ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2005

HOTĂRÂRE
13.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3917 din 15

octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 2774/2002, Judecătoria Alexandria a

admis acțiunea reclamantei C.M.U.A., împotriva pârâților SC E. SRL, SC L.E.P.A.

SRL și D.M.S., având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare

autentificat la 14 mai 2002 de B.N.P. M.V., privind imobilul situat în

Alexandria. A desființat actul de vânzare – cumpărare între pârâți și a luat

act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 149/ A din 9

aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 981/2003, Tribunalul Teleorman a

respins ca nefondată excepția de necompetență materială a Judecătoriei în

soluționarea cauzei și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC E.

SRL, împotriva sentinței civile nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei

Alexandria.

Prin decizia comercială nr. 1430 din

2 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1221/2003, Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a admis recursul formulat de pârâta SC E. SRL,

împotriva deciziei civile nr. 149/ A din 9 aprilie 2003, a casat sentința

civilă nr. 3917 din 15 octombrie 2002 a Judecătoriei Alexandria și decizia

civilă nr. 149/ A din 9 aprilie 2003 a Tribunalului Teleorman și a trimis cauza

spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția comercială.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 18489/2003

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin sentința comercială nr. 2669

din 14 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins ca neîntemeiată acțiunea și excepțiile invocate.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 975 C. civ., nefiind dovedite

frauda debitorului și nici cea privind complicitatea terțului. Din actele și

lucrările dosarului a rezultat că mandatarul comun al părților – pârâtul D.M.S.

a expus situația imobilului ce urma a fi vândut în fața notarului public.

Pârâta SC E. SRL a dovedit că și-a îndeplinit obligația de plată a contractului

de vânzare – cumpărare din 18 octombrie 1998 față de C.M.U.A., iar ordonanța de

somație de plată din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman nu are

autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul raporturilor juridice

dintre părți (conform art. 11 (19 alin. (1) din Legea nr. 295 din 15 mai 2002

pentru aprobarea O.G. nr. 5/2001, privind procedura somației de plată).

Actul de vânzare – cumpărare a cărui

anulare se cere este un act cu titlu oneros, nefiind un act viclean, neprejudicind

în nici un fel interesele creditorului.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta C.M.U.A.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 379 din 8 iulie 2004, a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamanta C.M.U.A., în contradictoriu cu intimații

SC E. SRL, SC L.E.P.A. SRL și D.M.S.

Apelanta a fost obligată să

plătească 35.053.000 lei către SC E. SRL și 5.000.000 lei către SC L.E.P.A. SRL,

cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut în esență că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 975

De asemenea, instanța a mai reținut

că apelanta era creditor chirografar având un drept de gaj general asupra

întregului patrimoniu al debitorului și nu asupra imobilului vândut.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs, timbrat, reclamanta C.M.U.A.

Prin aceeași cerere, recurenta a

solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 108 C. proc. civ., să se

constate nulitatea absolută, a contractului de vânzare – cumpărare autentificat

la 14 mai 2002, încheiat între pârâtele, persoane juridice, în raport de faptul

că imobilul care a făcut obiectul vânzării ar putea fi înstrăinat în urma

transcrierii comandamentului.

Un prim motiv de recurs se referă la

faptul că hotărârea instanței de apel este motivată lapidar.

Instanța de apel greșit a reținut că

actul încheiat între pârâte nu este fraudulos, vânzătoarea nu a prezentat

notarului public extrasul de carte funciară din care rezultă că imobilul era

grevat de sarcini.

Reclamanta a dovedit că în urma

înstrăinării imobilului care era singurul bun din care se putea îndestula,

debitoarea SC E. SRL și a mărit starea de insolvabilitate.

De altfel, debitoarea și-a lichidat

tot patrimoniul.

Instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra dovezilor prezentate de reclamantă din care rezultă că debitoarea a

știut consecințele înstrăinării imobilului.

În drept, recurenta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin

prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că

recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și

temeinică.

Prin cererea introductivă,

reclamanta C.M.U.A. a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare,

autentificat la 14 mai 2002 de B.N.R. M.V., încheiat în dauna intereselor

reclamantei în calitate de creditor al pârâtului SC E. SRL, care îi datorează

suma de 1.507.762.000 lei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 975 C. civ.

Potrivit art. 975 C. civ., acțiunea

revocatorie (pauliană) este acțiunea prin care creditorul poate cere revocarea

pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea

prejudicierii sale, care se concretizează în faptul că prin încheierea actelor

atacate debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.

