ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3917 din 15 octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 2774/2002, Judecătoria Alexandria a admis acțiunea reclamantei C.M.U.A., împotriva pârâților SC E. SRL, SC L.E.P.A. SRL și D.M.S., având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 14 mai 2002 de B.N.P. M.V., privind imobilul situat în Alexandria. A desființat actul de vânzare – cumpărare între pârâți și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 149/ A din 9 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 981/2003, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepția de necompetență materială a Judecătoriei în soluționarea cauzei și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC E. SRL, împotriva sentinței civile nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei Alexandria.

Prin decizia comercială nr. 1430 din 2 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1221/2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis recursul formulat de pârâta SC E. SRL, împotriva deciziei civile nr. 149/ A din 9 aprilie 2003, a casat sentința civilă nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei Alexandria și decizia civilă nr. 149/ A din 9 aprilie 2003 a Tribunalului Teleorman și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția comercială. Cauza a fost înregistrată sub nr. 18489/2003 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Prin sentința comercială nr. 2669 din 14 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea și excepțiile invocate.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 975 C. civ., nefiind dovedite frauda debitorului și nici cea privind complicitatea terțului. Din actele și lucrările dosarului a rezultat că mandatarul comun al părților – pârâtul D.M.S. a expus situația imobilului ce urma a fi vândut în fața notarului public. Pârâta SC E. SRL a dovedit că și-a îndeplinit obligația de plată a contractului de vânzare – cumpărare din 18 octombrie 1998 față de C.M.U.A., iar ordonanța de somație de plată din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul raporturilor juridice dintre părți (conform art. 11 (19 alin. (1) din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea O.G.

nr. 5/2001, privind procedura somației de plată). Actul de vânzare – cumpărare a cărui anulare se cere este un act cu titlu oneros, nefiind un act viclean, neprejudicind în nici un fel interesele creditorului. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta C.M.U.A. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 379 din 8 iulie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta C.M.U.A., în contradictoriu cu intimații SC E. SRL, SC L.E.P.A. SRL și D.M.S. Apelanta a fost obligată să plătească 35.053.000 lei către SC E. SRL și 5.000.000 lei către SC L.E.P.A. SRL, cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 975 C. civ., reclamanta nefăcând dovada fraudei, mărirea stării de solvabilitate.

De asemenea, instanța a mai reținut că apelanta era creditor chirografar având un drept de gaj general asupra întregului patrimoniu al debitorului și nu asupra imobilului vândut. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs, timbrat, reclamanta C.M.U.A. Prin aceeași cerere, recurenta a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 108 C. proc. civ., să se constate nulitatea absolută, a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 14 mai 2002, încheiat între pârâtele, persoane juridice, în raport de faptul că imobilul care a făcut obiectul vânzării ar putea fi înstrăinat în urma transcrierii comandamentului. Un prim motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de apel este motivată lapidar.

Instanța de apel greșit a reținut că actul încheiat între pârâte nu este fraudulos, vânzătoarea nu a prezentat notarului public extrasul de carte funciară din care rezultă că imobilul era grevat de sarcini. Reclamanta a dovedit că în urma înstrăinării imobilului care era singurul bun din care se putea îndestula, debitoarea SC E. SRL și a mărit starea de insolvabilitate. De altfel, debitoarea și-a lichidat tot patrimoniul. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor prezentate de reclamantă din care rezultă că debitoarea a știut consecințele înstrăinării imobilului. În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. Pârâții au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică. Prin cererea introductivă, reclamanta C.M.U.A. a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la 14 mai 2002 de B.N.R. M.V., încheiat în dauna intereselor reclamantei în calitate de creditor al pârâtului SC E. SRL, care îi datorează suma de 1.507.762.000 lei. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 975 C. civ. Potrivit art. 975 C. civ., acțiunea revocatorie (pauliană) este acțiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, care se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.

Pentru admiterea acțiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul că debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și, respectiv, complicitatea de fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat. Dovada îndeplinirii acestor cerințe, care rezultă din art. 975 C. civ., revine în sarcina reclamantului. Ori, cum bine a reținut instanța de apel, reclamanta nu a probat că debitorul său, pârâta SC E. SRL și-a mărit starea de insolvabilitate și nici frauda debitorului.

Împrejurarea că ambele societăți au fost reprezentate de aceeași persoană nu constituie o dovadă a fraudei. De asemenea, reclamanta este creditor chirografar și are asupra patrimoniului debitorului un drept de gaj general și nu a probat că nu mai există bunuri din executarea cărora să se poată îndestula. Împrejurarea că în contractul de vânzare – cumpărare nu s-au făcut mențiunile din extrasul de carte funciară, din care rezultau somația și comandamentul, nu constituie o dovadă a fraudei debitorului. Mai mult decât atât, prin actul de adjudecare din 13 mai 2003, pronunțată în dosarul de executare nr. 168/2002, imobilul, care a format obiectul contractului a cărui anulare s-a solicitat, a fost adjudecat unei persoane fizice la prețul de adjudecare de 1.340.000.000 lei.

În acest act s-a menționat că imobilul preluat este liber de orice sarcini, contractul de ipotecă încetând prin achitarea debitului de 118.000.000 lei creditorului ipotecar SC B.P. SA. Titlul executoriu care a stat la baza actului de executare l-a constituit ordonanța din 25 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin care pârâta SC E. SRL a fost obligată la plata sumei de 1.532.745.367 lei în favoarea reclamantei C.M.U.A. Totodată, după cum rezultă din actele depuse de intimata – pârâtă SC E. SRL (necontestate de recurenta – reclamantă) și-a îndeplinit obligațiile rezultate din ordonanța nr. 1476 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman, sens în care este și mențiunea făcută pe titlul executoriu (ordonanța nr. 1476/2001) în dosarul de executare 168/2002 din 4 noiembrie 2004, în sensul că executarea silită a încetat în conformitate cu prevederile art. 371 5 C. proc.

civ., deoarece s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuieli de executare precum și alte sume datorate. În raport cu aceste considerente, acțiunea reclamantei rămâne, practic, fără interes. De altfel, actele de vânzare – cumpărare prin care recurenta afirma că debitoarea și-a înstrăinat tot patrimoniu nu au fost nici acestea frauduloase, fiind încheiate în scopul realizării obligației rezultate din titlul executoriu. Revenind la fondul cauzei, contractul încheiat între pârâte nu a fost un act viclean, nu a prejudiciat interesele reclamantei, întrucât a fost un act cu titlu oneros, astfel că motivele de recurs nu sunt întemeiate. Prin cererea de recurs, reclamanta, invocând dispozițiile art. 108 C. proc.

civ., a arătat că înțelege să-și modifice acțiunea în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, motivat de faptul că acesta este un act fraudulos, iar în raport de dispozițiile art. 497 alin. (4) C. proc. civ., nu este opozabil creditorului. Art. 108 C. proc. civ., se referă la nulitatea actelor de procedură care se pot invoca în orice stare a pricinii, deci și în recurs. Dar prin solicitarea formulată, recurenta nu invocă nulitatea unui act procedural efectuat pe parcursul desfășurării procesului, ci solicită practic modificarea acțiunii, cerere inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. (în temeiul căruia cererea poate fi modificată la prima zi de înfățișare).

În consecință, în raport de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC L.E.P.A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.M.U.A., împotriva deciziei nr. 379 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat către intimata SC L.E.P.A. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2005.