ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul S.M. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 8984 din 11 mai 2005, emisă de P.M. București, prin care a solicitat anularea dispoziției menționate, precum și a Dispoziției nr. 3366 din 28 septembrie 2004, emisă de P.G.M. București, restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 220 m.p. situat în str. Cazan Petre, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în echivalent prin compensare cu teren din aceeași categorie și având aceeași suprafață, iar în măsura în care compensarea nu este posibilă, acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1278 din 30 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 16880/3/2005, a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu P. M. București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin decizia civilă nr. 298 din 2 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamant, a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare, pentru a se judeca cererea precizatoare formulată în contradictoriu cu P.M. București și P.G. M. București. In rejudecare, după casare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a pronunțat sentința ciula nr. 1655 din 03 noiembrie 2008, în dosarul nr. 27785/3/2007, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul S.M.

în contradictoriu cu intimații P. M. București, P.M. București și P. G.M.B. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Contestatorul S.M. a atacat, prin cererea de chemare în judecată, Dispoziția nr. 8984 din 30 mai 2005 emisă de P.M. București, însă prin acest act, doar s-a comunicat reclamantului soluția dată notificării formulate, prin Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de către P.M. București. Tribunalul a constatat că această adresă a prefecturii nu este supusă căii de atac speciale a contestației, astfel cum este reglementată de Legea nr. 10/2001. Referitor la Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de P. G.M. București, tribunalul a reținut că prin aceasta a fost respinsă, ca nedovedită, notificarea adresată de către reclamant și înregistrată sub nr. 1062/2001.

S-a mai reținut că în anexa decretului de expropriere nr. 1111 din 30 noiembrie 1967 este menționată la adresa din str. Cazan Petre o suprafață de doar 50 m.p. cu posesor S.M. (poziția 2) și o suprafață de 160 m.p. cu posesoare P.E. (poziția 8). Nu se regăsește deci ca expropriată pe numele S.M. suprafața de 220 m.p. pretinsă de reclamant. Tot o suprafață de numai 50 m.p. ce face obiectul exproprierii este evidențiată și în planul anexă la decret aflat la dosar, astfel că, invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 ar putea fi avută în vedere doar în ce privește această suprafață de 50 m.p.

Tribunalul a reținut, în continuare, că reclamantul nu a făcut dovada proprietății nici măcar pentru această suprafață de 50 m.p., apreciind că acesta nu a fost în măsură să arate și să dovedească cum ar fi dobândit autorii săi proprietatea terenului, anexa la decretul de expropriere indicând și un alt proprietar decât autorul reclamantului la adresa în litigiu. Prezumția de proprietate joacă doar până la intervenirea unei probe contrare, iar în situația în care astfel de probe contrare se regăsesc în dosar, contestatorului îi revenea sarcina să probeze efectiv dreptul de proprietate al autorului său. În final, tribunalul reține că, deși a dovedit calitatea sa de moștenitor, ca fiu adoptiv a numiților S.M.

și M.A., cu acte de stare civilă și certificatul de moștenitor nr. 1089 din 18 noiembrie 1987, reclamantul nu a făcut și dovada că acești autori ar fi dobândit, anterior exproprierii, în mod valabil proprietatea asupra terenului de 220 m.p. pentru care se pretind măsuri reparatorii, prin vreuna din modalitățile prevăzute de art. 644 și 645 C. civ., istoricul de rol fiscal și cartea de imobil fiind simple evidențe întocmite pe bază de declarații, care nu constituie titluri de proprietate sau dovezi certe ale acestui drept. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamantul S.M. Prin decizia ciula nr. 4/ A din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV -a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-contestator S.M.

