Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5500/2005

HOTĂRÂRE
16.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5500/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată sub nr. 2540/2002 la Tribunalul Bacău, reclamanta C.C., în calitate de asociat și administrator al SC H.C. SRL Bacău, a solicitat să se constate retragerea sa din această societate, în contradictoriu cu celălalt asociat: SC G.T.A.E. II. Prin cererea înregistrată sub nr. 7248/2003 la Tribunalul Bacău, aceeași reclamantă, în contradictoriu cu aceleași pârâte societăți, a solicitat descărcarea de gestiune pe motiv că s-ar fi încheiat fără acordul său un contract de împrumut bănesc la 22 iulie 1999. Prin completarea la acțiunea reclamanta a solicitat să se constate: - nulitatea absolută a hotărârii asociaților din 22 iulie 1999, prin care s-a aprobat încheierea contractului de împrumut între SC H.C.

SRL ca împrumutat și G.T.A.E. ca împrumutător (persoană juridică străină cu sediul ales în România); - nulitatea absolută a contractului de împrumut din 22 iulie 1999 încheiat între părțile de mai sus; - nulitatea absolută a contractului de închiriere, atât a celui înregistrat la Camera de Comerț cât și a celui înregistrat, încheiat între pârâta proprietară SC U. SRL Bacău și pârâta chiriașă SC H.C. SRL Bacău. A doua cerere a fost conexată la prima. Prin încheierea din 17 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2540/2002, s-a dispus disjungerea cererii de constatare a nulității hotărârii asociaților din 22 iulie 1999, pe motivul procedural al soluționării cererii în camera de consiliu. III.

Cauza privind acest capăt de cerere a fost înregistrată sub nr. 687 din 13 ianuarie 2004 la Tribunalul Bacău. Prin sentința civilă nr. 1193 din 16 iuie 2004 a fost admisă cererea și s-a dispus anularea hotărârii asociaților din 22 iulie 1999 reținându-se că nu s-a întocmit procesul-verbal al adunării care trebuia să cuprindă referiri la îndeplinirea tuturor condițiilor de formă privind convocarea adunării încălcându-se astfel dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990. Că s-au încălcat astfel și dispozițiile art. 117-118 și 121 din aceeași lege; că semnătura de pe hotărârea asociaților nu-i aparține reclamantului astfel cum s-a dovedit prin expertiza grafică efectuată în cauză (dosar disjuns nr. 2540/2002).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 2/ CC din 8 noiembrie 2004, admite apelul pârâtei G.T.A.E. declarat împotriva sentinței civile nr. 1193 din 16 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 687/2004, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.C. și intimata pârâtă SC H.C. SRL. Schimbă în tot sentința civilă nr. 1193 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Bacău, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Nemulțumită de această hotărâre, reclamanta C.C. a declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că cele două considerente ale instanței sunt contrare, desființându-se reciproc și că în loc să se refere strict la actul a cărui anulare se solicită se raportează la actul adițional la un contract de împrumut.

In final, recurenta precizează că G.T.A.E. neîndeplinind obligația imperativă prevăzută de art. 195 din Legea nr. 31/1990, atrage nulitatea absolută a hotărârii asociaților. În consecință, recurenta, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre legală, care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Astfel, hotărârea viitorilor asociați ai SC H.C. SRL din 22 iulie 1999, nu putea fi anulată pe temeiul unor dispoziții procedurale imperative din Legea nr. 31/1990, întrucât, așa cum în mod judicios a statuat instanța de apel hotărârea este anterioară datei de 7 august 1999, când SC H.C. SRL devine persoană juridică. Așa fiind, în cauză nefiind vorba despre o hotărâre A.G.A. nu sunt aplicabile dispozițiile imperative din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea, desfășurarea și procesul verbal al ședinței a căror neîndeplinire atrage nulitatea absolută a așa zisei „hotărâri” a asociaților. De asemenea, nici critica referitoare la anularea hotărârii pe temeiul lipsei consimțământului reclamantei nu este întemeiată întrucât, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, acest viciu de consimțământ a fost acoperit prin semnarea actului adițional de către reclamantă.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimată.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.C., împotriva deciziei nr. 2/ CC din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă recurenta la plata sumei de 595 lei noi către intimata G.T.A.E. Bacău. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1701/2005
intimata SC A. SRL prin adresa din 22 octombrie 2003, în calitate de actuală proprietară. Se mai reține că în mod corect instanța de fond, a reținut nexecutarea la termen a obligației de plată a chiriei de către apelanta SC B.C.A. SRL, conf
ÎCCJ 2004-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5263/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4725 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2005-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5393/2005
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2002, și precizată ulterior reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâtele SC E.M.P. SRL Brașov,
ÎCCJ 2006-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pin acțiunea introdusă la Judecătoria Bacău, reclamanții B.D.A.I și B.D.A.G., prin mandatar în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Bacău, SC R. SRL Bacău,
ÎCCJ 2007-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2007
și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă