ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 3 iulie 2008, reclamantul S.T. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, prin

primar general, și S.G.V. anularea dispozițiilor nr. 10580 și nr.

10581 din 21 mai 2008, emise de pârâtul primarul municipiului București.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a susținut că este unicul moștenitor al tatălui

său T.T., calitate în temeiul căreia a solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în București, format din clădire

și teren de 500 m.p.

Prin dispozițiile atacate

Primăria municipiului București a dispus restituirea acestor imobile

în favoarea numiților S.G.V. și S.E.M.

La termenul de judecată din

data de 17 decembrie 2008, tribunalul a pus în discuție, din oficiu,

excepția lipsei calității procesuale active, asupra căreia

a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 1844

din 19 decembrie 2008 tribunalul a admis excepția invocată din oficiu

și a respins contestația pe acest temei, obligând reclamantul la

plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea

pârâtului S.G.V.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut, că prin dispoziția nr.

10580 din 21 mai 2008 emisă de Primăria municipiului București,

s-a dispus restituirea în natură către T.S.G., S.G.V. și S.F.C.,

a imobilului situat în București, sector 5, a apartamentelor nr. 2 și

3 din corpul B, cu excepția apartamentelor înstrăinate în temeiul

Legii nr. 112/1995, precum și a terenului în suprafață de 858,50

m.p., din suprafața totală de 1.064 m.p.

Prin dispoziția nr. 10581 din

21 mai 2008 emisă de Primăria Municipiului București, s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele

înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 în favoarea lui T.S.G., S.G.V.

și S.F.C.

Așa cum rezultă din

sentința civilă nr. 772 din 23 mai 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. 11186/3/2007,

emiterea acestor dispoziții a avut la bază notificarea formulată

de T.S.G., S.G.V. și S.E.M. (al cărui unic moștenitor este S.F.C.).

A reținut tribunalul, că

reclamantul deduce judecății raportul juridic născut în urma

emiterii unei decizii în baza Legii nr. 10/2001, ai cărei titulari sunt

alte persoane.

Această cale specială de

atac este pusă la dispoziție exclusiv, persoanelor care au formulat

notificarea ce a dus la emiterea deciziei atacate, orice terț având la

dispoziție calea dreptului comun, respectiv acțiunea în constatarea

nulității, conform art. 948 și urm. C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul, invocând încălcarea de către prima

instanță a dispozițiilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului respectiv inechitatea procedurii

desfășurate în fața primei instanțe și a accesului la

justiție dedus din împrejurarea că prima instanță a

nesocotit calitatea sa de titular al dreptului de proprietar afirmat, ca

necesar în drepturile adevăratului proprietar al imobilului, T.T.

Potrivit susținerilor din apel,

reclamantul se consideră terț în raport cu emitentul și

beneficiarul dispoziției de restituire a imobilului, invocând și alte

nereguli ale procedurii desfășurate de Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001.

La termenul de judecată din

data de 6 mai 2009 s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție

accesorie, în interesul apelantului, formulată de S.A., admisă în

principiu la aceeași dată.

Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

prin decizia nr. 116/A din 4 iunie 2009, a admis apelul formulat de

contestatorul S.T. împotriva sentinței civile nr. 1844 din 19 decembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, și cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenientul S.A. și în consecință: a anulat sentința

și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei

sectorului 5 București.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel, a reținut în esență, următoarele considerente:

Argumentul unic al respingerii

cererii de chemare în judecată, calificată de prima

instanță ca având natura juridică a unei contestații

îndreptate împotriva dispozițiilor emise de intimata Primăria

Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost acela dedus

din calitate de terț a reclamantului, față de dispozițiile

contestate, poziție în raport de care s-a reținut lipsa

calității sale procesuale active.

Prima instanță nu a analizat

în nici un fel susținerile, reluate de apelant în calea de atac, legate de

calitatea acestuia de succesor în dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu, astfel încât în apel această chestiune de drept nu poate primi o

rezolvare în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza excepției lipsei

calității procesuale active a fost făcută de prima

instanță exclusiv în raport de distincțiile de natură

procesuală între acțiune de drept comun și contestație în temeiul

legii speciale.

A mai reținut Curtea de Apel,

că în mod evident rolul activ al judecătorului de primă

instanță nu s-a manifestat câtă vreme soluția

pronunțată pe cale de excepție este rezultatul adoptării de

către reclamant a unei poziții procesuale în vădită

contradicție cu interesul pe care l-a urmărit acesta odată cu

formularea cererii de chemare în judecată și chiar cu conținutul

cererii sale, iar contradictorialitatea procesului civil a fost viciată de

lipsa de pregătire a părții pe aspectele puse în discuție.