în contradictoriu cu intimații P.M. București, P.G.M. București și P.M. București și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul: S-a admis acțiunea și s-a modificat în parte Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de P.G.M.B. S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 50 m.p. teren situat în București, str. Cazan Petre, în sumă de 121.591 lei, ce vor fi plătiți în condițiile Titlului VEI din Legea nr. 247/2005. S-a menținut dispoziția cu privire la respingerea notificării pentru suprafața de 450 m.p. teren situat la aceeași adresă. În raport de criticile invocate și de probele dosarului, Curtea a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 1062/2001 reclamantul S. M. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 m.p.

situat în str. Cazan Petre, sau măsuri reparatorii în echivalent, precum și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția casă de locuit ce a fost demolată, imobil ce a aparținut autorilor săi S.M. și M.A., încă din anul 1951, și care a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 1111/1967. Prin Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 a P.G.M.B. a fost respinsă notificarea formulată, motivat de faptul că notificatorul nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat. Această dispoziție a fost comunicată reclamantului cu adresa nr. 8984/2005 emisă de P.M. București, adresă pe care reclamantul a atacat-o în prezenta cauză, alături de Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004. Astfel, cum și instanța de fond a reținut, Curtea a constatat că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, în calitate de moștenitor al autorilor S.M.

și M.A., ca fiu adoptiv, conform certificatului de moștenitor nr. 1089/1987 și actelor de stare civilă depuse la dosar. Curtea a constatat greșita apreciere a instanței de fond asupra faptului că apelantul contestator S.M. nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său asupra terenului în suprafață de 220 m.p. situat la adresa menționată. În acest sens, a constatat că, prin înscrisurile administrate în cauză, coroborat cu concluziile raportului de expertiză efectuat, apelantul contestator a făcut această dovadă, având în vedere și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Astfel, conform adresei nr. 225357 din 12 iulie 2005 emisă de Primăria Sectorului 6 - Serviciul Public pentru F.P.L., numitul S.M., autorul contestatorului din prezenta cauză, a figurat ca proprietar al imobilului din București, Str. Cazan Petre, fiind impozitat pentru teren de 220 m.p.

și o construcție, impunerea făcându-se la data de 12 februarie 1952, în baza declarației de impunere nr. 5560. Ulterior, au mai fost depuse în același dosar fiscal declarația de impunere din anul 1958, pentru o construcție în suprafață de 60 m.p., iar în baza procesului verbal de constatare din 31 august 1962, s-a rectificat suprafața construcției la 50,17 m.p. Se face referire și la existența unei autorizații de desființare emisă în anul 1964 și prin care, se autorizează numitul S.M. să desființeze construcția din Str. Cazan Petre, iar ulterior anului 1966, s-a procedat la rectificarea rolului fiscal în sensul că S.M. a rămas impus doar pentru suprafața de 220 m.p. teren, nu și pentru construcția care figura ca fiind desființată.

Așadar, numitul S.M. a figurat ca proprietar al imobilului - teren de 220 m.p. (și construcție) din Str. Cazan Petre, sector 6 încă din anul 1952. În decretul de expropriere nr. 1111 din 30 noiembrie 1967 figurează intr- adevăr, la poziția 2, numitul S.M., doar cu suprafața de 50 m.p. teren situat în Str. Cazan Petre, sector 6. În ce privește constatarea, în sensul că, pentru același imobil ar mai fi figurat expropriată și numita P.E., la poziția 8, respectiv pentru suprafața de teren de 160 m.p., Curtea a constatat că, într- adevăr, în toate adresele privind situația juridică înaintate la dosar se comunică faptul că pentru același imobil din Strada Cazan Petre figurează și numita P.E. ca fiind expropriată pentru suprafața sus menționată.

Din examinarea anexei la decretul de expropriere nr. 1111/1967 rezultă însă, cu claritate, că aceasta este o comunicare eronată, eroare preluată și de instanța de fond, întrucât numita P.E. figurează la poziția 8 în anexa la decret pentru imobilul din str. Intrarea Cazan Petre, iar nu Strada Cazan Petre, așadar, pentru un alt imobil aflat pe o altă arteră de circulație. Faptul că este vorba de două imobile diferite, aflate pe artere de circulație diferite, Intrarea, respectiv Strada Cazan Petre, rezultă și din schița anexă la decretul de expropriere, în care cele două imobile sunt delimitate distinct și marcate fiecare cu numerele 2, respectiv 8 din anexa la decretul de expropriere.

