ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Pin acțiunea introdusă la

Judecătoria Bacău, reclamanții B.D.A.I și B.D.A.G., prin mandatar în

contradictoriu cu pârâții SC T. SA Bacău, SC R. SRL Bacău, B.C. și SC E.B. SRL

Bacău au solicitat: constatarea nulității absolute a actului de trecere în

proprietatea SC T. SA a imobilului construcție situat în Bacău; constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 3

septembrie 2002 încheiat între SC T. SA și SC R. SRL; constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 30 septembrie

2002 încheiat între pârâții SC T. SA Bacău și B.C.

În fața Curții de Apel Bacău, după

declinarea competenței de către Judecătoria Bacău pin sentința nr. 4688 din 31

iulie 2003, reclamanții au renunțat la primul capăt de cerere, după care,

Curtea verificându-și competența pin sentința nr. 177/2004 a trimis cauza

Tribunalului Bacău, secția comercială, apreciind că sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1679 pronunțată la data de 26

noiembrie 2004 a respins acțiunea ca prescrisă apreciind că în raport de

dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților

înregistrată la data de 13 martie 2003, a fost formulată cu depășirea

termenului legal. S-a respins prin aceeași sentință cererea de repunere în

termen stabilindu-se că nu a fost respectat termenul de o lună reglementat de art.

19 din decretul nr. 167/1958.

Sentința nr. 1676 din 26 noiembrie

2004, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială, a fost apelată de

reclamanți, iar Curtea de Apel Bacău secția comercială prin decizia nr. 52 din

30 iunie 2004 a anulat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului

Bacău, secția comercială.

Curtea, în raport de criticile aduse

sentinței a stabilit că tribunalul a fost investit cu o cerere care avea ca

obiect constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare – cumpărare

și drept cauză art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar competența de a se pronunța

asupra motivelor de nulitate revine secției civile a tribunalului. A mai

stabilit instanța de apel că, în cauză, a fost făcută o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 46 alin. (5) din Legea din 10/2001 întrucât a sancționat cu

prescripția un drept la acțiune care încă nu era născut.

Împotriva deciziei nr. 52 din 30

iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, pârâta SC T.

SA Bacău, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ.

Recurenta a susținut în argumentarea

acestui motiv că textul art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu distinge dacă

acțiunile promovate în temeiul acestuia sunt de competența secției civile sau

comerciale și ca urmare se aplică regulile generale care stabilesc competența,

cu atât mai mult cu cât cumpărătorii sunt societăți comerciale.

Recursul este nefondat.

Prin critica adusă deciziei

pronunțată de Curtea de Apel, recurenta a pus problema domeniului de aplicare a

Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se

aplică. Din acest punct de vedere se reține că această lege este de vocație

generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în

restituirea bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Pin urmare,

faptul că în proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau

dețin bunuri pentru care legea a stabilit reparații nu este de natură să

schimbe caracterul civil al litigiului așa cum a stabilit în alți termeni,

instanța de apel.

Astfel, se poate observa din însuși

titlul Legii nr. 10/2001, că aceasta reglementează regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv, legea definind atât noțiunea de imobile

preluate abuziv cât și persoanele îndreptățite la restituire sau reparații.

Această lege, în alți termeni, pune

în valoare un principiu fundamental al dreptului civil și anume cel al

ocrotirii și apărării drepturilor subiective și, totodată stabilește și calea

legală pentru exercițiul dreptului care așa cum se desprinde din dispozițiile

sale, constituie posibilitatea materializată de realizare a dreptului. În fine

legea stabilește procedura de urmat precum și căile de atac împotriva unor acte

întocmite în cazul acestei proceduri, care se adresează secțiilor civile ale

instanțelor precizate de lege. Cu alte cuvinte din analiza Legii nr. 10/2001 se

poate constata că, toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ

sunt de competența instanțelor civile (art. 26 alin. (3) și art. 30 alin. (2)).

În contextul arătat având în vedere

obiectul pricinii, temeiul legal invocat (Legea nr. 10/2001) cât și faptul că

litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului, dedusă din actele și

faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci

legalitatea transmiterii dreptului de proprietate în condițiile în care se

începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001, corect s-a stabilit că

instanța competentă este secția civilă a Tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC T. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 52 din 30 iunie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2006.