ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 3 iulie 2008, reclamantul S.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, prin primar general, și S.G.V. anularea dispozițiilor nr. 10580 și nr. 10581 din 21 mai 2008, emise de pârâtul primarul municipiului București. Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că este unicul moștenitor al tatălui său T.T., calitate în temeiul căreia a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, format din clădire și teren de 500 m.p. Prin dispozițiile atacate Primăria municipiului București a dispus restituirea acestor imobile în favoarea numiților S.G.V. și S.E.M. La termenul de judecată din data de 17 decembrie 2008, tribunalul a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active, asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 tribunalul a admis excepția invocată din oficiu și a respins contestația pe acest temei, obligând reclamantul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului S.G.V. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, că prin dispoziția nr. 10580 din 21 mai 2008 emisă de Primăria municipiului București, s-a dispus restituirea în natură către T.S.G., S.G.V. și S.F.C., a imobilului situat în București, sector 5, a apartamentelor nr. 2 și 3 din corpul B, cu excepția apartamentelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și a terenului în suprafață de 858,50 m.p., din suprafața totală de 1.064 m.p.

Prin dispoziția nr. 10581 din 21 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 în favoarea lui T.S.G., S.G.V. și S.F.C. Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 772 din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. 11186/3/2007, emiterea acestor dispoziții a avut la bază notificarea formulată de T.S.G., S.G.V. și S.E.M. (al cărui unic moștenitor este S.F.C.). A reținut tribunalul, că reclamantul deduce judecății raportul juridic născut în urma emiterii unei decizii în baza Legii nr. 10/2001, ai cărei titulari sunt alte persoane. Această cale specială de atac este pusă la dispoziție exclusiv, persoanelor care au formulat notificarea ce a dus la emiterea deciziei atacate, orice terț având la dispoziție calea dreptului comun, respectiv acțiunea în constatarea nulității, conform art. 948 și urm. C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, invocând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv inechitatea procedurii desfășurate în fața primei instanțe și a accesului la justiție dedus din împrejurarea că prima instanță a nesocotit calitatea sa de titular al dreptului de proprietar afirmat, ca necesar în drepturile adevăratului proprietar al imobilului, T.T. Potrivit susținerilor din apel, reclamantul se consideră terț în raport cu emitentul și beneficiarul dispoziției de restituire a imobilului, invocând și alte nereguli ale procedurii desfășurate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001. La termenul de judecată din data de 6 mai 2009 s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție accesorie, în interesul apelantului, formulată de S.A., admisă în principiu la aceeași dată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 116/A din 4 iunie 2009, a admis apelul formulat de contestatorul S.T. împotriva sentinței civile nr. 1844 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S.A. și în consecință: a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reținut în esență, următoarele considerente: Argumentul unic al respingerii cererii de chemare în judecată, calificată de prima instanță ca având natura juridică a unei contestații îndreptate împotriva dispozițiilor emise de intimata Primăria Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost acela dedus din calitate de terț a reclamantului, față de dispozițiile contestate, poziție în raport de care s-a reținut lipsa calității sale procesuale active. Prima instanță nu a analizat în nici un fel susținerile, reluate de apelant în calea de atac, legate de calitatea acestuia de succesor în dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât în apel această chestiune de drept nu poate primi o rezolvare în sensul art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Analiza excepției lipsei calității procesuale active a fost făcută de prima instanță exclusiv în raport de distincțiile de natură procesuală între acțiune de drept comun și contestație în temeiul legii speciale. A mai reținut Curtea de Apel, că în mod evident rolul activ al judecătorului de primă instanță nu s-a manifestat câtă vreme soluția pronunțată pe cale de excepție este rezultatul adoptării de către reclamant a unei poziții procesuale în vădită contradicție cu interesul pe care l-a urmărit acesta odată cu formularea cererii de chemare în judecată și chiar cu conținutul cererii sale, iar contradictorialitatea procesului civil a fost viciată de lipsa de pregătire a părții pe aspectele puse în discuție.

