ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Bacău la data de 8 septembrie 2003, înregistrată sub nr. 8217 reclamantul, P.M.B.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta, SC C. SA Bacău, constatarea nulității

absolute a art. 5 din H.A.G.A. societății pârâte din data de 15 februarie 2002.

Secția comercială și de contencios

administrativ a Tribunalului Bacău, prin sentința civilă nr. 2750, pronunțată

la data de 6 noiembrie 2003 în dosarul nr. 8217/2003, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantului, cu motivarea că acesta nu a arătat ce dispoziții legale

imperative au fost încălcate.

Prin decizia nr. 117, pronunțată în

data de 6 mai 2004, în dosarul nr. 1261/2004, secția comercială și de

contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, a admis apelul declarat de

reclamant împotriva menționatei sentințe pe care a schimbat-o, în tot, în

sensul că, pe fond, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea

absolută a art. 5 din H.A.G.A. SC C. SA din 15 februarie 2002.

Recursurile declarate de intimata

pârâtă, SC C. SA Bacău și intimatul intervenient, C.S.C. Bacău împotriva

deciziei pronunțate în apel au fost admise de secția comercială a Înaltei Curți

de Casație și Justiție prin decizia nr. 726, pronunțată la data de 8 februarie

2005, în dosarul nr. 8863/2004, cu consecința casării acestei hotărâri și

trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Spre a hotărî astfel, instanța de

trimitere a avut în vedere faptul că în apel, la data de 24 martie 2004, C.S.C.

Bacău a formulat cerere de intervenție în interesul intimatei pârâte, admisă în

principiu, conform încheierii din data de 1 aprilie 2004, asupra căreia

instanța de apel nu s-a pronunțat.

Rejudecând apelul, după casare, secția

comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău a admis

cererea de intervenție formulată de C.S.C. Bacău în interesul intimatei SC C.

SA și a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului,

obligând apelantul să plătească intervenientului suma de 20.106.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de control judiciar a reținut că motivul de nulitate invocat de

reclamant, bazat pe lipsa capacității de folosință a intervenientului nu se

justifică față de faptul că acesta nu a încheiat el însuși vreun act juridic,

că în favoarea lui s-a constituit un drept ceea ce este permis potrivit art. 33

alin. (3) din decretul nr. 31/1954 și că începutul capacității sale de

folosință este marcat de momentul înscrierii sale ca persoană juridică în registrul

societăților și fundațiilor al Judecătoriei Bacău la data de 10 iulie 2001 sub

denumirea S.S.C. Bacău, schimbată, conform încheierii din 26 februarie 2002, în

C.S.C. Bacău.

Împotriva acestei din urmă decizii a

formulat recurs apelantul reclamant invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că instanța de apel a aplicat, greșit, prevederile art. 33 alin. (3)

din decretul Lege nr. 31/1954 și a încălcat principiul specialității de

folosință reglementat de art. 34 alin. (1) din menționatul decret, cu

consecința sancțiunii prevăzută de alin. (2) al acestui articol.

Prin întâmpinările formulate în

cauză intimata pârâtă și intimatul intervenient au solicitat respingerea

recursului.

Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că

intervenientul a dobândit capacitate de folosință din momentul înființării sale

valabile, respectiv din data de 10 iulie 2001 când a fost înregistrat în registrul

asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Bacău prin încheierea nr. 70, deci

anterior adoptării articolului contestat.

Cum potrivit art. 33 alin. (3) din decretul

nr. 31/1954 persoana juridică are capacitate de folosință chiar de la data

actului de înființare în ce privește drepturile constituite în favoarea ei și

cum prin articolul a cărei nulitate absolută s-a solicitat a se constata s-a

constituit un drept în favoarea intervenientului prin trecerea mijloacelor fixe

și a bunurilor din baza sportivă SC C. SA la acesta, se constată că instanța de

control judiciar a evocat, cu justețe, precizatul text legal.

Având în vedere că nulitatea

absolută invocată de reclamant nu vizează un act juridic încheiat de

intervenient, se constată că nici critica încălcării principiului specialității

capacității de folosință statuat de art. 34 alin. (1) din decretul nr. 31/1954

și nici sancțiunea prevăzută de alin. (2) al acestui text legal pentru o astfel

de încălcare nu-și găsesc incidența în speță.

Așa fiind, constatând că, în cauză,

nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat,

recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel după

casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul P.M.B., împotriva deciziei nr. 7 din 19 mai 2005, pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.