Așadar, întreaga motivare a instanței de fond legată de faptul că actul de expropriere indică și un alt proprietar asupra imobilului, situație care ar atrage incertitudine asupra dreptului pretins de contestatorul din prezenta cauză, este înlăturată, fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probelor dosarului. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M. A. s-a făcut o reconstituire a vechiului imobil de pe Strada Cazan Petre, în raport de planurile cadastrale anexă la decretul de expropriere, rezultând de asemenea că acest teren avea la momentul exproprierii suprafața totală de 220 m.p. Curtea a considerat că autorul contestatorului a figurat impus cu suprafața de teren de 220 m.p.

în Str. Cazan Petre pe toată perioada, din 1952 până la expropriere, iar din raportul de expertiză, coroborat cu schițele anexă la decretul de expropriere, a rezultat că suprafața de teren aferentă imobilului din Str. Cazan Petre nu era doar de 50 m.p. cum figurează în decretul de expropriere, ci de 220 m.p. Prin urmare, s-a făcut în cauză proba faptului că autorul contestatorului a fost proprietar asupra suprafeței de 220 m.p. teren la adresa menționată. În acest context, trebuiesc avute în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în condițiile cărora, proba dreptului de proprietate poate fi făcută nu numai prin acte translative de proprietate, ci prin orice alte mijloace de probă, în cauză, aceste alte probe fiind istoricul de rol fiscal, coroborat cu raportul de expertiză și schița anexă la decretul de expropriere.

În ce privește faptul că în decretul de expropriere S.M. figurează doar cu suprafața de 50 m.p. teren expropriată, Curtea a constatat următoarele: Conform raportului de expertiză, terenul în discuție este actualmente parte din parcarea auto a București M.P.R., parcare mult mai întinsă ca suprafață decât acest imobil. Prin această parcare au fost ocupate nu numai suprafața de 50 m.p. teren din Str. Cazan Petre, dar și multe alte proprietăți limitrofe. Dincolo de suprafețele înscrise expres în actul de expropriere, exproprierea a operat în fapt pentru întreaga suprafață a terenului din Str. Cazan Petre, sector 6, ca și pentru proprietățile limitrofe. Faptul ca în actul de expropriere figurează doar suprafața de 50 m.p.

ca fiind expropriată nu înseamnă că imobilul de la adresa menționată ar fi avut la momentul exproprierii doar suprafața de 50 m.p. teren, ci că de fapt, pentru diferența de teren până la suprafața reală a terenului, exproprierea a operat în fapt, fără temei legal. De altfel, faptul că terenul de pe Str. Cazan Petre era nu doar de 50 m.p. teren, ci mult mai mare (220 m.p. în concret, conform expertizei) se poate constata de către judecător prin simpla examinare a schiței anexă la decretul de expropriere depusă la dosar fond. Instanța de fond a insistat în motivarea soluției date pe ideea că reclamantul nu a depus (sau indicat) actul de dobândire a proprietății de către autorii săi, însă sub acest aspect, Curtea a constatat că rigorile Legii nr. 10/2001 sunt mult atenuate, astfel cum s-a arătat, prin dispozițiile art. 24, în sensul că nu se mai impune proba proprietății cu însuși actul de dobândire a proprietății.

Legea nr. 10/2001 are în vedere restituirea imobilelor preluate abuziv către foștii deținători, reglementând o repunere a părților în situația anterioară actului de preluare abuzivă. Această rațiune justifică și inserarea dispozițiilor derogatorii de la regimul probatoriu obișnuit conținute în art. 24, dispoziții în lumina cărora dacă s-a făcut proba preluării de la o anumită persoană măsurile reparatorii operează în mod corespunzător, prin repunerea aceleiași persoane în situația avută anterior actului de preluare abuzivă, cu „viciile” pe care aceasta situație anterioară ar putea-o avea. Într-adevăr, art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumție relativă până la proba contrară, însă, această probă contrară nu este făcută în cauză, istoricul de rol fiscal și celelalte probe administrate nearătând un alt proprietar decât autorul reclamantului.

