței
pronunțate în fond, instanța de apel
a stabilit că în anexa la decretul de
expropriere nr. 1111 din 30 noiembrie 1967, figurează la
poziția 2, autorul
reclamantului, S.M., cu suprafața de 50 m.p. teren
situat în str.
Cazan
Petre, sector 6 București.
Întreaga
motivare a instanței de fond legată de faptul că actul de
expropriere
indică și un alt proprietar asupra imobilului, situație care ar
atrage o
incertitudine asupra dreptului pretins de reclamantul în cauză,
a fost înlăturată motivat de către
instanța de apel, ca fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probelor
dosarului.
Urmare aprecierii corecte a tuturor
probelor administrate,
instanța de apel a
statuat că, în cauză, s-a dovedit faptul că autorul
reclamantului a fost
proprietar asupra suprafeței de 220 m.p., care include și suprafața de 50 m.p.
teren, la care contestatorul S.M.
a
precizat în mod expres că „își reduce cuantumul obiectului
cauzei”.
Stabilindu-se
astfel situația de fapt, Înalta Curte nu poate să dea o altă interpretare
probelor administrate, întrucât aceasta constituie o
chestiune de
fapt, un control de temeinicie, care nu justifică invocarea
motivului de
nelegalitate bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii,
respectiv a cazului de modificare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce
privește cea de a doua critică invocată, referitoare la
faptul că,
greșit instanța a stabilit suma^ reprezentând echivalentul
bănesc pentru
suprafața de 50 m.p. teren, Înalta Curte constată că s-a
făcut o corectă
aplicare a textelor de lege incidente în speță.
Astfel, decizia contestată în
procedura Legii nr. 10/2001 a fost
pronunțată
în anul 2004 (Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de
P.G.M.
București) și atacată în instanță la data de 28 iunie 2005.
Prin decizia nr. 52/2007, dată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța supremă a
stabilit că
prevederile cuprinse în Titlul
VII, Capitolul 5, art. 16 și următoarele din
Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea
despăgubirilor,
nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior
intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea
nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, dispozițiile/deciziile
care se aflau pe rolul
instanțelor la data
intrării în vigoare a noii legi (iulie 2005), urmare a
atacării lor cu contestație, ca și cele care au
fost ulterior atacate pe
această
cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise
Secretariatului C.C.S.D., ci
rămân supuse
controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul
legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o
cale
de
atac legal exercitată, în raport cu prevederile
Legii nr. 10/2001, în
vigoare la data emiterii actului contestat.
Decizia dată
asupra recursului în interesul legii este obligatorie
pentru instanțe,
în conformitate cu art. 329 alin. final C. proc. civ.
În consecință,
instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii
incidente la
speță, astfel încât, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9
C. proc. civ.,
cu consecința respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul M.
B.
prin P.G. împotriva deciziei nr. 4/ A din 5
ianuarie
2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-
a
civila.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică-astăzi 6
octombrie 2010.