Că, în mod evident, reclamantul

a înțeles să solicite anularea dispozițiilor emise pe numele

altor persoane, pretinzând că el însuși este în situația de

a-și dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care

intimatul S.G.V. a formulat notificare și a obținut restituirea în

parte și despăgubiri pentru partea ce nu mai poate fi restituită

în natură în temeiul Legii nr. 10/200, ipoteză în care instanța

era datoare să sesizeze natura cererii și numai în raport de aceasta

să hotărască, în sensul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Ca urmare a calificării cererii

ca una în anularea actelor emise în baza Legii nr. 10/2001, acte ce au valoare

de titlu de proprietate pentru S.G.V., curtea, a reținut că apelul

este fondat și ca urmare a anulat sentința, reținând pe de o

parte că soluționarea cauzei de către tribunal sub aspectul

excepției lipsei calității procesuale a reclamantului a fost

greșită, iar pe de altă parte, din punct de vedere al

competenței materiale, soluționarea unor asemenea cereri revine în

temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriei.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs pârâții S.G.V., S.F.C. și T.S.G.

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia a susținut următoarele critici.

Calitatea de reclamant într-un

anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a

fost încălcat un drept al său.

De vreme ce prin acțiune se

asigură protecția drepturilor subiective civile, sau a speranței

legitime, astfel cum o definește art. 1 din Primul protocol adițional

la C.E.D.O., apare normal ca pentru a putea exercita acțiunea, calitatea

procesuală să coincidă cu calitatea de titular al dreptului

dedus judecății.

Instanța de fond, a

reținut corect prin prisma probatoriului administrat că reclamantul S.T.

nu justifică un interes actual prin nerespectarea termenului de depunere a

notificării nr. 809 din 15 septembrie 2005, neavând un drept subiectiv sau

vreo speranță legitimă în prezenta cauză.

Au mai arătat, că prima

instanță a manifestat rol activ, reclamantul fiind întrebat dacă

dorește să își angajeze apărător acesta susținând

că se apără singur, procedându-se la continuarea dezbaterilor pe

excepția invocată cu respectarea pe deplin a principiului

contradictorialității.

În faza fondului, instanța a

încadrat corect cererea de chemare în judecată ca fiind o contestație

formulată în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 și nu o cerere în

constatarea nulității absolute a unui act, cum a susținut în

apel reclamantul, diferit față de susținerile sale din faza de

fond când a precizat oral și în scris că înțelege să se

judece în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recurenții au mai

susținut, că instanța de apel a nesocotit decizia nr. 33/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

reîncadrând contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

într-o cerere în constatare a nulității absolute a unor

dispoziții de restituire emise în baza legii speciale.

Mai mult, instanța de apel, a

schimbat încadrarea acțiunii, încălcând principiul disponibilității,

acordând ceea ce nu s-a cerut, nu mai mult decât s-a cerut.

În ceea ce privește admiterea

în principiu a cererii de intervenție accesorie a intervenientului S.A.

Aurel, recurenții au susținut că instanța de apel a

încălcat legea, fără să facă o cercetare a

condițiilor prealabile de admisibilitate a acesteia.

Față de cele expuse,

recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate și menținerea ca legală a sentinței civile

nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă.

Analizând recursul în raport de

criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză

de pârâții S.G.V., S.F.C. și T.S.G., este întemeiat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

lucrările dosarului, reclamantul S.T. a solicitat anularea

dispozițiilor nr. 10580 și nr. 10581 din 21 mai 2008 emise de

primarul Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în

natură, parțială a imobilului situat în București și

măsuri reparatorii pentru o altă parte din același imobil,

preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, pârâților S.G.V. și S.E.M.

Față de procedura

administrativă specială reglementată de Lege nr. 10/2001,

urmată de persoanele îndreptățite la restituirea imobilului, în

litigiu, reclamantul S.T., are poziția de terț.

Contestarea actelor emise în

desfășurarea procedurii declanșate în urma notificărilor

formulate de S.G.V., S.E.M. și T.S.G. urmată de emiterea

dispozițiilor nr. 10581 și nr. 10582 din 21 mai 2008 emise de

primarul general al Municipiului București se face printr-o cale de atac

specială și anume contestația prevăzută de art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care este deschisă numai

persoanei care se pretinde îndreptățită la restituirea în

natură sau prin echivalent.

În raport cu cele expuse, prima

instanță a apreciat în mod corect că, reclamantul S.T. nu are

calitate procesuală activă necesară pentru a formula o

contestație prin care să ceară anularea dispozițiilor art. 10581

și nr. 10582 din 11 mai 2008 emise de primarul general al Municipiului

București.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) și 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat

de pârâții S.F.C., T.S.G. și S.G.V. împotriva deciziei nr. 116A din 4

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX –a

civilă, și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Va casa decizia atacată și

va menține sentința civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de

pârâții S.F.C., T.S.G. și S.G.V. împotriva deciziei civile nr. 116A

din 04 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează decizia atacată

și menține sentința civilă nr. 1844 din 19 decembrie 2008 a

Tribunalului București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2010.