Curtea a constatat că apelantul contestator a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra suprafeței de teren de 220 m.p. teren, iar în ce privește calitatea acestuia de persoană îndreptățită la restituire conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a reținut corect această calitate, contestatorul fiind moștenitor al numiților S.M. și A. Curtea a constatat, de asemenea, că exproprierea valorează preluare abuzivă în condițiile art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de 50 m.p. înscrisă în decretul de expropriere, căzând sub incidența art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar pentru diferența de teren pana la 220 m.p.

preluarea fiind făcută în fapt, fără vreun temei legal, operând dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/ 2001. În consecință, în condițiile Legii nr. 10/2001, se cuvin contestatorului măsuri reparatorii pentru proprietatea preluată abuziv de stat, măsuri reparatorii care nu pot fi acordate decât prin echivalent, în condițiile art. 10 și 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât în prezent, terenul este afectat de lucrări de amenajări publice, astfel cum s-a arătat mai sus, parcare auto. Aceste măsuri reparatorii vor fi evaluate de către instanța de apel conform raportului de expertiză efectuat în cauză la prețul de 2.431,82 Ron /m.p. teren, raport de expertiză care nu a fost combătut în cauză, sub acest aspect, de către părți.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că prin apelul formulat, contestatorul S.M. a precizat în mod expres că „își reduce cuantumul obiectului cauzei la suprafața de 50 m.p. situată în Str. Cazan Petre, sector 6”. Acesta este un act de dispoziție al părții care vizează obiectul apelului în mod corespunzător. Față de aceasta, instanța de apel este învestită limitat, numai cu privire la solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru suprafața de teren de 50 m.p., conform art. 295 alin. (1) Cod proc. civ. Apelantul reclamant a solicitat cu ocazia dezbaterilor în fond, într-adevăr, acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 220 m.p., însă Curtea a apreciat că la acel moment procedural nu mai putea fi „reinvestită” pentru suprafața de 220 m.p., față de faptul că prin însăși cererea de apel apelantul a fixat limitele pretențiilor sale în condițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., doar la suprafața de 50 m.p. În consecință, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 50 mp teren situat în București, str. Cazan Petre, sector 6, în sumă de 121.591 lei, ce vor fi plătiți în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. În cauză, nu poate fi dispusă restituirea în natura, iar masurile reparatorii prin echivalent nu pot fi acordate prin compensare cu un alt teren, astfel cum a cerut reclamantul, întrucât nu a rezultat că ar exista un astfel de teren care să poată fi acordat în compensare.

Totodată, Curtea a arătat că se impune stabilirea cuantumului bănesc al măsurilor reparatorii, pentru următoarele argumente: Înainte de toate este avută în vedere decizia nr. 52/2007 data în recurs în interesul legii, care a tranșat, în sensul ca prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În cauză, decizia contestată a fost pronunțată în anul 2004 și atacată în instanță în iunie 2005, anterior deci, intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin urmare, devin aplicabile aceste dezlegări date de instanța supremă, conform art. 329 alin. final C. proc.