Că, în mod evident, reclamantul a înțeles să solicite anularea dispozițiilor emise pe numele altor persoane, pretinzând că el însuși este în situația de a-și dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care intimatul S.G.V. a formulat notificare și a obținut restituirea în parte și despăgubiri pentru partea ce nu mai poate fi restituită în natură în temeiul Legii nr. 10/200, ipoteză în care instanța era datoare să sesizeze natura cererii și numai în raport de aceasta să hotărască, în sensul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Ca urmare a calificării cererii ca una în anularea actelor emise în baza Legii nr. 10/2001, acte ce au valoare de titlu de proprietate pentru S.G.V., curtea, a reținut că apelul este fondat și ca urmare a anulat sentința, reținând pe de o parte că soluționarea cauzei de către tribunal sub aspectul excepției lipsei calității procesuale a reclamantului a fost greșită, iar pe de altă parte, din punct de vedere al competenței materiale, soluționarea unor asemenea cereri revine în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriei. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții S.G.V., S.F.C. și T.S.G. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici.

Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său. De vreme ce prin acțiune se asigură protecția drepturilor subiective civile, sau a speranței legitime, astfel cum o definește art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O., apare normal ca pentru a putea exercita acțiunea, calitatea procesuală să coincidă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecății. Instanța de fond, a reținut corect prin prisma probatoriului administrat că reclamantul S.T. nu justifică un interes actual prin nerespectarea termenului de depunere a notificării nr. 809 din 15 septembrie 2005, neavând un drept subiectiv sau vreo speranță legitimă în prezenta cauză.

Au mai arătat, că prima instanță a manifestat rol activ, reclamantul fiind întrebat dacă dorește să își angajeze apărător acesta susținând că se apără singur, procedându-se la continuarea dezbaterilor pe excepția invocată cu respectarea pe deplin a principiului contradictorialității. În faza fondului, instanța a încadrat corect cererea de chemare în judecată ca fiind o contestație formulată în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 și nu o cerere în constatarea nulității absolute a unui act, cum a susținut în apel reclamantul, diferit față de susținerile sale din faza de fond când a precizat oral și în scris că înțelege să se judece în temeiul Legii nr. 10/2001. Recurenții au mai susținut, că instanța de apel a nesocotit decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, reîncadrând contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, într-o cerere în constatare a nulității absolute a unor dispoziții de restituire emise în baza legii speciale.

Mai mult, instanța de apel, a schimbat încadrarea acțiunii, încălcând principiul disponibilității, acordând ceea ce nu s-a cerut, nu mai mult decât s-a cerut. În ceea ce privește admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie a intervenientului S.A. Aurel, recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat legea, fără să facă o cercetare a condițiilor prealabile de admisibilitate a acesteia. Față de cele expuse, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Analizând recursul în raport de criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de pârâții S.G.V., S.F.C. și T.S.G., este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul S.T. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 10580 și nr. 10581 din 21 mai 2008 emise de primarul Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în natură, parțială a imobilului situat în București și măsuri reparatorii pentru o altă parte din același imobil, preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, pârâților S.G.V. și S.E.M. Față de procedura administrativă specială reglementată de Lege nr. 10/2001, urmată de persoanele îndreptățite la restituirea imobilului, în litigiu, reclamantul S.T., are poziția de terț.

Contestarea actelor emise în desfășurarea procedurii declanșate în urma notificărilor formulate de S.G.V., S.E.M. și T.S.G. urmată de emiterea dispozițiilor nr. 10581 și nr. 10582 din 21 mai 2008 emise de primarul general al Municipiului București se face printr-o cale de atac specială și anume contestația prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care este deschisă numai persoanei care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent. În raport cu cele expuse, prima instanță a apreciat în mod corect că, reclamantul S.T. nu are calitate procesuală activă necesară pentru a formula o contestație prin care să ceară anularea dispozițiilor art. 10581 și nr. 10582 din 11 mai 2008 emise de primarul general al Municipiului București.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) și 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâții S.F.C., T.S.G. și S.G.V. împotriva deciziei nr. 116A din 4 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX –a civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Va casa decizia atacată și va menține sentința civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de pârâții S.F.C., T.S.G. și S.G.V. împotriva deciziei civile nr. 116A din 04 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia atacată și menține sentința civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2010.