ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pin acțiunea introdusă la Judecătoria Bacău, reclamanții B.D.A.I și B.D.A.G., prin mandatar în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Bacău, SC R. SRL Bacău, B.C. și SC E.B. SRL Bacău au solicitat: constatarea nulității absolute a actului de trecere în proprietatea SC T. SA a imobilului construcție situat în Bacău; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 3 septembrie 2002 încheiat între SC T. SA și SC R. SRL; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la 30 septembrie 2002 încheiat între pârâții SC T. SA Bacău și B.C.

În fața Curții de Apel Bacău, după declinarea competenței de către Judecătoria Bacău pin sentința nr. 4688 din 31 iulie 2003, reclamanții au renunțat la primul capăt de cerere, după care, Curtea verificându-și competența pin sentința nr. 177/2004 a trimis cauza Tribunalului Bacău, secția comercială, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1679 pronunțată la data de 26 noiembrie 2004 a respins acțiunea ca prescrisă apreciind că în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanților înregistrată la data de 13 martie 2003, a fost formulată cu depășirea termenului legal.

S-a respins prin aceeași sentință cererea de repunere în termen stabilindu-se că nu a fost respectat termenul de o lună reglementat de art. 19 din decretul nr. 167/1958. Sentința nr. 1676 din 26 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială, a fost apelată de reclamanți, iar Curtea de Apel Bacău secția comercială prin decizia nr. 52 din 30 iunie 2004 a anulat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Bacău, secția comercială. Curtea, în raport de criticile aduse sentinței a stabilit că tribunalul a fost investit cu o cerere care avea ca obiect constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare – cumpărare și drept cauză art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar competența de a se pronunța asupra motivelor de nulitate revine secției civile a tribunalului.

A mai stabilit instanța de apel că, în cauză, a fost făcută o greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 alin. (5) din Legea din 10/2001 întrucât a sancționat cu prescripția un drept la acțiune care încă nu era născut. Împotriva deciziei nr. 52 din 30 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, pârâta SC T. SA Bacău, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Recurenta a susținut în argumentarea acestui motiv că textul art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu distinge dacă acțiunile promovate în temeiul acestuia sunt de competența secției civile sau comerciale și ca urmare se aplică regulile generale care stabilesc competența, cu atât mai mult cu cât cumpărătorii sunt societăți comerciale.

Recursul este nefondat. Prin critica adusă deciziei pronunțată de Curtea de Apel, recurenta a pus problema domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică. Din acest punct de vedere se reține că această lege este de vocație generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Pin urmare, faptul că în proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau dețin bunuri pentru care legea a stabilit reparații nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului așa cum a stabilit în alți termeni, instanța de apel. Astfel, se poate observa din însuși titlul Legii nr. 10/2001, că aceasta reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, legea definind atât noțiunea de imobile preluate abuziv cât și persoanele îndreptățite la restituire sau reparații.

Această lege, în alți termeni, pune în valoare un principiu fundamental al dreptului civil și anume cel al ocrotirii și apărării drepturilor subiective și, totodată stabilește și calea legală pentru exercițiul dreptului care așa cum se desprinde din dispozițiile sale, constituie posibilitatea materializată de realizare a dreptului. În fine legea stabilește procedura de urmat precum și căile de atac împotriva unor acte întocmite în cazul acestei proceduri, care se adresează secțiilor civile ale instanțelor precizate de lege.

Cu alte cuvinte din analiza Legii nr. 10/2001 se poate constata că, toate litigiile născute din aplicarea acestui act normativ sunt de competența instanțelor civile (art. 26 alin. (3) și art. 30 alin. (2)). În contextul arătat având în vedere obiectul pricinii, temeiul legal invocat (Legea nr. 10/2001) cât și faptul că litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului, dedusă din actele și faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate în condițiile în care se începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001, corect s-a stabilit că instanța competentă este secția civilă a Tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 52 din 30 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.