civ. Stabilirea de către instanță a despăgubirilor se impune și pentru a înlesni obținerea propriu-zisă a acestora de către reclamant, în condițiile în care durata procedurilor în fata Comisiei speciale pentru stabilirea despăgubirilor instituită în acord cu Legea nr. 247/2005 este de natură să tergiverseze acest demers. Curtea a stabilit că în prezenta cauză se impune calcularea cuantumului despăgubirilor direct de către instanța de judecată, pentru a apropia pe apelantul reclamant cât mai mult cu putință, în raport și de cadrul procesual al cauzei și de normele dreptului intern care totuși limitează instanța, de dezideratul ultim al demersului său, care este obținerea unei reparații concrete și efective a dreptului său.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin P.G., dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în mod greșit Curtea de Apel București a admis apelul reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 21 – art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop a fost prorogat prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că reclamantul nu a făcut dovada proprietății pentru suprafața de 50 m.p. teren, acesta nedovedind cum au dobândit autorii săi proprietatea terenului, în anexa la decretul de expropriere indicându-se și un alt proprietar decât autorul reclamantului pentru imobilul în litigiu. Reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor, ca fiu adoptiv al numiților S.M. și M.A., însă, nu s-a făcut dovada că aceștia ar fi dobândit, anterior exproprierii, în mod valabil proprietatea asupra terenului de 220 m.p. și nici măcar pentru suprafața de 50 m.p. pentru care s-a admis acțiunea. În ceea ce privește stabilirea sumei de 121.591 lei ca echivalent pentru suprafața de 50 m.p., se arată că instanța în mod greșit a stabilit această valoare față de prevederile Legii nr. 247/2005.

În raport de dispozițiile art. 16, capitolul 5 Titlul VII din această lege, dispoziția contestată urmează a fi analizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îi va transmite Comisiei, raport ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri. În baza acestui raport, C.C.S. D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. C.C.S.D. va emite titlu de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 si art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat Astfel, pârâtul M.B. prin P.G. a declarat recurs susținând, în primul rând, că reclamantul nu a făcut dovada proprietății pentru suprafața de 50 m.p. teren (la care și-a restrâns pretențiile deduse judecății), acesta neputând dovedi cum au dobândit autorii săi, proprietatea asupra acestui imobil. Critica astfel formulată nu este întemeiată, întrucât recurentul- pârât nu arată, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de către instanța de apel, pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în recurs. Potrivit acestei norme, hotărârea atacată este greșită atunci când instanța dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt reținute.

Exercitând un riguros control de temeinicie asupra sentinței pronunțate în fond, instanța de apel a stabilit că în anexa la decretul de expropriere nr. 1111 din 30 noiembrie 1967, figurează la poziția 2, autorul reclamantului, S.M., cu suprafața de 50 m.p. teren situat în str. Cazan Petre, sector 6 București. Întreaga motivare a instanței de fond legată de faptul că actul de expropriere indică și un alt proprietar asupra imobilului, situație care ar atrage o incertitudine asupra dreptului pretins de reclamantul în cauză, a fost înlăturată motivat de către instanța de apel, ca fiind rezultatul unei aprecieri eronate a probelor dosarului. Urmare aprecierii corecte a tuturor probelor administrate, instanța de apel a statuat că, în cauză, s-a dovedit faptul că autorul reclamantului a fost proprietar asupra suprafeței de 220 m.p., care include și suprafața de 50 m.p.

teren, la care contestatorul S.M. a precizat în mod expres că „își reduce cuantumul obiectului cauzei”. Stabilindu-se astfel situația de fapt, Înalta Curte nu poate să dea o altă interpretare probelor administrate, întrucât aceasta constituie o chestiune de fapt, un control de temeinicie, care nu justifică invocarea motivului de nelegalitate bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește cea de a doua critică invocată, referitoare la faptul că, greșit instanța a stabilit suma^ reprezentând echivalentul bănesc pentru suprafața de 50 m.p. teren, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a textelor de lege incidente în speță.

Astfel, decizia contestată în procedura Legii nr. 10/2001 a fost pronunțată în anul 2004 (Dispoziția nr. 3366 din 28 septembrie 2004 emisă de P.G.M. București) și atacată în instanță la data de 28 iunie 2005. Prin decizia nr. 52/2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța supremă a stabilit că prevederile cuprinse în Titlul VII, Capitolul 5, art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, dispozițiile/deciziile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi (iulie 2005), urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii actului contestat. Decizia dată asupra recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu art. 329 alin. final C. proc. civ. În consecință, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii incidente la speță, astfel încât, nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu consecința respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. B. prin P.G. împotriva deciziei nr. 4/ A din 5 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică-astăzi 6 octombrie 2010.