Pentru admiterea acțiunii

revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv actul

atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul

că debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda

debitorului care a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de

creditor; creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și, respectiv,

complicitatea de fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.

Dovada îndeplinirii acestor cerințe,

care rezultă din art. 975 C. civ., revine în sarcina reclamantului.

Ori, cum bine a reținut instanța de

apel, reclamanta nu a probat că debitorul său, pârâta SC E. SRL și-a mărit

starea de insolvabilitate și nici frauda debitorului. Împrejurarea că ambele

societăți au fost reprezentate de aceeași persoană nu constituie o dovadă a

fraudei.

De asemenea, reclamanta este

creditor chirografar și are asupra patrimoniului debitorului un drept de gaj

general și nu a probat că nu mai există bunuri din executarea cărora să se

poată îndestula.

Împrejurarea că în contractul de

vânzare – cumpărare nu s-au făcut mențiunile din extrasul de carte funciară,

din care rezultau somația și comandamentul, nu constituie o dovadă a fraudei

debitorului.

Mai mult decât atât, prin actul de

adjudecare din 13 mai 2003, pronunțată în dosarul de executare nr. 168/2002,

imobilul, care a format obiectul contractului a cărui anulare s-a solicitat, a

fost adjudecat unei persoane fizice la prețul de adjudecare de 1.340.000.000

lei.

În acest act s-a menționat că

imobilul preluat este liber de orice sarcini, contractul de ipotecă încetând

prin achitarea debitului de 118.000.000 lei creditorului ipotecar SC B.P. SA.

Titlul executoriu care a stat la

baza actului de executare l-a constituit ordonanța din 25 octombrie 2001,

pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin care pârâta SC E. SRL a fost obligată

la plata sumei de 1.532.745.367 lei în favoarea reclamantei C.M.U.A.

Totodată, după cum rezultă din

actele depuse de intimata – pârâtă SC E. SRL (necontestate de recurenta –

reclamantă) și-a îndeplinit obligațiile rezultate din ordonanța nr. 1476 din 25

octombrie 2001 a Tribunalului Teleorman, sens în care este și mențiunea făcută

pe titlul executoriu (ordonanța nr. 1476/2001) în dosarul de executare 168/2002

din 4 noiembrie 2004, în sensul că executarea silită a încetat în conformitate

cu prevederile art. 371

5

integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuieli de

executare precum și alte sume datorate.

În raport cu aceste considerente,

acțiunea reclamantei rămâne, practic, fără interes.

De altfel, actele de vânzare –

cumpărare prin care recurenta afirma că debitoarea și-a înstrăinat tot

patrimoniu nu au fost nici acestea frauduloase, fiind încheiate în scopul

realizării obligației rezultate din titlul executoriu.

Revenind la fondul cauzei,

contractul încheiat între pârâte nu a fost un act viclean, nu a prejudiciat

interesele reclamantei, întrucât a fost un act cu titlu oneros, astfel că

motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Prin cererea de recurs, reclamanta,

invocând dispozițiile art. 108 C. proc. civ., a arătat că înțelege să-și

modifice acțiunea în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, motivat de faptul că

acesta este un act fraudulos, iar în raport de dispozițiile art. 497 alin. (4) C.

proc. civ., nu este opozabil creditorului.

Art. 108 C. proc. civ., se referă la

nulitatea actelor de procedură care se pot invoca în orice stare a pricinii,

deci și în recurs.

Dar prin solicitarea formulată,

recurenta nu invocă nulitatea unui act procedural efectuat pe parcursul

desfășurării procesului, ci solicită practic modificarea acțiunii, cerere

inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ. (în temeiul

căruia cererea poate fi modificată la prima zi de înfățișare).

În consecință, în raport de aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca

nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC L.E.P.A.

SRL.

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.M.U.A., împotriva deciziei nr. 379 din 8 iulie 2004 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la

10.000.000 lei cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat către

intimata SC L.E.P.A. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3048/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 noiembrie reclamantul R.L.J. IPURL Alexandria în calitate de lichidator judiciar al SC S. SA. Alexandria a chemat
ÎCCJ 2007-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la nr. 3856 din 11 iulie 2003 prin declinare de competență de la Judecătoria Zimnicea, reclamantul T.F., a solicitat anulare
ÎCCJ 2003-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 307, pronunțată la 2 martie 2001 în dosarul nr. 17/2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta
ÎCCJ 2009-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6835/2009
sentința civilă nr. 13 din 8 ianuarie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și restituirea în natură a imob
ÎCCJ 2007-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3393/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului Brașov sub nr. 2043/COM/2005, reclamanta SC C.E. SRL
Sursă